El a iubit partidul, însă partidul nu-l mai vrea

„Sunt absolut consternat“ - i-a mai rămas lui Geoană să exclame, în curtea de la Kiseleff, acolo unde s-a ţesut de către alţii povestea măririi şi a decăderii lui.

Rodica Palade 15.11.2011

De același autor

„Sunt absolut consternat“ - i-a mai rămas lui Geoană să exclame, în curtea de la Kiseleff, acolo unde s-a ţesut de către alţii povestea măririi şi a decăderii lui.

Îl vor arunca la coş ca pe un papuc. La fel au făcut şi după ce a pierdut Primăria Bucureştilor în faţa lui Traian Băsescu în 2004. De-acolo, din cortul mare şi alb, făcut pentru victorie şi unde „colegii“ l-au lăsat singur să-şi bâiguie înfrângerea, l-au recuperat câţiva bărbaţi din Cluj, sperând că, trăgându-l ei, şi nu alţii de sfori, vor face şi vor drege în partid. Dar Clujul e departe şi în scurtă vreme vulpile rodate din partid au înhăţat cu dibăcie sforile. Şeful PSD, Mircea Geoană, a executat cât s-a priceput el mai bine scenariul pus la dispoziţie de bonzii partidului, Mitrea, Hrebe, Năstase şi Iliescu.

A condus cu maxim entuziasm campania de suspendare a preşedintelui Băsescu din 2007, ţipând din toţi bojocii cuvinte stranii pentru un fost ambasador în State şi şef al diplomaţiei de la Bucureşti. În 2008 a acceptat senin şi cu acelaşi maxim entuziasm căsătoria cu adversarul PDL, din care s-a ales cu şefia de la Senat, iar partidul cu nimic. În fine, a pierdut catastrofal prezidenţialele din 2009, după ce avusese în spate o susţinere nemaivăzută. „Prostănacul“, aşa i-a spus conducătorul de facto al PSD, eternul Ion Iliescu, şi-aşa i-a rămas numele până în ziua de azi, când nu înţelege de ce partidul vrea să-l arunce la gunoi. După ce i-a fost închisă gura printr-o suspendare de şase luni, pe nepusă masă, după întoarcerea din America, acolo unde „merg ca la Dăbuleni“, partidul a decis să-l dea jos de la şefia Senatului. De ce? Călătoria de la Moscova din 2009, mult mai aventuroasă pentru întreaga Românie, nu a supărat partidul.

Oare nu este el un fiu credincios partidului? Ca şef al Senatului, nu a blocat el toată activitatea Camerei, toate legile trimise de guvern şi, în continuare, nu sunt de blocat şi altele, chiar dacă sunt cerute de FMI, UE ori Papa de la Roma? De ce stă el în gâtul partidului care, iată, e dispus ca, odată cu azvârlirea lui peste bord, să arunce şi copilul, şefia Senatului adică, a doua funcţie în stat şi singurul post înalt de care se mai bucură opoziţia? Ascultă răvăşit explicaţiile în mai multe variante ale propriei debarcări şi nu-i rămâne decât, ca unui Buharin în mizerie, să repete la nesfârşit: partidul, partidul la care am pus şi eu câteva cărămizi, partidul la care ţin atât de mult, voi rămâne mereu credincios social-democraţiei etc. Partidul însă nu-l mai vrea şi gata.

Partidul nu doar îi ia gâtul în stil propriu (stalinist-bolşevic, s-a spus), ci ţine să-l şi umilească: de pildă, ajuns la Comisia de Integritate la ora anunţată în convocare, află că şedinţa se şi încheiase cu verdictul de condamnare a lui deja dat. „Sunt absolut consternat“ - i-a mai rămas lui Geoană să exclame, în curtea de la Kiseleff, acolo unde s-a ţesut de către alţii povestea măririi şi a decăderii lui.

În tot acest timp, Victor (cu V de la victorie) Ponta jubilează. A demonstrat în faţa Dacianei, a socrului şi a colegilor baroni că poate conduce o maşină fără să se dea peste cap, că el e şeful în partid şi că nu e un om de paie al lui Iliescu şi Năstase, care întâi l-au încurajat să-l căsăpească pe Geoană, apoi s-au răzgândit. Un fel de „îmbracă-te, dezbracă-te“, cum bine a observat mişcarea Kelemen Hunor. Ponta se gândeşte că, executându-l pe Geoană, marchează şi în faţa colegului de USL, înfumuratul retor Crin Antonescu. „El este cel care a remarcat şi a fost în mod legitim deranjat“ de vizita lui Geoană în America, spune Ponta, fără să bage de seamă că, în mod normal, partidul nu ar fi avut de ce să fie „deranjat“, ba dimpotrivă, ar fi avut de profitat de pe urma bunelor relaţii transatlantice ale lui Geoană. Pişcat în orgoliu de Antonescu, Ponta a jucat totul pe-o carte: ori eu, ori el, preşedinţia Senatului devenind o roată de caşcaval care, de amorul artei, poate fi lăsată din plisc.

Ponta e mulţumit şi de prestaţia amicului Dan Şova: cum a ştiut el să-l „facă“, lăsându-l mască pe Geoană, cu şedinţa de execuţie încheiată chiar când victima fusese anunţată că va avea loc. Şi ce calm de gheaţă şi-a păstrat Şova în faţa presei când a declarat: „a fost o neînţelegere“, „nu ne-a anunţat că va veni“. Cu bocancul pe grumazul lui Geoană, lui Ponta nu-i trece prin cap că, la momentul potrivit, altcineva, un „coleg“, de ce nu chiar amicul Dan Şova, nu va ezita să-şi tragă un ciorap pe cap şi în numele partidului să-l execute şi pe el la lumina zilei, într-o aşa-zisă Comisie de Integritate. Pentru că, atât timp cât Ion Iliescu se va afla în capul şi pe capul PSD, metabolismul bolşevic de partid va secreta doar victime, călăi şi fericiţi nepoţi ai mătuşii Tamara. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22