Sperând într-o minune

Redactia | 19.09.2017

„Man, your people are redefining short-term memory!“ La telefon este unul dintre cei mai mari investitori străini în obligațiuni de stat românești. Gestionează miliarde de dolari și România a fost unul dintre pa­riurile lui câștigătoare.

Pe aceeași temă

 

Până acum. „Com­pa­trioții tăi repetă toate greșelile de acum zece ani! Incredibil!“ Se gândește să vândă tot, deși obligațiunile de stat în lei sunt atractive: randamentele sunt mai mari decât în Polonia sau Ungaria, ne­ce­sa­rul de finanțare a statului este mai mic de­cât în cele două țări, iar rezervele Mi­nis­te­rului Finanțelor Publice sunt mari.

 

De la începutul verii, astfel de convorbiri se repetă aproape zilnic. Frecvența lor creș­te de fiecare dată când guvernul anun­ță măsuri noi. În timp ce piețele financiare trec dintr-un episod de euforie în altul, prețurile obligațiunilor de stat în lei s-au de­cuplat de restul regiunii și nu mai cresc. Mai mult, unii investitori se tem că România va fi afectată în următoarele luni de o ieșire masivă a capitalului străin.

 

Războiul cu aritmetica

 

Deși aceste temeri sunt exagerate, după pă­rerea mea, observația investitorului frus­trat e validă: anumite greșeli care au dus economia României în pragul insolvenței în 2009 sunt repetate în prezent. Ca și atunci, principala problemă a României este încercarea de a reinventa aritmetica. Nu se poate ca taxele să scadă și chel­tu­ie­lile publice să crească în același timp, fără a mări deficitul statului. De obicei, un gu­vern alege una dintre soluții: fie taie ta­xele și cheltuielile publice, sperând că sec­torul privat va folosi banii suplimentari pen­tru a investi și a consuma, fie crește cheltuielile și impozitele pentru finanțarea serviciilor publice, investiții în infra­struc­tu­ră sau majorări de salarii și pensii.

 

La fel ca în 2004-2008, la noi se încearcă o combinație de taxe mai mici și cheltuieli mai mari. Știm de acum care va fi re­zul­tatul: pensiile și salariile angajaților sta­tu­lui au fost tăiate, iar impozitele au crescut în 2009-2010 pentru a reduce deficitul bu­getar.

 

Contraargumentul apărătorilor actualelor politici este că austeritatea din 2009-2010 a fost cauzată de criza financiară in­ter­na­țională. Argumentul este parțial adevărat. Criza financiară a forțat economia Ro­mâ­ni­ei să-și reducă mai rapid dezechilibrele, dar acea ajustare era inevitabilă. Nevoia de finanțare a statului crescuse atât de mult, încât investitorii străini ar fi re­nun­țat, în cele din urmă, să arunce bani într-un sac fără fund.

 

Totul acum

 

A doua greșeală repetată este lipsa de pers­pectivă. Ca și în 2004-2008, accentul este pus pe creșterea salariilor și pensiilor în­tr-un ritm pe care economia nu-l poate sus­ține. Ca urmare, politicienii apelează la mă­suri disperate: înainte de criza de atunci, banii din privatizarea BCR au fi­nan­țat creșterea pensiilor, nu investițiile pu­blice. Acum, firmele de stat își dau pro­fi­turile pentru a putea fi plătite salarii și pensii. Mai grav este că banii de zile negre ai viitorilor pensionari - pilonul II al sis­te­mu­lui de pensii - se vor acumula mai în­cet, în timp ce deficitul pilonului I va ex­ploda după pensionarea decrețeilor.

 

Creșterea veniturilor populației nu reflectă o economie mai productivă, la fel ca îna­int­ea crizei de acum zece ani. Pentru că pro­ducția locală nu poate susține con­su­mul suplimentar, prețurile și cursul de schimb cresc (din cauza importurilor mari), erodând mărirea nejustificată a puterii de cumpărare. Cei care se bucură acum de salarii și pensii mai mari vor fi mai săraci în câțiva ani.

