Pe aceeași temă
Asistăm de câteva zile, alături de întreaga planetă, la evenimentele din Egipt, încercând să le înţelegem sensul. În discursul difuzat de televiziunea egipteană, sâmbătă dimineaţa, preşedintele egiptean Huosni Mubarak, făcând uz de intens exploatata imagine a liderului-tată al naţiunii, se delimita de guvernul ineficient în aplicarea reformelor sociale şi promitea să răspundă aspiraţiilor legitime ale poporului. Însă poporul şi-a exprimat clar, pentru prima dată, aspiraţiile: ash-shabu yuridu isqat ar-rais (poporul doreşte căderea preşedintelui), dând expresie astfel celor mai ascunse temeri ale rais-ului, dar şi ale unui întreg sistem, precum şi ale susţinătorilor interni şi externi ai acestuia. Momentul exploziei sociale egiptene nu este greu de explicat, dată fiind starea de tensiune acumulată în ultimii ani. Frustrările sociale, lipsa de perspectivă a tinerilor care sunt martori ai ascensiunilor sociale susţinute exclusiv de privilegii, atenuarea în proporţii considerabile a simbolisticii luptei pentru diverse cauze supranaţionale, toate acestea pot fi explicaţii pentru momentul exploziei sociale din Egipt. Statul autoritar, prin mecanismele sale, a reuşit să ţină în frâu revendicările populare, însă ca orice mecanism nu poate funcţiona la nesfârşit, cum remarcă Hisham Ben Abdallah El Alaoui, într-un articol din Le Monde Diplomatique (aprilie, 2008).
Evenimentele aflate în curs în Egipt survin după momentele tensionate care au urmat alegerilor legislative din toamna trecută şi care au reconfirmat natura autoritară a regimului şi lipsa de alternativă politică. Rezistenţa la reformă a regimului Mubarak, remarcată ca atare şi sancţionată verbal şi de preşedintele american Barack Obama în discursul istoric din capitala Egiptului, din iunie 2009, este probabil cauza declanşatoare a recentelor proteste. Cert este că, indiferent de cauzele care stau la baza acestei explozii sociale, ea reprezintă o situaţie destul de stânjenitoare pentru aliaţii occidentali ai liderului egiptean. Destul de vocali în alte cazuri de abuzuri politice şi lipsă a tendinţelor democratice, principalele forţe occidentale au avut în aceste zile reacţii în aşteptare, consecutive desfăşurării unuia sau altuia dintre evenimente punctuale din teren. Această atitudine nu a trecut fără să fie remarcată ca atare de către manifestanţii de pe străzile oraşelor egiptene ale căror mesaje pentru Statele Unite s-au făcut clar exprimate inclusiv prin intermediul postului de televiziune CNN, aflat la faţa locului. Please, dont help Mubarak! sau You are feeding the Dragon!, alături de alte mesaje asemănătoare s-au auzit pe străzile din Cairo şi Alexandria, dovedind un simţ politic poate mai dezvoltat decât în cazul multor analişti.
În discursul american şi depoziţiile publice ale liderilor Administraţiei de la Washington şi-a făcut loc, de la bun început, termenul „stabilitate“: nevoia de stabilitate a Egiptului primând, pare-se, în faţa altor aspecte. Desigur, ca în multe alte dăţi în istoria recentă a Orientului Mijlociu, priorităţile politicii occidentale nu coincid cu aspiraţiile popoarelor din regiune. Însă, aşa cum observa un experimentat diplomat egiptean, Abdallah Al-Ashal, într-o intervenţie la postul de televiziune Al-Jazeera, situaţia favorabilă preşedintelui Mubarak s-ar putea răsturna, atunci când interesele americane în zonă vor fi afectate în vreun fel sau altul de susţinerea acordată regimului egiptean în funcţie.
