Pe aceeași temă
Romania fara cianuri
La 3 martie 2007, senatorii Eckstein Kovács Péter si Gheorghe Funar au depus la Secretariatul General al Senatului o propunere legislativa pentru completarea Legii minelor nr. 85/2003 prin care se interzice folosirea cianurii in minerit.
In expunerea de motive prezentata de initiatori se aminteste prevederea din Tratatul Consiliului European, care mentioneaza faptul ca Uniunea Europeana acorda un rol important "mentinerii calitatii mediului", in special prin introducerea unor masuri preventive. In spiritul acestei filosofii, este amintit faptul ca cianura este una dintre cele mai toxice substante, care distruge microorganismele si trece nemodificata in apa subterana. Cianura are efecte ireversibile asupra organismului uman, orice contaminare cu cianura fiind deosebit de periculoasa. "Daca aceasta otrava este inspirata, caile respiratorii sunt arse. Atunci cand dozele sunt mai mari, persoana otravita ajunge in coma sau se zbate in convulsii. Moartea prin sufocare are loc in cateva minute".
In minerit, cianura se foloseste la obtinerea aurului si argintului. Dupa extragerea metalelor pretioase, solutia contaminata cu cianura este depozitata in iazuri de steril, care reprezinta o amenintare serioasa pentru om si mediu. Initiatorii propunerii legislative amintesc faptul ca mai multe state au limitat sau au interzis cu desavarsire utilizarea cianurilor (Germania, Cehia, Grecia, Turcia, statele americane Montana si Wisconsin).
"In contextul in care Romania a devenit membra a Uniunii Europene se impune modificarea legislatiei nationale in sensul de a preintampina orice posibilitate de a afecta dreptul la un mediu sanatos al cetatenilor romani. Prin prezenta initiativa legislativa se doreste crearea unui habitat de siguranta in industria miniera, prin excluderea folosirii cianurii in exploatarea si prelucrarea minereurilor."
La 27 martie, Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea de modificare a Legii minelor, care a intrat in dezbaterea Comisiilor parlamentare in regim de urgenta. Insa punctul de vedere formulat de guvern a fost impotriva acestui proiect legislativ. Potrivit documentului semnat de premierul Calin Popescu Tariceanu, Romania indeplineste prevederile Uniunii Europene in materie de protectia mediului, prevederi care nu interzic folosirea cianurilor la nivel comunitar, ci doar o conditioneaza de obtinerea unor avize. Mai mult decat atat, exista norme europene pentru managementul iazurilor de decantare a sedimentelor si a sterilului, utilizarea cianurilor reprezentand metoda cea mai larg raspandita in extractia aurului.
"Codul international pentru utilizarea cianurilor se adreseaza in mod particular pentru productia, transportul si utilizarea cianurilor in productia de aur. De asemenea, acest document este insotit si de un Ghid de Implementare utilizat in intreaga lume.
In practica de extractie care se desfasoara in tarile din Uniunea Europeana, exista tari care utilizeaza aceasta metoda (Spania, Italia), dar si tari care au interzis complet aceasta metoda (Cehia). De asemenea, mentionam ca aceasta metoda este folosita in Romania, la Baia Mare, in cadrul activitatilor desfasurate la SC Transgold SA, Rosia Montana si Baita Bihor.
Prin adoptarea acestei initiative legislative va fi impiedicata derularea unor proiecte miniere ce vor fi dezvoltate in Romania, ca urmare a acordarii unor licente de concesiune pentru explorare/exploatare, pentru punerea in evidenta a resurselor minerale auro-argentifere (...).
Titularii acestor licente sunt agenti economici cu capital privat, strain sau romanesc, care la data obtinerii acestor licente de concesiune nu aveau cunostinta de aceasta intentie legislativa de interzicere a utilizarii cianurilor in aceste procese tehnologice.
Introducerea acestei prevederi va conduce la sistarea activitatilor miniere (explorare/exploatare) din domeniul respectiv, cat si la aparitia unor litigii intre titularii de licente si statul roman, cu finalitate in solicitarea de restituire a cheltuielilor efectuate pentru lucrarile de explorare executate, cat si de alte daune."
In concluzie, "Guvernul nu sustine adoptarea acestei initiative legislative", apreciind ca "o stricta monitorizare a cianurilor atat pentru procesele si operatiunile prevazute in proiecte care implica prezenta cianurilor, cat si in mediul inconjurator, din partea factorilor responsabili, este de preferat in locul interdictiei de a folosi tehnologia de cianurare in industria miniera". Argumentele mentionate in punctul de vedere al guvernului au fost criticate intr-o analiza a coalitiei Romania Fara Cianuri, din care publicam fragmente in paginile acestui supliment.
La 30 mai, Senatul a votat proiectul anticianura initiat de Eckstein Kovács Péter si Gheorghe Funar cu 55 voturi dintr-un total de 73 de parlamentari prezenti. Fiind vorba de o lege organica, proiectul nu a fost adoptat, pentru ca nu a strans un numar suficient de voturi. La Camera Deputatilor a fost respinsa procedura de urgenta, proiectul urmand sa intre pe ordinea de zi abia in urmatoarea sesiune parlamentara, din toamna acestui an.
Cu o zi inaintea inceperii campaniei "Romania fara cianuri", in sedinta din 6 iunie, guvernul a adoptat un punct de vedere pozitiv fata de proiectul legislativ de interzicere a utilizarii cianurii in minerit.
Propunerea de modificare a Legii minelor
"Activitatea miniera, bazata pe folosirea tehnologiei prin cianuri, in orice etapa a exploatarii aurului si argintului, precum si in orice etapa a procesarii si innobilarii reziduurilor este interzisa. Aceasta interdictie se aplica si in cazul folosirii compusilor de cianura in orice procent, precum si in cazul folosirii sale in combinatie cu alte metode de procesare sau innobilare a reziduurilor"
(Proiectul Legii pentru completarea art. 4 din Legea nr. 85/2003).
ECKSTEIN KOVÁCS PÉTER, senator UDMR
Guvernul se ascunde in spatele unor reglementari europene
Miza modificarii legii minerilor prin adaugarea unui paragraf prin care se interzice utilizarea tehnologiei prin cianuri este oprirea proiectului de la Rosia Montana?
Miza e una mai generala si, zic eu, mai generoasa. La Transgold a fost acel accident celebru, care ne-a tarat in procese internationale. In acelasi timp, cei de la Agentia Nationala a Resurselor Miniere au declarat oficial, la Comisia pentru economie, ca au mai dat 20 de licente pentru prospectiuni in Apuseni pentru aur si argint. Se prea poate ca, din acele 20 de prospectiuni, 5 sa fie cu succes si atunci mai vin 10 "Golduri" in Romania.
In legatura cu Rosia Montana sunt unele necunoscute chiar si pentru mine, intrucat contractul de concesionare a terenului este secret pana in ziua de astazi. Nu stiu ce clauze are acest contract. Este o regula ca la concesiuni se ia de buna reglementarea in vigoare la data acordarii concesiunii. Eu consider ca aceasta reglementare se refera strict la concesiune, nu l-a tehnologiile care se utilizeaza, care se hotarasc mai incolo prin Acordul de mediu. Or, acest acord de mediu inca nu s-a dat. Asa ca, in momentul de fata, aceasta lege are o influenta hotaratoare si asupra exploatarii de la Rosia Montana.
Este clar ca pentru unii acest proiect ar aduce avantaje economice de moment. Aici cred ca e raspunderea guvernului, ca in cazul in care se stopeaza aceasta investitie, totusi aceasta zona sa aiba un viitor si sa fie un proiect de dezvoltare durabila pentru zona. Aici, la discutiile din Senat, punctul de vedere al guvernului a fost prezentat de catre Agentia Nationala de Resurse Minerale. Or, Agentia este vital interesata ca aceasta afacere sa se faca. Este vital interesata ca mineritul de aur si argint sa continue in zona Apusenilor. Aceasta este ratiunea de a fi, daca vreti, a Agentiei. Or, eu cred ca aceasta problematica depaseste flagrant granitele unor interese economice inguste, si aici eu personal sunt consternat de atitudinea netransanta a Ministerului Mediului, care cred ca ar trebui sa aiba un cuvant greu de spus in aceasta chestiune.
Guvernul se ascunde de fapt in spatele unor reglementari europene, care sunt destul de permisive. Acum sa nu vorbim de Ungaria, care nu are aur, nu are argint. Nu este interesata sa aiba o legislatie mai severa, dar cred ca aici noi trebuie sa ne aliniem tarilor in care aceasta metoda de extragere a minereului reprezinta o problema. Cehia a adoptat o lege asemanatoare. De altfel, noi am mers pe solutia ceha, pe care am mai ajustat-o, dar textul de baza este din legea ceha. De asemenea, Grecia poate fi un model. Daca in Apuseni se face un lac de acumulare cu cianura, un iaz urias, acesta influenteaza practic jumatate din Ardeal. La noi are cu totul si cu totul un alt impact decat, stiu eu, in Canada aproape de Polul Nord. Unii se ascund, spunand ca este o directiva care nu exclude folosirea cianurilor. Dar noi puteam aplica o reglementare in domeniul apararii mediului care este mai stricta decat normativa europeana. Normativa europeana este limita de jos. Ba mai mult, cred ca dam un semnal, ca noi, desi o tara relativ saraca si cu probleme multe de mediu, luam in serios aceasta problematica.
Cum va explicati faptul ca aceasta propunere legislativa a fost respinsa in Senat?
