Puterea şi limitele tehnologiei digitale

Memoria – revista gândirii arestate, fondată de Banu Rădulescu, restituia după câteva decenii mărturiile din infernul închisorilor comuniste. Să ne imaginăm numai ce accelerată ar fi fost trasformarea României, dacă tehnica și conexiunile actuale ar fi fost disponibile cu mai bine de două decenii în urmă, când ni se restituiau ori descopereau aceste mărturii.

În condițiile actuale, încercarea de a as­cun­de informații, de a sufoca subiecte gra­ve, bazându-te pe influența pe care o exer­ciți asupra marilor publicații, se dovedește perdantă - o mostră de gân­dire rudimentară, în­șu­rubată în mintea unor nos­talgici după controlul zia­relor prin intermediul can­tității și prețului hârtiei de la fabrica Letea.

Situația în care se află în aceste zile nefericitul ge­neral de patru stele Gabriel Oprea este elocventă. Toa­te televiziunile prietene (care mai au pu­țin și fac plângere penală împotriva gro­pii, fără a chestiona nici măcar pe departe legalitatea deplasării unui ministru cu co­loana oficială) nu pot domoli întrebarea le­gitimă care circulă nestingherită prin re­țele sociale în opinia publică: ce urgență jus­tifica deplasarea unui ministru în Bu­curești, în coloană oficială, pe ploaie, cu antemergător pe motocicletă, la o viteză de peste 100 km/oră? Aceasă întrebare va circula printre oameni, pe Internet, în rețele sociale, iar lipsa unui răspuns sau a unui gest de onoare va acumula tensiuni în societate.

Tehnologia digitală nu garantează plu­ralismul, dar îi oferă un suport mult mai solid, fără precedent în istorie. Garantează că ideile și opiniile nu pot fi arestate, nici sufocate, iar informația de interes public nu poate fi pusă sub obroc.

Acum trei săptămâni, Sinodul dedicat fa­miliilor la Vatican avea scriptul deja făcut. Regulile au fost anunțate părinților si­no­dali cu doar două zile înainte de des­chi­de­rea lucrărilor, au apărut probleme grave, nemaiîntâlnite anterior, privind dis­po­ni­bilitatea documentelor în alte limbi decât italiana – totul pentru confirmarea unui document de lucru con­si­derat îndoielnic de ma­jo­ritatea covârșitoare a parti­cipanților.

Dacă la sinoadele anterioare presa primea rapid numele celor care au intervenit și intervenția acestora re­zu­mată chiar de autori, la acest sinod s-a considerat su­ficientă o listă de nume și un rezumat al problemelor discutate realizat de biroul de presă. O scrisoare de pro­test a unor cardinali de seamă a fost res­pinsă rece de Papa Francisc, care i-a aver­tizat pe părinții sinodali „să nu cadă pradă unei hermeneutici a conspirației“.

Participanții au avut însă posibilitatea de a da publicității propriile lor intervenții și nu s-au sfiit să o facă. Rezultatul a fost re­marcabil. Zeci, sute de site-uri și bloguri catolice au aflat și au răspândit ceea ce se întâmpla în spatele ușilor închise. Iar un punct de cotitură l-a constituit intervenția medicului Anca Cernea, preluată, tradusă în zeci de variante. În acest caz, blogurile și rețelele de socializare au făcut ceea ce biroul de presă al Vaticanului nu a dorit să facă, modificând radical documentul ini­țial.

La urmă însă, votarea pe paragrafe a unui document important pentru doctrina bi­sericii privind familia a rămas pro­ble­ma­ti­că: citite într-o singură limbă – italiana –, cu traducere simultană în căști –, para­gra­fele au fost votate pe repede înainte. Ce a ieșit din asta vom vedea curând. În orice caz, datorită mediei digitale, ceea ce părea să fie un sinod menit să confirme o poziție prestabilită nu a decurs deloc potrivit pla­nurilor inițiale.

Tehnologia, în sine, nu garantează re­zultatul. Și, mai grav, ne poate îmbăta cu apă rece atunci când ne luăm dorințele drept realitate și avem așteptări nerealiste, așadar. Exemplul cel mai bun este eșecul, colosal până la urmă, al aclamatei „Pri­mă­veri arabe“. Efervescența revoluției digi­tale nu a condus și la transformarea demo­cratică a nordului Africii și Orientului Apropiat. Din contră, chiar. Îndepărtarea și uciderea bestială a lui Gaddafi, vinovat la rându-i de reprimarea revoluției arabe, nu i-a adus la putere pe activiștii digitali. A transformat Libia, dintr-o dictatură ca­re renunțase totuși la armele de distrugere în masă, într-un stat falit, ocupat în mare parte de teroriști, sursă de imigrație ma­sivă în Sudul Europei, o confirmare de dincolo de mormânt a ultimului aver­tis­ment al lui Gaddafi.

În Egipt, îndepărtarea lui Mubarak și ale­gerile organizate au adus la putere re­gi­mul autoritar al Frăției Musulmane și pri­gonirea creștinilor copți, regim îndepărtat la rândul lui în urma unor masive proteste de stradă de șeful armatei egiptene, ge­ne­ralul al-Sisi. Într-o filmare larg răspândită pe YouTube, vedem cum generalul al-Sisi i-a confruntat apoi pe imamii celebrei Univesități din Cairo, Al-Azhar, vor­bin­du-le chiar despre imperativul unei „re­vo­luții religioase“ în cadrul islamului și de necesitatea combaterii ferme a extre­mis­mului: „Este de neconceput ca ideologia aceasta să facă din națiunea noastră o sursă de îngrijorare, pericol, ucidere și distrugere în lumea întreagă. Această ideologie - și nu mă refer la «religie», ci la «ideologie», la acest ansamblu de scrieri și idei pe care le-am sacralizat de-a lungul secolelor încât a devenit aproape imposibil să le mai punem acum sub semnul întrebării – a ajuns să fie ostilă lumii întregi. (...) Nu puteți realiza aceasta dacă îi rămâneți prizonieri. Tre­buie să priviți din afară pentru a observa această problemă și a medita asupra ei dintr-o perspectivă mai luminată. Tre­buie să vă opuneți ferm. Vă spun și v-o re­pet că avem nevoie de o revoluție re­ligioasă. Voi, imamii, veți da socoteală în fața lui Allah. Lumea întreagă aș­teap­tă cuvintele voastre pentru că națiunea islamică e sfâșiată, distrusă, se în­dreap­tă spre pierzanie“. Dar asta nu a spus-o un activist digital, ci fostul șef al armatei egiptene.