Pe aceeași temă
a. Dorian Galbinski este reporterul BBC cu cea mai longevivă activitate dintre toți cei care au activat de-a lungul deceniilor trecute în cadrul secției de limbă română de la prestigioasa instituție britanică.
ă. A ajuns la BBC în 1970, în urma unui fericit concurs de împrejurări, și a avut ultima relatare chiar în ultima zi în care acest post de radio a (mai) emis în limba română, în 2008. A lucrat, așadar, pentru această instituție – etalon al presei de cea mai bună calitate – nu mai puțin de 38 de ani.
â. Majoritatea ascultătorilor acestui post de radio nu îl cunosc însă după acest nume (numele real al domniei sale – Dorian Galbinski), ci după un altul. Și anume: Dorian Galor.
b. Dorian Galor era, de fapt, Dorian Galbinski; mai multe alte voci de la BBC, în mod special ale secției de limbă română de la BBC, au adoptat această formulă protectoare – mai mult protectoare, se pare, pentru rudele rămase în țară. Câteva exemple în acest sens: Radu Cosma este Christian Tau. Oana Lungescu, purtătoarea de cuvânt a NATO de acum, era „Ana Maria Bota”. Alexandra Ionescu - Ruxandra Obreja. Nicolae Costin - Nicolae Stoian. Beniamin Arnăutu - Bogdan Berciu. Horia Barbu - Harry Baranga. Victor Moroșan - Victor Eskenazy. Edgar Șelaru - Mihai Vasilescu.
c. Dorian Galbinski și-a publicat, recentissim, la Humanitas, memoriile legate, în mare măsură (dar nu exclusiv), de perioada pe care a petrecut-o la BBC. „Viața trece ca un glonț” – așa sună titlul acestui document special al unei conștiințe aparte, un document afectiv, personal și, deopotrivă, istoric.
d. Titlul cărții e (și) un omagiu pe care autorul îl aduce bunicului său, Srul – „omul care a avut cea mai mare răbdare cu mine, când eram copil. Își făcea întotdeauna timp să povestească scene din viața lui, să-mi explice lumea din jur”.
e. Pagina 31: „într-o zi l-am întrebat dacă viața trece repede. – Ai să vezi, Dorică. Ca un glonț, mi-a răspuns el”.
f. Dorian Galbinski s-a născut la 29 august 1944 în comuna Regele Ferdinand (acum, Mihail Kogălniceanu), județul Constanța, unde părinții lui se refugiaseră din cauza bombardării portului Constanța de către trupele aliate. În 1963, a început studiile la Facultatea de Istorie a Universității „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași. A emigrat împreună cu familia în Israel în februarie 1965. A urmat cursuri de Arheologie și Civilizație franceză la Universitatea Tel Aviv; la scurt timp, a fost înrolat pentru serviciul militar obligatoriu de trei ani. În iunie 1967, a participat ca tanchist la Războiul de Șase Zile, în Sinai. După armată a lucrat - un an - la Banca Națională a Israelului. A fost angajat la BBC, secția română, din 1970 până în 2008. De asemenea, a lucrat ca interpret și traducător independent pentru guverne britanice succesive, pentru familia regală britanică și pentru diverse companii comerciale internaționale.
g. De altfel, în această a doua calitate – de interpret și traducător independent –, dl Galbinski a fost martor privilegiat și foarte apropiat al unui moment cu mare ecou public în istoria românească recentă: celebra vizită din 1978 a soților Ceaușescu la familia regală a Marii Britanii.
h. Una dintre întâmplări – până acum necunoscută, relatată cu șarm și concizie jurnalistică în cartea de memorii de față – este pur și simplu antologică.
i. Dorian Galbinski: „În sala de recepții, am fost așezat între ducesa de Kent și Ștefan Andrei. La dreapta acestuia ședea regina-mamă, iar în dreapta ei, Elena Ceaușescu... În timp ce conversam cu vecina mea din stânga, ducesa de Kent, am crezut că aud recitându-se o poezie. Am întors capul și, într-adevăr, Elena Ceaușescu recita din poezia Muma lui Ștefan cel Mare a lui Bolintineanu, iar interpreta ei traducea versurile pentru regina-mamă, care lăsa impresia că nu a auzit în viața ei ceva mai interesant...”.
