Noile priorități externe ale României

jurnaliști, funcționari publici și lideri politici în domeniul politicii externe, dar și identificarea și discutarea celor mai importante provocări cărora România trebuie să le facă față în politica externă. În continuare prezentăm câteva extrase din această dezbatere.

IULIAN FOTA, fost consilier prezidențial:

Este bine să vorbim de o nouă agendă ca­re să se adapteze puțin vremurilor. Dar în ni­ciun caz nu vorbim de o nouă politică ex­ternă. România nu are nevoie de o nouă politică externă. Avem o politică externă definită imediat după ce am intrat în NATO și UE, fundamental prooccidentală. Aceasta rămâne deschisă și la alte spații occidentale. O Românie prooccidentală nu în­seamnă cu spatele la alte zone geo­gra­fi­ce. Nici Occidentul nu face lucrul ăsta. Ce am putea face pe actuala politică externă este să subliniem mai bine anumite teme, să scoatem în evidență mai bine anumite componente ale mesajului nostru. Se­cre­ta­rul general al NATO spunea recent că sun­tem în cea mai periculoasă situație in­ter­națională din ultimii 20-25 de ani. Însăși afirmația aceasta ar fi trebuit să genereze o dezbatere la noi, pentru că am sen­ti­men­tul că noi, în România, nu percepem gra­dul ăsta de pericol al situației interna­țio­nale.

Suntem într-o situație internațională no­uă. În trecut, rolul organizațiilor inter­na­ționale și al multilateralismului era im­por­tant. Astăzi am revenit la politica de mare pu­tere. Principalul plan unde se duc ne­gocierile, unde se fac evaluările și unde se stabilesc viitoarele coordonate ale ordinii globale este al relațiilor bilaterale între ma­rile puteri. Organizațiile internaționale sunt chemate să joace un rol secundar. Ele mai degrabă confirmă ceea ce marile puteri deja au agreat.

În al doilea rând, avem o remilitarizare a politicii externe. Vedem deja acest lucru din 2008, ca să nu mai vorbim de Ucraina, în 2014. Țările care nu pot să-și rezolve pro­blemele sau să-și apere interesele cu mijloace diplomatice și pașnice încep să ape­leze la mijloace militare. Exemplul cla­sic este Rusia. Faptul că se revine la o epo­că de mare putere, combinată cu o re­mi­li­tarizare a politicii externe este pentru mi­ne un mare semnal de alarmă. Este o lu­me mult mai complicată și mai pericu­loasă. Acesta ar trebui să fie elementul de start pentru orice discuție în România. Clasa politică în ansamblul său trebuie să accepte că trăim într-o lume mult mai pe­riculoasă. Nu reiese de nicăieri faptul că instituțiile statului sau clasa politică în ansamblul său au luat act de această mo­dificare dramatică a situației interna­țio­nale și de creșterea gradului de pericol pen­tru România. În trecut, nu aveam de ce să ne temem de scenarii teritoriale. As­tăzi, ne putem gândi la așa ceva. O con­știentizare a acestor noi realități ar obliga clasa politică să vină cu o nouă atitudine, cu o nouă viziune. Dacă, în trecut, corup­ția și incompetența aveau doar costuri economice, astăzi proasta guvernare poate avea cu totul alte consecințe, după cum s-a văzut în Ucraina. Când mergi pe o au­tostradă, pe un drum bun, poți să mergi și cu o Dacia Solenza. Dar, dacă ai intrat pe un offroad și nu ai un 4X4, lucrurile de­vin mult mai complicate. Ieșim de pe autostradă, de pe asfaltul bun și șoseaua dreaptă, cu puține probleme, și intrăm pe offroad-ul politicii globale. Ca să ajungem mai bine la destinație, trebuie să trans­formăm Solenza cel puțin într-un Duster 4X4. Pentru mine, miza nu este legată de vi­tezele Uniunii. Pentru mine, întrebarea fundamentală este: cu UE sau fără UE? Pen­tru mine este important ca UE să ră­mână în picioare, să fie viabilă. Mă tem că scenariul dispariției UE nu este încă com­plet înlăturat.