Eu vad jumatatea plina a paharului, pentru ca au fost la vot, daca nu ma insel, 73 de persoane dintre care 55 au votat aceasta propunere. Nu mai putin de 4 partide si-au declarat sprijinul: PSD, PRM, UDMR, PC. Parlamentarii PD, PNL, PLD, ei fie au votat unii pentru, altii impotriva. Eu am inteles ca PD la discutiile din Camera Deputatilor isi va reanaliza punctul de vedere. Pe de alta parte, nu s-au intrunit numarul suficient de voturi si a cazut legea. Aceasta e lege organica, desi nu e normal sa fie organica.
Presupun ca veti continua sa promovati acest proiect la Camera Deputatilor. Credeti ca acolo vor fi sanse mai mari pentru a obtine numarul necesar de voturi?
Sansele pot sa fie mai mari, dar pentru aceasta trebuie un sprijin din partea partidelor. Daca ei considera ca e o tema importanta pentru populatie, e important ca partidul sa-si arate sprijinul, sa faca mobilizarea parlamentarilor ca sa vina la vot. Atunci va trece.
In cazul in care va fi respins proiectul si la Camera veti continua demersurile in parlament?
In aceeasi sesiune nu poti sa vii cu proiecte de aceeasi natura, care au fost respinse. Asta inseamna un respiro de jumatate de an pentru Gold Corporation.
4 iunie 2007
Interviu realizat de Armand Gosu
Analiza punctului de vedere al guvernului privind initiativa legislativa pentru interzicerea cianurii in minerit (fragmente)
Punctul de vedere exprimat de guvern nu tine cont de ultimele evolutii din domeniul atat al mineritului de aur, cat si al protectiei mediului. Pleaca de la premise false si nu aduce argumente concrete pentru a demonstra de ce, in lumina dovezilor solide privind riscurile ecologice foarte grave si imensele pierderi economice generate de exploatarea aurului cu cianuri, in Romania ar trebui sa fie inca permisa folosirea cianurii in minerit. (…)
Punctul de vedere al guvernului mentioneaza o serie de exemple atat din Romania, cat si din alte state membre unde cianura se foloseste in minerit. Aceste exemple sunt neconforme cu realitatea si pot induce in eroare.
In Spania, compania miniera canadiana Rio Narcea Gold Mines Ltd a obtinut aprobarile pentru cele doua exploatari de aur pe baza de cianuri in februarie 1998 pentru cariera deschisa de la El Valle si in toamna lui 2000 pentru cariera deschisa de la Carlés. In anul 2004 s-a trecut la exploatare in subteran pentru ambele operatiuni, urmand ca in anul 2006 ambele operatiuni sa fie inchise, deoarece autoritatile regionale din Asturias nu au aprobat schimbarea folosintei terenului necesara pentru extinderea operatiunilor. Autoritatile regionale din Asturia au respins de asemenea acordarea aprobarilor pentru exploatarea zacamantului de la Salave de catre compania canadiana Rio Narcea Gold Mines Ltd.
In privinta exemplului Italiei: Sargold este o companie miniera canadiana ce intentioneaza sa desfasoare activitati miniere in Italia, dar care la momentul de fata nu exploateaza comercial aur. Potrivit documentelor Autoritatii de Control al Bursei din Toronto, compania nu a obtinut permisul necesar pentru exploatarea cu cianuri. (…)
Acest cod este un set de reguli voluntare pentru companiile miniere si nu exista nici o autoritate de reglementare care sa impuna sanctiuni in cazul in care codul ar fi incalcat. A fost lansat in noiembrie 2005, ceea ce inseamna ca este o initiativa foarte recenta si care trebuie inca sa isi dovedeasca eficienta.
Ceea ce se cunoaste insa deja este faptul ca acest cod a fost lansat de catre Consiliul International al Metalelor si Mediului (ICME), un institut de cercetare finantat de industria miniera. Cercetarea a fost finantata aproape exclusiv din fonduri ale unor companii miniere si procesul a fost coordonat de catre Institutul Aurului, asociatia internationala pentru comert a companiilor care extrag si produc aur. Codul a fost finantat in primul rand de industrie si este in primul rand controlat de aceasta. Asadar acest cod reflecta, in mare masura, interesul industriei, si nu interesul publicului sau al mediului. Doar pentru ca o companie pretinde ca se conformeaza Codului International pentru Managementul Cianurii, aceasta nu inseamna ca toate riscurile privind folosirea cianurii vor disparea de la sine. Dimpotriva, acest cod nu contine nici o masura efectiva de remediere in cazul unei scurgeri de cianuri intr-un rau sau lac, de altfel foarte convenabil pentru companiile miniere deoarece aceste incidente pot avea urmari ecologice grave, asa cum a fost cazul accidentului de la Baia Mare si Baia Borsa. (…)
De-a lungul timpului au avut loc accidente cu cianuri la operatiunile miniere ale unor companii care au aderat la acest cod. Aceasta ridica un serios semn de intrebare asupra eficientei acestui cod voluntar. Pe data de 16 iunie 2006, la numai trei luni dupa ce compania Golden Star Resources Ltd a aderat la acest cod, s-a raportat un incident de deversare de steril continand cianuri de la iazul de decantare al minei Bogoso/Prestea, steril ajuns in raul Ajoo. Aceasta mina este operata de catre Bogoso Gold Limited (BGL), o filiala a Golden Star Resources. Aceeasi operatiune a cauzat scurgeri cu cianuri si inainte, mai ales in anul 2004, ceea ce demonstreaza faptul ca acest cod nu aduce imbunatatiri ale performantelor de mediu la operatiunile miniere.
Date fiind aceste exemple, pare iresponsabil de sustinut ca acest cod voluntar va duce la rezolvarea riscurilor si a problemelor datorate exploatarii miniere cu cianuri.
Mai grav decat atat, nici Codul International pentru Managementul Cianurii si nici Directiva Europeana privind managementul sterilului din industria extractiva nu fac nici o referire la acidul cianhidric care se elibereaza in aer de la procesul de cianurare a minereului de aur. In raportul privind studiul de impact asupra mediului depus de catre compania SC Rosia Montana Gold Corporation, care propune exploatarea la suprafata de la Rosia Montana pe baza de cianuri, se confirma faptul ca 30% din acidul cianhidric generat de activitatea de cianurare din uzina de procesare se va pierde in aer. Acidul cianhidric este catalogat gaz toxic de lupta in Conventia privind interzicerea dezvoltarii, producerii, stocarii si folosirii armelor chimice si distrugerea acestora deschisa spre semnare la Paris in 1993 si a fost utilizat in camerele de gazare de la Auschwitz si Maidanek sub denumirea de Zyclon-B. De asemenea, in forma fizica, cianura de sodium este letala in cantitati foarte mici, o lingurinta continand solutie de numai 2% cianura de sodium poate ucide. La Rosia Montana, SC Rosia Montana Gold Corporation intentioneaza sa utilizeze 10-13 milioane de kilograme de cianura de sodium pe an, timp de 16 ani.
Guvernul prezinta un scenariu potrivit caruia statul roman ar putea fi actionat in instanta de catre companii miniere care au obtinut o licenta de exploatare in Romania fara sa cunoasca intentia Legislativului de a emite o lege care sa interzica folosirea cianurii in minerit. Potrivit punctului de vedere al guvernului, statul roman ar fi pasibil sa plateasca despagubiri acestor companii miniere, care ar fi obligate sa isi inceteze activitatile miniere in urma intrarii in vigoare a interzicerii cianurii. Din punct de vedere strict juridic, acest scenariu este nerealist.
Parametrii de mediu la care poate functiona o mina nu se stabilesc prin licenta miniera de concesiune acordata de catre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale. Singura autoritate competenta sa stabileasca acesti parametri este autoritatea pentru protectia mediului prin actul administrativ intitulat acord de mediu, care la randul sau se emite conform prevederilor legale in vigoare la momentul emiterii. Ca atare, daca o mina poate folosi cianura nu se stabileste prin licenta miniera, ci prin acordul de mediu care se emite dupa obtinerea licentei miniere. Intr-adevar, in cazul unei mine care a obtinut, pentru tehnologia pe baza de cianuri, un acord de mediu inainte de intrarea in vigoare a modificarii Legii minelor de interzicere a cianurilor, aceasta noua reglemetare nu ar fi retroactiva. Pe de alta parte insa, o companie care a obtinut o licenta miniera inainte de intrarea in vigoare a noii reglementari nu poate pretinde daune din partea statului roman, deoarece poate sa dezvolte o operatiune miniera, insa fara folosirea cianurilor.
Nici un guvern national sau regional care a interzis la nivel central sau regional folosirea cianurii nu a fost niciodata actionat in instanta cu succes de catre o companie miniera fie pentru retragerea interdictiei, fie pentru obtinerea de daune datorita imposibilitatii lor de a dezvolta o operatiune miniera fara cianuri.
State precum Costa Rica, Republica Ceha, Montana, Colorado, Wisconsin (USA) au interzis folosirea cianurii in minerit. Noile reglementari nu au fost atacate in instanta de nici o companie miniera. In aprilie 2007, Camera Superioara a Legislativului Provinciei La Rioja din Argentina a votat o lege prin care interzice mineritul la suprafata prin folosirea cianurii in intreaga provincie. La numai cateva zile dupa primirea anuntului, compania miniera Barrick - cea mai mare companie miniera producatoare de aur din lume - a anuntat ca abandoneaza proiectul sau minier de extractie a aurului din acea provincie. Aceleasi interdictii de folosire a cianurii au fost votate recent in provinciile argentiniene Tucuman si Chubut.
