Migrația adevărului

Traian Ungureanu | 15.12.2015

Pe aceeași temă

Migrația care a năpădit Nordul Europei e plină de lecții la dispoziție. Deocamdată, blindajul legendar rezistă. Lucrăm cu impresii și idei absorbite din mass-media, după ce au fost prelucrate spre deplina conformare la ideologia oficială a elitelor progresiste. Operațiunea nu va dura mult. Curând, ea va fi întreruptă și eliminată de realitate. Migrația adevărului spre legendă va înceta. Cu un preț nebănuit de mare.

 

Ca de obicei, marile evenimente istorice trec în le­gen­dă și, astfel, simplificate, pun la lucru societățile, sis­temele politice și culturile. Valul uman care a pătruns în Europa prin Sud, țintind Nordul, confirmă spec­ta­culos regula. Mai toată lumea e sigură că se află în fa­ța unei mulțimi gonite peste Mediterana de războiul din Siria. Așa spune adevărul acceptat și propagat pu­blic.

 

Datele reale ale marii migrații sunt mult mai com­pli­ca­te și, în orice caz, complet diferite. Mai întâi, pen­tru că măsurătorile sunt parțiale. Nimeni nu știe câți migranți au intrat cu adevărat în Europa. Autoritățile italiene și grecești au reușit să se întoarcă expert cu spatele sau să le ceară celor debarcați pe țărm să gră­bească pasul pe direcția Nord. Tot ce cunoaștem cu adevărat e numărul intrărilor legale, înregistrate la diverse puncte de frontieră. Ceea ce înseamnă că nu știm nimic despre intrările ilegale sau necontabilizate. Numărul oficial e 886.662 în anul pe care îl încheiem. De aici mai departe, curg date care contrazic legenda eroico-romantică a izgonirii din Siria.

 

Cea mai mare parte a milionului de migranți a sosit, în­tr-adevăr, prin Turcia. Însă - surpriză! - doar un pic peste jumătate din milionul exportat de Turcia e com­pus din sirieni. Restul vin din Africa de Est și de Vest, Maghreb, Irak, Iran, Pakistan și alte zone care pot fi mai greu confundate cu Siria. Mai departe, aproape toți sirienii sosiți pe Mediterana au plecat la drum după ce s-au adăpostit vreme de patru ani în Tur­­cia. Aflăm, așadar, că migranții nu sunt decât pe ju­­mătate sirieni și, mai apoi, că sirienii nu au sosit în Europa fugăriți de Statul Islamic sau de armata lui Assad, ci după o pauză de patru ani în Turcia. De un­de se înțelege, mai departe, că Turcia s-a priceput vre­me de patru ani să țină robinetul bine închis. În mod evident, după patru ani, Turcia lui Erdoğan nu se mai pricepe la așa ceva. Migranții curg, fără opreliște. O economie subterană uriașă a trecut în regim de lucru 24 din 24 și 7 din 7. Ce­re­rea aproape nelimitată a trimis, brusc, ta­xa de trecere a mării, de la 10.000-12.000, la 1.200-1.500 euro. Furnizorii de bărci, ves­te și telefonie mobilă au făcut averi pe ca­re le revarsă sub ochii poliției la res­tau­ran­te și cafenele care slujesc de cartier ge­ne­ral și sală de audiență în plin Istanbul.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-tru.jpg

Confruntări între migranţi şi forţele de ordine la graniţa dintre Serbia şi Ungaria

 

Ce anume a slăbit mâna Turciei pe robinetul cu refugiați? Minaret în­tr-un picior, ghici bani gârlă ce-i! Uniunea Europeană a înțeles me­sajul și a promis Turciei „primele“ 3 mi­li­arde de euro, în schimbul revenirii la for­mula „robinet închis“. Mai mult, în ca­li­tatea lui de Napoleon otoman, Recep Er­do­ğan a calculat că valul de migranți poate lucra în campania electorală. După ale­ge­ri­le ratate în 2015, în care partidul lui Er­do­ğan și-a pierdut majoritatea, marele stra­teg turc a decis că poate organiza cu suc­ces un nou rând de alegeri pentru corec­ta­rea situației și recâștigarea majorității. Er­doğan a pariat, corect, că floarea Uniunii Europene se va prezenta fără întârziere la Istanbul, unde va presta servicii de ima­gi­ne. Cancelarul german Merkel a răspuns la stimul și, ignorând uzanțele diplo­ma­ti­ce, a aterizat în plină campanie electorală, lăsându-se îndelung fotografiată lângă tro­nul lui Erdoğan, cu doar două săptămâni înainte de alegeri. La fel de serviabilă, Co­mi­sia Europeană a amânat, până după alegeri, publicarea unui Raport care cri­ti­că situația drepturilor omului în Turcia. În plus, Erdoğan a cerut și a obținut revi­ta­lizarea eternului proces de evaluare a Tur­ciei în perspectiva admiterii în UE. Ni­meni nu crede în șansele acestui proces lan­sat acum aproape 40 de ani, dar Er­do­ğan urmărește, pur și simplu, să împrăștie în societate imaginea unei Turcii Super Tur­bo care face să se învârtă, simultan, NATO și UE.

 

Așadar, profilul legendar cu care lucrează mediile de informare și opinia publică e, în mare parte, înșelător. Masa de migranți care a sosit în Germania și Scandinavia nu s-ar fi pus în mișcare fără dezintegrarea Orientului Mijlociu, dar direcția și mo­men­tul de penetrare sunt rezultatul direct al jocului politic.