Noul Război Rece

LILIANA POPESCU, prorector SNSPA:

România este membră a UE și a NATO. Apartenența noastră la cele două instituții înseamnă că am adoptat și asimilat va­lo­rile lumii euro-atlantice. Dar, odată cu ane­xarea Crimeei, Rusia a început un răz­boi cu Occidentul, cu noi implicit. Sunt convinsă că nu conștientizăm acest lucru.Vrem să fim consecvenți cu lumea din ca­re facem parte sau nu? Și aici mă refer la atitudinea statului. Se discută mult despre războiul hibrid, dar se discută prea puțin despre războiul ideologic, de atacurile per­manente la adresa valorilor liberale. Dacă ne uităm atent la valorile promovate pe anu­mite filiere, ele coincid cu cele proiec­tate dinspre Moscova: un tradiționalism accentuat, ideea de familie monogamă, fe­ricită, care este singura care există și care trebuie să existe. Asistăm la o întoarcere în trecut pe care o promovează această ideo­logie, care este alimentată și dinspre Moscova. Ea se pliază foarte bine pe o se­rie de temeri și de valori tradiționale care au crescut semnificativ în ultima vreme în România. Pe de altă parte, Moscova hră­neș­te și dă energie unei constelații de va­lori care merg în această direcție. Putin pro­movează o ideologie care vrea să răs­co­lească sistemele de valori din societățile vulnerabile. Dacă ne uităm la narațiunile care vin pe filiera RT și Sputnik, vom constata următorul lucru: pe de o parte, avem narațiunile care țin de valorile tra­di­ționaliste (ordine, stabilitate, securitate) un­de colectivitatea este mai importantă de­cât individul și individul poate să fie strivit în numele colectivității; al doilea fi­lon narativ ține de critica ordinii eco­no­mice internaționale și a finanței inter­na­ționale, unde Soros este bau-baul interna­țional.

Participanţi la dezbaterea cu tema O nouă agendă de politică externă pentru România  (Bucureşti, Palatul Parlamentului, 18 octombrie 2017; foto: Mihai Poziumschi)

Tind să cred că ne aflăm într-un nou Răz­boi Rece. Și suntem foarte puțin pregătiți să ne apărăm în acest război ideologic și informațional. Este o chestiune de se­cu­ri­tate națională să știi cum să te poziționezi ca stat în acest război. Statul român nu are voie să abdice de la valorile europene, de la libertățile civile și de la regulile de­mo­cratice câștigate cu greu. În același timp, cred că isteriile antirusești sunt to­tal nepotrivite în discursul public. Dacă Rusia se poziționează ca inamic, trebuie con­siderată ca atare. Nu trebuie supra­li­ci­tată teama de Rusia, teama pe care o simți uneori în spatele mârâielilor publice.Tea­ma noastră de influența rusă ar putea să fie mai curând o proiecție a nesiguranței noas­tre că nu suntem foarte bine ancorați în valorile democrației liberale, că socie­tatea românească este în parte o societate de supraviețuire, iar guvernele succesive și apartenența la UE nu au reușit să ne aju­te să depășim această situație.

O viziune românească asupra Europei

ȘTEFAN POPESCU,fost secretar de stat în MAE:

