Pe aceeași temă
Pe 15 august, la Constanţa, s-a gândit că e o ocazie. Şi a fost. În timp ce striga printr-o portavoce lozinci anti-Băsescu, chiar în toiul ceremoniilor, alături de Nicolae Mavrodin, şef al Blocului Revoluţionarilor din Constanţa, au apărut jandarmii. L-au umflat pe revoluţionar, care însă, fragil ca orice revoluţionar, şi-a dat ochii peste cap, leşinând artistic.
"Luceafarul" huilei s-a enervat (căci chiar pentru asta venise) şi a zis că o să-l dea în judecată pe preşedintele ţării, pe ministrul Apărarii şi pe ministrul de Interne, pentru că în România "dreptul de a-ţi exprima ideile este garantat". I-am sugera să nu se lase şi să se ducă până la CEDO. Şi chiar să rămână pe acolo.
Scena leşinului de la Constanţa, devenită mană cerească pentru "profesioniştii" de la Antene şi Realitatea TV, s-a vânturat o zi întreagă pe ecranele imundelor canale, trecând de la un “comentator” la alt “comentator”, sub privirile excitate ale moderatorului / moderatoarei, fără nici cea mai vagă precizare biografică legată de Miron Cozma sau Mavrodin.
Dacă Miron Cozma şi-a câştigat celebritatea ca unul dintre pionii importanţi ai mineriadelor de pomină, Nicolae Mavrodin e doar "membru simplu PSD" şi conduce o fundaţie care a încercat să preia patrimoniul CC al UTC.
Fundaţia Naţionalã pentru Tineret – asociaţie condusă de Mavrodin - a apărut în 2002, ca urmaşă a Asociaţiei Tinerilor Revoluţionari, înfiinţată în 1994. Schimbarea de nume s-a fi petrecut pentru a beneficia de prevederile Legii 146/2002 şi pentru a prelua patrimoniul fostului UTC.
Presa a mai relatat că Mavrodin ar fi beneficiat de la BCR de fondurile UTC, aflate în trei conturi, în unul dintre ele aflându-se 3 miliarde de lei vechi. Mavrodin, ca vajnic urmaş al utecistilor, îşi dorea între multe alte bunuri şi sediul din Calea Victoriei 120, în care îşi au sediul GDS şi revista 22. Sub umbrela unei legi croşetate de Olguţa Vasilescu (pe atunci la PRM) şi alţi colegi de-ai ei, Mavrodin se şi vedea proprietarul casei din Calea Victoriei, pe care a venit s-o inspecteze în jeep şi ciocate.
Surse din poliţie spun că Mavrodin chiar a încasat un aconto zdravăn pentru casa din Calea Victoriei 120, fiind la ora actuală subiectul unei anchete. Dar Mavrodin nu e doar un “urmaş” nesătul al UTC, ci şi, cum se putea altfel?, revoluţionar cu certificat.
Ştiţi, dintre cei învârtiţi să trăiască binişor pe spinarea fraierului stat. Pe Miron Cozma l-a cunoscut "în urmă cu trei luni", prin intermediul unui prieten, la un meci de fotbal. I-ar fi "armonizat modul de gândire". "Ne-am întâlnit de câteva ori şi ne-am gândit să organizăm proteste paşnice împotriva preşedintelui, ba chiar să mergem să depunem un protest la Cotroceni, o documentaţie pentru suspendarea preşedintelui", a explicat Mavrodin, lider al Fundaţiei Europene pentru Tineret cu reprezentativitate în şapte state europene(!!!) şi căruia PSD i-ar fi propus să devină şeful Departamentului Naţional al Revoluţionarilor.
"Dar nu am acceptat încă", spune modest şi reflexiv amicul lui Cozma.