 

Parafrazând o zicală dragă americanilor, o nouă recesiune globală este un eveniment la fel de sigur ca moartea sau plata ta­xe­lor. S-ar putea ca recesiunea să nu vină în următorii doi ani și să fie mai blândă de­cât cea din 2008-2009. Dincolo de re­ce­siu­nile inerente, însă, riscul actualelor po­li­tici economice este rămânerea în urmă a României. Infrastructura proastă este ne­gli­jată în continuare, deși această perioadă ar fi ideală pentru a construi șosele, căi fe­rate și aeroporturi sau pentru a crește ca­litatea și aria de acoperire a serviciilor de comunicații. Seninătatea cu care gu­ver­ne­le României au ales să nu folosească toate fondurile europene disponibile și alocarea ineficientă a celor atrase sunt cunoscute în întreaga lume. Un membru al gu­ver­nu­lui maghiar îmi spunea că Ungaria ar fi fe­ri­cită să cheltuiască și fondurile alocate Ro­mâniei, dacă țara noastră e prea bogată pentru a le folosi.

 

Resimt rămânerea în urmă a României de fiecare dată când călătoresc în Europa Cen­trală. Nu doar drumurile sunt mai bune, aeroporturile mai eficiente și capitalele mai îngrijite: deja foștii noștri frați co­mu­niști refuză să fie comparați cu noi. Cehii, ungurii, polonezii și chiar croații se în­furie când țara lor e amintită în aceeași fra­ză cu țara noastră, considerată mult mai înapoiată. Astfel de atitudini ar trebui să-i dea de gândit unui popor mândru ca cel român. „Am fost recent la București“, îmi spune un antreprenor polonez în timp ce călătorim cu metroul modern din Var­șovia. „Capitala voastră arată exact ca Varșovia. Acum 15 ani.“

 

Nu e vina noastră

 

A treia greșeală pe care aș vrea să o amin­tesc este lipsa de responsabilitate. Nu mă re­fer la politicieni, a căror obsesie po­pu­listă este o constantă în mai toate țările europene, ci la mediul privat. „Firmele nu votează, oamenii votează“, îmi spu­nea cu ani în urmă un cunoscut politician român. „Ce câștig dacă le fac vreo fa­voa­re patronilor?“ Politicienii nu sunt sin­gurii de vină pentru ignoranța lor față de problemele companiilor. În Cehia și Slo­va­cia, asociațiile patronale sunt extrem de pu­ternice și reușesc să influențeze po­li­ti­cile publice. În România, elitismul și an­ti­patiile personale domină relațiile din me­diul de afaceri. Ca urmare, multina­țio­nalele se folosesc de influența ambasadelor sau a politicienilor străini pentru a-și pro­mova interesele, în timp ce firmele locale cad în capcana naționalismului ieftin pro­movat de politicieni și îndreptat împotriva investitorilor străini. Atât timp cât rămân dezbinate, firmele din România vor plăti fiecare factură umflată de stat și nu vor primi mare lucru în schimb.

 

O atitudine similară are și clasa de mijloc, oameni de 25-45 de ani care muncesc mult și câștigă suficient încât să întrețină o familie, să călătorească și să aibă o viață socială. Deși observă că interesele și vii­to­rul le sunt afectate de interesele și voturile părinților lor, foarte mulți renunță să vo­teze sau să-și apere punctele de vedere în fața propriilor familii. Mi-aduc aminte cât de greu mi-a fost să le explic părinților mei că nu pot avea pensii mai mari. Vor­bim de o generație ale cărei salarii nu au fost niciodată corelate cu munca depusă și care ne-a lăsat o economie prea slabă pen­tru a plăti pensii mai mari. Vina nu a fost integral a lor; regimul politic a construit o economie ineficientă și săracă. Dacă aceas­tă conversație dificilă nu are loc în fiecare familie, nu putem aștepta ca generația părinților noștri să-și schimbe opiniile pri­vind la televizor. Doar dacă ei înțeleg că viitorul copiilor și, mai ales, al ne­poților lor e în pericol, presiunea populismului ar putea scădea în România.

 

Aș vrea să închei pe un ton optimist. O cri­ză viitoare va găsi România mai pre­gă­ti­tă să-i facă față: dezechilibrele externe sunt mult mai mici decât în 2008, băncile nu mai sunt dependente de finanțare ex­ternă, com­pa­niile și populația sunt mai pu­țin în­da­to­ra­te și mai bogate decât acum zece ani.

 

Dacă România nu va mai face un pas îna­poi pentru fiecare doi pași înainte, masa critică de reforme ar putea ține țara noas­tră permanent lângă economiile mai dez­voltate ale Europei. „Voi, românii, aveți tal­entul de a vă salva mereu în ultimul moment. În ceasul al doisprezecelea vă dați pe brazdă și faceți ce trebuie“, îmi spune investitorul în obligațiuni, după ce s-a mai calmat. Încă nu vinde. Mai aș­teap­tă puțin. Mai speră într-o minune.

 

 

* Economistul şef pentru pieţele emergente al UniCredit Group.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22