Asumarea președinției Consiliului UE este o obligație ce rezultă din Tratatul de Ade­ra­re. Circa 60% din dosare le moștenim de la președinția precedentă, rolul țării care asigură președinția fiind de facilitator, de intermediar neutru, responsabil de asi­gu­rarea continuității agendei Uniunii. Pe de altă parte, pentru noi, românii, exercițiul dintre 1 ianuarie şi 30 iunie 2019 este mai mult decât o președinție. Prin posibilitatea de a ne imprima și o viziune națională asu­pra unor dezbateri strategice privind vii­torul european și de a promova pe agenda europeană unele dosare pe care România le consideră importante, președinția Con­siliului UE este o ocazie de a ne construi o viziune cu privire la Europa. Dincolo de cli­șee. Cum răspundem oare la pro­pu­ne­rile avansate de președintele Franței fă­cu­te în urmă cu câteva săptămâni, în fai­mo­sul discurs pronunțat în marele amfiteatru al Sorbonei? Cu ce soluții venim la pro­pu­nerea de creare a unui parlament al zonei euro, a unui buget pentru eurozonă, a unui buget de finanțe pentru întreg eu­rogrupul? Cum răspundem la crearea unei apărări comune europene, care să în­sem­ne autonomie strategică a UE în raport cu SUA, cel mai important partener strategic al României? „Există un paradox stra­te­gic al României“, spunea Emmanuel Ma­cron la recepția oferită de Ambasada Fran­ței la București: „de a fi pentru Eu­ropa Apărării și în același timp de a ma­nifesta o fascinație pentru relația trans­atlantică“. Deci, o Europă autonomă din punct de vedere strategic, aliată, dar to­tuși separată de SUA. Cum răspundem și cu ce soluții venim la propunerea de re­strângere a numărului de comisari euro­peni de la 27 la 15? Este o soluție care evi­dent va avantaja statele mari, și nu pe ce­le aflate în poziția periferică a României. In­fluența României la nivel european o fa­cem plecând de la faptul că suntem ins­talați durabil în statutul de a doua cea mai săracă țară din UE. Restrângerea nu­mă­rului de comisari europeni va ține seama nu numai de ponderea geografică și demo­grafică a statelor respective, ci și de dez­vol­tarea lor economică. Insistăm în pri­vin­ța Brexit-ului numai pe situația românilor din Marea Britanie. Este, de altfel, și as­pectul cel mai vizibil pentru electorat, dar și cel mai simplu de rezolvat, fără ca noi să mișcăm un deget, de fapt, pentru că Michel Barnier are tendința de a consulta numai statele mari, care vin cu soluții, sau statele active din nucleul dur. Ieșirea Regatului Unit a oferit imensa opor­tu­ni­ta­te pentru Paris și Berlin de a refonda Uni­unea Europeană, de a elibera Europa Apă­rării, pe care britanicii nu o doreau altfel decât ca o complementaritate cu NATO. Franța dorește o distanțare de SUA. Dacă vom fi puși să alegem? Aceste aspect con­ceptual trebuie să însemne ceva mai mult decât lozinca repetată până la refuz de ofi­cialii români, că România vrea în nucleul dur. Și mai trebuie ceva. Din păcate, po­li­tica externă nu mai este o prioritate a guvernării. Ministerul de Externe nu mai este un minister cu miză. De ce? Pentru că nu este o miză financiară, nu are struc­turi în teritoriu care să influențeze elec­to­ratul. Avem o altă cultură a statului, cli­entelară, iar partidele politice cu pretenții de partide de guvernământ nu au resurse umane pe afaceri externe. Trebuie să in­ves­tim în resurse umane, în specialiști.

DNA trebuie să treacă Prutul

ILEANA RACHERU, expert în spațiul ex-sovietic:

România este primul stat care a re­cu­noscut independența Republicii Moldova și are un parteneriat strategic privilegiat cu aceasta. Republica Moldova este prin­ci­palul receptor al asistenței pentru dez­voltare oferită de România. Dar Republica Moldova are probleme grave care tind să afecteze în mod serios interesele strategice ale României. În România, opinia publică tinde să fie formată de perspectiva con­flic­tului români vs. ruși și nu prea vedem că, de fapt, interesul nostru fundamental este reformarea și integrarea europeană a Re­publicii Moldova. Pe fond, trebuie să ve­dem în Republica Moldova și alte pro­bleme, dincolo de disputele proruși-pro­ro­mâni. Majoritatea oamenilor de acolo sunt interesați de îmbunătățirea nivelului de trai, lucru care nu poate să fie oferit decât prin reforme europene. În același timp, populația de acolo este sătulă de astfel de dispute, care se desfășoară din 1991 și care ascund un singur lucru: lipsa reformelor. Trebuie să vedem Republica Moldova din­tr-o altă perspectivă decât cea în care am fost noi obișnuiți în mod tradițional, per­s­pectiva emoțională a cărților de istorie. Avem nevoie de o perspectivă obiectivă și realistă. Conservarea identității românești în Republica Moldova este importantă, dar trebuie să înțelegem că pentru oa­me­nii de acolo primează traiul decent. Îmi es­te foarte greu să văd cum acesta poate să fie asigurat doar prin dezbateri geopolitice și în absența reformelor. O lecție impor­tan­tă pe care România poate să o ofere prin propria experiență ține de progresele făcute după 2007. În timpul protestelor din Republica Moldova, strada a cerut DNA-ului să treacă Prutul. Îmi este foarte teamă că, în 2018, anul aniversării cen­te­na­rului Marii Uniri, Republica Moldova va fi dezamăgită că DNA nu a trecut Prutul.

