O îmbrățișare lucidă a lumii

Serenela Ghiteanu | 17.11.2020

Cartea Anei Blandiana – Soră lume – ilustrează o Europă divizată, în care locuitorii „lagărului comunist” visau la Occident ca la Paradisul pierdut.

Pe aceeași temă

Cea mai recentă carte a Anei Blandiana, publicată la Ed. Humanitas, poartă numele Soră lume. Într-un fel de prefață, autoarea face trimitere la un volum anterior, „Cea mai frumoasă dintre lumile posibile”, care a cuprins amintirile din călătoriile în străinătate, subliniind faptul că viziunea ei din această carte era una înfrumusețată din cauza faptului că, ajungând în Occident greu, călătoriile apăreau ca niște miracole. Venind dintr-o dictatură, lumea visată era idealizată și părea mai frumoasă decât era.

În volumul Soră lume, Ana Blandiana revine la acele călătorii în străinătate, dar ceea ce povestește este diferit. Nu mai descrie muzee și sentimentele resimțite în fața operelor de artă, ci redă diverse fapte de viață din aceste călătorii care, prin simpla lor expunere, înfățișează o realitate socială și politică. Autoarea menționează că dacă „Cea mai frumoasă dintre lumile posibile” ar fi astfel o carte mai degrabă poetică, Soră lume ar fi o carte care se apropie de proză. Volumele sunt complementare nu doar prin stil, ci și prin conținut, pentru că dacă primul volum ar fi o carte de „exerciții de admirație”, am spune noi, al doilea este o carte de încercare de înțelegere a lumii – de dinainte de 1989, dar și de după –, în care compasiunea, ca formă de cunoaștere, precizează autoarea, ar fi sentimentul dominant.

Lumea festivalurilor de poezie, a vizitelor de grupuri mici de scriitori în altă țară, a târgurilor internaționale de carte, a lansării unei cărți traduse este una a întâlnirilor între culturi și civilizații, a constatării afinităților, dar și a diferențelor dintre artiști, ca și dintre țările/ regimurile din care provin. Înainte de ’89, fiecare călătorie în străinătate putea fi și ultima oportunitate în acest sens pentru că regimul se putea oricând „închide”. Amintirile autoarei îi vor surprinde pe mulți dintre cititorii născuți într-unul din ultimii 30 de ani. Oricât ar fi luat cunoștință aceștia despre cât era de dificil să călătorești în străinătate înainte de ’89, descrierea exactă a aventurii încărcate de neliniște a obținerii – sau nu – a permisiunii din partea autorităților comuniste pentru o astfel de „ieșire” din țară, descrierea așteptării, care dura luni în șir adesea, pentru a participa la un eveniment cultural la care, de altfel, erai invitat sau chiar la decernarea unui premiu, toate acestea pot părea ireale celui care nu le-a trăit și care azi trece frontierele, cel puțin în UE, fără să mai aibă nevoie nici măcar de mult râvnitul pașaport. Libera circulație, firească în zilele noastre, a fost un vis în trecutul recent.

În acest sens, capitolul referitor la diligențele făcute pentru a profita de bursa oferită de Universitatea din Iowa Anei Blandiana și soțului ei, scriitorul Romulus Rusan, în 1974 sau cele pentru a putea să își ridice Premiul Herder, la Viena, în 1982, sunt exemple elocvente. Cum drumul spre America a fost făcut cu vaporul, cu escale în mari orașe străine exotice, ținta călătoriei a fost serios concurată de experiența extraordinară a unui sejur pe un transatlantic și a cunoașterii chiar și pe fugă a unor universuri care, altminteri, ar fi rămas inaccesibile, ca niște galaxii îndepărtate. Pentru că o „ieșire” din țară (cuvântul „ieșire”, folosit în epocă, e sugestiv pentru ideea de univers închis) era atât de prețioasă, autoarea s-a folosit de ocazia de a merge la un festival de poezie de la Bayreuth pentru a se întâlni după aceea cu soțul ei în Italia (el venind din Macedonia), pentru a vizita împreună capodoperele artei pe care le cunoșteau doar din albume de artă. Cum oficialitățile românești permiteau cumpărarea doar a 5 dolari celor care obțineau dreptul de a călători în Occident, Ana Blandiana și Romulus Rusan s-au pregătit pentru sejurul italienesc cu mâncare rece de acasă, în colete care au parcurs un drum lung, apelând chiar și la Poștă. Și s-au cazat într-o cămăruță a casei „Academia di Romania”. Astăzi, pentru cineva care nu a trăit acele vremuri, descrierea ar putea părea o poveste picarescă, dar pentru alte generații, tonul lejer și amuzant al autoarei nu împiedică o anumită strângere de inimă. Prețul, imens pe atunci, al libertății de a trece o frontieră este văzut azi, prea repede, ca fiind banal.

