Vor dispărea marile metropole din cauza COVID-19 sau, dimpotrivă, vor întineri?

Sorin Ionita | 30.06.2020

E mai ușor să introduci măsuri de precauție costisitoare dacă ai în oraș câteva hipermarketuri cu resurse, plus stimulentul de reputație corporatistă ca s-o facă

Pe aceeași temă

Mulți avertizează cu îngrijorare că pandemia va ucide centrele marilor metropole occidentale, declanșând un (nou) proces de suburbanizare asemănător cu cel din anii ’50-’60, atunci când automobilul a schimbat radical tendința de locuire. Noile reguli post-Covid impun distanțare socială, interacțiuni limitate, fluxuri de circulație controlate, spații mari și pustii în care să stăm la 5 metri unul de celălalt ori separarea populației pe categorii, în funcție de risc.

E mai ușor să introduci măsuri de precauție costisitoare dacă ai în oraș câteva hipermarketuri cu resurse, plus stimulentul de reputație corporatistă ca s-o facă; e mai greu să impui comportament compulsiv-obsesiv antigermeni – deunăzi o apucătură cu aspecte clinice a câtorva marginali – în mici prăvălii de cartier. Culmea ironiei, e mai prudent să mergi cu mașina personală, nu cu transportul în comun. Pe scurt, s-a răsturnat lumea cu fundul în sus! În plus, trebuie să purtăm mască, ceea ce în sine creează distanțare psihologică: ea ascunde fizionomia și expresiile, depersonalizează interacțiunile umane. Cum să socializezi la cafenea cu masca pe figură?

La ce duc toate preceptele astea noi? Nu cumva exact la orașul modernist, „mașina de locuit” a utopiștilor funcționaliști în descendența lui Le Corbusier, impersonală și robotică – adică tot ce s-a considerat în ultimele decenii că trebuie evitat? Ori la „sprawl”, tot un eșec de planificare în urbanismul contemporan (asociat cu orașul american), adică acea împrăștiere necontrolată a construcțiilor pe spații mari, invadând extravilanul, făcând infrastructura și transportul mai scumpe, generând ambuteiaje la orele de vârf etc.

Ceea ce trebuia evitat cu orice preț până ieri, adică suburbanizarea și locuirea izolată, devine azi recomandat. Invers, ce era promovat intens, adică orașul istoric european, dens, haotic și vibrant, devine periculos. Câteva decenii la rând, ne-am străduit să construim așezări vii, la scară umană, populate cu cetățeni amestecați, prezenți în spații comune de dimineața până seara, să evităm oribila separare între cartiere-dormitor și zone de business ce se pustiesc la terminarea orelor de program. Am vrut funcțiuni mixte, țesut urban organic, nu mașinării de locuit; Jane Jacobs, nu Le Corbusier.

Centrele cu profil medieval ale vechilor orașe europene au ajuns să geamă de lume, deopotrivă în sezon și extrasezon, amestecând turiști și localnici în cârciumi și galerii minuscule, aglomerate, „autentice”. Micul secret al turismului de succes e că oamenii nu vor să vadă obiecte, ci tind să se adune acolo unde sunt strânși alți oameni grămadă, să se uite unii la alții. Instinct de turmă, cum s-ar zice. Unele metropole, lipsite de asemenea zone cu atmosferă și caracter, chiar și-au improvizat centre istorice fake în încercarea de a copia succesul de box office al Italiei, Franței, Greciei ș.a.m.d.

Și, deodată, toate astea devin riscante: nu mai vrem instinct, ci imunitate de turmă. Descoperim că suburbanizarea, atât de hulită azi, pusă pe seama apariției automobilului, avea totuși la origine o anume viziune: cea a „orașului-grădină”, adică împrăștierea cetățenilor din imobilele centrale supraetajate și insalubre ale secolului al XIX-lea către locuințe familiale intercalate cu spații verzi. Modernismul a avut și o rațiune de sănătate publică la bază. Când s-au demolat la Paris foarte autenticele cvartale medievale și s-au făcut bulevarde aerisite, rostul a fost și să se elimine focarele de holeră și tuberculoză. Parcurile gen Cișmigiu ori Central din New York, obținute prin asanări de mlaștini, aveau și acest rol de „a schimba aerul” pe vremea când bolile infecțioase erau puse pe seama „miasmelor”.

Mai târziu, după ce s-a descoperit transmiterea prin germeni, arhitectura nouă, blamată ca impersonală și aseptică, s-a dovedit că chiar așa era! Clădirile albe, cu ferestre mari și planuri orizontale largi, fără cotloane și decorațiuni, lăsau să circule aerul și lumina înăuntru, fiind realmente mai igienice. Vorba celor care îi criticau pe tinerii arhitecți moderniști în Bucureștiul interbelic: i-am cerut o casă și mi-a făcut un sanatoriu! În condițiile de azi, sună aproape a reclamă.

Ne va trece oare spaima și vom reveni la ortodoxia densității, pietonalizării și creării de nișe urbane în care lumea se strânge, stă pe loc și interacționează vesel la toate orele zilei? La promovarea transportului în comun cu rată de ocupare mare? Ori schimbările vor fi permanente, începând cu un recul al investițiilor în clădirile de business, din moment ce mulți vor continua să muncească de acasă? Va deveni naveta suburbană mai puțin apăsătoare dacă o faci doar de două-trei ori pe săptămână, la ore flexibile?

Asta va accelera fuga din centrele aglomerate și scumpe, ceea ce va sărăci viața socială și serviciile? Sau, deoarece locuințele centrale vor deveni mai accesibile tinerilor, asta va înviora metropola? Vor fi înlocuite cu biciclete mașinile personale – ori, dimpotrivă, autobuzele și metroul? Vom avea orașe mai „americane” sau la fel de europene ca până acum? Relația dintre densitatea urbană și pandemii nu e una liniară în istorie, iar predicțiile sunt greu de făcut. În special, cum zicea cineva, despre viitor. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22