Opiniile analiştilor occidentali, care subliniază, la unison cu liderii politici, pericolul islamist care pândeşte Egiptul, erau anticipabile. Se înscriu în fapt într-un clişeu discursiv care a fost pe rând experimentat, cu succes, în cazul Algeriei la începutul anilor nouăzeci, mai apoi în situaţia creată în Teritoriile Palestiniene prin victoria obţinută de gruparea Hamas în legislativele din 2006. Este interesant de observat cum acest tip de discurs nu lasă alternativă pentru vreo posibilă altă evoluţie, scenariul negativ al pericolului islamist fiind tot ceea ce poate anticipa analiza politică occidentală. Recentele declaraţii ale Fraţilor Musulmani de susţinere pentru Muhammad El-Baradei ca lider al opoziţiei şi intenţia anunţată a acestora de a sta în planul secund al evenimentelor, tocmai pentru a nu oferi regimului motivaţia de a merge înainte, au fost interpretate aproape imediat ca abile manevre politice ale grupării de orientare islamistă. Canalele de televiziune occidentale difuzează interviuri cu personalităţi a căror credibilitate nu poate fi pusă în discuţie şi care, invariabil, fac referire la ce ar însemna un Egipt condus de Fraţii Musulmani pentru regiunea Orientului Mijlociu. Tot astfel, imagini cu protestatari care-şi îndeplinesc în stradă ritualul rugăciunii, dar şi voci disperate care mărturisesc, într-o engleză aproximativă, ura faţă de Mubarak şi alianţa acestuia cu Israelul nu fac decât să întărească această idee. Ameninţarea islamistă este un mit cu grijă întreţinut de Occident în bună colaborare cu regimul Mubarak, atrăgea atenţia Muhammad El-Baradei într-unul dintre interviurile acordate recent. Fraţii Musulmani nu trebuie excluşi din formula politică la care va ajunge un posibil Egipt post-Mubarak, pentru că excluderea creează frustrare şi, consecutiv, revoltă şi contestare. Însă mitul pericolului islamist se poate dovedi încă o dată salvator pentru regimul Mubarak.
Preşedintele egiptean foloseşte cu abilitate acest argument, indicând deja vinovaţii pentru starea de instabilitate care a cuprins Egiptul: forţe care agită sloganuri religioase s-au infiltrat în rândul manifestanţilor, deturnând astfel sensul aspiraţiilor legitime ale poporului egiptean.
LAURA SITARU este lector, dr. la Secţia Arabă, Universitatea Bucureşti.
Citeşte şi despre: Egipt, Mubarak, Fratii Islamici, Cairo, Baradei.
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2025/05/Bolojan - Nicusor.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2019/06/kelemen hunor.jpg)
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2024/05/foto 1 interviu joja pag 8.jpg)
Comentarii 17
Radu - 02-07-2011
Nu am reusit, evident, sa fiu succint. Macar, insa, am ajuns la sfarsit. Nu sufar de betia cuvintelor, dar am crezut necesar sa enumar toate argumentele pe care le-am considerat ca imi sustin opinia. Nu doresc sa imi contrazic cu orice pret interlocutorul, dar contradictiile intre ideile din textul articolului si ceea ce am perceput ca realitati ale acstei tari m-au determinat sa scriu. In fine: Polemizez cu dvs. deoarece consider ca va intemeiati rationamentul pe argumente care vizeaza doar aspecte punctuale, ignorand perspectiva mai ampla, si incercati sa impuneti ca decisive elemente care joaca un rol periferic in economia evenimentelor. Gata.
RăspundeRaspuns lui A.A. - 02-07-2011
1. Citeste intotdeauna cu atentie. 2. Te-ai plimbat degeaba. 3. N-ai invatat nici macar sa fii politicos in plimbarile tale desi spui c-ai conectat persoane de mare calitate. 4. Gasim o tema, scriem ceva pe subiect (credem noi) si publicam. Da bine la C.V. si oricum prietenii si cunostintele ne sustin la comentarii. Are sau nu legatura cu realitatea nu mai conteaza. Nu mi-am pierdut vremea in explicatii, lamuriri, exemplificari dar daca ai sa citesti comentariile excelente ale lui Radu poate ai sa pricepi. Din pacate asa stau lucrrile. Nu mai sari cu comentariile "din cauza de amicitie"; se observa si nu-i frumos. Ironia poate deveni uneori utila si cum cred ca stii rasul vindeca moravurile. Cutele frontale si privirea scrutatoare revolutionara a la amicul Che nu sunt intotdeuna indicate daca nu intelegi realitatea. Va iubesc pe toti si daca cineva s-a suparat cer scuze.