Matei Dobrovie şi Iulian Fota în timpul dezbaterii cu tema O nouă agendă de politică externă pentru România (Bucureşti, Palatul Parlamentului, 18 octombrie 2017; foto: Mihai Poziumschi)

Oamenii din Republica Moldova sunt total dezamăgiți de retorica proeuropeană a gu­vernului, care, de fapt, acoperă lucruri fla­grante: furturi masive din bănci, precum jaful secolului (în care trei bănci au fost devalizate, datoria fiind pusă ulterior pe sea­ma cetățenilor), spălările de bani ru­sești (bani negri ai mafiei). Dacă, în 2009, susținerea pentru o ipotetică aderare la UE era la un nivel de 63-70%, acum este la 39-40%, în timp ce susținerea pentru in­tegrarea în Uniunea Economică Eura­sia­tică este la 40%. Toate acestea, în con­dițiile în care, din 2009, formal, guvernul de la Chișinău a fost în retorica sa pro­eu­ropean.

Interesul nostru fundamental acolo este grav afectat de o corupție masivă, de sem­narea unui Acord de Asociere care nu es­te deloc implementat, de faptul că au loc încălcări grave la adresa drepturilor omu­lui, de faptul că nu există un stat de drept în Republica Moldova. Deși declarat proeu­ropean, a performat mai mult în corupție. Nimeni nu neagă că în acest timp a fost sem­nat Acordul de Asociere și că a fost ob­ținut regimul liberalizat de vize. Însă, pen­tru oamenii de rând, acestea nu aduc beneficii majore.

În ultimele săptămâni, Bruxellesul a trans­mis mai multe semnale negative Chi­și­năului. Pe agenda Parlamentului Euro­pean se va afla o rezoluție prin care se pro­pune sistarea ajutorului financiar către Republica Moldova. Pentru moment, se vizează doar ultima tranșă din 2017, însă nici perspectivele pentru 2018 nu sunt mai optimiste. Motivul principal care a fost invocat de europeni este modificarea sistemului electoral, care s-a făcut într-o manieră netransparentă și prin cum­pă­ra­rea, șantajarea, încropirea unei majorități parlamentare conjuncturale. Nu s-a ținut cont de recomandările Comisiei de la Ve­ne­ția, care a transmis că în contextul ac­tual nu este dezirabilă modificarea sis­te­mu­lui electoral. De curând, Delegația Co­misiei Europene de la Chișinău a anunțat că nu va mai furniza asistența financiară în valoare de 28 de milioane de euro pen­tru reforma justiției în Republica Moldova pentru că, în 2014 și 2015, autoritățile de la Chișinău nu au atins obiectivele asu­mate.

Regimul de la Chișinău a înregistrat și alte derapaje în privința statului de drept. Pe agenda Parlamentului din Republica Mol­do­va există o inițiativă de modifcare a unor legi cu privire la finanțarea ONG-uri­lor, iar cele care desfășoară „activități poli­tice“ (precum monitorizarea proce­se­lor electorale și cele de politici publice) vor avea probleme în privința finanțărilor venite din Occident. În Moldova se fac pre­siuni la adresa jurnaliștilor inde­pen­denți. Există din ce în ce mai multe cazuri de hărțuiri, de amenințări care apar în spa­țiul public de acolo.