î. Bogată (în informații & sensuri), scrisă alert și seducător, istorie personală, parte din istoria (mai) mare, „Viața trece ca un glonț” încorporează – constatarea e la îndemână încă de la primele pagini – multe virtuți.
Am selectat mai jos, dintr-o listă numeroasă și în afara unui poate nepotrivit spoiler, un inventar sumar și (mult) incomplet al acestor calități atât de prețioase. Încă o dată – mult mai multe, în realitate.
j. Memoriile sunt (despre) istorie. Iar istoria e, în fond, o relatare/narațiune despre istorii. În cazul cărții de față, între altele: familie, România (mai ales a comunismului), Israel (primele decenii, fondatoare), BBC, Marea Britanie, lumea veche, cu unele referințe chiar și despre „minunata lume nouă” (bântuită de umbrele, tot mai întunecate, ale corectitudinii politice).
k. „Viața...” acoperă mai bine de jumătate de secol. De asemenea, memoriile acoperă un câmp tematic vast – și în sens istoric, și în sens geografic. E, așadar, inevitabilă aprecierea că aceste memorii sunt, în mai multe sensuri, și documente despre libertate.
l. Prin felul în care alege să argumenteze o poziție sau alta, dl Galbinski ilustrează – și întrupează, totodată – una dintre cele patru mari virtuți cardinale din Antichitate: discursul domniei sale e (și) un elogiu adus moderației.
m. Moderație, cult pentru argument, obsesie (bună) de a corobora & verifica, e și parte din softul profesional de la BBC despre care autorul cărții relatează, în această carte, în nenumărate rânduri. O carte, așadar, și despre ce înseamnă cu adevărat – și în timp, mult verificat – profesionalismul.
n. Dl Galbinski spune despre sine – și explică foarte elocvent ce sens anume dă acestei formule – că a fost și că rămâne „un evreu pe cont propriu”. Cartea de față e, cum am mai spus, despre istorie (ca sumă de istorii), dar și – într-un fel apăsat – despre individ. Despre, cu alte cuvinte, cineva „unic și irepetabil”.
o. „Memoriile unui reporter BBC” pot fi, negreșit, citite și ca un fel de școală a discernământului. Sunt numeroase fragmentele în care vedem pur și simplu cum se construiește un soi de arhitectură a alegerilor – profesionale și, nu mai puțin important, personale.
p. Relatare de mare șarm, cartea de față e și despre cum se poate întreține un bun raport cu memoria. „Se spune că atunci când îți amintești trecutul îți retrăiești viața. Iată de ce, cu toate îndoielile mele, m-am apucat de scris”, notează Dorian Galbinski în prefața cărții.
q. „Viața trece ca un glonț” nu lasă să se vadă decât puțină nostalgie. Afirmația e valabilă și pentru marele subiect al pasiunii profesionale a lui Dorian Galbinski. Da, cartea e una despre trecutul BBC-ului; actualizarea acestui trecut – și anume: în maniera aparte în care reușește să o facă dl Galbinski – stă, îmi vine să spun, și ca o premisă solidă pentru viitorul radioului. Unul posibil, dezirabil.
r. Școala BBC, „profesiunea” de evreu pe cont propriu, pasiunea de a înțelege, curiozitatea și răbdarea, dar și intuiția faptului – esențial – că, adesea, înțelegerea nu survine în absența efortului „de a te pune în bocancii celuilalt” – toate acestea laolaltă dau, subtil, și o altă direcție de lectură pentru volumul de față: în mod consecvent, un text despre un sănătos spirit critic la purtător!
