Mein Kampf reeditat: demitizare ori instigare la ură?

Margareta Hanes | 08.06.2021

A lăsa Mein Kampf să circule liber pe internet și în traduceri slabe constituie un pericol, pentru că fiecare enunț poate fi luat ad litteram, fără a fi trecut prin sita reflecției.

Pe aceeași temă

Răul nu poate exista de unul singur. Cum bine spunea Kant, natura umană e contradictorie. Suntem tentați să facem binele, dar răul are o alură ademenitoare. Depinde doar de noi ce alegem, de cum ne exersăm libera voință. Linia de demarcație între bine și rău e trasată în momentul în care decidem ori să acționăm potrivit legii morale (universale), ori să ne lăsăm corupți de dorințe și motive aleatorii, capricioase. Crimele împotriva umanității nu ar fi fost posibile dacă, de exemplu, Stalin ori Hitler ar fi decis împotriva gulagului ori a lagărelor de concentrare și de exterminare. Voința umană e cea care declanșează și întreține răul.

Editura franceză Fayard și-a propus să plonjeze direct în analiza răului prin scoaterea pe piață a unei ediții științifice a lucrării lui Adolf Hitler, Mein Kampf (Lupta mea). Toate profiturile din vânzarea ei se vor duce spre Fundația Auschwitz-Birkenau. Intitulată Historiciser le mal. Une édition critique de Mein Kampf (Istoricizarea răului. O ediție critică a cărții Mein Kampf), cartea voluminoasă, care a apărut în 2 iunie 2021, are aproape 1.000 de pagini și vreo 2.800 de adnotări. Cum scrie pe pagina de internet a editurii, scopul e de a „deconstrui fiecare rând din Mein Kampf, care este, din păcate, una din sursele de bază pentru a înțelege istoria secolului XX.“ O variantă germană a apărut în 2016, vândută în peste 100.000 de exemplare. Institutul de Istorie Contemporană din München, care a redactat-o, a contribuit și la versiunea franceză. Istorici specializați în nazism și Shoah („catastrofă”, din ebraică, și care se referă la genocidul evreilor produs de naziștii germani) încearcă să pună cuvintele liderului nazist în context istoric, să-i denunțe minciunile, omisiunile, să-i interpreteze și disece gândirea malefică.

Hitler a scris prima parte a cărții Mein Kampf în timpul încarcerării sale în Landsberg am Lech, ca urmare a puciului eșuat din 1923, când partidul nazist NSDAP a intenționat să răstoarne guvernul bavarez. Publicat în 1925, primul volum va fi urmat peste doi ani de al doilea volum. Note autobiografice, înăbușite deseori în valuri de autocom­pătimire, se întrepătrund cu teorii antisemite, principii antidemocratice, antipatie chiar față de francezi, pesemne din cauza invidiei lui Hitler față de abilitățile lor artistice. Probabil Nietzsche avea dreptate când afirma că resentimentul hrănește răul.

Acest pamflet, propovăduitor al ideologiei rasiste, cu un stil emfatic, greșeli gramaticale și presărat cu bombăneli, era oferit fiecărui cuplu proaspăt căsătorit, cum a afirmat profesorul de istorie Pieter Lagrou de la Université Libre de Bruxelles în ziarul de limbă franceză L’Écho. De multe ori însă, cartea era revândută la mâna a doua și uitată pe rafturi, ceea ce a determinat Al Treilea Reich să introducă o lege pentru a împiedica bagatelizarea ei. Până la sfârșitul războiului, în 1945, peste 12 milioane de exemplare au fost vândute.

Hitler nu a fost primul care a predicat superioritatea rasei ariene. Scriitorul francez Joseph Arthur de Gobineau și-a expus teoriile rasiste încă de la jumătatea secolului al XIX-lea în Essai sur l‘inegalité des races humaines. Rasa albă, germanică, era considerată cea mai evoluată, iar slavii și celții, de exemplu, inferiori. Pentru construirea și dezvoltarea unei societăți umane, puritatea rasială era fundamentală. Gândirea lui Gobineau s-a reflectat și în textul lui Hitler, care i-a preluat rasismul științific, redirecționându-l însă preponderent spre evrei. Teoriile antisemite erau prezente în Europa încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar într-o formă mai degrabă latentă.

