Pe aceeași temă
Agenda europeană a celor șase luni va fi complexă și consistentă, însă fiecare țară a atașat o listă cu prioritățile sale. Evident, și România își poate urmări interesele, în special în conjunctura viitoare a discuțiilor intense pentru arhitectura bugetului european multianual. Pentru a pregăti însă acest set de propuneri, dar și pentru a ne implica serios și argumentat în negocierile pentru noul cadrul bugetar multianual, avem nevoie de o radiografie a fiecărui domeniu de interes. Din această perspectivă, o analiză a mediului de afaceri românesc poate semnaliza îngrijorări care, înțelese, pot fi corectate şi prin finanţări europene.
Într-o economie de piață capitalistă cu o istorie de un sfert de secol, mediul de afaceri românesc pare să fie într-o continuă încercare și decalaj din ce în ce mai mare, comparativ cu economiile dezvoltate. Caracterizat de o competitivitate scăzută, de subțierea păturii de mijloc, de accentuarea unui fenomen de polarizare și un spirit antreprenorial modest, mediul de afaceri românesc pare să fie într-un stadiu embrionar al dezvoltării și incapabil să treacă la nivelul următor. Acest lucru este confirmat de faptul că România înregistrează doar 19 companii la fiecare 1.000 de locuitori, cel mai scăzut nivel din Europa, după Serbia. De asemenea, durata medie de viață a unei companii locale este de doar 10 ani, semnificativ sub sfertul de secol înregistrat de economia de piață românească. Starea foarte fragilă a antreprenoriatului românesc este cauzată de cinci provocări majore ale mediului de afaceri: competitivitatea redusă, polarizarea, contagiunea, calificarea modestă a forţei de muncă şi regenerarea greoaie.
Gradul de competitivitate foarte scăzut al firmelor româneşti este cauzat de majorarea preţurilor materiilor prime şi a costurilor privind salariile. Astfel, în acest context, majoritatea companiilor româneşti nu sunt capabile să compenseze creşterea costurilor prin eficientizarea activităţii, în condiţiile în care activitatea de inovare este foarte redusă în mediul privat românesc.
Fenomenul de polarizare se manifestă prin accentuarea extremelor în mediul de afaceri: companiile mari s-au îmbogăţit şi mai mult, în timp ce situaţia microîntreprinderilor s-a deteriorat constant după criza din 2008. Astfel, cele mai mari 1.000 de companii din România generau în anul 2008 aproximativ 35% din venitul tuturor firmelor, în timp ce ponderea acestora a crescut la aproape 50% în anul 2015.
Accelerarea fenomenului de contagiune între companii, în condiţiile în care termenul mediu de colectare a creanţelor, a datoriilor de plată în rândul companiilor aproape că s-a dublat în ultimii opt ani, acesta crescând de la 70 zile în anul 2007 la aproape 115 zile în anul 2015. Putem spune că firmele folosesc intens creditul comercial, dar reversul monedei este uneori dramatic, cu insolvenţe nu întotdeauna provocate de propria afacere.
Putem observa şi fenomenul îngrijorător al disponibilităţii reduse a resursei umane şi acesta, împreună cu o calificare modestă frânează evoluţia afacerilor româneşti. Astfel, în ultimii 25 de ani, populaţia încadrată în categoria de vârstă peste 70 de ani a crescut cu 53%, în timp ce categoria de vârstă sub 29 de ani a scăzut cu 40%. În acelaşi timp, România înregistrează cel mai scăzut nivel din UE al cheltuielilor privind educaţia ca procent din PIB, respectiv 3%, precum şi cel mai scăzut nivel al elevilor înrolaţi în învăţământul primar şi secundar din totalul populaţiei, respectiv 16%.
Mediul de afaceri se regenerează foarte greoi – în condiţiile în care numărul companiilor care îşi întrerup activitatea este dublu, comparativ cu cel al firmelor nou înființate, iar acestea din urmă au şi un calibru mai mic. Vorbim de un adevărat proces al distrugerii creative, al cărui efect poate fi devastator.
Procesul distrugerii creative este acompaniat de diferenţa de calibru: companiile care îşi întrerup activitatea au o durată medie de viaţă de 10 ani, o cifră de afaceri medie de aproape 4 milioane de lei și 20 de salariaţi. Teoretic, o companie nou înregistrată începe de la zero.
Toate aceste probleme sunt provocări care ar putea justifica o perspectivă realistă şi eficientă a alocării fondurilor europene, de ce nu, chiar a iniţierii unor programe de finanţare speciale, care să se adreseze problemelor specifice convergenţei statelor mai puţin dezvoltate din UE.