Rodica Palade

In ziua de 14 decembrie, 1991, Mihail Gorbaciov, secretarul general al partidului comunist din Uniunea Sovietică, îl contactează telefonic pe François Mitterand şi-şi ia rămas bun de la el. La fel face cu James Baker în 16 dec., cu Helmut Kohl în 20 dec., cu John Major în 23 dec. şi, în fine, in 25 dec., cu ministrul german al afacerilor externe, Hans-Friedrich Genscher. Puţin după acest ultim telefon, Gorbaciov ţine un discurs televizat, prin care anunţă că părăseşte funcţiile deţinute în fruntea URSS. Este sfârşitul nu doar al carierei sale politice, ci şi al unei epoci care începuse odată cu Revoluţia din octombrie, 1917. Un sfârşit banal: şeful statului sovietic a pierdut mai întâi un imperiu şi apoi o ţară. Comunismul, ca sistem politic a trebuit să se încline în faţa capitalismului. Şi totuşi, prăbuşirea URSS n-a fost nici prevăzuta, nici previzibilă.

„Sunt absolut consternat“ - i-a mai rămas lui Geoană să exclame, în curtea de la Kiseleff, acolo unde s-a ţesut de către alţii povestea măririi şi a decăderii lui.

„Hai, tati, zi câte-ţi trebuie, cincizeci, o sută, câte vrei...“ Tati e S.O. Vântu, iar petentul care se mulţumeşte cu „cât poţi tu. Dar cât mai repede“, este poetul Mircea Dinescu.

Şi el e din categoria tinerilor relativ recent intraţi în politică. Şi el a întrupat speranţe de înnoire, modernizare şi emancipare a clasei politice.

Aflu de pe Internet că Mihai Hurezeanu, fratele lui Emil, a fost un extraordinar de mare disident din Cluj, a înfiinţat un partid politic în 1983, a fost un apropiat al Doinei Cornea, a fost urmărit şi chinuit de Securitate, în fine, Elena Ceauşescu în persoană a dat ordin să fie lichidat.

Lipsit de orice fel de campanie de informare, primul nostru recensământ european a păşit de la început cu

„Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă a memoriei, memoria singură poate fi o formă de justiţie.“

Lucrurile se ştiu: judecătoarea Gabriela Bârsan, şefa secţiei contencios administrativ şi fiscal din ÎCCJ, a devenit obiectul cercetărilor DNA, întrucât a făcut trafic de influenţă pentru omul de afaceri Chiriac.

Cu ochelarii ei negri, hollywoodieni, ca ai cutărei starlete cleptomane, dată în vileag de tabloide, judecătoarea Victoria Gabriela Bârsan, şefa Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal de la cea mai înaltă instanţă de judecată din România, acuzată de trafic de influenţă, dă lecţii: ca să fii JUDECĂTOR, ne explică ea negru pe alb, trebuie să fii, înainte de toate, OM.

Că ţeapa luată cu promovarea unora ca Horaţiu Dumbravă şi Cristi Danileţ a rămas pentru societatea civilă o furie dureroasă e una. Dar ţeapa trasă de cei doi „reformişti“ chiar foştilor colegi de luptă în ale justiţiei poartă izul imundei trădări.

Nu îi vom spune „Abramburica“, aşa cum o gratulează de ani de zile presa. Apelativul pur şi simplu nu o reprezintă. Nu e nici pe departe persoana distrată ...