Pe aceeași temă
Cum credeți că arată Europa din punctul de vedere al adaptării la schimbările tehnologice, al capacității de a rămâne competitivă într-o zonă, mă refer la economia digitală, pe care mulți o consideră esențială la nivel global?
Primul lucru pe care l-aș zice este că poate nu atât de multă lume își dă seama că, dacă ne uităm chiar astăzi cum arată mediul, ce folosim, obiceiurile pe care le avem, în următorii 10 ani vor avea loc schimbări profunde datorate unor tehnologii noi care vor apărea pe piață. Există așteptarea ca industrii întregi să se schimbe masiv. Când zic să se schimbe masiv, asta înseamnă inclusiv că vor fi cu totul alți actori care vor avea cote de piață mari. Iar dacă o țară nu este ancorată la transformările provocate în bună măsură de tehnologie, riscă să iasă din piață din punct de vedere economic, dar nu numai economic. Dar să revenim la Europa. De fapt, există mai multe Europe. Există o Europă de Vest care a făcut eforturi mari în ultima vreme, și aici e vorba și de industrii, e vorba de strategii, de colaborarea dintre mediul economic și guvernare, care încearcă să se apropie de Statele Unite. Văd că au început să apară ecosisteme care sunt similare cu cele din Silicon Valley, care este modelul de departe cel mai folosit pentru tehnologie. Vorbesc de Germania, de Marea Britanie, de țările nordice. Și când zic ecosistem, vorbim de partea de finanțare, care susține partea de inovare, de start-up-uri, apoi partea de colaborare cu sistemul de educație și cercetare și partea de susținere a domeniului tehnologiei. Cred că aici Europa de Vest a făcut pași foarte mari, cred că este într-o poziție mult mai bună decât era acum 10-15 ani. În schimb, pentru Europa Centrală și de Est, toți indicatorii arată o rămânere în urmă. Mă refer la capacitatea de absorbție de tehnologii noi, care este mult redusă. Și aici există unele excepții, gen Estonia. Estonia seamănă mai mult cu Europa de Vest din punctul ăsta de vedere. Chiar și în România în ultimii 3-4 ani s-a întâmplat ceva, e o efervescență, a apărut un bulgăre de zăpadă. La nivelul întregii regiuni există însă un mare handicap legat de ceea ce se cheamă „scale factor“. Companiile, îndată ce trec de zona de start-up, nu reușesc decât în extrem de puține cazuri să aibă succes. Nu există o masă critică de companii, de industrii plecate din țara respectivă care să crească regional sau global, adică să devină actori care contează cât de cât în zona tehnologiei. Sunt probleme și din alt unghi de vedere, partea de bursă. Atunci când companiile încep să se vadă pe radar, încep să aibă o anumită mărime, bursa este o soluție-cheie de finanțare. Bursele în Europa Centrală și de Est sunt foarte slabe. Deci Europa are un ecosistem care cred că e destul de robust în Vest, în schimb, în Europa Centrală și de Est, e un bulgăre mai mic. Și el prinde viteză, dar e mult mai mic, e în urmă cu vreo 10 ani.
Unul dintre antreprenorii importanți din Silicon Valley spunea că, dincolo de celelalte ingrediente, specific pentru Silicon Valley este faptul că multe dintre companiile demarate acolo au putut să crească foarte repede. Companii care s-au născut doar în urmă cu 10 ani, sau chiar mai puțin de atât, de la Facebook la Uber sau Airbnb, au reușit să devină companii globale foarte repede. Unde credeți că e diferența? Finanțarea, atitudinea?
Sunt mai multe aici. Există un handicap mare la finanțare. Dacă te uiți la toate companiile care au crescut fenomenal, acesta e un concept relativ nou în Silicon Valley. Și acolo, acum 10-15 ani, exista principiul unei creșteri graduale. Groupon e un exemplu al vechii filozofii. E o companie care a apărut și ea în ultimii 10 ani, dar a avut abordarea clasică: putem crește în etape, atacăm diferitele piețe în etape. Abordarea de astăzi, care e de câțiva ani, este: mănâncă întreaga piață, piața globală, deci indiferent unde e, cât de repede poți. Deci nu mai vorbim de o creștere organică, aia în care tu ai venituri, faci profit, din profit investești în creștere, ș.a.m.d. Asta înseamnă o viteză relativ redusă, care se poate întinde pe 10-20-30 de ani. Abordarea de acum este: obții finanțare, finanțarea o bagi masiv în creștere rapidă, în așa fel încât să cucerești toate piețele care contează, în cel mai scurt timp, în același timp. E diferența majoră față de abordarea tradițională, pe care o regăsim și în România. Pentru că noi, ca țară, n-am avut niciodată în ultimii 25 de ani mecanisme de finanțare prietenoase. Pe zona de tehnologie, cu atât mai puțin, pentru că și mecanismele de finanțare disponibile, care erau băncile, au cerut întotdeauna garanții imobiliare, lucru cu totul nespecific industriei de tehnologie. În industria de tehnologie ceea ce contează e proprietate intelectuală, care e imaterială.
