Comitetul de Urgență privind Covid -19 a recomandat tuturor țărilor membre să autorizeze folosirea tuturor celor 6 vaccinuri omologate de agenția ONU pentru a stăvili infectările cu SARS-CoV-2.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat în discursul său de miercuri de la Adunarea ONU că „escrocii ne-au folosit ca țară de tranzit pentru a spăla bani prin instituțiile noastre.”
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, în cadrul Adunării Generale a ONU, că în contextul pandemiei de COVID-19 provocările globale necesită soluţii comune, solidaritate şi cooperare.
În primul său discurs în fața Adunării Generale a ONU în calitate de președinte al SUA, Joe Biden a spus că e necesară cooperarea între aliați, pentru că „lumea se confruntă cu un deceniu decisiv”.
Naţiunile Unite au anunţat, vineri, că se aşteaptă la încă o jumătate de milion de refugiaţi afgani în 2021, chiar dacă pentru moment nu a fost constatat niciun exod, scrie AFP.
Consiliul de Securitate al ONU a cerut luni crearea, prin negocieri, a unui nou guvern în Afganistan, care să fie ”unit, incluziv şi reprezentativ”, inclusiv prin participarea femeilor.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an