Atelierele Malmaison – diversitatea este punctul nostru forte

Lea Rasovsky | 08.06.2021

Suntem aici dintr-o necesitate aparent simplă, chiar de bază pentru activitatea noastră – nevoia de un spațiu pentru a practica ceea ce ne definește.

Pe aceeași temă

Lea Rasovszky, artistă, mamă și co-inițiatoare a proiectului Atelierele Malmaison

Mă aflu într-un spațiu cu o geometrie interesantă. Este înalt și îngust, cu o singură fereastră, dar pare suficient. Este un spațiu destul de simplu, alb, seamănă cu altele de aici. Sunt aici, acum și îl fac al meu, încet. Am pus niște plante la geam, o serie de mici chestii salvate din situații imposibile, o imagine cu două rațe înlănțuite într-un tango de smoală, niște cutii cu obiecte ciudate, adunate în ani de cotrobăit prin maldăre de junk magic. Tot ce e împachetat, în partea stângă, este tot ceea ce eu dețin ca artist. Sunt lucrările mele, din diverși ani, mici pin-uri pe harta mea interioară.

Sunt într-un spațiu cu o geometrie interesantă, unde vin ca să pot găsi alinierea cu mine, necesară manifestării unui aspect definitoriu din mine: liniștea de a putea desena/picta/modela/etc. Sunt în noul meu atelier. Un spațiu cu o istorie mai veche și mai complicată decât pot cuprinde. Și totuși, mă aflu într-un acum nou-nouț care se poate contura în multe feluri. Dar respir și mă concentrez pe acest acum, pe granulația fină a pereților, pe vișinul proaspăt de sub geam, pe desenul format de liniile lemnului de pe jos.

Orașul spațiilor-fantomă

Bucureștiul e multe lucruri, dar este și orașul spațiilor-fantomă, al clădirilor perfecte pentru multe (de la locuire la creație), dar care stau goale, al construcțiilor-gigant ridicate în zone protejate, clădiri sinistre, dar concrete, fără aprobare, dar imposibil de demolat, neutilizate vreodată, în ciuda lipsei acute de spațiu, care tronează melancolice în niște peisaje cu care nu au nimic în comun, al caselor- monument care se țin în mod miraculos încă în picioare, parcă ținute de scobitori și scoci, ca în desene animate, al spațiilor industriale, mici făbricuțe interbelice cu istorii simpatice, care dispar pentru a face loc hypermarketurilor în mijlocul orașului. În acest peisaj se ridică constant și paradoxal problema accesibilității. Pare că nu avem unde să... nimic, dar în același timp, pare că avem prea mult spațiu, spațiu gol și gri, fără amprentă umană, bântuit de stafii administrative, nepăsare și alți demoni enervanți. Blocaj. De partea umană, ne aflăm noi cu necesitățile noastre, așteptăm pe cealaltă parte a situației, atât de aproape de aceste locuri, însă atât de departe de fapt; punțile de legătură lipsesc. Acest tip de relație a intrat în normalitate, trecem zilnic pe lângă locuri moarte care poate ar putea deveni ceva, atât de des, încât nu le mai observăm. Ne imunizăm. Oare cum faci să explici de ce aceste spații mai bine ar fi date în folosință, așa cum sunt, dar la prețuri modice, decât să cadă sau să stea până când ajung să fie locuite, inevitabil, de oțetari? În acest mix fatal nu rămâne prea mult teren de negociat pentru spații de lucru și manifestare pentru artiști de toate soiurile. Acest mix haotic de condiții potrivnice face imposibilă existența unor spații al căror scop nu este acela de a produce venit, ci de a produce idei. E un rite of passage probabil, să ai atelier împreună cu mulți oameni, sau în spații improprii, cu defecte multiple, deseori fără căldură, departe, inaccesibile pentru cei interesați, alții decât tine. Toți am fost, probabil, acolo. Am acceptat fără prea mari ezitări orice tipuri de locuri care se prezentau cât de cât în regulă pentru a forma acolo un atelier.

Este greu spre imposibil să concurezi, artist fiind, cu piața imobiliară, concentrată exclusiv pe maximizarea profitului. Artiștii fac multe, dar cel mai rar profit. Pe lângă susținerea chiriei unei locuințe, se adaugă și cea a atelierului, care, de regulă, e la preț similar cu acea locuință, pentru că proprietarii sau entitățile responsabile nu văd vreo diferență, sau, oricum, pentru ei nu contează cum îl folosești, banii sunt bani. Sau mai există un scenariu, cel în care te afli în situația ingrată de a munci diverse alte joburi drenante de energie pentru a menține un atelier super mișto și central, cu baie și căldură, în care nu ajungi vreodată pentru că trebuie să muncești.

