PSD susține intervenția în forță a jandarmilor împotriva protestatarilor pașnici din Piața Victoria. În opinia social-democraților vina aparține președintelui Klaus Iohannis și a partidelor de opoziție care trebuie să dea explicații pentru încercarea de a răsturna prin forță a Guvernului.
O nouă inițiativă ministerială amenință să bulverseze sistemul de ierarhizare în sistemul universitar din România.
Fostului ministru al Educației, Liviu Marian Pop, i-a fost respinsă teza de doctorat în Ordine Publică și Securitate Națională, după ce comisia de examen a decis că lucrarea trebuie refăcută existând suspiciuni că 25% din text este plagiat.
Senatorul PSD Liviu Pop, fost ministru al Educației, a făcut vineri un așa-zis sondaj de opinie pe pagina sa de Facebook în care-și întreabă întreabă cetăteții dacă președintele Iohannis ar trebui suspendat pentru că nu respectă decizia Curții Constituționale a României cu privire la revocarea Laurei Codruța Kövesi.
Consiliul Superior al Magistraturii îl contrazice pe senatorul PSD Liviu Pop care, într-un interviu acordat RFI, a spus că „abuzul în serviciu a fost clar preluat de la ceea ce a propus Consiliul Superior al Magistraturii”.
Liviu Pop, fostul ministru al Educației, îi atacă pe cei care au îndrăznit să-l critice pentru „gluma” „PLM Plec la Muncă. Voi ce faceți?”, postată săptămâna trecută pe Facebook: pozează în oameni educați dar merg în Piața Victoriei cu copii de mână și scandează obscentăți.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an