Ministerul Justiției a refuzat să prelungească acreditările a doi jurnaliști, Ovidiu Oanță – Pro TV și Ionela Arcanu – Realitatea, pentru că au pus întrebări care l-au deranjat pe Tudorel Toader.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis invitaţii reprezentanţilor unor organizaţii neguvernamentale pentru consultări privind referendumul pe justiţie, care vor avea loc marţi.
Împotriva unui fost procuror de la DNA Ploiești, Alfred Savu, Secția specială de investigare a magistraților a deschis un dosar de represiune nedreaptă împotriva unui notar public.
Proiectele de OUG pentru modificarea codurilor penale și pentru anularea sentințelor definitive date de completurile de 5 de la ÎCCJ îl scapă pe Dragnea și de condamnările viitoare.
Modificările la OUG 114/2018 vor cuprinde calcularea ROBOR ca o medie a tranzacțiilor efective pe piața interbancară pe trimestru anterior, a declarat, vineri, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.
Ministerul Justiției a finalizat OUG pentru ca cei condamnați de completurile de 5 de la ÎCCJ să poată face contestație în anulare, chiar dacă au ieșit din termenul de 30 de zile de contestație.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an