Însă în analiza băncilor ea nu contează deloc.
N-a contat deloc. Asta e o caracteristică a întregii Europe Centrale și de Est. În Statele Unite și în Europa de Vest, acum, în momentul în care ai ajuns să ai venituri să zicem de câteva zeci de milioane, ai obținut finanțare, ai investit, ai început să obții venituri, ieși pe bursă, care e prietenoasă pentru industria de tehnologie, și obții altă finanțare. Deci bursa e privită ca un mecanism de finanțare masiv. Iarăși aici ajung la ce ziceam. În Europa Centrală și de Est mecanismele de finanțare sunt primitive. Deci prima problemă pe care o avem este partea de finanțare. Dar mai există și o altă problemă majoră, din punctul meu de vedere, una care este specifică Europei Centrale și de Est. E deficitul de ceea ce noi numim business skills. Orice business de tehnologie, când iese global, automat se uită la structura pieței și va constata că cele mai tari piețe din lume, deci cele mai apetisante pentru business, sunt până la urmă și cele mai mature - piața nord-americană, piața vest-europeană, Japonia, Coreea de Sud, Australia etc. Piețele cele mai mature în zona de tehnologie reprezintă și cea mai mare cotă de piață din piața globală.
Probabil pentru că sunt mai sofisticate și se adaptează la nevoile unor companii care funcționează altfel.
Sunt mult mai avansate, asta e clar, și avansul ăsta se vede clar în modelul social, în nivelul de trai, în cât de mult pătrunde tehnologia, cât de mult contribuie tehnologia la progresul societății. Or, problema pe care o ai când pleci din Europa, indiferent din ce regiune, cu o companie axată pe tehnologie, e că trebuie să ataci cele mai mature piețe. Ca să le poți ataca, intri în competiție cu companii care pleacă din acele regiuni. Concurezi cu companii americane, cu companii vest-europene, cu companii japoneze. Or, acolo, competitivitatea în ceea ce priveşte aceste business skills este la nivelul cel mai înalt. În România, estimarea noastră e că avem un handicap de cel puțin cinci ani. E o comparație pe care o fac de obicei când mă refer la piața românească, pe medie, pentru că sunt anumite zone în care competitivitatea poate să fie la nivel de top: pentru a reuși pe piața românească, ai nevoie de competențe, de cunoștințe, să zicem de nivel de clasa a VIII-a, pe când, pentru a reuși pe piața americană, ai nevoie de cunoștințe la nivel de doctorat.
Cum se explică această diferență semnificativă?
Întreaga regiune a fost o regiune comunistă, timp de peste 45 de ani, în care piața era condusă centralizat, era planificată pe cinci ani. Asta înseamnă că, vreme de peste 45 de ani, aici, în regiune, n-au fost construite sisteme de educație și cercetare orientate pe marketing. N-a existat așa ceva, pentru că se știa dinainte ce și cui vinde, când le vinde și la ce preț, totul era centralizat ca decizie. Ceea ce înseamnă că tot sistemul de dezvoltare de business skills a început să fie creat abia după 1990 în întreaga regiune. În mod normal, când dezvolți ecosistemul de business skills, înseamnă să înțelegi care sunt nevoile pieței, să înțelegi cum poți răspunde nevoilor acesteia cu o anumită soluție, să înțelegi, când ai deja soluția, cum te duci în piețe și te diferențiezi de ceilalți, cum dezvolți o rețea de distribuție, cum vezi dezvoltarea într-o piață matură. Toate lucrurile astea țin de business skills. Modul natural cel mai bun de a dezvolta un ecosistem în care să-ți creeze business skills, care e educația și cercetarea, este de a aduce cei mai buni oameni cu astfel de cunoștințe din piețele cele mai mature. Îi aduci la tine și cu ei creezi ecosistemul. Asta a făcut, de pildă, India în zona de industrie IT, asta au făcut și alte țări din Europa Centrală și de Est. România n-a făcut lucrul ăsta, România a încercat cumva să utilizeze profesorii care erau înainte de economie politică, să-i transfere către zona de marketing, de dezvoltare eco-regională, lucru care a încetinit enorm, de fapt a frânat dezvoltarea unui ecosistem de business skills autohton.
