BOGDAN GABOR: „Suntem în plină contrareformă în justiție“

Ceea ce se poate desprinde drept concluzie din revocarea unui procuror șef cu funcție înaltă este că, la acest moment, ministrul Justiției poate dispune numirea sau revocarea aproape în orice condiții a procurorilor cu funcții de conducere înaltă din cadrul Ministerului Public. Prin modificările făcute, ministrul Justiției are posibilitatea să înlocuiască toată structura de conducere, de la nivelul funcțiilor de adjuncți de șef de secție, șef de secție, până la nivelul procurorilor șefi DNA, DIICOT, procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Iar ceea ce s-a întâmplat zilele trecute, respectiv că ministrul Justiției, în ciuda raportului Inspecției Judiciare, care nu propusese revocarea procurorului șef DNA, în ciuda avizului negativ dat de către garantul independenței justiției - CSM, a dispus revocarea procurorului șef al DNA poate însemna faptul că se creează premisele ca în viitor factorul politic să exercite o presiune asupra conducerii Ministerului Public. Asta în condițiile în care persoanele care au cu adevărat atribuții în verificarea și evaluarea activității pe care o face un magistrat, în speță Inspecția Judiciară și CSM, au avut o altă concluzie. Sigur că Inspecția Judiciară scosese în evidență o serie de chestiuni care puteau fi corectate. Dar în concluziile raportului Inspecției Judiciare n-a apărut nicăieri o propunere de revocare sau de declanșare a procedurii de revocare din funcție a procurorului șef. Această inițiativă a aparținut exclusiv ministrului Justiției și, iată, a fost adusă la îndeplinire, președintele României nemaiputând să facă nimic, neavând niciun rol în această procedură. Practic, ministrul Justiției, la acest moment, ar putea să numească și să revoce orice persoană cu funcții de conducere din cadrul Ministerului Public la nivel de top, în orice condiții. Acesta este mesajul care este transmis și pe care îl percepem cu îngrijorare noi, la nivel de procurori și judecători.

Da, dar acest mesaj derivă și din decizia Curții Constituționale, care l-a obligat pe președinte să semneze decretul de revocare. Tot acea decizie pune activitatea procurorilor în subordinea ministrului Justiției. Vi se pare grav și periculos acest lucru?

Nu voi comenta decizia CCR. Deciziile CCR sunt obligatorii și ele trebuie respectate. Dar în aceste condiții trebuie găsite de urgență reglementările legale care să conducă la garanția că ministrul de Justiție, oricare ar fi el, nu își exercită discreționar autoritatea pe care o are asupra procurorilor și această autoritate să fie una, să zicem, administrativă, care să asigure funcționarea Ministerului Public, și nu să aibă posibilitatea de a exercita presiuni asupra sistemului de conducere al Ministerului Public.

Care ar putea fi garanțiile legale de care vorbiți?

Una dintre modificările pe care magistrații le-au propus, atât în 2015, 2016, cât și în 2017, a fost ca selectarea persoanelor cu funcții de conducere, a procurorului general, a procurorului șef DNA și DIICOT să se facă la Consiliul Superior al Magistraturii de către Secția de procurori, unde ministrul Justiției este membru de drept. Această propunere este în concordanță cu recomandările repetate ale Mecanismului de Cooperare și Verificare, care arată că procedurile de selectare a procurorilor cu funcții de conducere înalte în cadrul Ministerului Public trebuie să fie transparente, cât mai asemănătoare cu desemnarea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât acest mecanism s-a dovedit unul de succes și garantează independența justiției. Iar Ministerul Public face parte din cadrul autorității judecătorești și, în consecință, trebuie să-i asiguri garanțiile de independență.

Raportul preliminar al Comisiei de la Veneția propune menținerea actualului sistem, spunând că președintele și CSM nu trebuie excluși din procedură, tocmai pentru că rolul lor este să echilibreze factorul politic. Practic, raportul contrazice și modificările operate la lege, și decizia CCR. Credeți ca parlamentul va ține cont de aceste recomandări?