 

Cealaltă componentă mitologică a rețetei cu care lucrează mediile de informare e portretul refugiatului universal. Asta în­seam­nă că, mai întâi, toți migranții au fost plasați sub eticheta protectoare a statutului de refugiat și, mai departe, că valuri trecute de refugiați au fost cooptate pentru a argumenta sau impune simpatia față de migranții din Orientul Mijlociu. Așa a apărut foarte des folosita comparație între refugiații evrei care încercau cu dis­perare să iasă din Germania nazistă, refu­giații plecați din Est la sfârșitul războiului, fugarii estici trecuți dincolo de Cortina de Fier și valul de migranți plecați, după toa­te presupunerile, din Siria. Comparația a făcut școală, deși e repetentă la bun-simț. Trecem peste diferența între nazism, co­mu­nism și dictaturile din Orientul Mij­lo­ciu, deși ar fi de notat, în treacăt, că ni­ciun român, bulgar sau est-german nu ar fi îndrăznit să spere că poate ieși din țară când și cum își dorește. Sirienii și ceilalți migranți ai valului plecat spre Europa au suferit sau nu, își riscă viețile sau nu, dar, în mod sigur, au ieșit din propriile țări fără probleme.

 

Marea diferență și marea ne­drep­tate față de refugiații trecutului convocați acum pentru a spori simpatia pentru sirieni e al­t­un­deva. În bagaj. Nu în valize, ci în valorile, normele și ideile pe care acești oameni le aduc cu ei voluntar sau involuntar. Re­fugiații epocilor trecute erau, în definitiv, refugiați interni, locuitori ai aceleiași culturi, mutați în limitele aceleiași culturi. Noii refugiați aduc norme și valori diferite de standardele și tradițiile țărilor gazdă. Nu e deloc nevoie ca migranții să pună mâ­na pe arme sau să plaseze bombe pen­tru a crea un conflict în țările de des­ti­na­ție. E suficient ca masa acestor oameni să se mențină la normele de acasă și să re­fuze normele noii lor case. Riscul apariției unor aglomerări care se sustrag pro­gra­ma­tic regimului în care trăiesc cetățenii țării gazdă e real și verificat. E exact ce s-a în­tâmplat și se întâmplă în marile ghettouri islamice din marile orașe ale Europei de Vest. După mai bine de 40 de ani de la so­sirea primei generații, legislația maria­ju­lui, poziția legală a femeii, tratamentul co­piilor, tolerarea moravurilor se sustrag nor­melor europene și se mențin la limita sau dincolo de limita barbariei. Dim­po­tri­vă, refugiații evrei și est-europenii care au fugit de nazism și comunism n-au în­cercat nicio clipă să propage nazismul sau comunismul în țările care i-au primit și nici n-au pus gând rău regimului legal, mo­ravurilor sau guvernelor din statele gazdă. E o diferență, nu? Tăvălugul ipocrit al stângii politice și mediatice se face că nu observă denivelările și pune la un loc toată lumea și toată istoria, fără să res­pec­te suferințele trecutului.

 

Deplasarea de populații la care asis­tăm a mai lăsat în urmă o lecție, în caz că vrem să înțelegem cum lucrează lumea reală și cum ar tre­bui să reacționăm la mișcările ei. Ma­jo­ri­ta­tea celor plecați de pe linia care leagă Afri­ca de Orientul Mijlociu și de Orientul În­de­părtat au plătit bani buni traficanților care le-au promis o călătorie spre lumea bună. Cei mai mulți dintre migranții sosiți din Ori­entul Mijlociu sunt îmbrăcați și sunt do­­tați mult mai bine decât ar fi de pre­su­pus pentru un dezmoștenit al soar­tei. Nu e un re­proș și nici o acuzație. E o ob­ser­va­ție ca­re spune că masele puse în mișcare nu tră­iesc în mizerie absolută. Du­pă 50 de ani de asistență, investiții și pe­trol plus ga­ze, Afri­ca și mai ales Orientul au urcat în sta­tis­ti­cile economice. Oamenii trăiesc mai bine. Nu îndeajuns de bine, dar nici în mi­ze­rie. Asta înseamnă că oa­menii pot plăti să ple­ce și asta spune, mai departe, că mi­grația nu apare din mizerie, ci în mo­men­tul în ca­re o populație a făcut primele pro­grese ma­teriale. Avem în față o lecție so­cio-eco­no­mică importantă, care scoate din cursă fi­lozofia prevalentă a asis­tenței. Mai pre­cis, ideea fixă și dragă agen­țiilor uma­ni­ta­re mi­li­tante care susțin că ajutorul fi­nan­ci­ar va fixa populațiile Afri­cii și Asiei la ele acasă.

 

În cele din urmă, migrația care a năpădit Nordul Europei e plină de lecții la dis­po­zi­ție. Deocamdată, blindajul legendar rezis­tă. Lucrăm cu impresii și idei absorbite din mass-media, după ce au fost pre­lu­cra­te spre deplina conformare la ideologia ofi­cială a elitelor progresiste. Operațiunea nu va dura mult. Curând, ea va fi în­tre­rup­tă și eliminată de realitate. Migrația ade­vă­ru­lui spre legendă va înceta. Cu un preț nebănuit de mare.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22