Pe aceeași temă
După anexarea Crimeei de către Rusia și invadarea estului Ucrainei, prin analizele, interviurile și informațiile furnizate, ANTON ȘEKHOVȚOV s–a impus ca un expert reputat la nivel internațional. Originar din Sevastopol, Crimeea, lector asociat al Colegiului Noua Europă și al Legatum Institute, Anton îmbină experiența directă, personală a invaziei Crimeei cu cercetarea științifică a eurasianismului, a „noii drepte“ rusești și europene și a potențării de către Rusia lui Putin a extremismului din Uniunea Europeană.
Te-ai născut, ai studiat și te-ai format în Crimeea. Ce făceau în trecut cei care o conduc acum, care vă erau concetățeni?
În primul rând, trebuie spus că separatismul prorus în Crimeea a fost activ la începutul anilor ’90. Au fost inițiative separatiste proruse legate de fostul președinte al Crimeei, Iuri Meșkov. El a fost atât de prorus, încât Kievul l-a demis și a desființat și instituția de președinte al Crimeei. Lucrurile s-au liniștit apoi. Separatiștii nu au fost foarte activi, deși întotdeauna prezenți în peisajul politic.
Acum zece ani, separatismul prorus exista numai la nivel de Internet, de exemplu – Forumul Sevastopol. Aveau și inițiative off-line, demonstrau câteodată, organizau așa-numitul Ritual al Sevastopolului, vizitând anumite locuri legate de istoria rusă a Sevastopolului. Erau mici demonstrații.
Nici la nivel politic nu erau oameni proeminenți. În anii ’90 crima organizată era foarte activă. Cei care au vrut să părăsească această zonă infracțională, cei mai deștepți dintre ei, s-au făcut politicieni. Mulți au ales orientarea prorusă sau măcar o orientare care promova uniunea Rusia-Belarus-Ucraina, o acoperire pentru separatismul lor prorus.
Unitatea Rusă, partidul condus de Serghei Axionov, a obținut în 2010 doar 4% în alegerile regionale din Crimeea. Electoratul prorus vota în special pentru comuniști și Partidul Regiunilor, nu vota pentru cei ce susțineau separatismul pe față. Erau destul de marginali în politică.
Erau ciudați?
Câteodată da, erau și unii țicniți. Staliniști bătrâni pe care nimeni nu-i lua în seamă. Demonstrau cu portretele lui Stalin și Lenin, dar erau atât de caraghioși că toată lumea râdea de ei. Dar nu sunt ei oamenii care sunt acum la putere. Serghei Axionov, acum așa-numitul premier al Crimeei, numai cu câțiva ani în urmă era un personaj marginal.
Nu cred că separatiștii au jucat cu adevărat un rol important în ocuparea Crimeei.
Dar care a fost rolul lor din punctul de vedere al Rusiei?
Au fost puține partide care au primit finanțare rusească. Unul dintre acestea era Blocul Rus – dar nici aici nu e sigur că l-a finanțat Kremlinul, au circulat informații că fostul primar al Moscovei, Iuri Lujkov, i-a sprijinit financiar. Nu a fost vorba de sume mari de bani, doar pentru supraviețuire.
Erau văzuți de Moscova ca o „coloană a cincea“ rusă în Crimeea, dar nu erau semnificanți politic. Doar supraviețuiau, iar asta era bine pentru Rusia.
Inainte de anexare și de așa-zisul referendum, acești indivizi au fost doar o acoperire pentru trupele rusești, pentru armată. Moscova avea nevoie de ei doar pentru a-i arăta la televizor și pentru a spune că nu sunt trupele rusești implicate, ci localnicii au organizat toate acestea. Dar de fapt forța din spatele ocupației a fost armata rusă, mii de soldați ruși.
Așadar, ei au fost vitrina.
Doar de paradă. La fel s-a petrecut în estul Ucrainei. De partea prorusă, toate bătăliile majore au fost duse de trupele rusești, apoi i-au arătat pe localnicii separatiști, așa-numiții rebeli. Ei sunt numai de fațadă. Trupele ucrainene i-ar fi înfrânt deja în august anul trecut. Trupele ucrainene au câștigat majoritatea bătăliilor, dar a urmat invazia rusească în august, anul trecut. Mii de soldați ruși au intrat în estul Ucrainei. Moscova nu a lăsat armata ucraineană să câștige războiul contra câtorva separatiști. La fel a fost în Crimeea. Acolo nu e vorba de așa-numiți rebeli locali, ci de trupe ruse.
Ai menționat această invazie din august, anul trecut...
Care s-a încheiat cu primul acord de la Minsk.
Am urmărit apoi rezistența ucrainenilor în est, renumiții „cyborgi“, care au apărat aeroportul din Donețk și care au rezistat luni la rând. Și deodată au fost înfrânți, de pe-o zi pe alta, în ianuarie.