Profitul este un termen străin deseori de cultură, noi încă ducem o luptă de bază, demodată și ridicolă pentru contextul european general, pentru a rezista în fața unei situații în general potrivnice, schimbătoare (dar nu neapărat în bine), descurajante. Acest concept, de profit, nu are loc în lupta de zi cu zi a afirmării unui statut, a consolidării unei traiectorii personale, a găsirii stării necesare pentru ca tu, individ creativ/creator, să dai ce ai mai interesant, să te descoperi pentru tine și pentru ceilalți. Profitul nu numai că nu are loc în această ecuație, ci este înlocuit brutal de un ansamblu de mici sabotaje administrative, sociale, youname it, care creează un climat instabil, de nedorit.

Plevnei 137C – spațiul norocos

În acest ton cam melancolic a pornit și toată aventura cu spațiile multifuncționale pentru artă de pe Plevnei 137C, corpul B al clădirii cunoscute drept Malmaison, acum reunite sub denumirea de Atelierele Malmaison. Startul a fost unul cât se poate de simplu, pornit cu o inspirație adâncă și urmat de o expirație profundă și plină de energie care a mișcat (în mod miraculos) lucrurile. Impulsul care a pus lucrurile în mișcare a fost pentru mine pierderea fatală a atelierului meu, din motive acumulate, situații complicate, chirii greu de dus etc. cândva pe la debutul epic al epidemiei și stării de lockdown, deci în martie 2020. Am decis totuși, printre restricții, spaime și limite, să continui căutarea unui spațiu de atelier unde să duc toate acumulările mele de lucrări, dar și de gânduri (depuse în mod trist într-un depozit pe termen nedefinit – lucrările, nu gândurile) și să pot să mă întorc la activitatea fără de care simt că nu prea am sens. Știam că un spațiu singular este cu atât mai greu de găsit, așa că am întrebat din om în om și împreună cu alți doi artiști, Livia Fălcaru și Mircea Popescu, am pornit pe acest drum împreună. Ne știam, dar nu foarte bine, însă aveam această necesitate în comun. Am văzut spații, situații, prețuri, personaje și ne-am dat seama că va fi o căutare lungă și complicată, cu o dimensiune cel puțin umoristică, aceea a încercărilor noastre de a explica nenilor proprietari sau agenților imobiliari din filme de Fellini sau Mungiu ce anume facem noi, de ce nu suntem firmă și de ce nu putem plăti niște scoruri obscene (pentru noi, at least). Era clar că ne priveau cu suspiciune. Mici antreprenori ascunși, cu niște biznisuri de miliarde care încearcă să obțină un preț bun, ceva de genul ăsta. Haha, ca să zic așa.

Mircea a găsit pe un site de imobiliare un anunț cu niște spații pe Plevnei. Văzusem atâtea, de ce nu și pe ăsta? Am mers apoi să vedem, fără prea multe speranțe, dar în inerția căutărilor începute și cu eternul gând minuscul că, poate cine știe, ăsta o fi spațiul norocos... oare? Administratorul ne-a arătat 3 spații. Ne interesau 3 spații. Lângă acelea 3 mai existau și altele 3. Ne-am gândit că ar fi mai util dacă le-am lua pe toate, mai cunoșteam alți 3 artiști aflați și ei în aceleași căutări. Dar lângă acelea 3 mai erau și altele, după colț și mai multe. Și de acolo a început să se vadă un coridor lung cu multe uși, iar în spatele lor nimic. Doar mult spațiu și timp care trecea peste tot. Un potențial imens sub metri pătrați ignorați niște zeci de ani. A intervenit apoi acel gând simplu și liniar: nu suntem singurii care trec prin aceste căutări. A fost poate cea mai naturală reacție de a extinde invitația și altora și să ocupăm mult, tot. Auzisem de la diverși prieteni din domeniu că o comunitate de artiști din Popa Nan era pe punctul de a-și pierde spațiile în fața gentrificării agresive. Alții căutau de mult timp un spațiu pentru primul atelier. Situațiile erau multiple.

Numărul artiștilor a crescut rapid, din vorbă în vorbă și ne-am trezit repede gata de a face pasul administrativ. Pe măsură ce trecea timpul, părea ireal, lucrurile mergeau înainte, apăreau și impedimente, și situații (era de așteptat), dar le demontam relativ ușor, cu determinare și ghidați de gândul clar că e important ca lucrurile să fie cum trebuie, fără a face rabat de la aspecte importante: chiria să fie la un preț decent, negocierea să fie echitabilă, să ne facem și noi partea, dar să avem siguranța că este ceva pe termen cât mai lung. Am negociat dur chiria astfel încât să fie un preț realist pentru posibilitățile oricărui artist, emergent sau aflat de ceva timp în circuit, o chirie care să permită confort și durabilitate, să ne ofere timp să putem să ne facem locul al nostru și să putem lucra acolo relaxați, dar concentrați pe ceea ce contează: procesul creativ al fiecăruia.

Mixul s-a compus foarte interesant, o combinație de personalități și momente diverse, interdisciplinaritate, voci puternice etc. Diversitatea noastră este punctul nostru forte, venim din multe direcții, cu multiple feluri de formare.

