Pe aceeași temă
A intra într-unul dintre chioșcurile de ziare din Paris este un regal. Am stat, am răsfoit, am pipăit și mirosit presa franceză de la sfârșit de an minute în șir, spre mirarea tânărului vânzător de pe lângă Gara Montparnasse (eram în drum spre micul zgârie-nor parizian, unde aveam bilete – are doar vreo 56 de etaje), care nu putea înțelege că eu vin dintr-o țară în care presa tipărită aproape a dispărut. România educată s-a mutat direct pe TikTok. „Nu vă supărați, dar aveți Le Courrier International?”, l-am întrebat. „În stânga jos, monsieur”. Număr dublu sau triplu, gros. Îmi venea să-i zic „Dați-mi zece, să-mi ajungă o jumătate de an de secetă, accidente auto, comasări și bălăcăreli”, dar m-am abținut, nu ar fi înțeles umorul meu amar. Iar pentru a sta la coada de cel puțin o oră pentru a accede în Galeriile Dior (de fapt, un adevărat muzeu dedicat acestui normand celebru), mi-am cumpărat Le Point, număr dublu, cu un consistent dosar dedicat Japoniei. Într-un articol extrem de interesant, intitulat „Supraviețuire și renaștere”[1], scriitorul-călător-aventurier Sylvain Tesson[2] face o scurtă trecere în revistă a actualității finalului de an și trece de la inteligența artificială, care nu are cum să simtă iubirea, chiar dacă este eficace, cu roțile bine unse, logică, în timp ce dragostea este ilogică, la căderea regimului Assad din Siria, aducându-și aminte de Rubina, proprietara Hotelului Baron din Alep, unde Tesson a stat, despre care scriitorul nu mai are nicio veste, ajungând inevitabil la ceremonia de reinaugurare a Catedralei Notre-Dame de Paris, din 7 decembrie 2024, la care a luat parte și Donald Trump. „Președintele unei republici foarte laice (Macron – n.m) primește creștinătatea sub bolțile ascuțite. Este fericit că Revoluția franceză nu a demolat catedrala piatră cu piatră și astfel Republica poate uneori să vină să-și refacă sănătatea. Libertate, egalitate, creștinătate, părea a spune Franța, care venea să caute un pic de drog pe lângă Sfânta Fecioară. Acesta-i un paradox – Maria dă o mână de ajutor Mariannei. Laicitatea este o tactică de calmare a spiritelor înfierbântate, dar nu are cum să ne facă să uităm că Franța aparține tradiției creștine, credinței în sine. Iar creștinismul este religia care permite să nu fii sugrumat dacă o respingi.” Mai multe articole din aceeași prestigioasă revistă franceză erau dedicate personalității lui François Bayrou, un veteran al politicii hexagonale, care a primit misiunea sinucigașă de a forma un nou guvern pe care, minunea minunilor, să-l treacă printr-un parlament francez decupat în trei bucăți aproximativ egale, partidul prezidențial Ensemble (168 de deputați), cel de extremă-dreapta (143) și gruparea de stânga, care în mod surprinzător a câștigat alegerile, cu 182 de mandate în Adunarea Națională (extrem de neinspirat, denumită Noul Front Popular – primul front popular a apărut în perioada interbelică fiind o invenție a lui Stalin). Pentru a avea majoritate este nevoie de 289 de voturi din cele 577 ale Adunării Naționale. Instabilitatea politică, dar perfect democratică, din Franța (anul trecut francezii au avut 3 guverne!) și Germania, motoarele Uniunii Europene, servește perfect satrapului sângeros de la Moscova. Pe de altă parte, aparenta fragilitate a democrațiilor reprezintă tocmai punctul lor forte. Bayrou, la 73 de ani (s-a născut în 1951), are o carieră politică interesantă și lungă, dar și un trecut care poate șoca publicul din România, atât de mult ne-am obișnuit cu politicienii români fără parcurs academic, cu diplome universitare ciudate, în „științe securitare” (!), fără meserii clare, sprijiniți doar de un sistem invizibil. Bayrou este gascon/basc de origine, născut în Bordères (Basses-Pyrénées, astăzi Pyrénées-Atlantiques), care ar vorbi chiar limba regională din zonă (bască). Prenumele părinților săi spune multe (Calixte – tatăl și Sarthou – mama). De altfel, unii comentatori superiori și malițioși din Parisul elitelor politice pe care Bayrou le critică (pentru că ar fi complet detașate de problemele reale ale Franței profunde) puneau pe seama încăpățânării sale gascone, dar și a orgoliului său (de trei ori a fost candidat la președinție și tot de atâtea ori a ratat intrarea în turul doi – măcar în 2017 l-a susținut din prima pe câștigătorul Emannuel Macron) acceptarea funcției de premier, în condițiile în care atât stânga, cât și Adunarea Națională (rebranduitul Front Național) au declarat că nu îl susțin. Înțelept, îi place să spună că singurul avantaj al mărilor furioase, pe vremea rea, este acela că arată cine este cu adevărat marinar. Altui apropiat i-ar fi declarat că nu i-a fost frică toată viața de nimic. A obținut o diplomă universitară în literatură clasică și a fost profesor. Tatăl, fermier, a fost și primarul comunei în care trăia. La moartea sa (în urma unui tragic accident – a căzut de pe tractor) Bayrou s-a văzut obligat să preia activitatea de la fermă, continuând să fie profesor. Bayrou iubește cărțile și ar citi una pe zi, fie dimineața, la micul-dejun, fie seara, iar când ia cina singur, citește. Biblioteca din casa familială din satul Borders ar fi