O analiza corecta si impartiala cost-beneficiu a acestei noi reglementari de interzicere a cianurii ar demonstra ca statul roman si platitorii romani de taxe au numai de pierdut daca legea nu s-ar vota in forma propusa.
Romania nu are un producator national de cianura care ar fi prejudiciat printr-o asemenea reglementare. Pe de alta parte, aceasta inseamna ca orice companie miniera care doreste sa foloseasca cianura in activitatea de productie a aurului in Romania ar trebui sa importe cianura si sa o transporte in tara de la distante foarte mari. Producatorul principal de cianura din Europa este Degussa AG, o companie germana, prin compania incorporata CyPlus GmbH. Punctele sale de productie din Europa se afla in Germania si in Belgia. Transportul de la distante atat de mari creste riscul de accidente ce pot provoca dezastre ecologice, mai ales faptul ca starea drumurilor din Romania este inca una deficitara.
In Romania s-a folosit cianura de catre trei companii miniere: Transgold (Baia Mare), Minvest Deva (Baia de Aries) si Remin (E.M. Baia Borsa, U.P. Sasar). Toate aceste companii s-au inchis si, deci, interzicerea cianurii in minerit nu ar avea consecinte negative sociale si economice.
In cazurile de poluare severa cauzata de operatiunile miniere cu impact negativ asupra apei, zonelor protejate si solului, companiile miniere se pot usor apara impotriva impunerii raspunderii de mediu, mai precis obligatia de a acoperi costurile de remediere a mediului.
Romania a transpus recent Directiva 2004/35/CE din 21 aprilie 2004 privind raspunderea de mediu pentru prevenirea si repararea prejudiciului de mediu, care in principiu stipuleaza ca operatorul care a provocat o poluare a apei, a zonelor protejate si a solului este obligat sa suporte costurile de remediere a mediului, indiferent de culpa - principiul "raspunderii obiective de mediu". Cu toate acestea, Romania a transpus aceasta directiva cu exceptii, reglementand urmatoarele: "operatorul nu suporta costul actiunilor de reparare daca dovedeste ca nu a actionat cu intentie sau din culpa si ca prejudiciul asupra mediului a fost provocat de o emisie sau un eveniment autorizat in mod special si in deplina concordata cu conditiile prevazute de actul de reglementare eliberat conform normelor care implementeaza masurile legislative prevazute in anexa nr. 3, in vigoare la data emisiei sau evenimentului". Ca atare, platitorii de taxe romani ar putea intr-un final sa fie nevoiti sa suporte costurile actiunilor de remediere a mediului generate de poluarea si accidentele la operatiunile miniere cu cianuri. (…)
De asemenea, avand in vedere recenta jurisprudenta a CEDO in cauzele Taskin si altii (Turcia, 2004) Öµkan si altii (Turcia, 2006), in care s-a retinut violarea art. 8 din Conventie privind dreptul la viata familiala in cazul deschiderii unei mine de aur, extractia facandu-se prin cianurare, s-a creat precedentul condamnarii statului roman pentru situatii similare.
Reprezentantii companiilor miniere si ai guvernelor deseori pretind ca procesele moderne pe baza de cianuri pot fi si sunt tinute sub control. Arata de asemenea ca firmele cu responsabilitate de mediu nu polueaza. Mai mult decat atat, pretind ca aceste companii ar trebui sa fie singurele in masura sa stabileasca standardele la care sa opereze si ca autoritatile de mediu au capacitatea de a monitoriza si actiona eficient in cazul producerii unui accident. Din nefericire, referintele de mai sus nu vin in sprijinul acestui argument. Accidentul ecologic transfrontalier din 2000 in care a fost implicata societatea romano-australiana Transgold SA Baia Mare a dovedit-o pe deplin. Agentiile regionale si judetene de protectie a mediului, Garda de Mediu, autoritatile locale nu detin logistica, resursele umane si expertiza necesare prevenirii si combaterii unor astfel accidente ecologice cauzate de cianuri, cu efecte remanente si cumulative in sol si apele freatice greu de anticipat.
Coalitia România Fara Cianura
ANDREEA VASS
Anatomia unui proiect: Rosia Montana
Ce se intampla cu Rosia Montana? Confruntati cu o intrebare atat de provocatoare, care priveste direct parteneriatul dintre economie, comunitate, cultura si mediu, putem avea trei reactii. Prima este pur si simplu cea a strutului bagat cu capul in nisip, adica de neglijare. A doua tine de credinta ca lucrurile se vor rezolva de la sine. Ne dizolvam in Uniunea Europeana si problemele se vor dilua ele cumva. Poate ca la Bruxelles sau poate in alta parte se va gasi o solutie, poate o directiva sau alta va amputa evolutia proiectului. A treia presupune rezolvarea crizei in interiorul sistemului nostru politic si economic, in parametrii reali. Cert este ca amanarile si tergiversarile au amplificat si continua sa amplifice factorii de risc asociati proiectului, atat din perspectiva actorului economic, cat si a comunitatii locale.
Sa nu uitam insa un lucru, si anume ca inclusiv demararea unei initiative de amploarea proiectului de exploatare a rezervelor de aur si argint din Muntii Apuseni fara toate acordurile si avizele conforme poate fi justificata doar prin toleranta, cumparata sub forme mai mult sau mai putin mascate, a autoritatilor locale si centrale. Acestora din urma le revenea responsabilitatea de a evalua, aproba si supraveghea impactul realizarii proiectului. Abia la mijlocul anului curent, un Consiliu interministerial de analiza tehnica urmeaza sa-i hotarasca soarta. Urmarile sunt greu de gestionat si, oricat de putine resurse am avea, trebuie sa folosim toate mijloacele pentru a identifica o solutie viabila dezvoltarii regiunii pe termen lung, fara a sub- sau supraestima nici una dintre cele patru elemente anatomice enuntate mai sus.
Patrulaterul aurifer in deriva si secretomanie
La Rosia Montana, extragerea zacamintelor de aur are o lunga traditie. In ultimii 6 ani, circa 800 dintre mineri au fost totusi disponibilizati, iar in octombrie 2006 a fost inchisa exploatarea gestionata de filiala Rosiamin a Companiei Nationale a Cuprului, Aurului si Fierului Minvest Deva SA. Actualele evolutii urmaresc directiile propuse de "Strategia industriei miniere pentru perioada 2004-2010".
Aceste demersuri de eficientizare a minelor romanesti au fost insa precedate de o succesiune vasta de subventionari de exploatare si prelucrare a minereului auro-argentifer, dar si de o scurta lista secreta de licente, concesionari si permise miniere aferente zonei Rosia Montana. Concret, totul a inceput in iunie 1997, cand ministrul Industriei si Comertului, Calin Popescu Tariceanu, comunica Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM) acordul sau pentru formarea companiei SC Rosia Montana Gold Corporation SA (RMGC) prin asocierea companiei Gabriel Resources (80% din actiuni), Regia Autonoma a Cuprului (RAC) Deva (19,3%) si un grup de actionari romani minoritari (0,7%). Aceeasi ANRM acorda in 1999 licenta de concesiune si exploatare a minereurilor din perimetrul Rosiei Montane titularului RAC DEVA si RMGC ca afiliat. In interval de un an, licenta este transferata de la RAC DEVA, devenita intre timp Minvest Deva SA, catre RMGC, in octombrie 2000. Fundatia Soros a solicitat deschiderea acestei cutii negre: atat licenta de exploatare a minereului acordata Minvest Deva si ulterior transferata RMGC, cat si contractul prin care aceasta a fost transferata, impreuna cu toata documentatia tehnica aferenta, drepturile si obligatiile partilor, dintre care una reprezinta statul roman, trebuie sa iasa de sub incidenta "informatiilor clasificate, exceptate de la accesul liber al cetatenilor".
Nimic mai clar, dar nu se intampla nimic in acest sens. RMGC asteapta momentan aprobarea Studiului de Impact asupra Mediului si eliberarea permisului de mediu pentru exploatare in vara anului 2007. Va urma apoi obtinerea altor permise necesare proiectului, pana la cele de constructie - prefigurate pentru toamna anului 2007 -, tinta RMGC fiind de a produce primul lingou de aur in toamna anului 2009. Dificultatile exploatarii ulterioare a 20 de tone anual, din cele peste 314 tone de rezerve de aur si peste 1.480 tone de argint, in Rosia Montana, continua insa si cu blocajele in achizitionarea drepturilor de acces pe proprietatea localnicilor, dar nu numai.
Impactul economico-social
• Proiectul afecteaza 38% din suprafata comunei Rosia Montana si aproximativ 1.800 de persoane, care trebuie stramutate. 740 de case, cateva scoli si biserici cu cimitirele lor se cer daramate. Operatiunea a starnit, in mod evident, o puternica reactie negativa din partea a numerosi localnici, chiar daca un numar insemnat au acceptat ofertele atragatoare de compensare financiara din partea firmei.
• Intr-o zona cu un somaj de circa 70%, RMGC estima in mai 2007 ca va crea 1.200 de locuri de munca pe perioada constructiei minei, inca 600 de noi locuri de munca implicate direct in faza operationala si ca va genera indirect alte 6.000 de locuri de munca, colaterale proiectului de exploatare aurifera (conform declaratiilor reprezentantilor RMGC, mai 2007). Salariile promise vor echivala de circa 4,7 ori salariul mediu pe economie raportat la numarul de angajati. Suprapus insa angajarii reprezentantilor din consiliile locale, ale sotiilor si rudelor acestora, fara de care demararea proiectului ar fi fost imposibila la nivel local, acest argument este parca destul de greu digerabil.
