Un portret realist al societății românești

Codrut Constantinesc | 18.11.2014

Pe aceeași temă

Ana Blandiana este unul dintre modelele pe care ţara asta le poate oferi în ultima jumătate de secol.

 

 

Să scrii o recenzie la cartea de memorii a Anei Blandiana nu este uşor - dar ce este, până la urmă, o recenzie decât o simplă invitaţie la lectură, fără să aibă cine ştie ce pretenţii academice-mo­ralizatoare? Volumul Fals tratat de manipulare este construit cu migală, cro­şe­tat cu sensibilitate, lăsând la o parte criteriul cro­no­logic, având mai multe pla­nuri care se întrepătrund cu o putere articulată de care poate fi capabil doar omul născut să scrie. O posibilă justificare a titlului ales, a ceea ce nu se vrea această carte de confesiuni și judecăți: „Poate că toate con­flictele dintre oameni s-ar putea explica într-o singură cheie: aceea a dorinţei de a manipula. Nu putem ierta celorlaţi - adversari sau prieteni, n-are nicio im­portanţă - încercările şi adesea succesul de a ne manipula şi, în egală măsură, refuzul de a se lăsa manipulaţi de noi, după cum ei nu ne iartă rezistenţa pe care le-o opunem şi încăpăţânarea cu care nu renunţăm să-i manipulăm. De fapt, chiar iubirea este o formă de ma­nipulare reciprocă într-un acord deplin, până când - fiecare cedând celuilalt totul şi renunţând la punctul său de vedere pentru a-i dărui celui iubit bucuria de a învinge - se petrece o înlocuire a po­zi­ții­lor și, în ultimă instanță, o topire a punc­telor de vedere într-o magmă comună“.

 

Principalul palier se concentrează asupra trecutului nu chiar atât de îndepărtat, trecutul nostru traumatic, care ne bântuie încă, de aceea extrem de actual. Este şi o oglindă în care ne putem contempla în linişte şi nepăsare. Relevant şi în cazul nostru, chiar şi acum, este titlul cărţii scrii­torului polonez Bronisław Wildstein, Un trecut care se încăpăţânează să nu mai treacă (apărută tot la Editura Hu­manitas şi lansată de curând la Bucureşti). Mulţi dintre noi (era să scriu noi toți - ce­ea ce este o mare eroare) am vrea să ve­dem acest trecut depăşit, asumat, con­su­mat, însă se pare că nu reuşim până la ca­păt.

 

Fals tratat de manipulare este şi o istorie personală a comunismului şi post­co­mu­nis­mului românesc. Istoria reflectată de Ana Blandiana se poate împărţi în două etape distincte. Mai întâi, cea de dinainte de 1989. Prima amintire despre o manipulare gro­solană este plasată pe la 5-6 ani, când Ana Blandiana a fost martoră la per­che­zi­ţio­na­rea casei de către agenţii Securităţii şi la plasarea unui pistol pentru ca tatăl ei, preot ortodox, să poată fi arestat. Aceasta a fost prima arestare, cea de a doua având loc în timpul adolescenţei. În des­crierea experienţelor din regimul co­mu­nist, probabil cel mai emoționant episod este cel redat de Ana Blandiana și care i-ar fi fost povestit de către un coleg de su­ferință de-al tatălui. O imagine su­pra­realistă chiar. Deţinuţii, printre care şi cei doi, se întorceau de la tăiatul stufului din Balta Brăilei, când o bucată dintr-un ziar a zburat până la coloana care se târa îna­poi în lagăr. Tatăl autoarei a înșfăcat pa­gina, care avea o mare valoare practică (se putea rula şi fabrica o ţigaretă - avea mul­te întrebuinţări, după cum o atestă me­moriile din Gulag), dar şi informativă: deţinuţii supuşi unui baraj informaţional complet nu trebuiau să ştie nimic din ce se întâmpla în afara Gu­lagului. Tatăl său descoperă – ne putem închipui vo­lup­tatea cu care un om cult de­vorează o pagină dintr-un ziar cultural după ani de se­cetă - recenzia unei an­to­logii de poeme scrisă de câţiva tineri poeţi, printre care se afla şi Ana Blandiana, pseudonimul special ales, desemnând satul mamei din jud. Alba, pseudonim pe care tatăl nu avea cum să-l cunoască, fiind închis. Ta­tăl, mândru, le spune colegilor de de­tenţie: „Este fiica mea, cu siguranţă este ea. Blandiana e satul soţiei mele. Fiica mea scria versuri de când era mică. Nu­mai ea poate să fie“. Un episod care poa­te sta alături de cele relatate de Şalamov, Soljeniţîn sau Guinzburg, din memoriile lor celebre și clasice despre Gulag. Au­toa­rea analizează toată această lungă perioadă din viaţa ei, încercând să înţeleagă re­sor­turile Răului, resimţind de multe ori mai degrabă o stare de empatie decât de con­damnare inchizitorială. Există și multe amin­tiri care sunt, probabil, comune mul­tora dintre cei care au apucat să trăiască înainte de 1989 (ascultarea postului de ra­dio Europa Liberă croşetând o imensă fus­tă, refuzul de a sta la nesfârșitele cozi în pe­rioada de final, preferând în schimb ciu­percile - una dintre ele, gigantică, fiind „te­leportată“ din Comana pe preşul din faţa apartamentului din Bucureşti de către organele de Securitate – sau experienţa anu­ală a înregistrării maşinii de scris la Sec­ția de miliție, în ideea de a împiedica răs­pândirea samizdatului). Nu există în această carte un fundamentalism anti­co­munist, cum ar formula intelectualii stân­gişti de mucava din Occident şi chiar din România ultimilor ani.