Grupul nostru este unul eterogen, nu suntem o gașcă de prieteni, ci suntem colegi, activăm toți pe această scenă a artei vizuale în diverse feluri, ne știm între noi mai mult sau mai puțin, dar în egală măsură compunem o parte consistentă din acest peisaj.

Lăsăm afinitățile nou descoperite să creeze relații de lucru și legături frumoase, este parte din magia situației în care ne aflăm. Dintr-o necesitate comună, am găsit un loc de întâlnire. De aici pornim, direcțiile posibile sunt multiple și tot ce e încă nevăzut pare partea cea mai exciting. Suntem aici dintr-o necesitate aparent simplă, chiar de bază pentru activitatea noastră – nevoia de un spațiu pentru a practica ceea ce ne definește.

Am deseori impresia că statul se ascunde în spatele existenței UAP, o formațiune cu potențial, dar la care nu ne mai putem raporta, sau mai bine zis nu ne dorim asta. Crearea alternativelor și susținerea lor fac parte din mersul înainte al lucrurilor. Mereu este nevoie de sisteme noi sau regândiri ale schemelor existente, momentul în care totul se reduce la o organizație singulară, e clar că nu e ceva în ordine. Este nevoie de diversitate chiar și în aceste forme de reprezentare.

Suntem rezilienți, asta e clar, dar de ce? Pentru că această decizie de viață, de a face artă (oricât de pretențios sau din contră, simplist, poate suna asta), înseamnă să ai un anumit tip de rezistență care trebuie, ulterior, să nască soluții. Ideal ar fi ca undeva pe parcurs să primească susținere pentru ca drumul să fie cursiv și constructiv. O activitate aflată în afara nomenclatorului și a unei prezențe constante în societate se află deseori în situații de criză generată de lucrurile cele mai de bază, sau de lipsa lor, mai precis. Nu de inventivitate se duce lipsă, toți am inventat suficiente situații în care să lucrăm și să expunem, ci de o zonă de confort care să permită un alt nivel de aprofundare. De creștere și coagulare. Este 2021. Could the time be now?

Începutul unei noi ere

Îmi este clar că pentru mine înseamnă începutul unei noi ere de lucru și nu numai. Coincidența face că, odată cu apariția acestor ateliere, și viața mea s-a schimbat profund, am schimbat statutul și am devenit mama unei persoane nou-nouțe. E un context puternic emoțional, înlănțuit în mod poate nu chiar accidental de crearea acestui context, al atelierelor de la Malmaison. Simt în mine valuri de entuziasm, dar și nevoia de stabilitate. Începuturile nu sunt niciodată simple, ele vin cu emoții puternice, dar și cu un sentiment de putere deosebită. Aici mă aflu și eu, și cred că și colegii mei de la Atelierele Malmaison, într-o situație inedită în care încercăm să găsim un echilibru de sharpness, dar și de relaxare necesară tuturor lucrurilor durabile și profunde. //

Atelierele si galeriile de acolo se deschid oficial pe 11-12 iuni

Deschiderea oficială a Atelierelor Malmaison are loc in weekendul 11-12 iunie, vineri-intre orele 14-20, Calea Plevnei nr. 137C, corp B.

O ocazie unica sa vizitati 2 etaje de arta contemporana, 30 de ateliere, 5 galerii, 4 spatii alternative.

Ateliere: Loreta Isac & Constantin Cojocaru, Gyarfas Olah, Livia Fălcaru, Lea Rasovszky, Mircea Popescu, Mihai Coșulețu, Otto Constantin, Daniela Pălimariu și Dan Basu, Anca Bucur, Adelina Ivan, Alex Baciu, Otilia Boeru, Anca Benera & Arnold Estefan, Radu Boeru, Ioana Gheorghiu și Nicoleta Moise, Anca Dima și Andreea Stegaru, Adriana Preda și Cătălin Velea, Ramon Sadîc, Virginia Toma, Zoltán Béla, Eduard Constantin, Olivia Mihălțianu & Stoyan Dechev, Giles Eldridge, Cătălina Gubandru, Silvia Trăistaru, Dan Vezentan si in pregatire Liliana Basarab, Lucian Bran, Alex Buță, Floriama Cîndea, Larisa Crunțeanu, Elena Diaconu, Lucian Hrisav, Giuliano Nardin, Cristian Răduță

  • Galerii: Ivan, SAC si pe viitor Poterașu, H'Art, Invitro

  • Spatii alternative: Sandwich, Cazul 101, Matka, Cabinet 44

  • În curtea interioară | Rezidența21 prezintă:
    Vineri 19-22: ASMR / Diana Miron & Laurențiu Coțac / Sillyconductor / Simina Oprescu
    Sâmbătă 19-22: Liliputana / Dance Divine

    Detalii pe: https://www.facebook.com/AteliereleMalmaison

Clădirea Malmaison, fostă cazarmă, apoi temută închisoare comunistă, adăpostește astăzi un spital, diverse ateliere și mici firme, iar două etaje dintr-una din laturi sunt ocupate de ateliere și galerii de artă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22