• Pe fond, infuzia totala de investitii in regiune se va ridica la 2,5 miliarde dolari SUA pe perioada functionarii minei pana in 2022, cand resursele vor fi fost epuizate. Inseamna ca, la sfarsitul perioadei de exploatare a zacamantului, zona ar ramane din nou fara locuri de munca, cu un numar mare de someri, importati partial din delocalizare in regiunea respectiva (Rosia Montana avand in prezent circa 2.000 de locuitori) si cu un mediu grav afectat.
• Acum sa tragem linie: profiturile potentiale ale RMGC prin valorificarea acestor rezerve se ridica la aproximativ 4 miliarde dolari SUA pentru urmatorii 15 ani, daca luam in calcul veniturile preconizate de dinamica pretului de piata al unciei de aur si argint (aproape 8 miliarde dolari SUA incasari) si scadem totalul costurilor operationale, de capital si altor costuri aferente. Pentru urmatorii cinci ani, de exemplu, costurile operationale estimate pentru o uncie de aur (31,10 grame) vor fi de 181 dolari SUA, iar costurile totale de capital, inclusiv dobanzile, costurile de finantare si cele corporatiste se vor ridica la circa 750 milioane dolari SUA.
• Proiectul fiind realizat intr-o zona defavorizata, firma RMGC a beneficiat de scutiri de impozite pe o perioada de 10 ani si reduceri la taxele vamale (1997-2007). Chiar si in conditiile actuale, veniturile potentiale incasate la bugetul de stat, rezultate din impozitul pe profit si redeventele de exploatare (in valoare de 2% din profit), ar genera o suma de circa 700 milioane dolari SUA pentru statul roman, pana in 2022. RMGC devine insa unul dintre principalii 5 contributori la bugetul de stat, intr-o regiune unde PIB pe locuitor produs zilnic este in momentul actual de doar 2 dolari SUA. Relevanta colectarii veniturilor la buget se va potenta prin impozitele incasate pe salariile lucratorilor.
Controverse istorico-arheologice
Reversul medaliei este infatisat de regizorul Tibor Kocsis in filmul sau New Eldorado. Sub blestemul aurului, 4 munti sunt pe punctul de a disparea de pe fata pamantului, aproximativ 800 de hectare vor fi acoperite cu deseuri contaminate cu cianuri, urmand a se construi un dig care sa opreasca poluarea zonei. O ploaie foarte puternica poate genera insa o catastrofa in regiune, imposibil de prevenit. Satul Rosia Montana, cu casele, arhitectura si cultura sa vechi de secole - de fapt prima localitate atestata documentar in Romania -, risca sa dispara.
Numerosi arheologi romani si francezi au relevat valoarea inestimabila si interesul stiintific urias al vestigiilor arheologice, cu caracter de unicat in Europa. Intensificarea cercetarilor in zona afectata de proiect este urmarea fireasca a obligatiilor legale, finantate chiar de firma RMGC, pentru obtinerea "descarcarii arheologice". Conservarea mostenirii culturale a zonei a fost sprijinita intr-adevar, adeseori, si pe spezele firmei RMGC. Insuficienta acestor resurse private este insa inevitabila, fiind dublata de aparitia unei serii de alte nereguli.
Mai intai, partialitatea cercetarilor, restransa doar la 4 hectare, trebuie extinsa la toata suprafata vizata de proiect, adica la cel putin 100 hectare. Cine va suporta aceste costuri sau cine va raspunde de inconstienta excavarilor in zonele de interes istorico-arheologice neverificate inca?
In al doilea rand, apare stranie neexercitarea dreptului de preemtiune de catre statul roman, prin intermediul Ministerul Culturii si Cultelor, respectiv al Consiliului Judetean Alba si al Primariei Rosia Montana in procesul de vanzare a 14 imobile, monumente istorice de secol XVIII-XIX, instrainate in ultimii 5 ani in zona.
In al treilea rand, scopul evaluarii corecte si pertinente a impactului de mediu este grav periclitat. Insisi autorii Planului de Management al Patrimoniului Cultural privind Centrul Istoric al localitatii Rosia Montana au reclamat, inca din septembrie 2006, faptul ca documentatia lor a fost inclusa doar partial in Raportul depus de RMGC la Ministerul Mediului.
In al patrulea rand, exploatarea zacamantului de aur ar duce la distrugerea iremediabila a sitului arheologic, ceea ce ar fi o pierdere de nerecuperat si ar anula posibilitatea constituirii in viitor a unei zone de turism cultural ca solutie economica durabila, aducatoare de venituri populatiei in zona pe termen lung. Distrugerea unor vestigii arheologice de asemenea valoare ar fi o crima culturala, dupa cum estima academicianul Haiduc.
Compatibilitatea cu legislatia, principiile si normele UE
Un studiu intocmit de experti juristi de la Institutul de Drept European al Universitatii de Drept din Viena reclama faptul ca proiectul contrazice nu numai legislatia de mediu a Uniunii Europene, ci si principiile de baza si standardele Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Daca in prima situatie opinia lor este infirmata de catre noile demersuri ale coordonatorilor proiectului minier Rosia Montana, ultimul aspect ramane inca sub semnul intrebarii.
• Restrictiile de mediu. Operatiunea de la Rosia Montana se doreste a fi primul proiect acceptat in conditiile legislative europene mult mai dure. Astfel, proiectul devine model-pilot pentru piata europeana, conformandu-se din prima zi de operare solicitarii de a nu depasi 10 ppm (parti pe milion) a "concentratiei de cianuri disociabile in mediu slab acid la punctul de descarcare a sterilului de la statia de procesare in iaz". Astfel, se conformeaza cu circa 10 ani mai devreme Directivei 2006/21/CE a Parlamentului European si a Consiliului, din 15 martie 2006, privind gestionarea deseurilor din industriile extractive si modificarea Directivei 2004/35/CE. Transpunerea si notificarea de catre statele membre a termenelor mult mai rigide impuse de acest nou cadru comunitar, deci implicit si de Romania, este obligatorie pana la 30 aprilie 2008. Prevederile de la art 13. prevenirea deteriorarii starii apelor, poluarii apelor si solului, alineatul 6, acorda insa perioade de tranzitie operatorilor minieri, impunand standarde de concentratie a cianurii de:
- 50 ppm incepand cu 1 mai 2008;
- 25 ppm incepand cu 1 mai 2013;
- 10 ppm abia incepand cu 1 mai 20 18;
- 10 ppm la instalatiile de deseuri care au primit autorizatie dupa 1 mai 2008.
• Incalcarea drepturilor omului. Art. 8 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului pedepseste masurile de stramutare fortata si relocare impuse de autoritatile romane locuitorilor zonei miniere care refuza sa-si cedeze proprietatile. Romania este obligata sa respecte aceasta Conventie. In caz contrar, statul roman, si nu firma RMGC, va fi parte a unor procese la Strasbourg, in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului. Tot statul roman este cel care va trebui sa suporte consecintele unor sentinte nefavorabile daca drepturile fundamentale ale persoanelor stramutate au fost grav lezate.
Spectacolul toxic al cianurii
In documentele de evaluare a celor mai bune tehnici posibile (BAT) pentru managementul iazurilor de decantare a sedimentelor si a sterilului, se mentioneaza clar ca utilizarea cianurilor este metoda cea mai larg raspandita in extractia aurului in Uniunea Europeana. Cu ajutorul cianurii, 99% din cantitatea de aur poate fi extrasa din rocile care contin acest metal, garantand rentabilitatea economica a proiectului.
In practica de extractie insa, tehnologia de preparare a aurului si argintului prin cianurare se utilizeaza de aproximativ 30 ani, la scara mare, ca agent de obtinere a aurului si argintului in peste 400 de mine in lume. Turcia, Suedia, Finlanda, Spania, Franta, Italia si Romania (la Baia Mare, Rosia Montana si Baita Bihor) permit utilizarea cianurii in minerit, dar tari precum Germania, Cehia si Slovacia au interzis aceasta metoda, iar Bulgaria si Armenia nu au aprobat proiecte de acest tip. Cianura este foarte toxica atat pentru oameni, cat si pentru animale.
Cum se procedeaza pe fond si care sunt riscurile expunerii la cianura? Minereurile sunt tratate cu o solutie de cianura in bazine uriase. Dupa ce aurul este extras, solutia contaminata nu numai cu cianura, ci si cu o cantitate mare de metale grele este depozitata in iazuri de steril mari. Aceste reziduuri rezultate in urma activitatilor de extragere a aurului reprezinta o amenintare serioasa la adresa sanatatii oamenilor si a mediului. Cianura poate ajunge in organism prin caile respiratorii, prin piele sau prin inghitire. Prin urmare, orice contact cu apa sau aer contaminate este extrem de periculos. Daca otrava este inspirata, atunci caile respiratorii sunt arse. Primele semne alarmante sunt anxietatea, durerea de cap, ametelile si hiperventilarea. Atunci cand dozele sunt mai mari, respiratia veziculara se blocheaza in scurt timp, presiunea sanguina descreste, ritmul cardiac scade sub 60 de batai pe minut, iar persoana otravita ajunge in coma sau se zbate in convulsii. Moartea prin sufocare are loc in cateva minute. Doza mortala pentru om este de 1 mg CN-/kg greutate corporala si de doar 0,03 mg CN-/l apa pentru pestii sensibili, altii putand tolera pana la 0,2 mg/l. La concentratii de peste 3 mg CN-/l, un rau este mort. De exemplu, cantitatea de cianura (120 tone) care a ajuns in mediu atunci cand a avut loc accidentul de la uzina de procesare a aurului din Baia Mare ar fi fost suficienta sa omoare aproximativ 1 miliard de oameni. In cateva zile, fauna de pe 700 de kilometri ai cursului raurilor din Romania si Ungaria a fost distrusa in totalitate. Accidente majore similare, circa 30 numai dupa 1990, au avut loc si in alte tari unde se aplica procedeul: in SUA (1993 si 1998), Guyana (1995), Australia (1995), Filipine (1999), cu mentiunea insa ca zonele respective erau mai putin populate si efectele mai putin dramatice.
