Stilul Doina Levintza, la dispoziția bucureștenilor

Doina Papp | 19.04.2022

Multă poezie în costumele artistei cu dantelele și mătăsurile folosite din abundență și o prețiozitate aristocratică, un dor de frumusețe pură!

Pe aceeași temă

În șapte săli câte numără zilele săptămânii, tot atâtea spații expoziționale ale sediului nou din Lipscani al ARCUB (Centrul de proiecte culturale al Bucureștiului), stă deschisă din 25 martie până la sfârșitul lunii aprilie o retrospectivă cuprinzătoare a Doinei Levintza, scenograf de teatru, film și televiziune, designer de modă, artistă cu blazon și mulți ani de carieră spectaculoasă. A decorat opere faimoase din istoria contemporană a teatrului și filmului, a îmbrăcat sute de actori celebri cu costume care au rămas în antologia vestimentației de scenă, a creat pentru industria modei în competiție cu mari designeri ai lumii. E un brand, un nume de patrimoniu în artele spectacolului și nu numai.

Expoziția în cauză e rodul inițiativei directoarei Mihaela Păun, care s-a întors la casa ei de suflet după câțiva ani de pribegie forțată, pentru a reda strălucirea acestui centru, prin evenimente pentru care a fost, de fapt, renovat și amenajat. Noul sediu, născut în chinuri pe ruinele fostului han Gabroveni, ce stătea să dispară, e și o dovadă a ceea ce se poate obține prin tenacitate, determinare, iubire de oameni și cultură. (La momentul inaugurării, celor interesați le-a stat la dispoziție, de altfel, un album/catalog documentar – foto și înscrisuri – privind procesul de consolidare și modernizare a clădirii, elaborat de arhitecții și constructorii implicați în proces).

0

Prezența unui artist de renumele Doinei Levintza dă și mai multă strălucire locului, făcându-l atrăgător, o dată în plus, printr-un eveniment de o calitate culturală excepțională pe care conducerea centrului, împreună cu o echipă de pasionați, l-a organizat cu rigoare profesională, cu gust și multă muncă. Bucureștenii și alți vizitatori din toată țara care poposesc în Capitală au astfel la dispoziție timp de o lună (oare de ce așa puțin?), într-o amplă desfășurare: plană, volumetrică, reală și virtuală, creația în teatru, film, televiziune și modă a artistei, precum și o perspectivă asupra modului de lucru în atelier. A fost posibil astfel să fie urmărită, prin expunerea produselor finite, a unor exemplare de colecție, însăși istoria confirmării publice a artistei, a valorii creațiilor Doinei Levintza de-a lungul anilor. 

Stilul Doina Levintza, cum se intitulează expoziția-eveniment despre care mulți vorbeau, poate, fără să-i știe dimensiunile și să-i cunoască realitatea, își are acum ilustrarea. Completă, am zice noi, vizitatorii, doar parțială, consideră mult mai pretențioasă fiind artista, neobosită în tatonările ei care i-au dominat cariera caracterizată prin originalitate. Aceste fascinante căutări, de la alegerea materialelor, documentare și exerciții de stil, până la reușita unor tehnici personale precum a colajului, ultima dintre descoperirile ei, puse alături, pot sugera dimensiunea unui travaliu bine ascuns în produsul finit.

Într-un astfel de proiect expozițional se poate citi, așadar, parcursul artistei de la schiță la operă, procedeu experimentat și într-o altă expoziție prezentată cu ani în urmă la Teatrul Național din București. Se pot vedea, revedea rezultatele, pe etape, și uneori întreaga panoramă a contribuției în domeniul respectiv când acesta, prin natura specificului, permite expunerea.  

E posibil astfel să rememorăm mai aproape de realitate realizările scenografei în domeniul filmului pentru care pledează proiecțiile puse la dispoziție într-o sală anume, fragmente din filme celebre precum Dincolo de nisipuri, Ultima noapte de dragoste, De ce trag clopotele, Mitică?, Closer the moon, Orient Express; sau inovațiile în domeniul  televiziunii, unde, împreună cu Alexandru Bocăneț, a creat și omologat în anii ’70 acel stil alb-negru de o limpezime și o luminozitate uimitoare, rămas spre dovadă în show-urile cu Anda, Pittiș și Tufaru, fie-le gloria neuitată!