Ar fi absolut necesar ca parlamentul să țină seama de recomandările Comisiei de la Veneția care, de altfel, sunt în concordanță cu ceea ce a susținut în mod constant întregul corp al magistraților, cu avizele Consiliului Superior al Magistraturii și cu recomandările MCV. Ceea ce spune raportul preliminar este o chestiune de bun-simț, în sensul că în desemnarea structurii de conducere a Ministerului Public trebuie să existe un echilibru între toți actorii implicați, respectiv ministrul de Justiție, CSM și președintele României. Pierderea acestui echilibru încalcă principiile statului de drept la care se raportează toate statele membre ale Consiliului Europei.

Este un raport extrem de critic față de modificările care s-au făcut la legile justiției, însoțite de o serie de recomandări. Care vi se par cele mai importante?

Toate recomandările sunt importante întrucât, așa cum am arătat, acestea se raportează la principiile statului de drept, iar ignorarea lor ar însemna să abdicăm de la aceste principii. În momentul în care am abdicat ca stat de la aceste principii, creăm premisele afectării funcționării democratice a societății, care se bazează pe echilibrul puterilor în stat. Când justiția nu mai este liberă și independentă, nu mai putem discuta de o democrație reală. Când mă refer la justiție, mă refer la toate componentele sistemului judiciar, respectiv ÎCCJ și instanțele de judecată, Ministerul Public, CSM.

Care va fi consecința nerespectării acestor recomandări ale Comisiei de la Veneția? Ce riscăm, ca țară?

Consecințele pot fi dintre cele mai dure, de la sancțiuni pecuniare până la excluderea din organismele europene din care facem parte. Să nu uităm că încă suntem sub monitorizarea MCV, iar aderarea României la CE s-a făcut sub rezerva garantării independenței justiției.

Argumentul, și pentru revocarea d-nei Kövesi, și pentru modificările care au fost operate la Codurile Penal și de Procedură Penală, este acela al abuzurilor pe care le-ar fi făcut DNA. Care e opinia dvs.? Sunt ele un fenomen sau sunt cazuri izolate?

În mod cert, nu pot fi generalizate unele situații punctuale, dacă acestea există. Ceea ce vreau eu să subliniez este că sistemul judiciar are mecanismele de reglare care pot să asigure eliminarea sau diminuarea posibilității apariției unor asemenea situații. Nu este vorba de un fenomen care să justifice modificarea legislației penale sau alte decizii pe care reprezentanții celorlalte două puteri le iau oarecum discreționar. Situațiile punctuale pot fi eliminate în cadrul mecanismelor deja existente: Inspecția Judiciară, care are un mare rol în angajarea răspunderii disciplinare și, împreună cu CSM, a luat măsuri în situațiile în care au existat unele derapaje. De asemenea, situațiile de corupție judiciară au fost soluționate prin anchete confirmate prin hotărârile instanțelor de judecată.

Cum vă explicați achitările frecvente din ultima vreme?

Înseamnă că judecătorii, în urma analizei probelor, au constatat faptul că persoanele respective nu sunt vinovate sau există alte motive care conduc la concluzia că se impune achitarea. Un număr mai mare sau mai mic de achitări poate să fie normal. Să vă dau un exemplu. Pe întreg Ministerul Public procentul de achitări este undeva sub 2%. Dar au fost situații când rata acestor achitări a crescut din cauza unor situații obiective, cum a fost pronunțarea unor decizii ale Curții Constituționale, cum e cea referitoare la abuzul în serviciu. De exemplu, la organizarea unor

concursuri, când s-au încălcat regulamentele de concurs și au fost numite prin fraudă, prin abuz anumite persoane în anumite funcții. Ei bine, în forma anterioară, înainte de decizia CCR, asemenea fapte puteau constitui abuz în serviciu. După decizie, nu mai constituie infracțiune și sigur că soluția care se impune este achitarea. Frecvența trimiterilor în judecată pentru asemenea tip de infracțiune, abuz în serviciu, a fost mai mare la DNA, iar odată cu apariția acestei decizii, sigur că a rezultat un număr mai mare de soluții de achitare.

