Corneliu Zelea Codreanu – la „războiul de țesut“

Tatiana Niculescu are un profil in­con­fun­dabil pe piața editorială autohtonă. Cu un portofoliu deja impresionant de titluri care s-ar încadra la ceea ce britanicii de­numesc drept „nonfiction“, doamna Niculescu spune, cu privire la ceea ce face în literatura sa pe care o re­găsim în spațiul public, că „scriu despre povești de viață care mă interesează, mă uimesc sau mă intrigă. Mi-ar plăcea să ajung să le povestesc cât mai bine“. Și mai aplicat, à propos de metoda pe care o pune la lu­cru când scrie despre un personaj sau altul, despre o situație sau alta: „După ce știu, în mare, despre ce voi scrie, încerc să mă țin de adevărul faptelor reale, dar să respect și adevărul povestirii. De ace­ea, mă apuc de scris abia după ce mă do­cumentez cât pot de bine asupra unui su­biect sau asupra unei persoane. În­toc­mesc bibliografii, le parcurg, fac sute de fișe, apoi scriu cronologii și fișe biografice. Mă uit pe urmă la toate astea și lucrez ca la un război de țesut. (sublinierea mea, C.P.) Văd ce evenimente din viața per­so­najului răspund unor evenimente ale epo­cii sale și viceversa. Refac cronologiile în funcție de această nouă țesătură sub­te­rană. Dar partea cea mai grea vine abia după ce am citit bibliografia și trebuie să intru în pielea personajelor, să uit de mine și să devin fiecare dintre ele“.

Afirmațiile de mai sus care stau între ghilimele fac parte dintr-un dialog pe care l-am avut cu doam­na Tatiana Niculescu anul trecut. A fost un dialog/in­ter­viu în care am fost interesat, în mod cons­tant, de tehnica sa de lucru. Ceea ce dom­nia sa a spus acolo este valabil și pentru cea mai recentă carte a prestigioasei pu­bliciste (ani buni, a fost un nume cu greu­tate al secției române de la BBC) și scrii­toare – o lucrare care are în centru un su­biect extrem de sensibil și un personaj foar­te controversat al istoriei noastre (re­lativ) recente. Cartea se numește Mistica rugăciunii și a revolverului; titlul aces­teia este împrumutat dintr-un text al lui Emil Cioran despre anii foarte turbulenți ai României interbelice, iar personajul în jurul căruia gravitează toată substanța aces­tui volum este liderul legionar Cor­neliu Zelea Codreanu.

Materialul din care rezultă această carte este ordonat în jurul mai multor linii di­rectoare: „Povestea lui Corneliu Zelea Co­dreanu nu poate fi înțeleasă în afara con­textului istoric în care acesta a trăit, a oa­menilor pe care i-a cunoscut, a șco­li­lor prin care a trecut, a experienţelor pe care le-a parcurs, a lecturilor care l-au for­mat și a unei Europe răvășite, aflate între două războaie devastatoare şi în căutarea unei speranţe de supravieţuire. Reconstituind chipul unei epoci care a amestecat religia cu politica și a sfârșit în sânge și barbarie, această carte în­cear­că să-l redea pe Corneliu Zelea Co­dreanu trecutului și istoriei“, spune au­toa­rea cu privire la specificul demersului său care atinge, pentru problematica în discuție, mai multe niveluri. Cred că o fa­ce într-un mod convingător. Convingător, pentru că argumentat; convingător, pen­tru că întreg materialul este cât se poate de credibil; nu în ultimul rând, convingător pentru că această carte este una deschisă, invitând la apro­fundare și la proble­ma­ti­za­re, dar punând deja pe ma­sa de discuție o cantitate și o calitate a materialului de dezbatere, ambele foarte sem­nificative. Este o po­ves­te de și despre înțelegere, nu despre reabilitarea cui­va (această linie de lectură ar fi probabil cea mai stupidă dintre toate – să se spună despre această carte că ar fi una de rea­bi­li­tare...), care încearcă „a desluși chipul unor vremuri care, amestecând politica cu re­li­gia, au sfârșit în sânge și bar­ba­rie“.

Dacă vom citi această carte în direcția răs­punsului dat unei întrebări privilegiate, atunci convingerea mea este aceea că în­trebarea cu pricina nu este neapărat „ce a făcut Corneliu Zelea Codreanu?“ (și cei ca­re i-au fost aliați, direct sau indirect), ci o alta, cu un potențial de analiză probabil mai mare. Anume: „cum a fost cu putință să se întâmple ceea ce s-a întâmplat atunci?“. „Această carte încearcă să-l re­dea pe Corneliu Zelea Codreanu tre­cu­tu­lui și istoriei“, menționează doamnă Ta­tiana Niculescu în argumentul acestei lu­crări – și, la prima vedere, pare destul de ge­nerală o asemenea afirmație. Nu este pentru că direcțiile și sensurile în care merge această carte privesc un cumul de factori, de contexte, de personalități care au făcut posibile toate acestea. Cartea „îl re­dă trecutului și istoriei“ pe liderul Le­giunii Arhanghelului Mihail, nu pentru că acesta, Corneliu Zelea Codreanu, ar fi fost necunoscut acestora – trecutului, istoriei - , ci în sensul în care prezența sa istorică atât de pregnantă avea nevoie de un tre­cut anume, de date care, în sumă, pot du­ce mai degrabă decât altele la un climax is­toric și, în fond, la un deznodământ pre­cum cel pe care îl cunoaștem atât de bine.