0

În privința teatrului, costumele, machiajul, perucile expuse în scenografii studiate încearcă să sugereze fabulosul unor montări antologice pe ale căror afișe numele scenografei a stat lângă regizori ca Dragoș Galgoțiu – cel mai apropiat de artistă – Mihai Măniuțiu, Cătălina Buzoianu. Dar nu vor putea niciodată reînvia decât în amintire imaginea unor spectacole ca Richard al III-lea de la Teatrul Odeon, Richard al II-lea de la Teatrul Național, Portretul lui Dorian Gray, Hamletmachine, Viața e Vis, Casanova, tot de la Odeon, care ne-au rămas pe retină în primul rând datorită costumelor Doinei Levintza. Din păcate, doar acolo pe scenă, în spațiul anume conceput și pe trupurile actorilor anume distribuiți, scenograful se definește pe sine, păstrându-și stilul, personalitatea în raport cu viața spectacolului. Salutăm însă încercarea de a reconstitui integral, prin exponatele aduse,  atmosfera unui spectacol precum Casanova, în care, într-adevăr, Doina Levintza pare că s-a întrecut pe sine în redarea barocului opulent al unei epoci de decădere dintr-o Veneție pe care doar tradiționalul carnaval mai reușește să o conserve. Găsim aici ceva din specificul acestui stil dat de moliciunea catifelelor sângerii, vălurite greoi ca apa din canalele tulburate de gondolieri singuratici, a auriului înrudit cu cupola Domului, găsim strălucirea solară și totuși melancolică a unei Veneții cândva serenisimă cu care Levintza pare înrudită în spirit. Multă poezie în costumele artistei cu dantelele și mătăsurile folosite din abundență și o prețiozitate aristocratică, un dor de frumusețe pură! Lux, calm și voluptate. Cred că nu se vor supăra moderniștii, minimaliștii, dacă evocăm acest celebru adaggio baudelairian. 

Să ne-o imaginăm pe Doina Levintza contemplându-și opera pe care o iubește și de care suntem siguri că se desparte cu greu în clipa când e s-o înstrăineze. Înconjurată de creațiile ei, odinioară în atelier, ca și acum în expoziție, unde poate fi văzută adesea privindu-se, artista nu va fi niciodată singură. Și dacă e adevărat că o operă artistică aparține publicului pentru care a fost creată, atunci cu atât mai mult e valabil pentru o creatoare de modă care a strălucit pe podiumurile de la New York și Londra, la Madrid și Bruxelles, unde artista a fost invitată să facă prezentări de modă. Tot așa cum spectacolele și filmele au aparținut și aparțin spectatorilor care s-au bucurat de ele și de frumusețea lor.

Arta e pentru mine încântarea sufletului, notează în ghidul expoziției de la ARCUB Doina Levintza. Ceva din această încântare ajunge și la noi când pătrundem în universul artistei și al creațiilor ei, expuse în această retrospectivă.

0

Ne place să ne-o imaginăm pe Doina Levintza ca personaj al acelor vise mirifice pe care le aduce pe scenă... scriam în 2014 într-un articol cu titlul Curtea cu miracole a Doinei Levintza, cu referire la expoziția De la schiță la miracol, deschisă la Sala Teatrului Național în cadrul Festivalului Național de Teatru curatoriat de Marina Constantinescu.

Același miracol (și nu trebuie să ne ferim de cuvinte) emanând noblețe și mister domină și actuala expoziție din sălile Centrului Cultural al Capitalei, ARCUB, care prin acest eveniment își onorează menirea. Cu atât mai mult cu cât trăim vremuri stăpânite de violență, vulgaritate și refuz cultural, de insurgență și zgomot de arme, un timp care, pierzându-și sufletul, și-a pierdut și omenia.  //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22