Salonul de fotografie industrială

Ioana Ciolea

Februarie 2018. Atunci am ajuns pentru prima oară la Reșița. Printre primele explorări din oraș, am ajuns la o hală mare, aproape de un pasaj. Chiar lângă, am observat o clădire ce mi s-a părut una dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut, o casă ce părea interbelică, având ferestre mari și frumoase. Pe moment am aflat doar că este o vilă de protocol a fostului Combinat Siderurgic Reșița. Trei ani mai târziu, am reușit să văd interiorul acestei clădiri.

2020, anul în care Reșița sărbătorește 250 de ani de industrie. Conducerea TMK Reșița (actualul proprietar al uzinei) răspunde pozitiv la propunerea Muzeului Cineastului Amator pentru reactivarea fostului muzeu și organizarea de expoziții în clădire, demarând o amplă acțiune de pregătire în acest sens. În clădirea descoperită de mine, cum ziceam, cu ani în urmă, pe lângă... protocol, a existat și muzeul CSR – închis în anii ’90, dar care mai deținea o colecție de obiecte legate de istoria industrială a orașului: bucăți de șină realizate la Reșița înainte de 1900, bandaje pentru roțile de cale ferată, mașinării utilizate în procesul siderurgic, expuse în curtea exterioară, precum și fotografii realizate de Ioan Mato, fotograful oficial al CSR. Pe lângă această colecție, echipa de la TMK, împreună cu personalul uzinei și Muzeul Cineastului Amator, a recuperat și alte obiecte de interes – documente, fotografii, acțiuni, echipamente de lucru, mobilier vechi, cărți, ele fiind găsite în hale, ateliere și spații ale administrației.

Așa s-a născut și ideea salonului de fotografie! Activitatea principală a salonului în acest an a fost organizarea unor expoziții de fotografie cu tematică industrială. Din luna mai până în luna noiembrie au fost prezentate aspecte industriale din Hunedoara, Reșița, dar și la nivel internațional – prin expoziția de fotografii realizate de Viktor Macha, care a documentat peste 250 de centre industriale din lume. Pe lângă vernisaje, au mai avut loc și lansări de cărți, expoziție de sculptură în metal și expoziții de pictură, mai ales cu lucrări realizate în taberele de sculptură susținute de Fundația „Iancu de Hunedoara” în Banatul montan.

La ora actuală, în colecția salonului au mai intrat și machete ale furnalelor și cocseriei, realizate la scară mare, recuperate din vechea colecție muzeală. Pentru viitor, odată cu extinderea spațiului și accesului la fosta bibliotecă tehnică a uzinei siderurgice, se dorește o mai mare deschidere către toate ramurile artei, pentru a cuprinde un spectru mai larg dedicat istoriei industriale reșițene.

Pentru mine, o realizare importantă a fost faptul că am reușit să expun o serie de 30 de fotografii pe film – sigur, o raritate azi – în cadrul salonului, după o documentare în uzină, la secțiile ei și „viața” sa nevăzute din afară. Ceea ce înseamnă că, pe lângă experiența voluntariatului la Muzeul Cineastului Amator, am câștigat experiență în pregătirea unui spațiu alternativ, care are rol și de muzeu, și de galerie, dar și numeroase ocazii de a cunoaște reșițeni care își iubesc orașul și de a vedea o comunitate care apreciază patrimoniul industrial. //