Pe de altă parte, piața internă s-a dezvoltat în mod organic ca o piață de subcontractare. Exportul românesc este în bună măsură un export de subcontractare, adică suntem angrenați în ecosistemele pe orizontală ale unor mari companii. Producem pentru altcineva. Însă integrarea unor ecosisteme de tip subcontractare nu cere competențe speciale pe zona de business skills. Cere competențe tehnice, de producție, lucruri de genul ăsta. Deci ca business skills suntem la nivelul cerințelor pieței locale, care, în medie, e mult în urma pieței interne americane, britanice sau germane. Ca să dau un exemplu, știm că în România comerțul online se plătește masiv prin ramburs. E adevărat, e în creștere folosirea cardului sau a altor metode digitale, dar dominantă este încă plata ramburs, cash.
Să ne întoarcem la comparația dintre Europa și America. Se vorbește de existența unor diferențieri de natură culturală. Unele sunt chiar șocante, de pildă, atitudinea oamenilor față de mediul de afaceri. De exemplu, în Europa, sigur, pe medie, pentru că sunt diferențe considerabile între diferitele țări, oamenii consideră că întreprinzătorii urmăresc numai propriul lor interes, că exploatează munca celorlalți. În plus, mai avem și o aversiune mai mare față de risc. De exemplu, în SUA, doar 28% dintre oamenii care nu sunt implicați în afaceri consideră că oamenii de afaceri exploatează munca celorlalți, în timp ce în sudul și în estul Europei se ajunge undeva până la 70%.
E drept, și aici vorbim de niște chestiuni istorice. Europa de Vest a avut frontieră directă cu sistemul comunist, iar Uniunea Sovietică a penetrat țările vest-europene prin faptul că au fost create partide comuniste care aveau o anumită voce, au fost active, în războiul ăsta cu comunismul. SUA au fost mult mai departe. Și atunci, un lucru pe care noi l-am remarcat, având operațiuni în Germania, Marea Britanie, Spania, țări din Vest, m-am uitat puțin la legislația muncii și am făcut o comparație cu legislația muncii din Statele Unite. Țările din Europa de Vest, ajungând vrând-nevrând într-o competiție cu Uniunea Sovietică, cu sistemul comunist, sunt foarte sociale sau socialiste ca mod de gândire și ca legislație. Noi zicem că legislația muncii din România e inspirată din cea franceză și noi, mediul economic, ne plângem foarte mult de legislația muncii, care ni se pare extrem de restrictivă. Toate astea au dus la o rigidizare extremă a pieței muncii. Apoi, dacă te uiți la structura economică, se poate vedea că economia Europei de Vest e dominată de companii vechi, față de piața americană, unde apar permanent companii noi, acolo e un mediu care favorizează companiile noi. Europa de Vest a fost un mediu care nu a favorizat companiile noi, punându-le involuntar niște restricții majore. Una dintre ele a fost accesul la resursa umană cea mai competitivă. De ce? Pentru că specialiștii erau în marile companii vechi, care existau de multe zeci de ani, poate de sute de ani. Dizlocarea lor era extrem de dificilă, pentru că legislația muncii prevedea tot felul de plăți și compensații. Și atunci, start-up-urile au fost defavorizate ani la rând. S-a creat un ecosistem care nu a favorizat de fapt start-up-urile. Dar în ultima vreme au reușit totuși să mai relaxeze legislația muncii, astfel încât să favorizeze mai mult start-up-urile.
Liderii europeni au grijă întotdeauna să vorbească de o economie socială de piață. Multă lume crede că acest amestec, oarecum forțat, între chestiuni de natură socială și chestiuni care țin de competitivitate, de economie de fapt a încurcat lucrurile, atunci când s-au elaborat strategii precum Agenda Lisabona, de pildă, pentru că ele trebuie abordate separat. Fiecare latură e importantă în felul său, dar trebuie abordate separat.
Aici trebuie multă atenție. Nici eu nu sunt adeptul unui model care polarizează societatea, în sensul că există mulți oameni săraci și câțiva, foarte puțini, extrem de bogați. Eu sunt adeptul unui model în care trebuie să domine clasa mijlocie. Dar atunci când vorbești de start-up, de susținerea inovației, de susținerea unui mediu economic sănătos, asta poate fi dezlegat de politicile sociale. Poți să ai politici sociale puternice, dar în același timp dezvoltând economia. Aș mai da un exemplu. E foarte interesant să dezvolți industrii care creează clasă mijlocie, când vorbești de angajați care creează clasă mijlocie, însă nu să creezi industrii care creeză cohorte mari de angajați care sunt în partea de sărăcie, cu salarii extrem de mici.
În urmă cu un an a fost creat un fond european de investiții strategice, de 300 de miliarde de euro, care e văzut ca un instrument de stimulare a competitivității, de stimulare a companiilor din Europa. Credeți că în România suntem capabili să exploatăm acest tip de oportunități? Ce ar mai trebui schimbat ca, într-un fel, să intrăm pe un trend pozitiv din acest punct de vedere, să mai recuperăm din întârziere?