Astfel, cartea Anei Blandiana ilustrează, fără vreo afirmație tezistă sau patetică, ci direct și neutru, felul în care a funcționat Europa pentru aproape o jumătate de secol, între anii ‘60 și anul 1989, al prăbușirii regimurilor comuniste din Est. O Europă divizată, în care locuitorii „lagărului comunist” visau la Occident ca la Paradisul pierdut.

Există câteva capitole care pun în evidență în mod strălucit, prin fapte de viață din cursul unor vizite culturale, trăsături fundamentale ale unei societăți totalitare. Uneori, faptele se colorează cu umor negru, alteori sunt profund emoționante. Trei capitole sunt dedicate vizitei autoarei, în 1965, în URSS, alături de Matei Călinescu, Ștefan Bănulescu și Ben Corlaciu. Ceea ce se întâmplă în URSS e antologic, iar figura Lenei, cea a Liudmilei și a (înșelătorului) Vasile Cucoș sunt adevărate personaje de roman. După 40 de ani, la o altă vizită la Moscova, autoarea constată cum, dincolo de o anumită opulență, rămâne valabil tot ce ținuse de societatea supercontrolată și supravegheată.

Foarte aproape de timpul prezent, relatarea călătoriei făcute în 2019 în Hong Kong, Macao și două orașe din China poate da fiori reci, iar autoarea e revoltată că organizatorii și participanții la festivalul de poezie tratează ca pe un tabu absolut soarta dramatică a protestatarilor de pe străzile Hong Kongului. Urmează scena contemplării unui parc seara, într-un oraș din China, în care oamenii se plimbă liniștiți, își consultă iPhone-urile, deși au internetul restricționat la granițele naționale și știu că dacă vor spune ceva împotriva regimului vor ajunge imediat la pușcărie. Gratiile înalte, ridicate absurd în fața unor blocuri, alături de spectacolul cuceritor al urșilor Panda într-un zoo – vizită obligatorie pentru străini – încheie un periplu în care gazdele au strâns din buze pentru a nu rosti decât cuvintele permise. Autoarea își va pune niște întrebări interesante despre raportul dintre nevoia de libertate și noțiunea de fericire.

În aceeași direcție, a povestirii unor fapte care ilustrează ciocnirea dintre două lumi, se află și relatarea vizitei la Berlin, unde autoarea îi cunoaște pe membrii unei familii din RDG care înainte de ‘89 au săpat, luni bune, un tunel pornind din propria casă, pentru a ajunge în RFG. E memorabil detaliul referitor la faptul că pământul pe care îl „excavau” trebuia să fie depozitat în casa lor, pentru că dacă l-ar fi scos în curte, ar fi dat de bănuit vecinilor!

Este descris de trei ori, în trei locuri diferite, schimbul de priviri la frontiera dintre două lumi. O dată între Macao și China, în ajunul trecerii provinciei Macao de sub tutela portugheză sub cea chineză: peretele de sticlă groasă și transparentă prin care se privesc cei dintr-o lume încă liberă și cei dintr-o lume oprimată este demn de o scenă de cinema. A doua oară, scena se întâmplă în Albania, pe aeroport, unde autoarea face o escală în drumul spre o destinație occidentală. Coborând din avion pentru a se urca într-altul, călătorii au ocazia să-i vadă pe câțiva albanezi care vin într-o sală a aeroportului doar ca să îi vadă pe cei care au libertatea de a circula. A treia întâlnire „de gradul III” are loc chiar la Berlin, unde orașul se împarte între Occident și dictatură. Depășind frontiera, autoarea observă încă de pe prima stradă ce aparține RDG-ului tot felul de aspecte pe care nu le văzuse în RFG, la o stradă distanță.

