Pronunțarea CCR nu are legătură cu o discuție pe fond asupra Ordonanței 13 ci doar cu conflictul juridic între puterile statului pe care președintele țării și CSM l-au reclamat. Analiza CCR pe fondul ordonanței se va face joi, când va fi analizată sesizarea Avocatului Poporului. Curtea Constitutionala a decis miercuri doar ca nu exista un conflict juridic de natura constitutionala intre puterea judecatoreasca si cea executiva si nici intre Parlament si guvern, in legatura cu adoptarea OUG 13.
În discursul său la moțiunea de cenzură introdusă de opoziție împotriva guvernului său, Grindeanu a dat asigurări că nu va mai accepta ”nicio inițiativă de acest gen în Guvern”, cu referire la OUG 13 introdusă de ministrul de Justiție Florin Iordache prin care au fost modificare codurile penale în beneficiul celor incriminați sau în curs de judecare pentru abuz în serviciu.
Calin Popescu Tariceanu a anuntat miercuri ca va sesiza Curtea Constitutionala pe motiv că ar exista un conflict juridic intre Guvern si Ministerul Public pentru că DNA a deschis un dosar pentru a investiga cum a fost emisă și aprobată Ordonanta 13.
Presedintele Klaus Iohannis a facut un gest neasteptat, miercuri seara, si a mers la protestul din fata Palatului Cotroceni si a stat putin de vorba cu cei care il contesta. In momentul in care a ajuns in mijlocul multumii, oamenii au inceput sa strige "demisia" si sa il huiduie fără să exprime și ce anume revendică rezumându-se la insulte.
Protestatarii s-au adunat și miercuri în Piața Victoriei, pentru a noua zi consecutiv, pentru că nu mai au încredere în Guvern, nici măcar după ce acesta tocmai a scăpat de votul unei moțiuni de cenzuri, după un rezultat altfel previzibil dat fiind controlul majorității în Parlament. Protestatarii spun că vor continua să vină în ciuda avertizării de cod galben de ninsori si viscol.
Premierul Sorin Grindeanu susține că el e cel care l-a oprit pe Iordache să recupereze abrogata OUG 13 sub forma unui proiect de lege, intenție anunțată încă de luni dimineață de Ministerul Justiției. Deși recunoaște, implicit, că Iordache nu se lasă, Grindeanu nu spune de ce nu-l demite pe cel care a introdus și în guvern ordonanța mințindu-l că are toate avizele.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an