Securizarea energetică a Moldovei

OTILIA NUȚU, analist Expert Forum:

Se vorbește de mulți ani de faptul că o să interconectăm piața noastră de gaz cu cea din Moldova. La fel și în ceea ce privește piața de energie electrică. Moldova de­pin­de 100% de gazele furnizate de Gazprom și în proporție de 80% de energia electrică produsă în Transnistria, la o centrală de­ținută de o companie rusească. Republica Moldova nu are alternativă la aceste re­surse. Dacă ne uităm pe harta Moldovei, vedem că malul drept al Nistrului con­su­mă foarte puțină energie, iar malul stâng are concentrați cei mai mari consumatori de energie. Malul stâng mai are un avantaj nesperat din faptul că Gazpromul nu îi obligă niciodată să plătească în mod di­rect. În același timp, Gazpromul tratează Moldova în ansamblul său, și malul drept și Transnistria, pentru plata energiei. Re­zul­tatul? Moldova a ajuns să datoreze do­uă treimi din PIB-ul său către Rusia, iar datoriile cresc. Există soluție? Da. Să cons­truim împreună o conductă de gaze între România și Republica Moldova pentru ca moldovenii să aibă acces la gaze românești și să nu mai fie dependenţi de Gazprom și șantajați de Rusia. Asta înseamnă ca Mol­dova să finalizeze conducta Ungheni-Chi­șinău, iar România să accelereze cons­trucția tronsonului Onești-Gherăești-Iași. Apoi, trebuie să construim linii de energie electrică prin care moldovenii să aibă acces la energie mai ieftină din România (în Moldova este mai scumpă cu 15%), în loc să fie furați prin offshore-uri și datoria la Gazprom să crească. Interconectările pe energie ar trebui să fie prioritatea gu­ver­nului de la Chișinău, nu prelungirea con­tractelor păguboase de până acum. Dar ne mișcăm în pas de melc. Asta înseamnă că se dorește cumva continuarea relațiilor exis­tente și creșterea datoriilor față de Gazprom. Există și o explicație punctuală în acest sens. Centrala Cuciurgan din Trans­nistria, care produce energie elec­tri­că și care este cel mai mare consumator de gaze din Republica Modova, este de­ți­nută de o companie offshore cu un ac­țio­nariat interesant (anumiți jurnaliști de in­ves­tigație au legat acționariatul chiar de cei care furat faimosul miliard). Firma în­ca­sează banii de la consumatorii de ener­gie electrică din Moldova, dar nu plătește pentru gaze, ci îi sifonează prin offshore-uri. Beneficiarii banilor sunt tocmai cei care au decizia, sunt oameni puternici și ca­re influențează guvernul. Ei se apără, spu­nând că nu au alternativă, că centrala se află pe un teritoriu necontrolat de Re­publica Moldova. Însă toate fluxurile de ener­gie trec de fapt prin instituții care sunt controlate de guvernul de la Chi­și­nău. Întâi și întâi, gazul trece printr-o companie care aparține Ministerului Eco­nomiei de la Chișinău și abia apoi ajunge neplătit la consumatorii din Transnistria. La fel, compania offshore este licențiată de reglementatorul de la Chișinău. Ce s-ar putea face în această situație? Dacă UE ofe­ră mai mulți bani, nu va mai exista nicio scuză, nici la Chișinău și nici la București, de a nu accelera proiectele. Acum, scuza este foarte simplă: nu sunt bani, UE dă doar 10% din banii pentru a finaliza pro­iectele.

Aspect de la dezbaterea cu tema O nouă agendă de politică externă pentru România (Bucureşti, Palatul Parlamentului, 18 octombrie 2017; foto: Mihai Poziumschi)

Viitorul relației cu Ucraina

ANGELA GRĂMADĂ, președinte ESGA:

