Presedintele Klaus Iohannis spune că va ataca la Curtea Constitutionala decizia Senatului de a elimina avizul CSAT din procedura de numire a sefului serviciului secret al Ministerului de Interne.
PNL și USR au atacat la CCR hotararea adoptata de Camera Deputatilor prin care s-a modificat regulamentul de funcționare a Camerei astfel încât să se poată face o anchetă parlamentară în același timp cu o alta judiciară.
Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 se întruneşte miercuri, de la ora 12.00.
Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, a declarat că va desecretiza arhiva SIPA "în cel mai scurt timp şi cu respectarea termenelor si procedurilor legale". Cristina Tarcea, preşedinta instanţei supreme, susţine demersul ministrului.
Judecătorul Cristi Danileţ se opune categoric desecretizării în totalitate a arhivei SIPA, transmiţând, în acest sens, ministrului Justiţiei o scrisoare deschisă. "Ani de-a rândul magistrații au fost spionați, probabil și controlați ori șantajați, prin intermediul acestui serviciu secret militarizat", spune Danileţ
Relatiile dintre liderul PSD, Liviu Dragnea si premierul Sorin Grindeanu s-au racit considerabil in ultimele saptamani, conform unor surse politice si guvernamentale citate de HotNews.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an