Proiectul Rosia Montana pare ca se va conforma mult mai rapid cu standardele europene in vigoare de gestionare a deseurilor din extractia minereurilor cu ajutorul cianurii. Totodata, RMGC a adoptat Codul pentru fabricarea, transportul si folosirea cianurii in productia aurului administrat de catre Institutul International de Management al Cianurii. Acest cod supune automat compania unui audit din partea unui comitet independent, pentru certificarea respectarii cerintelor impuse. Proiectul RMGC nu mentioneaza inca o asemenea certificare, dar afirma ca este semnatara a acestui Cod. Totodata, incepand cu anul 2006, Gabriel Rosia Montana se conformeaza codului OECD de conduita a companiilor multinationale si standardelor ONU de siguranta pentru gestiunea deseurilor cianurate.
Accidentele raman totusi inerente. Statisticile ne arata ca 72% dintre ele s-au datorat defectiunilor de la baraje, 14% spargerilor de conducte si 14% au fost accidente de transport. Nimeni nu poate garanta ca ele nu se vor repeta, iar in aceste conditii pedepsirea vinovatilor nu mai serveste la nimic. Nici argumentul ca guvernul roman, la randul sau, nu a reusit pana acum sa gaseasca resursele necesare pentru reabilitarea mediului in celelalte circa 500 de mine inchise in Romania in ultimii 15 ani, conform estimarilor Bancii Mondiale, nu ne ajuta.
Solutia: guvern sau Rasputin?
Se pare ca Rasputin nu a murit din cauza dozei de cianura puse din ordinul printului Iusupov in prajiturile care i-au fost servite, fiindca aceste prajituri erau pudrate cu zahar, deci contineau glucoza, care in reactia cu cianura de potasiu da un compus mai putin otravitor. Apoi, se spune ca siberianul lua sare inainte de fiecare masa, lucru care ii imuniza oarecum organismul. In plus, doctorul ii dadea adesea sa inghita, profilactic, mici cantitati din diferite otravuri.
Cum nu cred ca dorim sa ne expunem "tratamentului Rasputin", solutia ramane tot stricta monitorizare a cianurilor de catre factorii responsabili sau chiar interdictia de a folosi tehnologia de cianurare in industria miniera. Avem cel putin inca doua argumente in acest ultim sens.
Banca Nationala a Romaniei detinea 3,37 milioane uncii rezerve in aur, la sfarsitul lunii aprilie 2007, adica echivalentul a o treime din rezervele totale de aur ale Rosiei Montane, respectiv echivalentul a 1,67 miliarde euro. Mai mult decat atat, rezervele bancilor centrale si institutiile financiare internationale stocheaza in total peste 34.000 tone aur, o patrime din totalul aurului extras vreodata in minele lumii. Aceste rezerve au devenit insa un anacronism. Banci centrale precum cele din Olanda, Elvetia, Marea Britanie sau Australia au inceput deja sa vanda parti semnificative din ele. Pe scurt, cele 34.000 tone de aur ar putea satisface cererea mondiala pentru urmatorii 8 ani (85% destinata bijuteriilor si 12% industriei). Cred ca merita sa reiteram intrebarea: chiar avem nevoie de aceasta productie de aur?
Apoi, Agentia Americana de Protectie a Mediului propune metode alternative de extractie si prelucrare a aurului si argintului cu costuri comparabile sau chiar mai mici decat cele implicate prin cianurare, dar de pana la 200 de ori mai putin toxice. Cercetarile preliminare nu sunt inca atestate de documente oficiale, insa e foarte probabil sa asistam curand la aparitia acestor noi tehnologii pe scara larga.
Sunt perfect constienta de faptul ca o prezentare ca aceasta ar trebui, in definitiv, sa fie cat mai neutra. Stradaniile au fost pe masura, dar marturisesc ca gasesc dificila o astfel de atitudine dupa survolul argumentelor pro si contra. Nu pot insa invinui pe nimeni altcineva de starea de fapt, decat slab functionalele institutii ale statului, care au permis demararea unui astfel de proiect, coruptia care a tapat evolutia sa surclasand bunele intentii ale investitorului. Eventualele solutii trebuie sa tina cont acum si de evolutia ultimilor zece ani, in aceeasi nota de obiectivitate.
BOGDAN DIACONU
Intre Rosia Montana si Piatra Alba
Managementul raului necesar
Nu exista afacere pura. Orice afacere presupune o anumita forma de rau. Voit sau nu, intr-o masura mai mica ori mai mare, in orice industrie se face rau. Se face rau in mod direct, prin produsele si serviciile oferite, atunci cand acestea sunt periculoase prin ele insele. Se poate face rau indirect, in cadrul procesului de productie, prin tehnologiile ori materialele utilizate. Se poate face rau consumatorilor sau utilizatorilor produselor, angajatilor sau chiar comunitatii in ansamblu, in cazul in care este afectat mediul.
Adesea, in anumite industrii, raul este inevitabil, deci necesar. Cum il administram? Cum il includem in politicile unei industrii sau in strategiile unei companii astfel incat sa il mentinem intr-o limita acceptabila si sa obtinem profit?
Aur si cianura
Avem zacaminte de aur. Cele mai mari din Europa, se pare. Exploatarea lor presupune costuri sociale si riscul unor grave accidente de mediu. Ce e de facut?
Principalele argumente pro si contra proiectului Rosia Montana sunt aduse de cei doi protagonisti ai acestei dezbateri: Rosia Montana Gold Corporation, initiatoare a proiectului de exploatare a zacamintelor de aur si argint, si Alburnus Maior, organizatie non-guvernamentala care se opune proiectului.
Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) este rezultatul unei asocieri intre Gabriel Resources Ltd., companie cu sediul in Canada, detinand 80% din actiunile proiectului, Minvest SA, detinatoare a 19,3% din actiuni, aflata in proprietatea statului roman, si un grup de trei actionari minoritari.
Principalul argument pentru exploatarea zacamintelor este cel economic. In regiune traiesc comunitati sarace, lipsite de perspective de dezvoltare. Vechile mine isi inchid portile una cate una, iar statul este incapabil sa ofere alternative. In aceste conditii, Gabriel Resources promite 1.200 de locuri de munca pentru etapa de amenajare a minei, 600 de locuri create in faza de exploatare si 6.000 de locuri de munca indirecte, cu o infuzie de cel putin 2,5 miliarde de dolari pe durata de existenta a minei. Obiectivul principal urmarit de Gabriel Resources, spun reprezentantii companiei, "este de a amenaja si exploata in mod profitabil aceasta mina de aur conform tuturor exigentelor reglementarilor sociale si de mediu nationale si internationale."
De partea cealalta, Alburnus Maior "reprezinta interesele a peste 300 de familii de agricultori din Rosia Montana si a 100 de familii din comuna invecinata, Bucium, care resping proiectul de exploatare a minereului de aur in cariera deschisa propus de RMGC." Organizatia nu se opune mineritului in sine, activitate traditionala in zona, ci proiectului RMGC care presupune exploatare la suprafata, in cariera deschisa, folosirea tratamentului cu cianuri pentru extragerea metalului pretios si stramutarea localnicilor.
Impactul social si impactul de mediu sunt principalele argumente ale Alburnus Maior impotriva proiectului. Operatiunile de minerit la suprafata ar presupune stramutarea a 958 de gospodarii si distrugerea sau reamplasarea unor cladiri de patrimoniu si biserici. Nu toti localnicii sunt de acord cu stramutarea, precizeaza Alburnus Maior, astfel incat este posibil ca acestia sa fie expropriati. Localnicii nu au fost corect informati si nu au avut posibilitatea de a-si spune punctul de vedere in momentul initierii proiectului. In sfarsit, tehnicile de exploatare specifice mineritului la suprafata sunt extrem de daunatoare pentru mediu.
Utilizarea cianurilor in procesul de extractie a aurului si argintului este necesara, sustin specialistii. "Nu exista o alta tehnologie care sa aduca si profit si care sa fie potrivita conditiilor de la Rosia Montana", declara Maria Tatar, PR & Communication Specialist RMGC.
Desi legala in marea majoritate a statelor, utilizarea cianurilor in industria extractiva este tot mai contestata. Cianurile sunt o otrava mortala. Extragerea metalelor pretioase prin tehnologii pe baza de cianura, precum si transportul si depozitarea cianurii duc la cresterea concentratiei de substanta din sol, aer si apa. In minele de exploatare la suprafata, cianurile sunt greu de controlat, iar accidentele au consecinte grave si pe termen lung.
