Ilie Bolojan, Viorel Cataramă, Raluca Turcan, Alin Tișe, Iulian Dumitrescu, Nicolae Robu, Mircea Hava și Mugur Cozmanciuc și-au depus candidaturile pentru funcțiile de prim-vicepreședinți ai PNL, potrivit unei centralizări obținute de Agerpres.
In Franta are loc duminica primul tur al alegerilor parlamentare, sectiile de votare s-au deschis la ora opt dimineata, transmite Reuters.
Peste 500 de secţii de votare au fost amenajate în cele 49 de localităţi în care duminică au loc alegeri locale parţiale pentru funcţia de primar, secţiile de votare deschizându-se la ora 7.00.
Theresa May, premierul Regatului Unit, a pierdut joi pariul său la alegerile legislative anticipate. Conservatorii ar obține 314 mandate, față de 330 în precedentul parlament, în timp ce laburiștii lui Jeremy Corbyn ar câștiga 32 de fotolii, obținând acum 266 de mandate.
Presedintele american Donald Trump a declarat ca el si sustinatorii "se afla sub asediu", dar ca "vor iesi mai mari, mai buni si mai puternici ca niciodata" din el.
Prim-ministrul britanic Theresa May va merge la Palatul Buckingham vineri la ora 11:30 GMT pentru a-i cere reginei Elisabeta a II-a permisiunea de a forma un nou guvern, transmite BBC. Se prefiurează o nouă coaliție de guvernare formată din conservatori și partidul unionist din Irlanda de Nord.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an