impresionantă, o spun cei care au văzut-o. Cartea lui favorită ar fi Les enfants Jeromine[3] a puțin cunoscutului scriitor german antinazist Ernst Wiechert (1887-1950). Îl adoră pe Charles Peguy, pe care l-a descoperit la vârsta de 16 ani și despre care și-a scris licența la Universitatea Bordeaux III. Peguy a fost doar unul dintre mulții scriitori care au murit pentru Franța în prima zi a primei bătălii de la Ourrcq, la 5 septembrie 1914. În 2014 a reușit să înlăture administrația socialistă din orașul Pau[4], devenind primar. Bayrou este de școală economică veche (deci sănătos la cap), căci s-a pronunțat împotriva împrumuturilor masive ale statului pe piețele financiare, care ar periclita capacitatea generațiilor viitoare de a se împrumuta „doar pentru a finanța stilul nostru de viață”. Iar aceste cuvinte se aplică ad litteram atât României, cu deficitul ei record de 9%, cât și Franței, care nu stă mult mai bine (6%). Cine ar fi crezut că Franța va urma modelul nostru economic? Ziarul elvețian Neue Zurcher Zeitung era mai dur, decretând că Republica a V-a este în pană (pentru prima oară din anii 1960, un premier francez a fost demis în urma unei moțiuni de cenzură). Alte opinii sunt mai puțin îngăduitoare și-l consideră pe Bayrou insipid și moale, un om politic care a vrut mereu să rămână la putere, apogeul său fiind chiar nominalizarea lui Macron. Între timp, Bayrou a supraviețuit unei moțiuni de cenzură. Oricum, prima lui urgență a fost organizarea ajutorului umanitar destinat Insulei Mayotte, devastată de ciclonul Chido în seara de 14 decembrie 2024, când vântul a suflat o jumătate de oră cu o viteză incredibilă, de până la 220 km/h. Prefectul departamentului, François-Xavier Bienville, nu excludea mii de victime, mai ales în bidonvilleuri (un sinonim bun ar fi mahalale), unde se îngrămădește o treime din populația acestei mici insule din Arhipelagul Comore, fostă colonie franceză, care la 22 decembrie 1974 a votat la un referendum să rămână în cadrul Republicii. Et pour cause, căci Mayotte, cel mai sărac departament francez, are un PIB pe cap de locuitor de opt ori mai mare decât cel din Comore și de 20 de ori mai mare decât cel din Madagascar. De aceea, insula cunoaște și o imigrație puternică, 48% din populația de 321.000 de locuitori fiind rezidenți ilegali, 77% din populație trăind sub pragul sărăciei, șomajul atingând 35%. La sfârșit de an, se organizau strângeri de fonduri la Paris pentru Mayotte.
Președintele Emmanuel Macron s-a adresat diplomaților francezi[5] în cadrul celei de-a 30-a conferințe anuale, mulțumind diplomației hexagonale pentru implicarea din anul precedent, enumerând provocările anului 2025. Macron nu s-a ferit să menționeze ingerințele Azerbaidjanului în tulburările de anul trecut din Insula Noua Caledonie (Franța este într-un război rece nedeclarat cu Turcia lui Erdoğan, pentru că sprijină mica Armenie abandonată de ucigașul de la Kremlin), să-l atace pe Musk pentru dezinformările și sprijinul pe care-l aduce mișcărilor extremiste din toată Europa sau cele rusești în alegerile prezidențiale din România (nepronunțând numele niciunui politician român), dar și în cele care s-au derulat cu succes în Republica Moldova, felicitând-o pe Maia Sandu. PRO TV a preluat câteva fragmente în cadrul știrilor sale din seara de 7 ianuarie doar pentru că un președinte francez s-a referit la România (și Macron a preluat teza oficială de la București). O realitate se impune în mod indubitabil – francezii au un președinte realist, democrat, cu discurs, cultură și viziune ample, noi nu. Dar nici Franța nu se compară cu pigmeul politic numit România. De-o fi una, de-o fi alta și mă gândesc cât de genial a fost poetul nostru național, când în două-trei versuri a reușit să sintetizeze încă în secolul al XIX-lea atât spiritul nostru, cât și cea mai mare parte a istoriei noastre. La adăpostul umbrelei de securitate a NATO și sub plapuma călduroasă și scumpă a Uniunii Europene, România nu reușește să-și descopere nici măcar un singur om de stat care, la o adică, să o poată conduce un deceniu de acum încolo în niște vremuri tulburi. Unul care să poată deveni ceea ce cam președinții de republici sunt – comandanții supremi, în caz de război. Pe care românii să-l urmeze în luptă.
1. „Survie et renaissance”
2. Despre care am scris în mai multe reprize în Revista 22, căci i-au fost traduse mai multe cărți la Editura Polirom.
Vezi https://revista22.ro/cultura/leopardul-zapezilor sau https://revista22.ro/cultura/nebuniile-lui-tesson
3. Die Jeromin-Kinder. Foarte puțin cunoscut și tradus în limba română. Wiechert s-a opus referendumului din 1938 organizat de Hitler după anexarea Austriei, iar mai apoi a fost internat la Buchenwald, de unde a supraviețuit. A murit în
Elveția, Prusia Orientală, de unde era originar, fiind complet degermanizată după 1945, împărțită între Polonia și URSS.
4. Oraș în sud-vestul Franței cu aproximativ 80.000 de locuitori care este și sediul prefecturii departamentului Pyrénées-Atlantiques. Bayrou a fost reconfirmat în funcția de primar în 2020 pânâ în 2026.
5. Întregul discurs poate fi urmărit aici https://www.youtube.com/watch?v=xz0lyY3iXec