Da. Aceea a fost a doua invazie rusă. Masivă. Unii separatiști nici nu au mai ascuns faptul că au primit un ajutor uriaș din Rusia, adică trupe ruse. Invazia din ianuarie a fost mult mai mare decât cea din august. S-a încheiat cu acordul Minsk 2. Iar eu nu cred că acest acord funcționează. Oferă o pauză în război, dar oamenii continuă să moară. Avem și o glumă, „până acum am avut un război hibrid, de-acum avem o pace hibridă“.
Studiezi în amănunt legăturile extremei drepte din Europa cu Rusia și susții că, deși sunt dovezi clare ale unor finanțări de către Rusia, nu aceasta este regula. Ce le unește, în afară de bani?
Acum avem dovezi clare doar în privința Frontului Național.
În ceea ce privește Jobbick, aș spune că sunt finanțați de Rusia prin Béla Kovács, acuzat de spionaj în favoarea Rusiei în Ungaria. Jobbick nu a fost prorus înainte de Béla Kovács. Electoratul Jobbick nu este prorus în mai mare măsură decât electoratul Fidesz, deci nu a fost o cerere a electoratului pentru această orientare. Asta s-a întâmplat brusc, după aderarea lui Béla Kovács, și prin el Jobbick poate primi finanțare.
Aș putea specula și că Partidul Libertății din Austria, Liga Nordului din Italia, Ataka din Bulgaria pot primi oarecare finanțare. Nu cred că aceste partide primesc bani de la Kremlin direct pentru activitate politică, este vorba mai degrabă de sprijin financiar pentru anumiți lideri.
Ce altceva le unește... Această alianță este în parte tactică, în parte ideologică. Din punct de vedere tactic, Rusia are nevoie de legitimizarea politicii sale externe din partea Europei. Singurele partide gata de așa ceva ar fi cele de extremă dreapta și unele de stânga din Europa. Desigur, Rusia ar fi bucuroasă ca partidele mainstream să-i susțină politicile, dar nu e cazul acum. Această nevoie de legitimare este foarte importantă pentru a înțelege de ce procedează Rusia așa cum procedează.
Ideologic, ei împărtășesc în mod evident platforma antiamericanismului, apoi platforma respingerii democrației liberale. Extrema dreaptă europeană vede în Rusia exemplul de succes al unui stat suveran care nu se pleacă în fața influenței americane. Poziționarea „conservatoare“ a Rusiei e și ea atrăgătoare, ei cred că Rusia e un bastion al valorilor tradiționale.
Cunoști Rusia nemijlocit, cum o vezi ca bastion al valorilor tradiționale?
E al corupției. Toată retorica despre valorile familiei este o acoperire pentru corupție, pentru teama reală a lui Putin de a pierde puterea. E singurul lucru de care se teme Putin: de pierderea puterii. Și doar din această teamă face ceea ce face.
Trebuie înțeles cum lucrează Putin. „Silovikii“ din jurul lui Putin, oameni din instituțiile de forță - poliția, armata, spionajul, serviciile de securitate - sunt în competiție. Una dintre formele de competiție este de a-i propune lui Putin inițiative. Putin doar vede dacă aceste inițiative propuse merg ori nu. Dacă anumite inițiative au succes, atunci acel grup de „siloviki“ are succes și obține influență mai mare pe lângă Putin.
Putin nu dă ordine, căci, dacă dă ordine și inițiativa respectivă eșuează, el va fi responsabil de eșec. Dar când doar acceptă anumite inițiative, acestea vor fi în responsabilitatea grupului care le-a gândit și propus.
O descrii ca pe o bursă de inițiative la care joacă Putin...
Da, e ca o piață, Putin zice: încearcă asta... Câteodată apar și situații precum cea a lui Kadîrov. Kadîrov face și unele lucruri fără a contacta Kremlinul, nu așteaptă o decizie de aprobare sau dezaprobare. Kadîrov pur și simplu acționează. Și de-asta a avut probleme cu FSB, din câte înțeleg, este un conflict între Kadîrov și FSB.
Care-i principala vulnerabilitate a Occidentului în această confruntare cu Rusia?
Lipsa de unitate. Apoi, neînțelegerea magnitudinii, a pericolului real al acțiunilor rusești. În Vest, unii tind să creadă că Putin de-acum a luat Crimeea și ne putem întoarce la relația obișnuită cu Rusia. Ei nu văd că Putin confruntă Occidentul în termenii cei mai clari cu putință.
Nu e vorba de interesul teritorial al lui Putin pentru Crimeea și estul Ucrainei. Pentru Putin cel mai important lucru este să rămână la putere. Dacă va judeca benefic pentru el anexarea altui teritoriu – o va face. Dacă va crede că subminarea NATO este de folos păstrării puterii sale – o va face. Va face orice pentru a păstra puterea. E singurul lucru în care crede.
Iar eu cred că cel mai important lucru pentru statele occidentale, pentru România este să înțeleagă că cea mai mare vulnerabilitate pe care Putin o poate exploata este corupția politică. Nu e naționalismul rusesc, nu e separatismul prorus, nu-s alte chestii ideologice. Corupția, acceptarea de bani de la afaceriști dubioși ruși este cel mai grav lucru ce poate submina UE și națiunile europene.
Interviu realizat de GELU TRANDAFIR