Comentarii 8
Rodos - 05-23-2012
Mavrodin = escroc cu licenta. Nu cred ca Mazare este in spatele acestor escroci, pentru ca Mazare este prea destept ca sa se lege la cap cu astfel de oameni precum acest personaj pe nume Mavrodin zis si "haiduc". Ma intreb daca stie oare ce inseamna haiduc? o fi citit in DEX ce inseamna sa fi haiduc si cine au fost cu adevarat haiducii? Eu cred ca nu. HAIDÚC, haiduci, s.m. 1. Om care, răzvrătindu-se împotriva asupririi, își părăsea casa și trăia în păduri, singur sau în cete, jefuind pe bogați și ajutând pe săraci; haramin. Acest escroc jefuieste pe toata lumea nu conteaza daca oamenii sunt bogati sau saraci, important pentru el este sa-i jefuiasca. Ma intreb unde era la asa zisa Revolutie, pentru ca este cam mic de varsta si singura lui arma pe vremea aceea era probabil o prastie....... Apropo capetenia aceasta este un hot caruia nu-i pasa de ceilalti oameni de langa el ci doar de de propriile sale afaceri. Deci mai pe scurt "scopul scuza mijloacele". Pacat ca exista oameni care inca mai cred in astfel de gogosi si minciuni spuse de aceste personaje certate cu legea... Apropo de iesitul in strada......intrebati-l , in ce colt al Constantei era la asa zisa "revolutie "? cred ca nici acum nu stie pe ce lume era atunci...asa ca macar acum sa iasa si el in strada si sa turuie ... Ganduri bune si aveti grija cu cine stati de vorba, pentru ca nu se stie niciodata in ce capcana puteti pica....
Răspundevasile - 08-24-2011
imaginile transmise de tv sant jalnice.
RăspundeDora - 08-21-2011
"In nuce", toata istorioara asta cu Cozma, Nicolae Mavrodin, parlamentara Olgutza Vasilescu si conturile UTC e exact istoria jalnica a fesenismului, coruptiei, privilegiilor neoficiale, etatismului si politicianismului de dupa revolutie. O efigie in miniatura si totodata un trist si tomnatic remake al epocii Iliescu. Da pune-ti mila Ta, Doamne, si scapa-ne de ei ! .. (pocaieste-i sau repauzeaza-i, dupa voia Ta)
RăspundeCe-am stat a pãtzi : .. - 08-21-2011
.. sa ne dea Miron Cozma lectii de democratie si drepturi ale omului (!) - oblu de Santa Marie.. Hmm.. Ce-am ajuns (cu totii)
RăspundeIoana - 08-21-2011
Chiar " imundelor canale", d-na Palade ! Bine le-ati zis, ca asa e ! Cu toate astea persista.. Persista in antijurnalismul lor gretzos .. ( daca pana si un outlaw expirat ca Miron Cozma mai poate tzine capul de afis al stirilor de pe la tembeliziuni, nu ma mai mir ca Ion Iliescu e inca standard de "onoare" pentru partidele lui Felix, Ponta si Ipocrin Antenescu)
RăspundeAdi R. - 08-21-2011
Anul acesta vom comemora 20 de ani de la cea de-a 4-a mineriada (27-29 sept. 91). Cea mai teribila ! Atunci a cazut guvernul Roman, printr-o veritabila lovitura de stat ordonata din umbra de Ion Iliescu si serviciile sale secrete. Tot in timpul acestei lovituri de stat Miron Cozma a atins apogeul puterii sale rebele ( iar Valea Jiului a ajuns pentru multi ani de atunci incoace un stat in stat). Daca vom comemora oroarea acelui mini-razboi civil, atunci musai sa-l pomenim si pe cel care l-a creat in eprubeta, pentru uzul propriu, pe Miron Cozma : Iliescu, un presedinte infractor si un politician malefic ( daca Romania ar fi fost un stat de drept, astazi, presedintele de onoare al USL-a ar fi fost mai ciulit din cauza puscariei)
RăspundeVasileD - 08-20-2011
Are de ce se teme Mazare! Cand era el june si-l huiduia pe Iliescu pana ii ieseau ochii din cap, nicidecum nu se gandea ca iata, dupa propriul lui fel, lupii tineri (exagerez, de fapt naparliti de varsta) vor incepe corul de urlete in speranta unei ciosvarte mai de soi; si unde? Tocmai in ograda lui! Pune mana pe par primare, ca astia te mananca cu sau fara sos!
Răspundecozmin - 08-17-2011
scarboase personaje, cand ne scapam de ele?
Răspunde