”Banii lasă urme care te ajung din spate. Cum ar fi aproape jumătate de milion de lei care leagă firma Tel Drum de primul șef instalat în fruntea unei instituții-cheie: Marius Vorniceanu, șef al Oficiului pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor. A cărui fiică audita TelDrum, scrie Rise Project.
Contestația lui Liviu Dragnea, liderul PSD, legată de sechestrul pe averea sa, impus de DNA în dosarul Tel Drum este judecată miercuri la Înalta Curte de Casatie si Justiţie (ICCJ).
Dragnea nu a scos și nici nu va scoate oameni în stradă, cât să se vadă de pe Marte, dintr-un singur motiv. Pentru că nu are de unde.
Liviu Dragnea, președintele PSD, a depus, prin avocații săi, la Înalta Curte de Casație și Justiție o contestație împotriva sechestrului pus de DNA pe averea sa în dosarul Tel Drum.
PSD se remarcă prin câteva premiere penibile. Vexatorii. A dat primul preşedinte democrat pus sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității, primul premier post-decembrist ajuns în închisoare, primul premier pus sub acuzare în perioada mandatului şi primul preşedinte de Cameră a Deputaţilor pus în funcţie în ciuda unei condamnări penale.
Ministerul Fondurilor Europene si Consiliul Judetean Teleorman nu s-au constituit inca parte civila in dosarul Tel Drum, cu toate ca prejudiciul estimat in acest dosar de procurori este urias.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an