In conditiile in care riscurile sunt incontestabile, avem la indemana doua optiuni: acceptarea utilizarii cianurilor in conditii de control si minimizare a riscului de mediu; sau eliminarea riscurilor prin interzicerea de principiu a oricarui proiect ce implica utilizarea cianurilor. Daca prima abordare da intaietate eticii in afaceri si responsabilitatii sociale a companiilor, cea de-a doua lasa solutia problemei utilizarii cianurilor exclusiv pe seama legii.
Responsabilitati morale
Pentru o companie, a fi responsabila fata de mediu presupune a nu accepta un risc mai mare decat cel general acceptat, a asigura protectia angajatilor si siguranta consumatorilor, a nu polua mediul, a recicla si a concepe procesul de productie si produsele astfel incat o parte cat mai mare din materialele utilizate sa fie reciclabile.
In cazul riscului de mediu, companiile trebuie sa urmareasca strategii de dezvoltare sustenabila, sa identifice strategii de profit care sa tina seama de interesele comunitatii pe termen lung.
Se pot formula cateva principii de gestionare a raului sau a riscului. Pe baza lor se defineste o strategie de management al riscului pentru fiecare companie in parte. Le voi numi principiul cunoasterii, al controlului, al transparentei si acordului general, al despagubirii si reparatiei morale.
Intai de toate, raul trebuie cunoscut. Companiile trebuie sa fie constiente de posibilele consecinte negative ale activitatii lor. Trebuie sa fie cunoscute dimensiunile in spatiu si in timp ale raului potential, astfel incat riscul sa fie predictibil si cuantificabil pentru a putea fi evaluat. Evaluarile trebuie facute de organizatii independente, conform unor indicatori si metodologii internationale.
Odata evaluat, riscul trebuie facut cunoscut si supus testului grupurilor cointeresate. Toate grupurile care pot fi afectate, actionarii, angajatii, comunitatea, consumatorii si partenerii de afaceri, trebuie informate si consultate cu privire la riscurile sau daunele provocate. Riscul trebuie cunoscut si de toate grupurile afectate, nu doar de manageri. Daca nu este acceptat de comunitate, riscul de mediu trebuie eliminat.
Odata cunoscut si acceptat, riscul trebuie controlat. Companiile trebuie sa aiba experienta, expertiza, capacitatea, tehnologiile necesare pentru a controla consecintele negative ale activitatilor lor.
In ultimii ani, pe pietele occidentale responsabilitatile fata de mediu capata o importanta tot mai mare fata de celelalte responsabilitati morale in afaceri. Managementul riscului de mediu presupune nu doar o abordare reactiva, ci si una proactiva. Daca riscul poate fi eliminat, atunci companiile au obligatia de a face tot ce este posibil pentru a-l elimina. Daca riscul este inevitabil, companiile trebuie sa minimizeze consecintele negative. In acest scop, firmele trebuie sa isi asume cele mai ridicate standarde etice si sa investeasca in cele mai bune tehnologii existente pe piata. In principiu, riscul de mediu care nu poate fi controlat trebuie evitat. In cazul accidentelor, companiile au responsabilitatea de despagubire. Companiile trebuie sa consulte comunitatile si sa evalueze impactul social, economic si de mediu al activitatii lor.
Lege sau etica?
In general, in mediile occidentale de afaceri se considera ca autoreglementarea, ce poate lua forma codurilor etice ale companiilor si a unor standarde etice specifice industriilor, este preferabila reglementarii, ce aduce riscul birocratizarii si al suprareglementarii. Totusi, prea putine companii isi asuma pana la capat responsabilitatile fata de mediu actionand proactiv si aplicand voluntar standarde mai ridicate decat cele impuse de lege. Ca atare, tot mai multe voci pretind reglementarea din ce in ce mai riguroasa. Principalele argumente invocate sunt: amploarea efectelor negative pe care le au anumite industrii asupra mediului; imposibilitatea de a anticipa si preveni efectele negative in timp si spatiu ale unor accidente de mediu; atitudinea pasiva a companiilor fata de mediu.
Spre deosebire de tipurile obisnuite de conflicte sau de riscuri in afaceri, pe care companiile le rezolva prin autoreglementare, in cazul riscului de mediu firmele au un comportament reactiv, actionand abia dupa ce autoritatile impun acest lucru prin reglementare. In ultimele decenii, sustin specialisti in etica in afaceri, "atat in Statele Unite, cat si in Europa reglementarea guvernamentala a avut asupra performantelor de mediu ale companiilor o mult mai mare influenta decat autoreglementarea. In absenta unei reglementari riguroase, foarte putine companii europene si nord-americane ar fi luat initiative de protectie a mediului." (David Vogel, The Market for Virtue, Brooking Institution Press, 2005)
In Romania, Legea minelor 85/2003 permite utilizarea cianurilor in exploatarea zacamintelor de metale pretioase. Pana nu demult, guvernul a sustinut proiectul Rosia Montana. In Punctul de vedere trimis Senatului pe data de 2 mai, Executivul argumenta: "La nivel comunitar nu este interzisa folosirea cianurilor, aceasta fiind conditionata de respectarea unor norme de protectie a mediului. Ca strategie de management al riscului de mediu in industria extractiva, reglementarile UE presupun nu interzicerea, ci utilizarea controlata, cu minimizarea riscurilor sau consecintelor negative".
Totusi, precedente precum accidentul de la Baia Mare intaresc ideea ca, in cazul riscului de impact grav asupra mediului, solutia interzicerii prin lege a utilizarii cianurilor este cea mai buna. In tot mai multe tari, precum Republica Ceha, Turcia, statele americane Montana si Wisconsin, Grecia, se interzice productia de aur prin utilizarea cianurii. Intr-un proiect legislativ recent, senatorii Eckstein-Kovács Péter si Gheorghe Funar propun interzicerea utilizarii tehnologiilor bazate pe cianuri in industria extractiva.
Minunat proiectul noului sat de la Piatra Alba desenat de Gabriel Resources. Totusi, dincolo de promisiunile companiei si dincolo de ceea ce va vota parlamentul, localnicii si numai ei au dreptul moral de a hotari daca sa dea Rosia Montana pentru Piatra Alba.
ARLO BRADY*
Companiile si mediul**
"Fiecare generatie trebuie sa faca fata cate unei mari provocari. Anii ‘60 au adus cu ei provocarea primului zbor pe luna, anii ‘80 incheierea Razboiului Rece. Provocarea generatiei noastre este de a rezolva problema schimbarii climatice intr-un mod care sa permita sustinerea economiei globale aflate in continua dezvoltare."
Eileen Clausen***
În ultimii ani, mediul, mai cu seama fenomenul schimbarii climatice, devine o prioritate pentru tot mai multe state. In Marea Britanie, de pilda, primul ministru Tony Blair afirma ca "pe termen lung, schimbarea climei este cea mai grava problema cu care ne confruntam la nivel global". Pentru securitatea tarii noastre, considera el, aceasta este o amenintare mai serioasa chiar decat terorismul ori amenintarile obisnuite. Opinii de acest fel au facut ca din 2005 problemele de mediu sa devina o tema prioritara la summit-ul G8 care reuneste liderii celor mai bogate natiuni
Mediul: de la subiect de interes public la subiect de interes pentru companii
Temele ecologice, problemele poluarii si ale impactului industriilor asupra mediului au ajuns in atentia opiniei publice relativ recent si sunt deosebit de disputate. De pilda, in ceea ce priveste conceptul de schimbare climatica, pana acum 10 ani aveam de a face mai degraba cu o ipoteza stiintifica despre care se discuta doar in reviste de specialitate, nu si in jurnalele de stiri. Pe masura ce a devenit un subiect de interes public, schimbarea climatica a ajuns si un subiect controversat. Pe de o parte, tot mai multe teorii ale conspiratiei sugerau ca mari grupuri de interese conspira pentru a pastra problema departe de public. Pe de alta parte, este evident faptul ca organizatii cvasi-stiintifice au fost create si finantate tocmai pentru a intretine o confuzie cu privire la acest subiect. Asa se face ca principala dificultate a activistilor ecologisti este aceea de a aduce argumente incontestabile pentru faptul ca schimbarea climei este un fenomen real, provocat de om, si cu consecinte negative.
Clima se schimba continuu, fiind un proces complex, influentat de multi factori. De aceea, pana nu demult, era foarte greu de demonstrat ca schimbarile climatice recente sunt neobisnuite, iesite din tiparul evolutiei climatice naturale, deci provocate de activitatile umane. De cativa ani, insa, acest lucru nu mai este pus la indoiala. Este indeosebi meritul Biroului Interguvernamental pentru Problema Schimbarii Climatice (IPCC), constituit in 1988 de catre ONU, care a recunoscut "riscul provocarii schimbarilor climatice prin activitati umane". Conform raportului pe 2001 al IPCC, "este foarte probabil ca incalzirea globala inregistrata in ultimii 50 de ani sa fie generata in cea mai mare parte de activitati umane".
Consecintele poluarii si incalzirii globale sunt tot mai evidente. Ziarele si jurnalele de actualitati ne fac sa constientizam probleme de care pana acum nu paream constienti: disparitia ghetarilor, padurile distruse de incendii, valurile de caldura, topirea calotei glaciare arctice ori distrugerea padurilor amazoniene.