Publicarea ediției franceze, din care, de fapt, două treimi sunt comentarii și discuții și doar o treime e textul propriu-zis al Mein Kampf-ului, a stârnit numeroase polemici. Întrebarea principală în jurul căreia se învârt dezbaterile e dacă răul merită explicat în scop istoric ori dacă nu e mai bine să fie ignorat pentru a-i tăia avântul și a împiedica să servească și ca sursă de inspirație pentru comiterea altor rele. Cu alte cuvinte, merită să interpretăm un rău anume pentru a-l demitiza, cu riscul de a cauza suferință celor afectați de „prezența” lui, de faptul că e retrezit din memorie, ori să-l îngropăm în uitare, sperând că absența lui va duce în timp la o neantizare a răului în general? Filosoafa politică Hannah Arendt, care a analizat atrocitățile naziste, a ales să-l explice. Răul radical, zicea ea, nici măcar nu-și trage seva neapărat din egoism, ci este rezultatul nechibzuinței („thoughtlessness“), al unei gândiri leneșe, incapabile de a păși într-un spațiu moral pentru a putea conștientiza punctul de vedere al celuilalt. Răul devine astfel banal, însă repercusiunile sunt enorme. „Celălalt”, care e supus controlului totalitar al celui care săvârșește răul, devine redundant, o pată în fundal, un surplus existențial.

„Pentru a putea ști unde mergem, e important să înțelegem de unde venim“, mai scrie pe pagina editurii. Mai ales acum, când partidele populiste și de extremă dreaptă sunt în creștere. Anul trecut, varianta franceză a Mein Kampf-ului de la editura Nouvelles Éditions latines a fost vândută în aproape 5.000 de exemplare (potrivit France24). Deliberat, numele lui Hitler nu e menționat pe coperta ediției critice pentru a nu crea un mit în jurul lui. Scopul cărții e pedagogic, accentuează editura Fayard. Manifestul nazist crește în importanță pentru că e asociat cu Hitler. Probabil pentru istorici, Hitler e o extensie a pamfletului, pentru neonaziști, extremiști în general, e invers. Persoana lui Hitler devine prioritară, iar opera sa, un fundament teoretic al puterii lui distrugătoare. A lăsa Mein Kampf să circule liber pe internet și în traduceri slabe constituie un pericol, pentru că fiecare enunț poate fi luat ad litteram, fără a fi trecut prin sita reflecției. Cartea e un document istoric, dar în același timp poate fi ușor folosită în dimensiunea ei politică pentru a instiga la ură, intoleranță, violență. De aceea, textul trebuie privit cu ochi critici.

Trăim într-o lume în care puterea cuvântului e din ce în ce mai mare. Un singur cuvânt poate stârni o avalanșă de critici ori, dimpotrivă, servi ca germen al urii. Facebook, Twitter, social media în general încurajează libertatea de expresie, dar sunt și aparate politice prin influența pe care o pot exercita. Putem să ne exprimăm public, dar nu fără consecințe. Moderarea comentariilor și a discuțiilor e necesară pentru a suprima vocile extremiste. De ce? Pentru că acestea din urmă își construiesc puterea pe baza manipulării, denaturării adevărului, minciunii. O putere înțeleasă în sens foucaultian. Puterea nu e concentrată într-un singur loc, ci are aspect relațional, e dispersată. Cum zicea filozoful francez Foucault, puterea poate „produce realitate.“ Exact precum cuvintele lui Hitler, care au creat o nouă realitate, rasistă, prin faptul că au fost acceptate ca adevăr. Hitler era cunoscut ca un extraordinar manipulator al opiniei publice. Și exact această abilitate de a manipula trebuie supusă criticii, pentru a opri avântul retoricilor extremiste și astfel a putea preveni un alt rău. //

Margareta Hanes a obținut doctoratul în filozofie politică la Vrije Universiteit Brussel (VUB).

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22