Rusia a consemnat la sol toate avioanele Tupolev-154, până când va stabili cu exactitate cauzele accidentului aviatic de duminică, soldat cu 92 de morţi, a declarat o sursă citată sub acoperirea anonimatului de Interfax, relatează Reuters.
"Propunerea de prim-ministru a lui Liviu Dragnea poate introduce România în mijlocul unor controverse diplomatice privind conflictul din Siria. Akram Shhaideh, soțul lui Sevil Shhaideh, premierul propus de PSD, este susținător al dictatorului sirian Bashar al-Assad, acuzat de comunitatea internațională de crime de război. Pe conturile sale de socializare, Akram Shhaideh, de origine siriană, transmite mesaje pro-Assad, folosește simbolurile loialității față de regimul de la Damasc și critică atât rebelii, cât și liderii arabi și vestici care susțin opoziția siriană", scrie Rise Project intr-o investigatie intitulata "Sotul si dictatorul sirian".
Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au pus sechestru pe o parte din averea medicului Gheorghe Burnei, la o săptămână după ce a fost pus sub acuzare pentru că ar fi luat mită de la părinţii a 15 copii pe care i-a consultat sau operat, potrivit unor surse judiciare.
Chirurgul ortoped Gheorghe Burnei, de la Spitalul Marie Curie din Capitală, a recunoscut, în faţa judecătorilor că a primit mită de la părinţii copiilor operaţi.
Chirurgul ortoped Gheorghe Burnei, de la Spitalul "Marie Curie” din Capitală, ar fi implantat unor copii dispozitive din ceramică neomologate, fragmente de oase de vită şi bucăţi din filtre de tanc, iar în unele cazuri ar fi folosit şuruburi luate din comerţ.
Chirurgul ortoped Gheorghe Burnei a fost ridicat sâmbătă dimineaţă de poliţişti şi dus la Spitalul Marie Curie, pentru a asista la o percheziţi . O altă percheziţie a avut loc acasă la medic.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an