Asa cum era de asteptat, in ultimii ani tot mai multi lideri de afaceri s-au alaturat, mai mult sau mai putin sincer, celor ingrijorati de problemele de mediu. Intr-un discurs celebru tinut in 2002 la Standford University, Lord Browne, director executiv al marii companii petroliere British Petrolium (BP), constata: "cetatenii americani asteapta de la o companie precum BP raspunsuri clare, nu scuze. Probleme precum schimbarea climatica ridica intrebari fundamentale privind raporturile dintre mediul de afaceri si societate. Companiile, managerii nu mai pot nega ceea ce sute de specialisti din intreaga lume considera a fi de domeniul evidentei."
Din ce in ce mai multe companii importante, precum Ford si Motorola, colaboreaza pentru a stabili protocoale sau standarde privind protectia mediului. Multinationale ca ABN AMRO, Alcan, Johnson & Johnson, Starbucks ori Timberland se reunesc constituind organizatii dedicate problemelor mediului.
Prin consecintele sale, fenomenul schimbarii climatice va afecta mediul de afaceri in mod direct, intr-o masura mai mica sau mai mare. Companiile vor fi insa afectate si in mod indirect, in urma reactiilor grupurilor cointeresate, a acelor grupuri de care depinde succesul unei firme pe piata, indeosebi actionari, angajati si consumatori. Se poate vorbi de doua strategii prin care companiile abordeaza problemele de mediu. O companie reactiva va reactiona abia in momentul in care se confrunta cu o problema de mediu, incercand sa diminueze riscurile la care se expune pe piata. Dimpotriva, o companie proactiva va cauta sa isi creeze oportunitati tocmai din prevenirea riscului de mediu. O astfel de companie se va distinge pe piata reducand impactul activitatilor ei asupra mediului. Aceasta strategie ofera un plus de valoare produselor si marcilor ei.
Argumente pentru o strategie de mediu a companiilor
Se pot identifica mai multi pasi pe care trebuie sa ii urmeze o companie care se confrunta cu probleme de mediu. Este vorba despre cunoasterea si constientizarea riscurilor de mediu, informarea si consultarea consumatorilor si elaborarea unor strategii de mediu care sa creeze firmelor avantaje pe piata.
În primul rand, este important ca intr-o firma sa se cunoasca efectele pe care le au asupra mediului procesul de productie, produsele in sine, ambalarea, distribuirea si celelalte activitati. Este de dorit ca managerii sa apeleze la expertiza specialistilor de mediu si sa inteleaga modul in care produsele companiei afecteaza mediul. Pornind de la aceste informatii, fiecare firma trebuie sa isi consulte consumatorii cu privire la temerile si asteptarile acestora fata de produsele si serviciile ei. Este dezirabil ca aceste consultari sa fie constante, integrate in cercetarile de marketing pe care companiile le realizeaza pentru a cunoaste evolutia imaginii marcii lor pe piata. Informatiile obtinute in urma consultarii grupurilor de consumatori trebuie folosite pentru a identifica oportunitati de dezvoltare de noi produse si tehnologii de fabricatie cu impact redus asupra mediului. Companiile trebuie sa gaseasca modalitati de a se diferentia de competitori oferind produse si servicii ecologice. Firmele trebuie sa evalueze succesul potential al acestor produse si, pornind de aici, sa conceapa strategii de a-si mentine si creste cota de piata prin noile produse ecologice. Astfel, exista sansa ca intr-un anumit domeniu de activitate produsele dezvoltate ca raspuns la problemele de mediu sa obtina o cota de piata mai mare. Aceste strategii trebuie sa aiba ca finalitate adoptarea de catre companii a unei pozitii oficiale referitoare la problemele de mediu si la impactul activitatilor ei asupra mediului. De asemenea, pentru orice companie este necesar sa existe un manager responsabil pentru implementarea strategiei de mediu.
În sfarsit, odata stabilite strategiile, pozitiile publice si responsabilitatile in domeniul protectiei mediului, companiile trebuie sa isi caute parteneri care le pot sprijini in abordarea problemelor de mediu. Aici poate fi vorba atat de ONG-uri specializate, cat si de parteneri de afaceri cu care firmele trebuie sa gaseasca obiective comune din aceasta perspectiva. In acest moment, managementul are la dispozitie tot ce ii trebuie pentru a actiona pentru reducerea impactului negativ al afacerilor asupra mediului.
În tot acest demers, companiile trebuie sa comunice regulat, sa isi faca publice punctele de vedere si intentiile. Managerii trebuie sa fie constienti de importanta comunicarii transparente. In masura in care ei isi vor informa publicul despre riscurile de mediu si despre strategiile de prevenire a acestor riscuri, clientii si partenerii de afaceri vor vedea un beneficiu in relatiile cu companiile. In parte, comunicarea strategiilor de mediu este formala, constand in publicarea rapoartelor de mediu realizate de auditori independenti. Pe de alta parte, este recomandabila mai ales comunicarea informala, in care sa fie implicate grupurile cointeresate, angajatii, consumatorii si comunitatile. Pentru a se castiga incredere din partea consumatorilor, este necesar ca acest proces de comunicare sa se realizeze in ambele sensuri, sa fie transparent si, atunci cand este posibil, sa implice organizatii terte, precum ONG-uri sau agentii guvernamentale.
Este important ca managerii sa identifice avantajele pe care le are o buna strategie de mediu. Pe de o parte, ea aduce creativitate si inovatie in tehnologii si in procesul de productie. Acest lucru creeaza avantaje competitive. Informandu-si consumatorii cu privire la riscurile de mediu si la strategiile de reducere a lor, firmele isi vor pozitiona mai distinct marcile pe piata. Demonstrand ca sunt preocupate de subiecte de interes general precum problemele de mediu, companiile isi vor fideliza angajatii si partenerii de afaceri. Aratand ca iau in serios riscurile de mediu, firmele devin mai atractive pentru investitorii stabili, care urmaresc investitii pe termen lung. Pe pietele occidentale s-au creat fonduri de investitii, precum unele fonduri de pensii, atrase indeosebi de companiile sensibile fata de probleme de mediu cum este cea a schimbarii climaterice.
Desigur, toate strategiile de mediu presupun costuri, dar aceste costuri pot deveni investitii care sa genereze profit pe termen lung. Managerii trebuie sa gaseasca modalitatile de a crea avantaje din investitiile in mediu, profitand de interesul publicului fata de subiecte sensibile precum fenomenul incalzirii climatice si de deschiderea consumatorilor fata de produsele ecologice.
* Arlo Brady este doctor in domeniul afacerilor la Queens’ College, Cambridge University si cercetator la Judge Business School, in cadrul aceleiasi universitati. Ultima sa lucrare este The Sustainability Effect, Rethinking Corporate Reputation in the 21st Century, Palgrave/Macmillan 2005.
** In versiunea originala, Companies, Customers and Climate Change - The Impact of Public Opinion, London, 2007
*** Eileen Clausen este presedintele The Pew Center on Global Climate Change, organizatie americana non-profit dedicata jurnalismului responsabil social si informarii obiective in domeniul protectiei mediului. Fragment dintr-un discurs tinut in fata Biroului Senatului US pentru Mediu si Afaceri Publice, martie 1999.
Traducere si adaptare
Bogdan Diaconu, CSR Romania
DAN TAPALAGA
Diavolul din Rosia Montana
"Prietenii nu mai sunt prieteni in Rosia Montana. Fratii nu mai sunt frati, copiii nu mai au parinti, parintii nu mai au copii. Au venit cu deviza «Divide et Impera». Si au reusit. La inceput, 98% au fost impotriva lor. Incet, incet, ne-au decimat. Am intrat in al 11-lea an de cand au venit."
Zeno Cornea, localnic din Rosia Montana
Imi amintesc de aerul sumbru, de starea de nesiguranta si de chipurile schimonosite de rau. Era iarna si o zapada alba, fara stralucire. Cautam sa aflu daca banii canadienilor au pervertit relatiile dintre oamenii locului, asa cum auzisem. I-am gasit povestindu-si visul si cosmarul. Am vazut cum banii au trezit in localnici o vietate, care le-a pustiit sufletul. Le-a sadit samanta neincrederii si le-a trezit demoni adormiti: lacomie, invidie, ura si vrajba. Nu toti sunt asa. Insa nu mai poti sa stii cine spune adevarul si cine joaca comedia dezradacinarii ca sa-si creasca pretul. Oamenii locului sunt ca muntii in care isi duc traiul: mandri, cu asprimi de piatra, dar rosi pe dinlauntru si cu inima otravita la fel ca apele si vaile inundate cu cianuri. Insa raul a stat la panda dintotdeauna in maruntaiele muntelui, iar rasuflarea sa se simte si azi peste casele si zidurile din care parca fulgera uneori sclipirea aurului.
"Celalalt" s-a strecurat la Rosia Montana odata cu aurul. Motii ii vad umbra te miri pe unde. O cauta cu lupa peste fotografii si icoane, o zaresc intr-un curcubeu orizontal, in cadavre care nu putrezesc sau peste cei 42 de stramutati morti de inima rea, din care 3 prin spanzurare. Nicoara, ultimul spanzurat, s-a atarnat acum doua saptamani. Satul vorbeste ca si lui tot banii i-au pus cruce.