RăspundeRadu - 02-07-2011
Nu cred ca sunt tocmai pesimist, ci incerc sa abordez lucrurile dintr-o perspectiva analitica. Entuziasmele din piata publica nu pot servi ca argumente pentru realizarea unei constructii politice credibile. De ce au iesit in strada ? Din dorinta de democratizare ? Unii, putini, dar, insa pe cei mai multi ii exaspereaza scaderea alarmanta a nivelului de trai si absenta solutiilor din partea guvernului la somajul in crestere. La fel ca in toata lumea islamica, in Egipt tinerii reprezinta un procent foarte ridicat. Din nou, statistica ne vine in ajutor: tarile in care populatia este, majoritar, formata din oameni tineri, au un mare potential de instabilitate. Tarile stabile sunt cele in care, numeric, domina oamenii in varsta. Necesitatea Israelului de a negocia cu statele ‘relevante’ ale lumii arabe ramane la stadiul de deziderat daca avem in vedere ca la Ierusalim exista un guvern condus de Benjamin Netaniayhu, care si in trecut a dovedit inflexibilitate. Lumea araba are, in acest moment, pe cel mai nepotrivit partener de dialog in acest guvern, in care ministrul de externe este Avigdor Liberman. Si chiar daca, ajunsa, la putere, Fratia Musulmana nu va denunta tratatul de pace cu Israelul (asa cum, de altfel, a declarat-o in mod raspicat), dar cu siguranta nu va mai respecta embargoul pentru Fasia Gaza. Asta inseamna ca nu mai ales medicamente vor trece spre acest teritoriu invecinat cu Egiptul, ci mai ales arme. Este ceea ce intereseaza cu adevarat conducerea Hamas, al carei dublu discurs ci cinism sunt bine cunoscute. In timpul recentului conflict cu Israelul, toate obiectivele sale erau plasate langa sau chiar in imobile locuite de civili pentru ca loviturile aeriene sa faca victime in randul acestora. O metoda ‘excelenta’ de a castiga capital politic. In general, cauza palestiniana constituie mai mult un pretext retoric pentru lumea araba. Atitudinea reala a putut fi cunoscuta in urma evenimentelor din Iordania dintre 1970-1971. Mai bine inarmat, Hamas va continua sa provoace mari probleme, si ma tem ca Israelul nu va ramane dator. Democratia s-a nascut in mediul generat de lumea protestanta a secolelor 17-18 si s-a extins si realizat acolo unde conditiile istorice si formatia culturala au permis-o. Are ca ingrediente necesare individualismul, contractualismul si universitatea. In rest, e un fapt dovedit, nu reuseste. In Europa de Est a reusit doar partial, in America Latina ‘functioneaza’ cu mari rateuri, in Extremul Orient traieste acolo unde au existat dominatie britanica si influente SUA, iar conditiile locale ofereau ‘materia prima’ pentru asemenea evolutii. Este mai curand exceptia, nu o concluzie logica a evolutiei societatilor. Nu as fi primul care afirma acest lucru. Nu sustin nici eu ca Egiptul poate exista de-a pururi sub un regim incremenit, dar cred ca in aceasta tara nu poate opera decat un autoritarism moderat. Sa nu uitam ca si aici armata reprezinta un factor important. Polemizez cu dvs. deoarece consider ca va intemeiati
RăspundeRadu - 02-07-2011
Revolutiile nu sunt opera celor naivi, ci a celor versatili si fara niciun principiu. Asta pentru ca singura rasplata a luptei pentru putere este puterea, iar cei care inteleg cel mai bine acest lucru sunt singurii calificati sa castige. Nu va mai entuziasmati adolescentin cand vedeti ca strada este dominata de o ‘inteligentsia’ care foloseste Internet, Twitter, etc. Acestea sunt simple vehicule de transmitere a informatiei, nu continuturi. Continutul, adica specificul cultural local este cu totul altul. Ei constituie o minoritate modesta ca procent din masa populatiei egiptene si aflata departe de aspiratiile majoritatii. De ce treceti sub tacere statisticile care dovedesc ca valorile populatiei egiptene sunt departe de cele cu care se construieste o societate democratica: 59 la suta doresc un regim islamist, procente de peste 80 la suta pentru lapidarea adulterinilor, al-Qaida si Hezbollah nu sunt chiar ceva nerecomandabil, etc. ? Vad ca solutie pentru Egipt un autoritarism moderat, dar cat priveste instaurarea unei democratii functionale, asa ce va este irealizabil. Pentru moment, Fratia Musulmana va ramane in fundal, din ratiuni de strategie. Pe viitor, insa, va deveni tot mai vizibila. Ma tem ca va fi cam alarmant de vizibila.