Eu am menționat câteva caracteristici privind Europa de Vest, Europa Centrală și de Est. Ceea ce văd în România e că suntem pe un trend puternic ascendent. Există în momentul ăsta o accelerare. Și asta se întâmplă, după părerea mea, pentru că deja au fost însămânțate câteva lucruri, gen acceleratoare, incubatoare. În al doilea rând, există deja o anumită conștiință la nivelul unor industrii de a structura puțin demersurile într-un soi de strategii, adică e un fel de autoguvernare sau elemente de autoguvernare, în care nu mai aștepți ca statul să aibă o strategie de dezvoltare economică, ci tu te gândești pur și simplu la domeniul tău și începi să creezi elemente de strategie și, pe baza acestei gândiri, începi să construiești lucruri. Diversele industrii, cum e industria de IT, dar e numai una dintre ele, încep să fie conștiente că trebuie să accelereze lucrurile. De ce? Accelerarea asta se produce, în momentul în care ai un model, ai o anumită structură a gândirii legată de următorii 5-10 ani, și atunci lucrurile încep să se așeze.
Dar unde ar trebui acționat prioritar? Stă în puterea noastră să mărim cumva viteza de adaptare la schimbările globale?
Sunt deja mai multe lucruri care se întâmplă. Există câteva lucruri care s-au făcut deja și care creează cadrul de accelerare pe partea de finanțare. Noi, economia, plătim o grămadă de taxe și impozite. O parte dintre ele ar trebui să se întoarcă pentru accelerarea dezvoltării economiei. Nu mă gândesc la pomeni, ci la o gândire pozitivă, constructivă, în care zic: o parte din ceea ce plătim să se strângă undeva, să fie returnat. Aici cele mai mari piedici pe care le avem sunt legate de birocrație. Noi, când vorbim de zona de tehnologie, vorbim de viteză. Or, birocrația este dușmanul vitezei. Pentru că birocrația cum funcționează? Eu am nevoie de bani astăzi ca să fac ceva, iar birocrația mă duce în situația în care o să am banii ăștia peste un an. Și atunci, fie că vorbim de fonduri europene sau de fonduri de stat, nu statul trebuie să facă managementul, ci organisme independente. Să luăm firme de consultanță și să le cerem lor să facă managementul, măcar pentru că au mentalitatea de economie reală.
Apropo de felul în care sprijină statul român mediul de afaceri, în particular exporturile: există numai vreo 2 milioane de euro pe an care să sprijine participarea unor companii românești la târguri externe. Or, noi avem o piață relativ mică. Trebuie să ieșim în afară, cumva, cu mai multe companii, din IT sau din alte domenii.
După părerea mea, participarea la târguri e OK, dar nu e elementul-cheie pentru dezvoltarea internațională, pentru că, repet, când participi la târguri poți să constați, cum am văzut eu, că, din păcate, companiile românești încă nu știu să se prezinte. Ceea ce te poate scoate din joc. Și atunci trebuie să mergi la rădăcină și vorbim din nou de business skills. Eu aș da nişte vouchere, care pot fi și de câteva zeci de mii de euro, în așa fel încât companiile să aducă un deștept de-ăsta care e foarte tare pe marketing, foarte tare pe dezvoltarea rețelei de vânzări regionale sau internaționale. Dacă aduci un deștept ca ăsta 7-12 luni în compania ta, el te ajută la crearea unor strategii sau chiar a unui demers de a ataca piața în așa fel încât să rămâi cu competențele câștigate când el pleacă. Încă o dată, aici, deficitul de business skills este o frână în dezvoltarea internațională a României. Clar! Noi nu ne dăm seama. Dar suntem cu mult în urmă. E ca și cum, ca să exagerez un pic, trimiți la un târg un elev care tocmai a terminat clasa a X-a să vândă o soluție alături de unul care are doctoratul. Îl va face praf pe ăsta al meu. Aici trebuie neapărat făcută o infuzie rapidă de business skills. Asta însă nu o poți face decât luând oameni de acolo unde piața este la cel mai înalt nivel.
Mai dau un exemplu. În industria de tehnologie există o regulă de aur care zice că, din banii de care dispui, între o treime și o jumătate îi bagi în vânzări și marketing. Or, dacă cei care iau deciziile în vânzări și marketing sunt elevi de clasa a X-a, nu sunt cei cu doctorat, riscul ca banii ăștia să fie aruncați pe apa Sâmbetei crește enorm. Adică, pe lângă că ai acces puțin la o finanțare, că finanțarea este foarte săracă, nici nu ai cunoștințele și competențele ca să o folosești bine. Și atunci, trebuie amândouă lucrurile: crescută finanțarea, dar în același timp și capacitatea de a o folosi. Altfel, chiar dacă ai o oportunitate, o arunci la coș.