Dincolo de Moldova, un alt interes fun­da­mental al României ar trebui să fie in­tegrarea europeană a Ucrainei. Percepțiile României față de Ucraina sunt oarecum argumentate. A existat o perioadă lungă de neîncredere între cele două state, care a prejudiciat enorm potențialul de cola­bo­rare economică și politică. Nu am reușit să facem un pas înainte în ceea ce privește relațiile noastre bilaterale economice. Tot tim­pul aducem drept argument pentru această incapacitate a noastră de a purta un dialog economic și politic faptul că ei încalcă drepturile minorității române din Ucraina, în loc să cerem și garanții ferme pentru potențiale investiții. Trebuie, însă, să ne amintim că Ucraina poartă un război cu Rusia și încearcă să implementeze și niș­te reforme. De ce România nu ar putea să discute și pe flancul politic și, în același timp, să-și promoveze interesele eco­no­mice în Ucraina? Putem să fim o piață de desfacere inclusiv pentru produsele din Ucraina sau aceasta poate să fie interesată de produsele românești. Ei au pierdut Cri­meea, o regiune cu potențial agricol și tu­ristic. Noi putem să suplinim acele pro­duse agricole. Discutăm prea puțin despre aceste lucruri, adică despre potențialul eco­nomic al dialogului cu Kievul. Dialogul economic s-a blocat în momentul în care Ucraina a făcut un pas înapoi în ceea ce nu­mim promovarea și apărarea drep­tu­ri­lor omului prin adoptarea Legii educației, care a generat un mare scandal atât pen­tru diplomația ucraineană, cât și pentru spațiul public mediatic din România. Dar cred că niciun actor politic din România nu a citit acel articol 7 din Legea edu­ca­ției din Ucraina, care a stârnit polemici și a făcut să ne aliem cu state care promo­vea­ză mișcări separatiste în Ucraina. Nimeni nu a semnalat faptul că limba română, ca limbă de circulație europeană, este privi­le­giată în textul acestui document. Poate România ar trebui să abordeze Ucraina la fel cum procedează cu Republica Moldova, în sensul că încurajează reformele și încu­ra­jează autoritățile în respectarea unor principii și a drepturilor omului. Ucraina nu poate să ofere nicio garanție că re­comandările Comisiei de la Veneția vor fi luate în calcul. Este normal ca România să privească la Ucraina cu neîncredere, în lip­sa unor documente prestabilite. În plus, există și precedentul Moldovei. Atât PDM, cât și PSRM au declarat public că vor lua în calcul recomandările Comisiei de la Ve­neția, lucru pe care l-au făcut parțial. În acest moment, ceea ce poate să facă România este să-și modeleze politica exter­nă față de Ucraina, stabilind o strategie clară, cu priorități clare. Ajutăm doar mi­noritatea etnică din Ucraina sau con­tri­buim în general la dezvoltarea social-eco­nomică a Ucrainei? O ajutăm să-și imple­menteze reformele de care are nevoie, contribuind esențial la buna guvernare, fără a lăsa unul dintre cele trei domenii prio­ritare – politic, economic sau social - să scadă în intensitate? Există potențial pentru un dialog mult mai bun, mingea este în terenul României. Noi putem să insistăm pe drepturile omului, dar, în ace­lași timp, trebuie să ne promovăm in­te­resele noastre, inclusiv cele economice și po­litice.

Absența diplomației economice

LEONELA LENEȘ, expert în securitate energetică, ESGA:

În continuarea unui demers pe care l-am realizat acum câțiva ani și prin care am în­cercat teoretizarea conceptului de di­plo­mație energetică, în cadrul ESGA am de­marat un studiu amplu privind diplomația economică a României.

Pornind de la experiența fostelor colonii, eu­ropenii și-au implementat instrumente moderne de diplomație economică prin intermediul cărora își promovează in­te­resele companiilor proprii. La nivelul UE, doar România și Bulgaria mai funcționează în vechea paradigmă, în care dimensiunea economică a activității diplomaților nu im­plică promovarea companiilor private autohtone. Crearea Serviciului European de Acțiune Externă și noile competențe pen­tru investiții directe prevăzute de Tra­tatul de la Lisabona au oferit Uniunii instrumentele necesare pentru a-și asuma o identitate în diplomația economică. Încă din 2009 avem delegații organizate de Înal­tul Reprezentant pentru Politică Externă în care participau reprezentanți ai com­pa­niilor europene. Nu cred că a existat vreodată într-una dintre aceste delegații vreo companie din România. În ultimii doi ani, atât la nivelul PE, cât și la nivelul Comisiei, au apărut o serie de documente consultative care argumentează ne­ce­si­ta­tea creării unei strategii de Diplomație Eco­nomică.

