Curtea cu miracole a Doinei Levintza

Doina Papp | 12.11.2014

Pe aceeași temă

// DOINA LEVINTZA - Costumul de teatru – De la schiţă la miracol; Foaierul Sălii Mici a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti; 24 octombrie - 30 noiembrie 2014.

 

Celebra creatoare de costume, scenografa, designerul de modă Doina Levintza și-a in­titulat expoziția de la Teatrul Național, inaugurată la deschiderea FNT, De la schi­ță la miracol. Sincer vor­bind, doar cel de-al doilea termen al acestei relații i se potrivește, pentru că ne place să ne-o imaginăm pe Doina Levintza doar ca per­sonaj al acelor vise mirifice pe care le aduce pe scenă și nu vrem să ne gândim, la vreme de spectacol, la tru­da ei asupra schițelor și machetelor, la acul și mâna care fixează în materie evanescentul. Că este așa o dovedește și impresia puternică pe care o creează încă de la intrarea în foa­ierul Sălii Mici a Naționalului, unde e am­plasată expoziția, ansamblul de cos­tu­me care ne întâmpină de pe treptele un­de le stă bine acestor vestminte princiare. Roșul imperial, catifelele prețioase, cro­ia­la elegantă și, în general, aerul de noblețe al acestora pun pecetea cuvenită pe ceea ce înseamnă stilul acestei artiste unice: Le­vintza. Fatalmente limitată, expoziția e completată de fotografii și de un catalog somptuos, ca și obiectele vestimentare eta­late de manechine care reiterează un drum bogat în realizări, o curte a mi­ra­co­lelor pe care scenografa o reinventează de fiecare dată în spectacolele ei. Cineva vorbea într-un discurs la deschidere des­pre senzația stranie pe care o ai la în­tâl­nirea cu această lume de fantome, oma­giind astfel valoarea de expresie a cos­tu­mului în relație cu actorul care-l poartă. Această calitate esențială a costumului de teatru Doina Levintza a știut să o respecte de fiecare dată, lucrând la spectacole an­to­logice, cu regizori faimoși și actori ase­menea.

Doina Levintza a început la Te­leviziune, și acea imagine a Irinei Petrescu învestmântată într-o pelerină cu falduri tris­te, ca și privirile artistei din Șase personaje în căutarea uni autor, re­produsă de catalog, nu poate să nu te ur­mărească. Aici l-a cunoscut pe Cornel To­dea. Și pe Alexandru Bocăneț, viitorul ei soț, cu care a alcătuit un celebru tandem de pe urma căruia ne-a rămas cel mai ins­pirat format de spectacol alb-negru al ani­lor ’70. Un memorabil și revoluționar Ham­let, în regia lui Dinu Cernescu, îi datorează con­cepția ambientală și costumele care anunțau de pe atunci (1974) un ar­tist capabil de multă ori­ginalitate în raport cu ma­rele repertoriu clasic. A găsit cea mai bună so­luție pentru a sugera în­chisoarea de la Elsinor, un­de se instaura tirania, a îmbrăcat actorii sobru, dar vag hipiot, dacă ne gândim la tunica fashion purtată de Ștefan Iordache.

Această știință a im­pli­cării modei în creațiile sale a func­țio­nat atât de subtil în sce­nografiile Doinei Levintza, în­cât nimeni n-a cutezat să con­funde ipostazele și nici să le su­pra­pu­nă, adi­că să evoce creatoarea de modă vor­bind despre costumele de pe scenă. Deși, cum se vede și în expoziția de față, cos­tumele de teatru ale Doinei Levintza pot defila și singure pe un podium ima­gi­nar, locul lor rămâne pe scenă și nu poa­te fi despărțit de actorul care le-a purtat într-un spectacol sau altul.

În 1981, lucrând cu Horea Popescu la Ca­ligula, Doina Levintza a compus pentru Ovidiu Iuliu Moldovan, Silvia Popovici, dar și pentru ceilalți actori din distribuție niște măști formidabile, care-l făceau pe Paul Bortnovschi să spună că spectacolul „respiră universul extrem-oriental al samurailor și al statuetelor de Tanagra“. Aceeași referință culturală apare peste ani cu prilejul lui Richard al III-lea, spec­tacolul antologic de la Odeon al tan­de­mu­lui Măniuțiu-Iureș, o revărsare de som­p­tuozitate barocă prin care contrastul din­tre aparențe și negura sufletească a per­so­najelor se impunea hotărâtor. Eram aici pe un teritoriu familiar, fiindcă eleganța, opulența vestmintelor grele de ornamente extravagante, cusute de mâna artistei, ra­finamentul cromatic vor fi constantele în­tregii ei opere. Le vom admira în Richard al II-lea, unde o adevărată paradă a toa­le­telor Oanei Pellea o concura pe aceea ale lui Marcel Iureș, etalând cea mai spec­ta­cu­loasă coadă/trenă de redingotă, pe mă­su­ra extravaganței personajului regal. Co­laborarea cu regizorul Dragoș Galgoțiu apar­ține unei alte etape. Aceea în care pa­re că artista domină reprezentațiile pe ca­re e chemată să le „îmbrace“, dând nota lor caracteristică. Cu adevărat, ce-ar fi fost Portretul lui Dorian Gray fără exal­ta­rea frumosului vestimentar, fără este­tis­mul proslăvit de Oscar Wilde însuși. Lux, calm și voluptate, emblema pictorilor fau­viști, dar și a poeților atașați de fru­mu­se­țea pură, pare a fi una dintre devizele pre­ferate ale Doinei Levintza. Și totuși, în Tri­logia antică, în regia lui Andrei Șer­ban, în Troienele, spectacol reluat de cu­rând la Opera din Iași, mergând la esența sentimentului antic al sacralității, sce­no­graful creează din elemente simple, cât mai naturale, exact lumea adevărurilor pri­mordiale la care făcea referire spec­ta­colul. Așa încât, vorbind despre amprenta personalității acestei artiste atât de în­zestrate, nu putem ocoli și puterea de adap­tare de care Doina Levintza a dat do­vadă lucrând în atâtea decenii alături de mari personalități ale scenei ro­mâ­nești. Re­memorându-i cariera, refacem prin timp drumul teatrului însuși în tot ce a avut el mai semnificativ.

De la Zigger–Zagger, exploziva realizare de la Piatra Neamț, când avea vârsta eroilor piesei și a imberbilor stegari flower-po­wer, și până la maturitatea atestată de încrederea arătată de un Liviu Ciulei invitând-o să-i facă costumele la Furtuna, în 1981, de la Teatrul „Bu­lan­dra“, de la muzicalurile Televiziunii, cu Pittiș, Anda și Tufaru, până la minunatele spectacole cu care continuă să ne bucure privirea, recunoașterea Doinei Levintza a fost încununată cu premii și distincții, prin­tre care acelea oferite de Casa Regală și Ambasada Franței (titlul de Cavaler al Artelor) sunt cele mai onorante. Dar des­pre toate acestea, artistei, cunoscută pentru modestia și discreția ei, i-ar plă­cea să vorbim în șoaptă. Sau, și mai bine, să tăcem și să privim.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/slider5/foto_doina_papp.JPG

Doina Levintza la vernisajul expozitiei Costumul de tetru, - De la schita la miracol (foto: Mihaela Marin)

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22