Din punctul dvs. de vedere, care vi se pare cea mai periculoasă modificare care s-a făcut la Codul Penal și de Procedură Penală?

E dificil să fac o ierarhizare. Pot să spun că sunt o serie de modificări care, în opinia noastră, vor îngreuna foarte mult activitatea de urmărire penală, vor îngreuna toate procedurile judiciare, inclusiv în fața instanțelor de judecată, și vor diminua capacitățile Ministerului Public de a-și îndeplini obligațiile constituționale. Dacă ar fi să mă refer, de exemplu, la dispoziția cuprinsă în CPP conform căreia dacă, într-un an de la data începerii urmăririi penale in rem, nu reușești să dispui începerea urmăririi penale in personam, mai exact, nu reușești să pui sub acuzare o persoană, trebuie să dispui clasarea cauzei, adică închizi dosarul. Ceea ce practic face inutilă existența dispozițiilor privind prescripția.

Dar nu poți să-l redeschizi, dacă apar probe?

Poți redeschide dacă apar probe. Dar tu nu mai lucrezi în cauza respectivă, deci de unde să apară probele, dacă nu mai lucrezi în dosar? Pentru că l-ai închis, ai închis toate procedurile. Nu mai cauți nici criminalii, nici violatorii, nu mai audiezi martori, nu mai faci expertize, practic nu mai faci nimic. Și dacă nu mai faci nimic în cauză, de unde să apară probe? Mai sunt situații absolut excepționale când apar probe de nicăieri. Poate că cineva spune cândva ceva... Dar asemenea situații sunt extrem de rare.

O altă modificare cu impact negativ este cea privind imposibilitatea folosirii probelor care nu au legătură cu cauza, mă refer la dispozițiile privind percheziția, înregistrările, supravegherile audio-video și altele. Discutăm de instituirea unei obligații de a distruge probele obținute, dacă nu au legătură cu cauza. Mi se pare în neregulă. Oricum, la acest moment ele nu sunt folosite, pentru că se dispune păstrarea lor la sediul instanței sau al parchetului, într-un loc sigilat și într-un loc în care este asigurată confidențialitatea lor. Acum sunt păstrate, nu distruse. Dacă îți apare în viitor o situație în care ai putea să valorifici probele legal obținute, nu vei mai putea să o faci, pentru că ai dispus deja distrugerea probelor obținute, să zicem, la o percheziție informatică.

Mai e acea modificare la Codul de Procedură Penală prin care o achitare în primă instanță nu mai merge la Curtea de Apel dacă nu apar probe noi. Practic, se taie niște căi de atac?

Da, face inutilă declararea căii de atac împotriva unei soluții de achitare, atât în ceea ce privește această vocație a Ministerului Public, a procurorului de a ataca, dar și a persoanei vătămate. Standardele CEDO sunt acelea că în calea de atac devolutivă poți readministra probele administrate în faza inițială. Practic, îți dă ție, subiect procesual, posibilitatea să soliciți reanalizarea cauzei de către o altă curte, de către o instanță superioară. Însă în momentul în care va deveni efectivă această nouă dispoziție, tu, procuror, nu vei mai putea valorifica acest drept la un recurs efectiv decât în situația în care vei aduce probe noi. Dar nu mai poți solicita reanalizarea probelor, care poate nu au fost administrate corect în fața primei instanțe sau poate că judecătorii de la instanța ierarhic superioară, readministrând din nou probele, pot să ajungă la o altă concluzie. Și au fost numeroase astfel de situații. Important de reținut este că dispare echilibrul între posibilitatea inculpatului de a solicita - în cazul condamnării, recursul -, deci inculpatul are dreptul la un recurs efectiv, iar partea vătămată, ca să păstrăm proporționalitatea, nu mai are dreptul la recurs efectiv. Vi se pare corect? Mie nu mi se pare corect. Pentru că discutăm de toate cauzele penale, de la loviri sau alte violențe, trecând la violuri, ucideri din culpă, omor, tâlhărie și ajungând până la terorism și corupție. Ce facem? Nu vom mai putea să solicităm un recurs efectiv într-o situație de terorism? Cred că nu ne putem permite acest lucru într-o societate globalizată în care apar fenomene infracționale deosebit de grave.