RăspundeRadu - 02-07-2011
Dana, nu stiu de unde ati tras concluzia ca sunt incrancenat. Daca ati pus acest lucru pe seama faptului ca am postat de doua ori acelasi text, v-ati grabit putin cu concluziile. A fost o simpla ‘eroare tehnica’. Pentru ca in ceea ce priveste tonul, cred ca nimic din enunturile mele nu a vadit patima, ci dimpotriva, cred eu, un efort de obiectivare. Cat despre pesimism, as putea sa va replic ca, din perspectiva mea, sunteti excesiv de optimista. Dar o asemenea remarca nu s-ar inscrie in campul argumentelor. Imi veti permite, sper, sa postez si partea din primul text care nu a intrat in prima mea postare. Apoi va voi raspunde incercand sa fiu mai concis. 4. Pe masura ce lucrurile evolueaza, chiar in interiorul formatiunii ajunse la putere se produce un proces de decantare care duce la eliminarea moderatilor si a celor ezitanti din randul propriilor randuri. Aici aduc ca exemple ‘regimul celor 30 de tirani’ de la Athena, instaurat in 404 i. Hr., cand radicalul Critias l-a eliminat pe moderatul Theramenes, sau cazul lui Danton, eliminat ca ‘tradator al revolutiei’ de catre Robespierre si Saint-Just. Prin urmare, idealismul si democratia mor inainte de a se naste. Intre revolutii si aceste deziderate nu exista legatura. Revolutiile (atunci cand nu sunt simple lovituri de stat sau nu sunt innabusite) aduc la putere pe cei mai sangvinari indivizi, mai lipsiti de scrupule si de mila. Reteta succesului este simpla: o dorinta de putere si disponibilitatea de a face orice, dar orice, pentru obtinerea ei. Revolutiile constituie mediul cel mai propice pentru afirmarea acestor indivizi. Va recomand, in acest sens lectura ‘Eseului asupra revolutiei din Franta’ al lui Edmund Burke. Dar nu numai lucrarea parintelui conservatorismului britanic vorbeste despre caracterul revolutiilor, ci orice studiu aprofundat al istoriei acestui fenomen. 5. Democratia nu reprezinta un produs inerent al societatii omenesti, un bun ‘anistoric’, asa cum il prezenta Fukuyama intr-o lucrare aparuta in anii 90 in siajul optimismului creat de caderea comunismului in Europa. Democratia este mai curand un ‘accident’ al istoriei, aparuta intr-un context cultural si un cadru istoric strict circumscrise. Le putem explica, dar nu le putem determina asimilarea in alta zona a lumii. Fiind rezultatul unui proces specific, particular, nu poate fi, pur si simplu transpus in alta parte ca o piesa semifabricat. Nimic din cultura si istoria popoarelor Orientului Mijlociu nu poate asigura succesul unei asemenea formule de societate in aceasta regiune. Prin urmare, intrebarile retorice in nota unei generoase candori new-age cu privire la sansele realizarii unei societati democratice in regiunea in speta raman...retorica. In concluzie, istoria revolutiilor nu ne ofera niciun motiv de optimism. Experienta istorica dovedeste ca revolutiile nu le ofera niciun loc celor moderati, animati de idealuri si bune intentii, decat pe cel de victima. Revolutiile nu sunt opera celor naivi, ci a celor versa
RăspundeDana - 02-06-2011
@D-nule Radu, vad ca sinteti foarte incrincenat si pesimist in scenariul pe care il imaginati. Totusi trebuie sa admiteti ca presedintele egiptean care este un om experimentat si inteligent trebuia sa anticipeze aceasta revolta pentru ca s-a acumulat prea multa tensiune si sa pregateasca trecerea la un regim democratic poate asemanator celui existent in Turcia sau Liban. Sau poate o varianta chiar mai buna decit in Liban pentru ca Egiptul nu are amestecati arabi suni si shia si efectul Iranului nu este asa mare ca in Liban.Prin caracteristicile Egiptului (promotor cultural pentru lumea araba laica si care are multi intelectuali angajati si reprezentativi pentru lumea araba) aceasta tara este compatibila cu democratia. Exercitiul democratic este foarte util si pentru "domesticirea" extremismului pentru ca eu consider ca mai degraba in regimuri oprimante se manifesta sub forma terorismului din cauza frustrarilor acumulate. Egiptul va ramine un loc al stabilitatii in regiune pentru ca are o pozitie strategica, s-a investit mult in asta si se va investi in continuare. Nu se va modifica mare lucru pe plan international, nimeni nu-si permite ruperea relatiilor cu statul Israel. Apare insa o noutate, necesitatea Israelului de a negocia cu state arabe devenite in timp "relevante", caz care cere mai mare abilitate diplomatica si evident concesii de ambele parti. Se deschide o noua etapa.
