Pe aceeași temă
Pentru creștinii catolici, cartea care cuprinde însemnările personale ale Papei Ioan Paul al II-lea va deveni una de căpătâi. E profesiunea de credință a unui sfânt - și a fost oare vreun alt papă atât de repede canonizat? Pentru ortodocși sau protestanți, interesul e diferit, dar posibil și certamente îmbogățitor.
La un deceniu de la moartea Papei Ioan Paul al II-lea, Editura Humanitas publică volumul intitulat În mâinile Domnului. Însemnări personale 1962-2003. Asemenea papilor de dinaintea Marii Schisme (1054), Wojtyła a fost un pontif ecumenic, pe care Biserica universală și apostolică trebuie (sau poate) să-l revendice fără griji. Ca teolog și păstor, ca slujitor al slujitorilor lui Hristos, el a trăit idealmente tensiunea spirituală a unui creștinism nedivizat. În plus, vă reamintesc interesanta asimetrie care ne apropie, ca români, de neamul polonez, din care s-a ridicat marele om: ei, singurii slavi majoritar catolici, noi, singurii latini majoritar ortodocși. Am simțit această afinitate paradoxală în toate situațiile care mi-au permis să-l văd, să-l aud sau măcar să-l citesc pe Ioan Paul al II-lea. Evident, acest rezistent anticomunist (altfel spus: creștin practicant, care nu apostaziază în vremuri de prigoană) a rămas cu precădere atașat spiritualității latin-occidentale. Se vede asta și în cartea despre care scriu aici.
Volumul cuprinde însemnările recoltate postum, din două groase agende, în care Sfântul Părinte ținea jurnalul de bord al zilelor sale de reculegere. Aceste zile de reculegere sunt rânduite în Biserica Romei ca timp de interiorizare, rugăciune, meditație eclezială și teologică pe o temă prestabilită. O temă importantă pentru cizelarea lăuntrică a fiecărui creștin și pentru mântuirea lui.
PAPA IOAN PAUL II / KAROL WOJTYŁA |
Papa ar fi vrut ca aceste însemnări intime să fie distruse după plecarea sa din această lume. Știm câte manuscrise de mare preț au revenit umanității tocmai pentru că legatarul testamentar - aici, fostul secretar particular al Papei, cardinalul Stanisław Dziwisz - n-au pus în practică voința defunctului. Poți cere distrugerea unor scrieri din smerenie, din pudoare sau din furie împotriva inutilității lor la scara absolutului. Cred că Papa i-a cerut Eminenței Sale să piardă însemnările deoarece le socotea imperfecte, plate, irelevante. Din fericire, ucenicul Papei s-a supus mai curând Bisericii, punând însemnările la dispoziția Congregației pentru Cauza Sfinților. Ele au ajuns, astfel, la lumina tiparului, ca dar către întreaga lume creștină.
Însă, concret, ce cuprind aceste însemnări? Sincer vorbind, mă așteptam la o versiune contemporană a Confesiunilor augustiniene. La un document existențial vibrant, profund, asortat cu glose și reflecții mistice, teologice, ecleziologice, de filozofie a istoriei... Nu veți descoperi așa ceva. Textul nu e un jurnal intim în cheie spirituală, nici un jurnal metafizic, de idei, nici un jurnal descriptiv, anecdotic. E o sumă (ulterior aranjată cronologic) de orare meditativ liturgice, în pomenitele zile de reculegere. Capelanul, cardinalul și ulterior Papa Wojtyła recurge în acest aide-memoire la metoda recomandată în Exercițiile spirituale ignațiene. Metodă aparent seacă, rațională, sistematică, logică. Multă latină, limbă de sinteză rece. Și totuși, avem sub ochi un document revelator. Ca autor, Wojtyła a publicat predici, omilii, meditații, lungi interviuri autobiografice și pastorale, poezie și teatru. Aici îl descoperim însă pe trăitorul omonim: creștinul arzând pentru Dumnezeul iubirii și al jertfei, pentru că „la apusul vieții, vei fi judecat în temeiul iubirii“.
Descoperim, la fiecare „intrare“ din acest vademecum duhovnicesc, minicomentarii la versete biblice din suma cărora se desenează mai limpede ca oriunde stilul, maniera, sistemul de obsesii fertile și puseul alegoric definitorii pentru credința lui Wojtyła. Dincolo de numere, alineate, puncte și subpuncte (care „organizează“ formal materia), se destăinuie un realism mistic fără granițe. Ioan Paul al II-lea are o teologie cristocentrică și o pietate marianică policromă. Trăiește cu sentimentul glorificării lui Hristos în Biserica Sa, cu o venerație filială față de maternitatea divină a Fecioarei și cu sentimentul că arta rugăciunii este inepuizabilă. „Dacă Cristos nu ar fi rostit cuvintele rugăciunii Domnești, nici un om nu ar fi reușit să «inventeze» această rugăciune“ (p. 335): da, toți cei care am rostit Pater Noster am simțit asta, mai devreme sau mai târziu... Rugăciunea – formă de veșnică mulțumire, izvorâtă din inima omului - trebuie să fie o necontenită deschidere realistă spre Dumnezeu, fără „optimism euforic“. În volum apar și pagini în facsimil, din agendele italienești (adică primite de la Roma!) în care cardinalul de Cracovia scria. Un scris elegant, disciplinat, de om echilibrat, rafinat prin cultură, șlefuit prin dăruire filantropică.
Pentru creștinii catolici, această carte va deveni una de căpătâi. E profesiunea de credință a unui sfânt - și a fost oare vreun alt papă atât de repede canonizat? Pentru ortodocși sau protestanți, interesul e diferit, dar posibil și certamente îmbogățitor. Wojtyła era intransigent, supus ierarhiei (mereu amintind că Biserica lui Cristos nu e o „democrație“) și vădit inspirat de barocul iezuit, atât de prezent în Polonia sa natală. El e, de asemenea, receptiv la deciziile și constituțiile dogmatice ale Conciliului II Vatican, contemporan cu începutul „însemnărilor“. Pe de altă parte, omul respiră „cu ambii plămâni“, e atent la savoarea liturghiei orientale, amintește practica isihastă a „rugăciunii lui Iisus“... Un caz de binecuvântată complexitate integratoare. Citindu-l, urmându-l în rugăciune, luând pilda sa drept îndreptar personal, nu facem decât să întoarcem ceva din zestrea pe care acest uriaș al credinței creștine ne-a dăruit-o în exemplara lui trecere pământească.
Câteva notații finale despre ediția românească: e un succes. Textul polon a fost tălmăcit de Constantin Geambașu. Traducerea fragmentelor din latină și italiană e datorată Marianei Băluță-Skultety, iar supervizarea teologică a textului i-a revenit pr. prof. Wilhelm Dancă. Felicitări echipei tehnice care marcheză primăvara editorială 2015 prin această ediție somptuoasă și captivantă: un regal intelectual, în vremuri de mare secetă...