s. Recent, autorul cronicii de față a avut marea bucurie a unui dialog cu autorul acestor memorii în discuție. Una dintre întrebările pe care le-am formulat trimite chiar la o anume înțelepciune de viață care răzbate din paginile acestei cărți. Întrebarea era – scurtez acum – ce (mai) e de făcut când înțelegi că „viața trece ca un glonț”? Și răspunsul dlui Galbinski: „Nu mai e nimic de făcut decât să trăiești fiecare zi. Fiecare zi în parte! Pentru că, o spun și eu la un moment dat, viața e, de fapt, o singură zi – azi! Ieri nu mai există, e numai în mintea noastră, în amintiri, în memorie; mâine nu există, e doar în imaginația noastră, iar când vine, dacă vine, este azi. Când decizi lucrul ăsta, să trăiești ceea ce e azi, ai o altă viziune asupra vieții, asupra relațiilor cu oamenii. Dacă vreți, e o înțelepciune care vine cu vârsta”.
ș. Și, într-un bun duet cu afirmațiile de mai sus, chiar din ultima pagină a cărții: „I-am spus că, după părerea mea, viața ca atare nu are niciun sens, dar că poate avea sensul pe care i-l dăm fiecare”.
t. Prima relatare căreia dl Galbinski îi face loc în memoriile sale e despre plecarea din România. În 1965, pleacă împreună cu familia și ajunge, via Neapole, în Israel.
ț. Pleacă din București cu un avion. Amănuntul e important și are relevanță și pentru cum se așază, în timp, memoria. Iată, mai întâi: „Tot timpul zborului de la București, mi-a fost teamă că s-ar putea întâmpla ceva neașteptat și că avionul se va întoarce... Și am fost oarecum dezamăgit că nu am văzut granița. GRANIȚA! Toată copilăria mea am fost fascinat de acest cuvânt, rostit de multe ori în șoaptă de adulți, în fraze ca: a fugit peste graniță, a trecut granița sau l-au prins la graniță”.
u. Și încă (tot despre graniță): „Mi-o imaginam ca un balaur cu șapte capete, care ucide pe mulți când încearcă să treacă pe lângă el”.
v. „Viața trece ca un glonț” e și cartea trecerii multor granițe – și la propriu, și, subtil, chiar invizibil, în timp.
w. Dar ea este și, nu mai puțin, cartea unor prietenii: „Se spune că dacă ai un prieten bun în viață ești binecuvântat. Din acest punct de vedere, sunt sub o ploaie de binecuvântări”, notează D. Galbinski.
x. BBC, ultima zi de emisie pentru postul de radio în limba română, 2008: „... Răzvan (Scorțea) mi-a acordat onoarea de a citi, pentru ultima emisiune, o scurtă istorie a redacției. După o trecere în revistă a activității noastre de-a lungul celor aproape șapte decenii, mi-am exprimat speranța că spiritul BBC, transmis prin mii de emisiuni de-a lungul anilor, va dăinui. Și cu un efort supraomenesc de a-mi împiedica vocea să tremure de emoție, le-am urat ascultătorilor din partea tuturor colegilor de la Londra, București și Chișinău toate cele bune. După care prezentatorul de la București a încheiat ultima emisiune a postului de radio BBC de la Londra. Era 1 august 2008. Una dintre „cele mai de succes secții ale Serviciului Mondial BBC”, cum o considerau șefii corporației după 1995, își încetase activitatea”.
y. De câteva decenii deja, Editura Humanitas ne-a obișnuit cu o suită de titluri dintre cele mai valoroase în – întru totul – remarcabila ei serie: „Memorii / Jurnale”.
z. Prima mare relatare la persoana I despre extraordinarul fenomen (nu numai jurnalistic – la vârf –, ci și – foarte important – istoric) care a fost BBC secția de limbă română, dar și mult mai mult decât atât, „Viața trece ca un glonț”, confirmă această serie editorială a excelenței – fundamentală și vitală în multe sensuri. //
Dorian Galbinski
Viața trece ca un glonț.
Memoriile unui reporter BBC
Editura Humanitas, București,
2021, 372 pagini