RăspundeRadu - 02-05-2011
Laura & Cititi va rog aceasta stire si reflectati in ce lume s-ar putea sa traim in viitor (redau fragmente): *Miscarea islamista Fratia Musulmana, principala forta de opozitie egipteana, spera sa creeze un guvern interimar si sa anuleze acordul de pace semnat cu Israelul, imediat dupa demisia presedintelui Mubarak, a declarat joi purtatorul de cuvant al gruparii, Rashad al-Bayoumi. ‘O data Mubarak plecat si un guvern interimar format, va trebui sa anulam acordul de pace cu Israelul", a spus el, intr-un interviu acordat televiziunii japoneze NHK si citat de Ria Novosti.’ Rashad al Bayoumi, cadru universitar si mana dreapta a liderului Mohammed Badie, considera ca acordul de pace afecteaza interesele si demnitatea Egiptului, dar si ale intregii lumi arabe.* *Chestionat cum comenteaza rolul lui ElBaradei in aceste revolte, numarul doi al Fratiei Musulmane a spus ca laureatul premiului Nobel pentru Pace este un membru al opozitiei ca oricare altul. ‘Aici, este cvasi-necunoscut. Iar poporul nu alunga un dictator pentru a-l inlocui cu un necunoscut a carui reputatie si imagine au fost fabricate de CNN’.* In pofida faptului ca Fratia Musulmana nu este o organizatie omogena, monobloc, lucrurile nu vor ramane pentru mult timp asa. Experienta istorica in privinta revolutiilor (excludeti aici ‘Glorioasa revolutie’ de la 1688 din Anglia care a fost rezultatul unui compromis rational intre doua factiuni ale elitei politice) ne invata cu totul altceva: 1. Factiunea care ajunge la putere in urma unei revolutii nu este cea mai reprezentativa din punct de vedere numeric. 2. Revolutiile nu sunt castigate niciodata de idealisti si nici macar de moderati. Dimpotriva, acestia sunt victimele ei predilecte. 3. Castiga intotdeauna formatiunea care actioneaza cel mai dur, nemilos si fara scrupule. La inceput, aceasta intra intr-o coalitie cu formatiuni si partide liberale. Cu alte cuvinte, castiga cel care isi doreste cel mai mult puterea, are mijloacele, experienta politica, reteaua de influenta in teritoriu si strategiile cele mai elaborate. In cazul de fata, Fratia Musulmana este cea care raspunde cu succes tuturor acestor exigente. La inceput, dupa o scurta ‘luna de miere’, ea va incepe sa blocheze toate initiativele ‘tovarasilor de drum’. Va urma campania de compromitere si treptata marginalizare a acestora, si noi reasezari ale algoritmului coalitiei. Apoi, ‘aliatii’ sunt acuzati de tradare si alungati de la putere. Lucrurile nu se opresc aici. Al treilea pas il constituie inscenarea de procese sub acuzatia de tradare (aici repertoriul este infinit) daca nu chiar, potrivit ‘cutumei’ zonei, eliminarea fizica a fostilor aliati deveniti dusmani si tradatori. Aici aveti ca exemplu eliminarea de pe scena politicii iraniene de catre Khomeini a celorlalte forte care au participat la revolutia din 1979, sau a mensevicilor de catre bolsevici. 4. Pe masura ce lucrurile evolueaza, chiar in interiorul formatiunii ajunse la putere se produce un proc
RăspundeRadu - 02-05-2011
