Comisia juridică a decis cu opt voturi ”pentru” și un vot ”împotrivă” avizarea cererii DNA de începere a urmăririi penale împotriva fostului ministru de interne.
Gabriel Oprea a declarat astăzi că mecanismul echipajelor de poliţie şi protecţie pentru ministrul de Interne era deja format din 1999 şi că el nu a avut nimic în plus faţă de alţi miniştri.
DNA a inceput urmarirea penala "in rem" in privinta neexecutării de catre ANAF a unor decizii definitive și executorii, printre care şi cea dată de Curtea de Apel București în dosarul ICA, in care s-a inregistrat un prejudiciu de 60 de milioane de euro.
Procurorul general Tiberiu Nitu a demisionat din functie dupa ce DNA l-a acuzat ca a beneficiat ilegal de coloana oficiala. Informatia a aparut in dosarul in care Gabriel Oprea este urmarit penal.
Tiberiu Nițu a ajuns procuror general în luna mai 2013, ca urmare a unei înțelegeri politice încheiate între președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta, cel din urmă ocupând la acea vreme și funcția de ministru interimar al Justiției.
Raluca Prună, ministrul justiției, a anunţat astăzi că decizia lui Tiberiu Niţu de a demisiona este un gest corect, care contribuie la diminuarea prejudiciilor de imagine aduse Ministerului Public.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an