 

Cea de-a doua perioadă este cea de după 1989 – o epocă foarte agitată şi pentru Ana Blandiana, cel puţin în primul de­ceniu, când a fost puternic implicată în transformările politice care au avut loc în România odată cu înfiinţarea Alianţei Ci­vi­ce, a cărei preşedinte a fost până în 2001, sau apariţia PAC. Sunt multe detalii despre această perioadă care sunt deosebit de in­teresante, de la transformarea lucrativă a aparatului Securităţii până la informaţii, stări sufleteşti şi imagini din Piaţa Uni­versităţii. În acest context, Ana Blandiana îşi manifestă întregul dispreţ faţă de de­ţinerea puterii într-o lume atât de ob­se­dată de cucerirea şi păstrarea ei. De­pen­denţa de Inelul Puterii, pentru a prelua din Tolkien, îi poate atinge şi schimba ire­mediabil şi pe intelectuali iniţial stimabili. Adresându-i-se lui Emil Constantinescu după ce devenise preşedinte, acesta o ia din prima tare, cu întrebarea: „ce mai vrei şi tu?“ (în sensul de funcţie). In­vo­luţia ulterioară a personajului nu avea de­cât să o confirme. „Dacă aş fi întrebată ca­re este lucrul esenţial pe care l-am în­văţat după 1989, cred că aş răspunde că am învăţat că nimic nu se poate face prin procură, că numai ceea ce faci cu mâ­na ta este făcut şi că orice delegare de intenţie este o trădare de intenţie.“

 

Un alt plan este cel dezvoltat în jurul unor reflecţii tăioase, foarte pertinente despre prezent. Despre dispariţia încrederii în re­laţiile dintre membrii societăţii, Ana Blan­diana scrie: „Criza mondială ia în Ro­mâ­nia forma - infinit mai greu de depăşit - a crizei de încredere. Toate catastrofele cărora le cădem pradă au la bază in­ca­pacitatea noastră de a mai avea în­cre­dere unii în alţii. La noi, convingerea fie­căruia că toţi ceilalţi îl vor înșela şi că, deci, abilitatea sa va consta în ca­pa­ci­ta­tea de a se apăra înşelând la rândul său se află la originea nu numai a răului, ci şi a sărăciei. (...) Din păcate, anul 1989, care ar fi putut fi, în acest sens, similar anului 1918, a fost un nou început, ratat şi chiar agravant, prin distrugerea ilu­ziilor“.

 

Remarcabil la aceste memorii este faptul ca Ana Blandiana nu le folosește drept ar­mă de atac (mai degrabă, de apărare) pen­tru a împărți lovituri în stânga și în dreap­ta în lumea culturală românească, chiar dacă sunt relatate nenumărate episoade care au marcat cariera sa scriitoricească. Multe dintre aceste referiri se pot încadra în categoria clarificărilor personale (cazul Emil Constantinescu, Nicolae Manolescu și episodul PAC). Pentru că acest volum are inserate în structura sa nenumărate in­trospecții care se axează asupra scrisului, genezei ideilor, motivației acestei în­de­let­niciri atât de complexe și nu întotdeauna înțeleasă de o societate din ce în ce mai abrutizată, lumea scriitorilor cu vanitățile ei (episodul celor două jurizări la care a luat parte). „Întotdeauna am scris în sal­turi, în etape şi niciodată nu am fost si­gu­ră că etapa următoare va mai avea loc. Pentru că n-am fost în stare să scriu altfel decât ieşind din viaţa mea obiş­nuită, decupând timpul poeziei din tim­pul vieţii. Şi, cum această plecare se fă­cea greu, adesea viaţa refuzând pur şi simplu să se lase întreruptă provizoriu, speranţele şi tensiunea care se acu­mu­laseră aveau un orizont de aşteptare cu valenţe aproape magice. Plecam la scris cum plecau sfinţii în pustie, ca să-l în­tâl­nească pe Dumnezeu, iar ceea ce urma avea uneori într-adevăr trăsăturile mi­racolului. Când începeam să scriu, nu aveam senzaţia prea plinului care se revărsa, ci mai curând a uimirii ce tre­cea prin mine.“ sau „Acum sunt convinsă că singura deosebire dintre scriitori şi critici este aceea că primii se exprimă folosind ca materie primă confruntarea cu viaţa, în timp ce ceilalţi, criticii, se ex­primă folosind ca materie primă con­fruntarea cu literatura.“

 

Greu de definit această adevărată poartă prin care intri ca un ne­avenit în sufletul curat şi cinstit al unui om curajos. Cu mo­des­tie, am putea cataloga volumul drept un portret realist, prea puţin fla­tant, al societăţii româneşti, dar şi ana­tomia unui suflet ales. „Până la urmă, sin­gurul lucru cu adevărat de folos în istorie (indiferent ce fel de istorie) sunt modelele. În absenţa lor, ideile şi chiar acţiunile nu folosesc la nimic, ci trec fă­ră să lase urme, ca şi cum n-ar fi exis­tat, ca şi cum toate eforturile pe care le-au presupus nu s-ar fi produs sau s-ar fi produs degeaba. Modelul este cuvântul întrupat, fapta personalizată, omul care exprimă ideea şi dovedeşte că ea poate trăi.“ Din punctul nostru de vedere, Ana Blandiana este unul dintre modelele (des­tul de puţine, dacă stăm să le numărăm cu onestitate, din ce în ce mai puţine) pe care ţara asta le poate oferi în ultima ju­mătate de secol. Faptul că România nu con­ş­tientizează care ar trebui să-i fie mo­de­lele este una dintre notele ei proaste (prea multele).

http://www.revista22.ro/nou/imagini/slider5/carte_codrut.jpg

ANA BLANDIANA - Fals tratat de manipulare (Editura Humanitas, 2013)

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22