Peste 90% din creșterea globală se aș­teap­tă în afara UE, spațiu în care doar 13% din IMM-urile europene sunt active. Pen­tru a redresa aceste decalaje, se cere o în­țelegere mai amplă a rolului diplomației economice în consolidarea influenței UE la nivel global. Conceptul se mută din zo­na de promovare a afacerilor la noțiunea amplă de promovare a interesului eco­nomic. Comerțul a evoluat de la „liber“ la „sustenabil“, noi elemente completează con­ceptul, precum cel al diseminării va­lo­rilor. Utilizarea acordurilor comerciale pen­tru promovarea valorilor umane și so­ciale reprezintă un bun exemplu în acest sens.

În România, nu avem o definire clară a conceptului, nu înțelegem în ce cheie in­terpretăm utilizarea acestuia, nu există me­canisme și instrumente interminis­te­ri­ale și nici forumuri în care să existe un dia­log între autorități și mediul privat. În Ungaria, de exemplu, ministrul de Ex­ter­ne este și ministrul Comerțului. În toate statele UE există organizații, entități inter­ins­tituționale sau formule public-private ca­re facilitează promovarea companiilor au­tohntone pe plan extern. La noi, încă din 2004, au fost organizate evenimente dedicate Diplomației Economice, dar ni­meni nu înțelege clar care este rolul și sco­pul acestui tip de diplomație. În realitate, în România nu există așa ceva. Am iden­tificat cel puțin trei instituții care ar fi teoretic responsabile în România pentru promovarea diplomației economice: MAE, Ministerul Economiei, acum Ministerul pentru Mediul de Afaceri și Antre­pre­no­riat, și Departamentul pentru Comerţ Ex­terior și Eximbank. Niciuna dintre insti­tuțiile date nu înțelege că mediul privat deține informații total diferite și mult mai relevante decât cele deținute de guvern. Acest lucru se întâmplă din cauza inexis­ten­ței unor consultări dintre mediul de afaceri și reprezentanții instituțiilor care ar promova diplomația economică. Ope­răm în termenii mileniului trecut: tindem să exportăm în UE, când acolo este marja cea mai mică de profit, rata cea mai mică de competitivitate. Europa deja a făcut trecerea de la subvenții la garanții, de la granturi la împrumuturi, pentru stimu­larea internaționalizării companiilor. 50% din exporturile românești se realizează de firme cu capital străin sau societăți mixte unde există capital străin. Problema o cons­­tituie absența culturii de interna­țio­na­lizare și managementul neadaptat la acce­sarea de noi piețe.

Participanţi la dezbaterea cu tema O nouă agendă de politică externă pentru România (Bucureşti, Palatul Parlamentului, 18 octombrie 2017; foto: Mihai Poziumschi)

În 2015, MAE din Slovenia a oferit me­diu­lui de afaceri sloven o listă alternativă de state care ar compensa relația comercială cu Federația Rusă (atât ca sursă, cât și ca destinație de bunuri și servicii). A existat în România așa ceva? În absența unor me­canisme clare, devenim receptori de di­plo­mație economică, și nu emitenți, ge­ne­ratori de diplomație economică.

Teoriile economice, dar și realitățile glo­bale geoeconomice ne demonstrează fap­tul că fluxurile mari sunt cele intra­re­gio­nale, mai puțin cele interregionale. Cu toa­te acestea, România și Letonia sunt cele două excepții din UE care înregistrează schim­buri comerciale măsurate în volum transportat pe cale maritimă cu state non­vecine. Pe lângă faptul că România se află în rândul țărilor cu grad mediu spre scă­zut al orientării spre export, ca procent din PIB, înregistrăm un deficit în balanța comercială cu majoritatea statelor extra­co­munitare din regiune. Este nevoie să în­țelegem schimbările structurale la nivel global și să profităm de oportunitățile pe care le oferă coridoarele comerciale pen­tru România în limbaj diplomatic și comer­cial actualizat, prin promovarea pro­du­se­lor „fabricate în UE“ de origine ro­mâ­nească.

A consemnat OCTAVIAN MANEA