Laura & Cititi va rog aceasta stire si reflectati in ce lume s-ar putea sa traim in viitor (redau fragmente): *Miscarea islamista Fratia Musulmana, principala forta de opozitie egipteana, spera sa creeze un guvern interimar si sa anuleze acordul de pace semnat cu Israelul, imediat dupa demisia presedintelui Mubarak, a declarat joi purtatorul de cuvant al gruparii, Rashad al-Bayoumi. ‘O data Mubarak plecat si un guvern interimar format, va trebui sa anulam acordul de pace cu Israelul", a spus el, intr-un interviu acordat televiziunii japoneze NHK si citat de RIA Novosti.’ Rashad al Bayoumi, cadru universitar si mana dreapta a liderului Mohammed Badie, considera ca acordul de pace afecteaza interesele si demnitatea Egiptului, dar si ale intregii lumi arabe.* *Chestionat cum comenteaza rolul lui ElBaradei in aceste revolte, numarul doi al Fratiei Musulmane a spus ca laureatul premiului Nobel pentru Pace este un membru al opozitiei ca oricare altul. ‘Aici, este cvasi-necunoscut. Iar poporul nu alunga un dictator pentru a-l inlocui cu un necunoscut a carui reputatie si imagine au fost fabricate de CNN’.* In pofida faptului ca Fratia Musulmana nu este o organizatie omogena, monobloc, lucrurile nu vor ramane pentru mult timp asa. Experienta istorica in privinta revolutiilor (excludeti aici ‘Glorioasa revolutie’ de la 1688 din Anglia care a fost rezultatul unui compromis rational intre doua factiuni ale elitei politice) ne invata cu totul altceva: 1. Factiunea care ajunge la putere in urma unei revolutii nu este cea mai reprezentativa din punct de vedere numeric. 2. Revolutiile nu sunt castigate niciodata de idealisti si nici macar de moderati. Dimpotriva, acestia sunt victimele ei predilecte. 3. Castiga intotdeauna formatiunea care actioneaza cel mai dur, nemilos si fara scrupule. La inceput, aceasta intra intr-o coalitie cu formatiuni si partide liberale. Cu alte cuvinte, castiga cel care isi doreste cel mai mult puterea, are mijloacele, experienta politica, reteaua de influenta in teritoriu si strategiile cele mai elaborate. In cazul de fata, Fratia Musulmana este cea care raspunde cu succes tuturor acestor exigente. La inceput, dupa o scurta ‘luna de miere’, ea va incepe sa blocheze toate initiativele ‘tovarasilor de drum’. Va urma campania de compromitere si treptata marginalizare a acestora, si noi reasezari ale algoritmului coalitiei. Apoi, ‘aliatii’ sunt acuzati de tradare si alungati de la putere. Lucrurile nu se opresc aici. Al treilea pas il constituie inscenarea de procese sub acuzatia de tradare (aici repertoriul este infinit) daca nu chiar, potrivit ‘cutumei’ zonei, eliminarea fizica a fostilor aliati deveniti dusmani si tradatori. Aici aveti ca exemplu eliminarea de pe scena politicii iraniene de catre Khomeini a celorlalte forte care au participat la revolutia din 1979, sau a mensevicilor de catre bolsevici. 4. Pe masura ce lucrurile evolueaza, chiar in interiorul formatiunii ajunse la putere se produce un proc
RăspundeSTAN PATITU - 02-04-2011
De ce sa complicam lucrurile? Revolutia asta, ca mai toate de altfel, se face de foame. Restul sunt vorbe goale. Egiptenii au au trecut de 80 milioane.
RăspundeMaria R. - 02-04-2011
Articol bine-venit,iar comentariul d-lui Emil il completeaza excelent! Dupa acesti 20 de ani in care si eu,ca toti concetatenii mei, avem,in sfirsit,acces la informatia din toate sursele posibile,in ce priveste lumea araba(dar as extrapola si la Africa,de ex.)am o mica-mica nedumerire:de ce credem noi,occidentalii ca modelul nostru de societate este cel acceptat/ori DE acceptat de catre lumea islamica? Am folosit cuvintul occidentali doar in sens geografic fata de statele cu predominanta islamica. Dupa toate intamplarile ultimelor decenii,nu as fi surprinsa daca acea Fratie Musulmana(poate gresesc denumirea,scuze a priori!)ar ajunge sa se impuna in Egipt,ceea ce probabil ar da avint fundamentalistilor,drept care foarte multa lume ar avea mari probleme. La dl/dna Mambo-Protocoalele Sionului mai lipseau din op!