La 18 august 1927, „Moța se cu­nu­na la Mânăstirea Neamț cu so­ra lui Codreanu, Iridenta, care aș­tepta un copil în urma legăturii cu fiul lui A.I. Cuza“. Nu am ales întâmplător acest citat. Pe de o parte, aerul de familie al Mișcării Legionare este foarte bine prins în această formulă. Avem foarte mult, într-un singur enunț, din ce­ea a constituit nucleul acestei mișcări, pre­cum și sugestii cu privire la pre­con­dițiile care au dat naștere teribilei for­ma­țiu­ni politice. Iată, foarte pe scurt – mer­gând îna­inte și înapoi pe firul istoriei: A.C. Cuza este primul protector de rang înalt al familiei Zelinski (acesta este numele, de­loc românesc, al familiei în care s-a năs­cut viitorul lider al Gărzii de Fier) și, toto­dată, naș al lui Corneliu Zelea Codreanu; pe listele formațiunii politice conduse de A.C. Cuza intră în Parlament tatăl lui C.Z. Codreanu; LANC-ul lui A.C. Cuza este, la început, vehicolul politic pentru familia Co­dreanu; din LANC se va desprinde, cu scandal, Legiunea Arhanghelului Mihail; sora lui C.Z. Codreanu are o aventură de durată cu fiul lui A.C. Cuza; în 1927, anul în care se înființează Legiunea, aceasta se căsătorește cu Moța, „mucenic“ legionar ucis în războiul din Spania, om de mare în­credere pentru C.Z. Codreanu. Le­gă­tu­rile pe care le implică sau sugerează fraza mai sus menționată pot fi duse și mai departe; nu o voi face din lipsă de spațiu. Am vrut doar să o folosesc în chip ilus­tra­tiv. Fiindcă, à propos de metoda pe care doamna Niculescu o pune la lucru pentru a-și ordona narațiunea, devine evident chiar de la primele pagini că domnia sa de­se­nează în această carte trasee, cauzalități foarte probabile sau certe, filiații, afilieri, linii de descendență, de ascendență, de suc­cesiuni. Modalitatea aceasta de a scrie despre un fenomen și, uneori mai ales, despre liderul suprem al unei mișcări po­lit­ice atât de problematice pentru istoria modernă a României se regăsește și când este vorba despre ideile care populează acea perioadă, și cu privire la instituțiile ca­re colaborează sau care se confruntă atunci, și atunci când e vorba despre oa­menii care ies la suprafața istoriei în acele vremuri. Tatiana Niculescu face – acțiunea cărții merge în sens cronologic, de la ul­timul an al secolului al XIX-lea, atunci când se naște Corneliu Zelea Codreanu, până către 1938, anul în care primul lider al legionarilor este ucis – mai multe dis­pozitive în care încearcă să prindă duhul acelor decenii extrem de dinamice și de turbulente. Și cred că reușește cu mult suc­ces să o facă - cartea e o realizare de vârf, un text peste care nu este profitabil da­că se va trece. À propos de dispozitive – doamna Niculescu reface, în date impor­tante, și elemente pentru dispozitivul men­tal al cuiva care a fost în stare să provoace o mișcare de amploarea și vio­lența Gărzii de Fier în interbelic. Cartea este, să nu uităm, în primul rând, despre Corneliu Zelea Codreanu. Dar nu este un rechizitoriu. Este o carte care caută să în­țeleagă (cât mai multe dintre) resorturile care au făcut ca un personaj precum Cor­neliu Zelea Codreanu să acționeze așa cum cum a făcut-o și, de asemenea, care caută să înțeleagă motivațiile de profunzime care au făcut posibil un fenomen precum Garda de Fier – agregarea sa ideologico-politică, explozia sa în spațiul public de la noi, violența sa.

Nu în ultimul rând, există (și în această carte, dar și în alte lu­crări dedicate Gărzii de Fier) fire narative care au și un po­tențial de actualitate. Știm, de­si­gur, locul comun conform căruia, atunci când se repetă, istoria vine ca „farsă“. Dar, chiar dacă repetarea istoriei se pe­tre­ce de o sută de ori în acest registru cari­ca­tural, mai știm, tot din istorie, că tra­ge­diile se pot repeta. Cred, de aceea, că Mis­tica rugăciunii și a revolverului poate fi considerată și ca o invitație de reflecție serioasă nu doar asupra trecutului, ci și cu privire la viitor.

P.S. Just for fun! Pagina 202 – despre o stradă din nordul Capitalei, Lăstărișului: „ca într-un salt într-o versiune com­pri­mată toponimic a istoriei, apare, as­cun­să printre blocuri cu zece etaje și vopsită în alb și ocru, clădirea numită cândva Ca­sa Verde. A fost cumpărată la licitație cu ani în urmă, iar în curtea ei, Partidul Social Democrat, moștenitorul Partidului Comunist, și-a construit un sediu de sec­tor. (...) A fost deopotrivă sediu al Gărzii de Fier și locuință a Capitanului și a al­tor comandanți legionari“.