Ce credeți că se urmărește prin această favorizare a infractorului?

Care este motivul pentru care se dorește această vulnerablizare a societății - mărturisesc că nu îl cunosc. Ceea ce putem constata în schimb este că, de un an și jumătate, sistemul judiciar, judecătorii și procurorii sunt sub un adevărat asediu. Începând cu exagerarea unor situații obiective care pot apărea în orice sistem judiciar până la modificările legilor justiției, Codului Penal și Codului de Procedură Penală. Toate aceste acte normative au fost criticate cu argumente punctuale, cu situații de caz demonstrate, iar consecințele pot fi ca Ministerul Public și sistemul judiciar să nu mai poată soluționa anumite infracțiuni grave. Suntem în plină contrareformă în justiție.

Cea mai mare vâlvă a produs-o, revin la Codul Penal, dezincriminarea parțială a abuzului în serviciu, care îi favorizează pe mulți politicieni, începând cu Liviu Dragnea. Care va fi consecința pentru lupta anticorupție a acestei dezincriminări?

Efectul imediat va fi că vor profita atât persoanele care au fost deja condamnate, cu executare sau cu suspendare, pentru această infracțiune, întrucât, fapta fiind dezincriminată, pot dispărea efectele condamnării. Atât pedeapsa principală, cât și pedeapsa accesorie și pedeapsa complementară. În al doilea rând, pentru persoanele trimise în judecată, modificarea ar putea să aibă un efect direct achitarea, iar în faza de urmărire penală clasarea dosarului, dacă abuzul în serviciu nu a fost făcut pentru a obține un folos material propriu. Dar vă spun că în proporție de 99% această infracțiune se produce pentru ca altă persoană să obțină un folos patrimonial sau nepatrimonial. Pentru că această infracțiune se comite mai ales în domeniul achizițiilor publice. Or, funcționarul nu participă direct la achiziția publică, există o firmă sau o altă persoană care profită de beneficiile achiziției. În forma existentă, 99% dintre aceste infracțiuni se produc pentru ca o altă persoană să obțină un beneficiu. Pentru că funcțiorarul care face abuzul nu poate participa la achiziția publică.

Deci ce spuneți dvs. e că vor scăpa mulți, în sensul că se vor închide multe dosare, așa cum ne spune DNA.

În dosarele existente pe rolul parchetelor se va dispune o soluție de clasare, iar în ceea ce privește dosarele aflate pe rolul instanțelor, în judecată, se va dispune achitarea.

Iar cei deja condamnați pot ieși din pușcării?

Da. Pot formula contestații la executare. Cei care sunt deja condamnați pot cere să le fie reanalizată situația și pot să ajungă în libertate.

Credeți totuși că DNA a abuzat de punerea sub acuzare cu această infracțiune a abuzului în serviciu? Adică a abuzat de abuzul în serviciu?

Este greu să-mi dau cu părerea cu privire la dosare existente pe rol, pentru că eu trebuie să mă raportez la probe existente la dosar. Și atunci eu nu pot să spun că s-a abuzat sau nu de această infracțiune. Așa cum am arătat, am văzut și din practică că multe soluții de achitare au venit în această materie ca urmare a pronunțării deciziei CCR.

Spuneați că suntem în plină contrareformă. Care sunt riscurile? Sunt puse în pericol independența justiției și lupta anticorupție?

Există riscul ca să fie afectată activitatea Ministerului Public și a Poliției Judiciare în ceea ce privește combaterea tuturor formelor de criminaliate. Nu doar a corupției. A tuturor formelor de criminalitate. Vreau să subliniez acest lucru, pentru că aceste modificări la Codul Penal și de Procedură Penală privesc toate tipurile de infracțiuni, nu doar un fenomen separat, cum este corupția, care, desigur, este foarte grav. Nu este pusă în pericol doar lupta împotriva corupției, ci este pusă în pericol lupta împotriva întregii criminalități.

Interviu realizat de ANDREEA PORA