Moartea la Qaryatain. De la prigoană la Jihad 2.0

Istoria servește destule exemple de cruzime în numele religiei ca să ne mirăm de fanatizarea unei părți din lumea actuală.

Margaret Thatcher spunea în 1985 că teroriștii ar trebui privați de „oxigenul mediatic al pu­bli­cității“ care le conferă puterea notorietății. Terorismul clădit pe pretexte religioase, pe apa­renta protejare a unei cre­dințe este în fapt un act de vio­lență politică cu scop des­tabilizator și cu victime ci­vi­le. „Doamna de Fier“ nu avea cum să prevadă, prin ex­pe­ri­ența timpului ei, că în ur­mă­torul sfert de secol lumea avea să se schimbe radical, îm­pin­să de progresul tehnologic, încât totul să fie influențat de comunicarea globală și de noi­le tehnologii. Analiștii pun pe seama ada­p­tării acestora sporirea rapidă a adepților ISIS ca­re, spre deosebire de Al-Qaeda retrasă în peș­teri, a racolat membri din toată lumea fo­losindu-se de New Media pentru a răspândi o propagandă musulmană care excede în­vă­ță­tu­rilor Coranului: telefoane inteligente, In­ter­ne­tul cu Messenger, Skype, YouTube, Facebook etc. Pe scurt, „Jihad 2.0“. Jurnalismul clasic nu mai poate fi învinuit, fiindcă multiplicarea mesajelor nu mai e azi apanajul său decât în mică măsură.

Mărturia unei jurnaliste din Paris publicată în vo­lumul Dans la peau d’une djihadiste, tra­du­să la Editura Polirom sub titlul În pielea unei jihadiste, a devenit un bestseller în 2015, fiind­că explică ce rol joacă debusolarea și in­sig­ni­fianța socială în recrutarea unor tineri și ti­nere de către Statul Islamic. Jur­nalista cu pseudonimul Anna Erelle a acceptat să in­tre în rolul unei tinere mu­sulmane dispuse să se lase ade­menită de un șef ISIS că­ru­ia urma să-i devină soție. Se expune, deci, ca mo­meală, pen­tru a desluși care sunt me­todele și rețelele de ra­co­lare a fetelor din Franța fugite în Siria. De ce intră Anna Erelle în această de­du­blare periculoasă? „Îi admir pe cei care au credință. Invidiez forța pe care le-o oferă. Este probabil un sprijin pre­țios pentru a putea merge înainte în fața dra­melor cu care e presărată în mod ine­vi­ta­bil viața. Dar când spiritul servește drept alibi unor asasini care îi schimbă menirea, atunci eu, Anna, mă simt îndreptățită să devin alta. Cel puțin pe Internet... voi fi Mélodie, o tânără rătăcită, resemnată și totodată naivă“, își ex­plică jurnalista demersul riscant și, poate, „con­­testabil deontologic“, spune tot ea. Dis­cu­țiile zilnice pe Skype cu unul dintre capii bri­găzilor jihadiste din Siria devăluie cum sunt folosite argumentele religioase în racolări, drapate în promisiunea unei vieți de lux sau a uneia eroice, în care personajul marginal să devină apreciat, important, respectat. „Pre­ten­dentul“ își expune telefonul de ultimă ge­nerație, ceasul scump, armamentul din do­tare, împreună cu îndemnul la credință și la ex­terminarea necredincioșilor, numiți cu dis­preț kuffar: „Poți să omori, dacă iei viața unuia care nu-l respectă pe Allah. Nu e nimic rău în asta, ba dimpotrivă... Poți să-i arzi, să-i sugrumi, numai să aibă o moarte atro­ce, în felul acesta îl slujești pe Allah“, o im­presionează racolatorul pe tânără, con­vin­gând-o să-și părăsească familia și țara natală pentru a se alătura cauzei, adică transformării globului într-un mare califat condus după le­gea islamică, Sharia. Investigația sub aco­pe­rire - la propriu, fiindcă tânăra poartă burka la întâlnirile online - încearcă să aprecieze cât este fanatism religios și cât este spec­ta­col propagandistic în conduita racolatorului, el însuși de origine franceză, ce anume îl face să se declare fericit că a ucis peste 50 de oa­meni în numele credinței și cât de sincer iden­tifică asasinatul cu „onoarea“ și „curajul“. Și totuși, numeroși tineri originari din țări eu­ro­pene sau de pe continent american au putut fi atrași și asociați crimei cu un discurs si­mi­lar, pe Internet: „Pentru unii, Jihad 2.0 este doar o modă. Pentru alții reprezintă însă pri­ma etapă a radicalizării lor“, concluzionează cartea. Jurnalista plătește din greu expe­ri­men­tul, împotriva ei lansându-se în lumea isla­mică o chemare la fatwa, adică răzbunare și condamnare la moarte. Așadar, trăiește în te­roare, sub alt nume, își schimbă des iden­ti­ta­tea, adresa și numerele de telefon. Viața ei e năruită.

Istoria servește destule exemple de cruzime în numele religiei ca să ne mirăm de fana­tizarea unei părți din lumea actuală. Și totuși, datorită difuzării instantanee a imaginilor pe Internet sau prin satelit pe canalele de te­le­viziune, cazul Charlie Hebdo a produs un imens șoc emoțional, așa cum decapitările pos­tate pe YouTube de ISIS provoacă oroare, dis­torsionând percepția despre religia mu­sul­mană și despre adepții ei. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a semnalat recent prigoana la care sunt supuși creștinii din Qary­a­tain, o localitate ocupată recent. ISIS a ela­bo­rat unsprezece reguli pentru creștini, cărora li se interzice, sub sancțiunea pedepsei cu moartea, să se roage cu voce tare, să expună simboluri creștine, să rostească numele lui Cris­tos etc. Istoria se repetă, s-a mai în­tâm­plat cu primii creștini, cu evreii, cu mu­su­l­manii în fața cruciaților etc. Extremismele de orice fel stimulează frica și distanțarea, simptomatice azi în disputa statelor europene despre primirea sau respingerea refugiaților din Siria.