La Rosia, sub fiecare streasina salasluieste o poveste cu morti. Aici un infarct, colo o comotie, dincolo un spanzurat. Cand una din cele cinci biserici bate a mort, motii ciulesc urechile. S-a mai dus unul. Zeno Cornea, fost topograf, stie tot ce misca in sat. Si ce nu mai misca. Mortilor le tine socoteala mai ceva ca un popa: "Sunt 42 la numar. Eu nu spun ca nu mor oameni. Dar cei care or murit in Rosia Montana sunt de atac cerebral, din cauza stresului. Ultimul o fost Lae Vadan, un oponent puternic al proiectului, care nu voia sa se mute din Rosia. O murit de atac cerebral. Era tot timpul stresat. Tanti Ghizi Stern o murit si ea, in toamna. Tot de stres".
Ultimul spanzurat
Ce-i streseaza la culme este imaginea sacilor cu bani promisi de Gold Corporation. Unii isi amintesc chiar miliarde platite in teancuri de zece mii, carate cu sacii in portbagaj, ca sa ia ochiul. Pe Eugen Nicoara, strungar la mina si prieten cu Zeno, l-ar fi stresat atat de tare incat si-a pus capat zilelor. S-a dat si la PRO TV... "Lumea vorbeste ca din cauza banilor. Am ramas tablou cand am auzit ca s-o spanzurat. Au vandut o casa din Rosia. Sora lui Nicoara nu i-ar fi dat banii, numa’ vreo sasa sute de milioane", povesteste Zeno ce a auzit de la altii. Ce stie sigur e ca si vecinul sau, Ladislau Gruber, si-a gasit sfarsitul tot in streang si pune mortul tot in carca aurului. "S-o spanzurat in 2004, dupa ce a vandut casa «la Gold» si o plecat din Rosia. Ma suna la telefon si de doua ori pe saptamana sa ma intrebe de casa. Si ma tinea cate o jumatate de ora. Baaa, nu ma mai suna, ca tu platesti. Lasa, ba, ca platesc", isi aminteste Zeno franturi din discutiile cu raposatul. Si mormaie, ca pentru el: blestemul aurului.
Si aici era alcoolic, si acolo
La sediul Gold Corporation, mortii mor de moarte buna. Monica, nepoata lui Gruber, isi aminteste ca unchiul ei, spanzuratul, era lovit de alt blestem: "Bea mult. Si aici era alcoolic, si acolo. Nu Goldu’ l-a obligat sa plece. Si nici nu-i adevarat ca s-o spanzurat aici. S-o spanzurat acolo unde s-o mutat. Si multa lume zice acuma ca vai de mine, cate victime o facut Goldu’. Nu-i chiar asa. Daca nu venea Goldu’, tineretu’ ce facea aici?". Menajera la Gold Corporation, Monica are numai vorbe de ocara pentru cei care se pun de-a curmezisul proiectului. Nu-i prea are la inima nici pe cei din Asociatia Alburnus Maior, unde-i bagat si Zeno. "Am 30 de ani maine-poimaine. Aici am crescut, aici am copilarit. Agricultura la Rosia nu vad niciodata. Vin unii si spun: ferme… Unde faci ferme? Pe dealuri, pe colturi? Nu cred in asa ceva." Batranii si-au vandut casele "la Gold" si s-au mutat in Alba Iulia. Si, zice apoi: "sa te muti dintr-un varf de deal intr-un oras, ii cu totul altceva".
"Celalalt" din icoana
Inapoi la Zeno si la istoriile lui. Cea mai grozava, mai sumbra si ciudata intamplare e tot cu un mort, fireste, si cu o icoana. "Aici o murit unu, in Rosia, si i-au pus la cap o icoana. Si o venit baiatu’ si i-o facut o poza. Si, in poza, ce apare, dom’le? Apare chipul Satanei. Cu doua coarne, cu tot ce vrei", isi deapana Zeno povestile cu mortii trecuti in conturile companiei. Si ne indeamna sa mergem la Lia sa vedem "cu ochii nostri". Mergem. Rozalia Ciura poarta inca doliu dupa barbatul ei, mort in 6 septembrie 2006, cifra in care citeste semnele Raului. "O murit intr-o noapte, in doua minute. Baiatu’ o bagat pozele pe calculator si le-o tot marit. Si cand arata poza marita… Cand ne-o aratat-o pe calculator… nu mai era domnul Iisus", suspina cu un oftat lung Rozalia, ocolind cu grija sa-i spuna pe nume. "Cine era in poza?", ridicam din spranceana. Descrie in aer un semicerc cu aratatorul: "Era cu totul alta fata. Dupa mine, io zac ca ii poza ailalta, cu doua coarne… Celalalt…". Ne arata o fotografie pe hartie si ne intinde o lupa. In fotografie, mortul in sicriu. Deasupra mortului, o icoana in ceata. Sub lupa, o pata marita din care poti sa-ti imaginezi orice. Tot necazul s-ar trage tot de la bani. Rozalia isi banuieste cumnata ca ar fi umblat cu duhuri necurate, nemultumita de imparteala dupa o mostenire. "Am umblat pe la preoti si mi-au spus ca sotul meu n-o murit de moarte buna. I s-o facut o lucrare cu apa de mort", suiera femeia, frecandu-si palmile. Casa au vandut-o in urma cu zece ani, insa acum "le pare rau ca n-au incasat mai mult". Femeia banuieste ca n-a scapat nici acum de lucrarea "Celuilalt" si povesteste cum, in fiecare seara, cumnata-sa "face cruci catre casa noastra".
Blestemul aurului
Enciclopedia vie din Rosia, Zeno Cornea, se deschide la alte file cu grozavii. Compania, zice motul, muta satul cu morti cu tot: "Pana acum s-au relocat 11 ramasite. Nu va mai povestesc ca au scos niste morti care erau ingropati langa biserica lui Simeon Balint. Domne, trecusera sapte ani, dar fiind locul argilos, n-au putrezit. Cand i-au desfacut, i-au scos o mana, intestinele, i-au bagat in punga… n-au dus tot mortul. A ramas acolo din el". Zeno, ca toti satenii din Rosia, aproape ca vorbesc cu mortii, isi simt in pamant fratii, bunicii, stramosii. Citeste semnele pe cer, intr-un curcubeu pe orizontala aparut de Sfintii Mihail si Gavril. Isi aminteste o istorie cu un preot din Iasi, chemat sa sfinteasca pietrele locului: "si i s-a facut rau. Si mi-a spus: domnu’ Zeno, aici se lucreaza cu duhuri necurate. Aceasta companie lucreaza cu Satana. Si cei care pleaca din Rosia Montana sunt blestemati. Este un blestem al aurului care zice asa: sa nu-si gaseasca linistea nici in mormant".
Micii dracusori din batatura motilor
Vijelia de la Rosia bate mai domol la Abrud. Familia ultimului spanzurat, mutata la oras, zice ca tragedia n-are nici o legatura cu "Gold". Compania, la randul ei, vede ceva diavoli, insa tropaind in capul taranilor. Sotia lui Nicoara, ultimul spanzurat din Rosia, plange in pumni si ne trimite la sora raposatului. Tace. La doua scari de bloc mai incolo, sora-sa, Sonia Crisnic, pune hartii pe masa: un miliard si ceva lui Nicoara, un miliard si ceva ei. Din casa vanduta la "Gold", au impartit aproape jumate-jumate. "Am constiinta impacata in fata lui Dumnezeu", explica Sonia calm, cu mainile in palma. Se plange ca surorile mortului au sunat-o in ziua in care s-a atarnat, aruncandu-i vorbe grele. Apoi a auzit un vecin povestind la PRO TV ca Nicoara s-ar fi spanzurat ca n-a luat destui bani din casa vanduta "la Gold". Si asa a ramas. De fapt, nimeni nu stie ce l-a apucat pe Nicoara.
Si in casa enciclopediei Zeno a intrat dihonia tot din cauza banilor. Repeta ca un automat: "nici sa-mi deie tata lumea asta la picioare nu vand casa, sub nici o forma. Nu ma intereseaza banii lor. Banii lor sunt blestemati". Totusi, cand aude de bani, mintea lui Zeno se cam intuneca. S-a trezit intr-o zi ca sora-sa a vandut casa "la Gold" cu 940 de milioane si a varat grosul in buzunar. Era gata sa o dea in judecata, insa si-a amintit la timp ca e sora-sa: "Acum o venit la mine. Si-o dat sama ca o gresit. Bai Angela, ii zic, eu te iert. Dar nu te uit". Si se jura din nou ca el nu vinde "la Gold". Toti au un pret, ii spunem. El, nu si nu. "Stiu ca din astia sunt multi. I-am avut si noi in Asociatie si ne-o intors spatele cand si-o atins scopul. La inceput o fost 98% impotriva. Am stiut ca sunt oameni care nu rezista. Au fost care au plecat pentru bani".
Neoficial, reprezentantii "Gold" povestesc cum satenii din Asociatie ii sunau noaptea invitandu-i la negocieri. Din 800 de case, au ramas cam 200 nevandute. Pe ele, proprietarii au atarnat placute cu "aceasta proprietate nu e de vanzare". Altii s-au apucat sa construiasca mici cabane de lemn. "Le ridica cu 100-200 de milioane si ni le vand cu 900. Totul e pana la bani. Ei sunt obisnuiti sa traga cat mai mult de pe companie", ne spun, neoficial, cei de la Gold Corporation. Oficial, raspunsul suna infinit mai diplomatic. Intr-un comunicat trimis la redactie, compania canadiana sustine ca a dezvoltat "un program de relocare bazat pe sanse egale, bazat pe criterii obiective si universal valabile, in conformitate cu cele ale Bancii Mondiale, tocmai pentru a nu crea divergente si inegalitati in comunitate".
