De la Chişinău în Vietnam, via Norvegia

De la debut încoace, cu romanul Fantoma din moară, Doina Ruşti cucereşte tot mai mulţi cititori. Există atâta talent şi sclipire în ceea ce scrie, încât, chiar dacă preferi unele dintre cărţile ei altora, ceva tot tre­buie să îţi placă.

Cel mai recent roman al ei, Logodnica (Edi­­tura Polirom), este un soi de delir fas­cinant din marea aventură a nebuniei uma­ne contemporane. Primul erou narator, David Kinsella, e născut şi crescut la Bel­fast, dar devenit norvegian prin adopţie. Are 45 de ani, e regizor de film do­cu­men­tar, e divorţat şi cade în patima amorului pentru Alisa, de 23 de ani, născută în Re­publica Moldova, dar crescută de o bunică rusoiacă, aşa cum se declară a fi şi ea, deşi înjură numai în româneşte. Romanul cu­prinde relatările celor doi, fiecare cu ver­siunea lui. Povestea lor se întinde pe şapte ani, iar la final pare că de abia atunci în­colo va începe.

Când citeşti versiunea lui David, cea cu care începe romanul, crezi că te afli într-un caz deja clasic în literatură: îl vezi pe Swann al lui Proust cum şi-ar de­păna aminitirile despre marea (auto)­ilu­zie numită Odette de Crécy. Povestea unui bărbat matur care, cu cât o tânără femeie frivolă i se refuză mai tare, cu atât o do­reşte mai mult. Cheltuieşte sume impor­tante pentru ea, la început fără ca ea să le ceară direct. Ea nu mimează că l-ar iubi, iar el pare că nici nu cere asta. Este logica vorbei franţuzeşti „Tu me fuis, je te suis“ („Dacă fugi de mine, o să vin după tine“). Sigur, în loc de rafinatul Swann, avem un occidental nordic banal, care cre­de ce i se spune cam prea mult timp şi ca­re vrea să îşi ofere tot ce pofteşte, lucru obiş­nuit în societatea lui de consum, în care orice adult e încurajat să plătească pentru a-şi satisface capriciile. Iar în loc de Odette, de mœurs légères, dar care îşi permite o locuinţă cochetă şi servitoare, avem o Alisa care a mâncat după cât a vân­dut la piaţă bunica ei, zisă Strigoaica, din Ungheni, apoi a fugit în Romania la 16 ani cu Dudu Nebunu şi s-a lăsat exploatată se­xual fără să aibă vreo umbră de stimă de sine şi în fine a ajuns să lucreze la o tel­e­viziune din Chişinău.

Ne amuzăm cu felul în care David este spo­liat de Alisa, de la Chişinău la Bucureşti, trecând prin orăşelul lui din Norvegia, cu o relaţie desfăşurată prin intermediul Fa­ce­book-ului adesea, de pe un continent pe altul, căci Alisa călătoreşte mult, ca şi Da­vid de altfel. Kiev, Sudan, Vietnam sunt câ­­teva destinaţii, profesionale sau de tu­rism horror. Spaţiul se dilată pentru aces­te per­sonaje care nu au stare, căutând dis­perate ba relaţii, ba obiecte de cumpărat. Apar şi figuri primitive ca Igor sau Nicu, iar ex­o­tis­mul lor nu le face mai puţin rea­liste.

Surpriza apare în versiunea Alisei, de la ju­mă­tatea romanului încolo. Viziunea asu­pra vieţii pe care o are tânăra basa­ra­bean­că ne duce dincolo de un roman (neo)­pi­ca­resc amestecat cu puţin Proust. Din poves­tirea Alisei se iveşte o lume postcomunistă pe care David nu avea cum să o descrie pen­tru că nici nu poate să o înţeleagă. Să­răcia cruntă a Republicii Moldova şi fi­gurile interlopilor ei compun un no man’s land în care sigur e doar că secunda ur­mă­toare poate fi periculoasă. Orice rău e po­sibil, iar morala e ceva abstract. Felul în care Alisa îşi descrie dragostea pentru Igor şi tot ce trăieşte cu el ar fi hilar, dacă nu ar reprezenta nivelul ei de educaţie şi ma­turitate emoţională, marcate de anomie. Jubilaţia cu care, trăind alături de prietena Julia şi soţul ei Nicu într-un apartament din Chişinău, câştigând bani din postări pe site-uri din România, are un iz trist pen­tru că postacii sunt nişte victime, în ce­le din urmă. Alisa trece printr-o caval­ca­dă de evenimente, de la vacanţe în Creta sau Malta până la riscul de a fi violată în Viet­nam, cu concursul prietenilor ei, după ce nu scapă de un alt abuz sexual şi e fu­rată la propriu, în Ucraina, de prietenul Ni­cu şi vărul lui. Avortează de două ori, de­şi îşi doreşte un copil (dar cum să şi-l asu­me?) şi îşi plânge îndelung bunica, sin­gura fi­inţă care făcuse ceva pentru ea. În acest vâr­tej, David e cel care îi dă mereu bani.

Portretul Alisei făcut de David ca­pătă nuanţe interesante. Alisa se dovedeşte o naratoare care dez­văluie un angrenaj com­pli­cat: lumea de după comunism. O lume în care sărăcia, haosul şi lipsa de educaţie creează monştri, iraţionalitatea e la ordinea zilei, iar oamenii se lasă duşi de val. Asta e şi ceea ce îi uneşte pe atât de diferiţii David şi Alisa. Se lasă purtaţi de nebunia lumii, fără să încerce să facă un minimum de ordine, să instaleze un strop de logică. Cu fiecare pas al lor, fiecare din­tre ei, pe drumul său, înaintează spre o ca­tastrofă personală şi mai mare. Te aştepţi să moară unul dintre ei, dar finalul e ex­cepţional: ne trimite către o continuare în ace­laşi stil, după ce părea că toate re­sur­sele acestei poveşti s-au epuizat.

Dacă eşti un cititor occidental, vei vedea un splendid roman exotic. Dacă eşti din Eu­ropa de Est, ai să percepi şi di­men­siunea de adâncime, aceea de reflecţie asu­pra unor lumi complet diferite, a bul­ver­sărilor din is­toria recentă, de care au­toarea se ser­veş­te pentru a da viaţă unor personaje su­cu­lente, dar împovărate de o condiţie tragică.

Aspectul imprevizibil al naturii umane e foarte bine valorizat: Alisa, „logodnica“, e ilu­zia vieţii lui David. Femeia niciodată po­se­dată cu adevărat, femeia–obsesie pe ca­re, şi atunci când e conştient că a profitat de el, tot ar dori-o în schimbul lumii în­tregi. Nici „profitoarea“ nu e o idioată, drept dovadă, ea îl numeşte cu sinceritate „înger“ pe cel care o adoră şi pentru câ­te­va secunde avem impresia unei parodii după Dostoievski.

Aici stă forţa irezistibilă a Doinei Ruşti. Ne spune o poveste care are mare legătură cu realitatea din jurul nostru, ne face să vi­săm la cărţi celebre, ne amuză şi ne pune pe gânduri, ne arată unde poa­te duce cultivarea haosului vieţii con­tem­po­rane, haos potenţat de puterile In­ter­ne­tu­lui de a comunica şi de a te expune, ne surprinde cu subtilităţi care depăşesc ca­dre­le epice şi locurile comune cunoscute de cei care au citit multă literatură. Romanul Logodnica e o experienţă de lectură care te face să vrei mai mult, mai multe poveşti - marca Ruşti.