Un episod aparte este capitolul care descrie vizita la Paris tocmai în mai-ul ’68 contestatar. Ceea ce se întâmplă la Teatrul Odeon, unde tinerii „revoluționari” intră în sală și atacă agresiv cultura tradițională, făcându-și idoli din marile figuri de dictatori de extrema-stângă ai lumii și li se răspunde cu atâta decență și curaj, de altfel, de către Jean-Louis Barrault și Madeleine Renaud, este încă o dovadă a unei neînțelegeri ideologice impardonabile.

În toate aceste povești de viață există și ghinion: când autoarei i se fură geanta cu actele și banii, în Italia, sau la Viena, când valiza e trimisă în altă țară și pare a face imposibilă continuarea călătoriei sau când se rănește la picior grav pe o plajă neprivată (!) tot din Italia. Dar contactul cu oamenii simpli aduce surprize foarte plăcute. Un accident de mașină în Bulgaria îi face totuși pe Ana Blandiana și Romulus Rusan să comunice foarte original cu o familie de țărani bulgari. Iar constatarea, la Dallas, că autoarea a trecut prin aeroporturile de la Otopeni și de la Heathtrow fără ca nimeni să vadă că are nume diferite (nume și pseudonim) pe pașaport/ bilet de avion duce la altă poveste plină cu peripeții, în drum spre Congresul Internațional al Pen Club-ului, în Mexic, unde va renunța la propunerea ca ea să devină președinta organizației.

Atunci când se întâlnesc, oamenii au o anumită imagine despre ceilalți, apoi constată în ce măsură imaginea e corectă sau nu. Poveștile de viață din volumul Soră lume umbresc multe ficțiuni, așa cum viața depășește uneori orice imaginație prin savoarea imprevizibilului.

Există și portrete ale unor anonimi, dar a căror experiență de viață este emblematică pentru bulversarea multor destine din istoria recentă (Sora Maria de la Providenza sau Ifigenia) și există și pagini de frumusețe pură, dintr-o piață de fructe și legume din Florența sau plantarea de semințe de arbore de Sequoia, din California, în curtea din Comana sau felul în care învie un sat pustiu din Slovenia cu ocazia unui festival internațional de poezie.

Din tot tumultul acestor întâlniri nu putea lipsi figura regelui Mihai, evocat cu multă admirație și afecțiune.

Dacă volumul debutează cu o primă călătorie (în România, din copilărie), în care subiectul pare a fi desacralizarea lumii contemporane, finalul ne propune o meditație asupra situației actuale a pandemiei.

Soră lume este o carte de amintiri, dar mai ales o carte de istorie neconvențională despre trecutul recent, prin juxtapunerea unor texte care au o unitate clară. Dincolo de faptele de viață povestite, autoarea surprinde în trăsăturile ei esențiale lumea împărțită, până în 1989 („année charnière”), între democrație și totalitarism. Și nu uită bulversările de după 1989.

Călătorind prin lume, Ana Blandiana a fost extrem de atentă la tot ceea ce a văzut și relatează onest aceste fapte de viață prin care se citește o lume. O lume pe care o îmbrățișează, dar fără să-și acopere nicio clipă privirea. Volumul e o mărturie și o tentativă, cum spune chiar ea, de a înțelege, dar și un moment de creație, pentru că din noianul de amintiri, autoarea le-a selectat, desigur, pe cele mai interesante și le-a redat cu talentul de scriitor pe care i-l cunoaștem. //


Ana Blandiana
Soră lume
Editura Humanitas, București, 2020,
432 pagini

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22