Răspundetaciturnus - 02-03-2011
foarte bun articolul! ca si cartea din 2009 dealtfel! jos palaria!
RăspundeDana - 02-03-2011
Felicitari pentru articol:obiectivitate si bun simt. @Nicu propabil o citeste cam des pe d-na Mungiu Pipidi incercind sa fie si spiritual nu reuseste decit o demonstatie de xenofobie penibila. Categoric asistam la evenimente istorice foarte importante care ar trebui salutate si orintate spre fagasul normal, nu denaturate si inflamate artificial. De ce sa nu admitem aspiratia si a statelor arabe la democratie? In fond impartasim aceleasi spatii de consum, accesul la internet a format noile generatii intr-un alt spirit, cel al libertatii. In spatiul virtual o pot face, de ce sa nu o faca si in spatiul public? Pina mai ieri toata lumea arata cu degetul incapacitatea lumii arabe de a construi democratii, si numara regimurile dictatoriale din tarile lor, acuma cind oamenii forteaza nota in aceasta directie, occidentul se ingrijoreaza scotind sperietoarea extremismului islamic la vedere. Fiecare tara are extremistrii ei, dar Egiptul fiind o tara care traieste din turism va sti sa-i gestioneze pentru a nu afecta prosperitatea economica,stabilitatea si siguranta in zona Orientului Mijlociu. Ei doresc numai libertate, asa cum am dorit-o noi in 89. Romanii au multe prejudecati in privinta lumii arabe, care este mult mai pragmatica si mai asezata decit Estul Europei de exemplu.
RăspundeLiviu din Timisoara - 02-03-2011
"Mambo": Ca lumea araba, detinatoare de rezerve energetice, vrea un loc la masa greilor planetei, este evident.Pentru asta, au nevoie, in viziunea actuala, de forta militara comparabila. Ori aici incepe tambalaul cel mare: lumea occidentala, mare consumatoare de energie, nu vrea sa se stie la mana celor care detin energia asta. Greseala arabilor este aceea ca fac din Israel tapul ispasitor al frustrarii lor ... Au mai facut-o si altii inainte.Vina evreilor este ca in absolut toate domeniile intelectuale exceleaza! Ar trebui sa luam cu totii,aminte! In rest, se cam profileaza: Rusia face jocul in zona, prin rezervele sale si traditia unei scoli stiintifice remarcabile...China-mare putere demografica si unitara iar Americii de Nord nu-i mai ramane decat influenta ...(Unde?) si importul masiv de materie cenusie.Restul, statele europene, raman pe post de "mediatori" dupa experienta zecilor de milioane de morti, ca lectie a istoriei. Fata de cele doua razboaie prin care a trecut Occidentul, pana sa se " aseze " ... ceea ce se intampla acum in zona araba nu este decat o paruiala, o mica ciondaneala dintre copii. Sa speram ca se vor cuminti, totusi. Pe de alta parte, totusi, iata costul alungarii evreilor din Europa, acum 60 de ani: au nevoie de un stat al lor care are obligatia sa ii primeasca pe cat mai multi! Cel mai bine ar fi sa fie chemati inapoi ...fiindca, acolo unde sunt, isi face loc ratiunea.Dar nu cred ca mai vor sa se trezeasca linsati vreodata!Si le dau perfecta dreptate!Shalom!
RăspundeA. A. - 02-02-2011
Nicu, pe bune ?! eu m-am cam plimbat si nu rețin să fi văzut lucrurile descrise de tine, ba am văzut persoane mult mai educate și mai civilizate decât mulți dintre dragi noștri români. Eu zic că dacă cineva nu știe despre ce este vorba și nu are habar, mai bine își ține gura decât să se facă de rușine. Eu nu mă pricep la inginerie, la mașini, așa că nici nu îmi exprim păreri legate de lucruri pe care eu nu le înțeleg. Sincer e păcat, câteodată mă gândesc că numai proști și ignoranți sunt în țara asta, vorbiți și voi ca să aveți ce face.
