Românii sunt printre cei mai creduli europeni la politicile populiste. 82% dintre romanii care au raspuns unui sondaj al institutului de cercetare YouGov prezinta simpatii populiste, notează site-ul The Local, citând cotidianul german Die Welt.
Apartenenţa la Zona Euro (ZE)Anchor ar favoriza comerțul între statele membre, ar reduce costurile de tranzacţie, elimina riscul valutar și are avantajul unei monede comune ca „adăpost“ contra unor mişcări de capital destabilizatoare; aderarea poate accentua inserarea în reţele industriale de bază.
Cel mai mare învingător al prăbuşirii comunismului în 1989 este ”nomenclatura comunistă şi securistă”, devenită peste noapte nomenclatura capitalistă, spune, într-un interviu pentru News.ro, istoricul polonez Adam Burakowski.
Vladimir Putin a afirmat din nou ca Rusia "trebuie sa neutralizeze toate amenintarile militare la adresa securitatii sale". Liderul de la Kremlin a facut aceste declaratii la o intalnire cu sefii industriei de aparare din Rusia.
Socialistul prorus Igor Dodon, preşedintele ales al Republicii Moldova, susţine într-un interviu acordat presei ruse că, dacă rivala sa prooccidentală Maia Sandu ar fi câştigat alegerile, ţara ar fi dispărut de pe harta Europei.
Datele Barometrului Global asupra Corupției prezentat de Transparency International Romania scot in evidenta mai multe probleme pe care tara noastra le are inca in diferite domenii, afectate inca de coruptie.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an