Răspundenicu - 02-01-2011
Scumpi comentatori, specialisti in politica garoafei infipta-n teava pustii si a batistutei legate la tragaciul AKM-ului se joaca de-a democratia prin colbul desertului arab. Draga zana neprihanita a statului de drept, draga mireasa neintinata a democratiei de Dambovita fluturasii pe care-i prinzi in cosulet tocmai ti-au devorat degetutele si sunt pe cale sa-ti halesca hulpavi si jumatate de cap cu ureche cu tot. Heruvimii pe care-i zaresti printre piramide sunt pe cale sa-ti insurubeze doua rachete SS in buzunarele sortuletului.Lumea mai dreapta si mai buna pe care o nutresti pentru popoarele arabe fratesti zace si acum in 1001 de Nopti. Arunca privirea suava din albastrii ochisori peste zarile Damascului, a Islamabadului si Kabulului a Gazei si Beirutului si-ai sa vezi capetele zburand si-ai sa auzi sangele galgaind si-ai sa simti in nari putoarea mortii. Plimba-ti trupul suav si zglobiu prin Londra si Paris, prin Amsterdam si Copenhaga si cauta-i cu atentie pe semenii tai in trup si mai ales in simtire si spune-ne ce vezi. Scumpa mea, nu te mai juca cu chibriturile in arsenalul armatei; lumea pe care tu o doresti si sincer o doresc si eu e departe, atat de departe ca poti sa consideri ca nu exista. Ca sa poti juca un joc pe care sa-l mai si castigi trebuie sa cunosti bine regulile. Nu poti castiga la sah cu regulile de la table si ivers. Daca te pricepi la sah, joaca sah dar sa nu te astepti sa castigi la table. Te las in lumea ta fericita in mijlocul ingerilor si a heruvimilor in miros de mirt si portocal. Hai pa ca bati campii !
RăspundeMambo - 02-01-2011
-In fine, iese din umbra adevaratul urzitor dar pentru prima si rara oara ca pagubas, ISRAELUL ! Se pare ca revolutia din Egipt nu a fost prevazuta din timp de MOSSAD !! Doua sunt marile pierderi pentru Israel care se intrevad cu ochiul liber: prima, frontiera cu fasia Gaza care va deveni , daca nu a si devenit deja, mai permeabila dinspre Egipt pentru muslimii autohtoni din Gaza care vor veni inarmati corespunzator pentru gherile urbane si atacuri contra baze israeliene dar si cu ajutoare alimentare si medicale si nu vor mai plati la punctele de trecere dinspre Israel, a doua - firmele israeliene si cele occ. cu board evreiesc care opereaza in Egipt si care vor inregistra pierderi daca nu vor fi sprijinite de noua conducere care va fi instaurata. Mai sunt si altele dar prin interesele americane in zona se citeste interesele statului Israel! Apropo, Israelul nu a resimtit nicio criza economica !
RăspundeEmil - 02-01-2011
Islamismul militant nu este un cliseu discursiv experimentat pe rând in Algeria, Teritoriile Palestiniene si acum in Tunisia si Egipt. Este o realitate care a putut fi tinuta in frau, in logica raului mai mic, doar prin intermediul Realpolitik, al regimurilor autoritare de genul celui al lui Mubarak & comp. Cliseu discursiv lipsit de continut devine abia cand este folosit in logica dihotomica de pe la noi. Pe de o parte, discursul de opozitie (inclusiv atunci cand vine de la cei cand cei care au oarece habar de subiect) ca sa nu fie de acord cu nimic din puctele de vedere oficiale (si oficioase), arunca in derizoriu orice referiri la democratizare, AlBaradey, si pedaleaza pe tema asta, a "islamismului militant". Pe partea cealalta, se tot flutura panaceul asta, al democratiei, al pietei, uitand sa se ridice macar cele mai elementare semne de intrebare, cum ar fi, dau si eu cateva exemple: "ce democratie e aia cu salariu mediu de 50 dolari pe luna? (atat e in Egipt) ", "stiati ca, potrivit unui sondaj PEW din decembrie 2010, 95% din musulmanii egipteni doresc o prezenta mai mare a Islamului in politica , 82% cer lapidarea pentru adulter iar 84% cer pedeapsa cu moartea pentru cei care renunta la Islam?". "Ce democratie e aia, totusi, in care, pe de o parte, irakienii la iesirea de la urne, prezentau mandri, degetul manjit cu cerneala, dar in acelati timp minoritatea crestina din Irak, relativ protejata pe timpul lui Saddam, a emigrat in proportie de 70-80%?" si multe alte intrebari din acelasi film.
Răspunde