BRUCE HOFFMAN: Intervenția terestră împotriva ISIS nu se poate amâna la nesfârșit

Interviu Realizat De,octavian Manea | 06.10.2015

Pe aceeași temă

BRUCE HOFFMAN, directorul Centrului pentru Studii de Securitate de la Universitatea Georgetown, este o autoritate consacrată în domeniul studiilor asupra terorismului contemporan. Cartea sa – Inside Terrorism (2006) – rămâne o referință obligatorie pentru înțelegerea fenomenului.

 

Care sunt condițiile structurale care au permis apariția Statului Islamic?

Oportunismul a jucat un rol important. ISIS a înțeles natura vidului de putere din vestul Irakului pe care gruparea îl putea substitui. Cu siguranță, războiul civil sirian a pompat viață în obiectivul pe termen lung al ISIS, acela de a dizolva frontierele acordului Sykes-Picot. În plus, gruparea era familiară cu Siria, care de multă vreme devenise baza sa logistică, astfel că extinderea operațiunilor în Irak și ștergerea frontierei era naturală. Însă capul de pod sirian a fost extins pe terenul fertil creat de vidul de putere din vestul Irakului, al eșecului guvernului Maliki de a-și exercita suveranitatea în toată țara și al alunecării Bagdadului în orbita Teheranului, care a consolidat teama sunită de o dominație șiită. Sigur, nu a fost o invazie peste noapte a Irakului. O astfel de operațiune necesită ani de pregătire, precum crearea unei rețele subterane de subversiune, dar și alimentarea fricilor sectare care să permită acelei coloane a cincea să speculeze întregul context.

 

Cum trebuie să definim ISIS? Este mult mai mult decât o simplă grupare teroristă. A dezvoltat trăsături care mai degrabă îl plasează în categoria proto-statelor.

Este o evoluție extrem de periculoasă, pentru că nu am văzut niciodată un grup terorist care să dispună de atâta armament, are resurse financiare care eclipsează orice altă grupare similară și, în cele din urmă, exercită, chiar dacă într-o fază incipientă și dezechilibrată, o formă de suveranitate. Cel mai mult mă îngrijorează natura hibridă a mișcării. ISIS este o forță hibridă - capacitatea sa militară rivalizează cu cea a unor actori statali din regiune. În sine, aceasta este o dimensiune nouă. În trecut obișnuiam să vorbim de grupări teroriste reduse ca număr, cu capacități limitate de a răspândi violența și care apelau la tactici de gherilă din slăbiciune. Acum vedem un grup care cu siguranță folosește tactici teroriste, dar care merge mult dincolo de ceea ce înțelegem în mod convențional prin terorism în secolul XX. Dar ISIS nu este singura. Al Qaeda, în Peninsula Arabă (AQAP), a dezvoltat trăsături similare. Este o problemă nouă și intrăm într-o altă etapă de evoluție, exact la momentul în care SUA și Vestul resping orice fel de angajament terestru. Dar dacă vorbim de un inamic cu trăsături aflate dincolo de noțiunile tradiționale ale unui grup terorist și care în esența sa este de fapt o altă armată, mă întreb cum altfel poți confrunta o astfel de amenințare? Este o tendință de secol XXI extrem de îngrijorătoare, în raport cu terorismul secolului XX.

 

Trăim într-o lume în care frontierele tradiționale între terorism, insurgență, criminalitate și chiar război convențional se estompează. Ne îndreptăm către convergență, fuzionare sau mai degrabă către hibridizare?

Hibridizare. Toate aceste distincții se erodează oricum. Chiar și în cea de a doua ediție a cărții mele Inside Terrorism, care deja are 10 ani, se observă această progresie de la terorismul cu un număr mic de oameni, capacitate limitată de violență, care nu poate controla teritorii și care practică războiul de gherilă la o insurgență care merge mult dincolo de utilizarea tacticilor teroriste și a războiului de gherilă, având o capacitate de mobilizare în masă, de a acapara și păstra teritorii și de a exercita suveranitate asupra lor. Ne îndreptăm deja în această direcție. Cu ISIS ne aflăm la un punct de cotitură în care tendința devine realitate – o armată asimetrică, dar care dispune de capacități de luptă convenționale. Acum 10-15 ani, Vestul avea numărul necesar, resursele economice și voința politică de a răspunde unei astfel de amenințări. Astăzi nu avem niciunul dintre cele trei ingrediente. Dar, dincolo de aceste capacități militare convenționale, vorbim de grupări profund înrădăcinate în safe havens. În anii ’80, Margaret Thatcher spunea că publicitatea este oxigenul de care depinde terorismul. În opinia mea, aceasta este o perspectivă de secol XX. În secolul XXI, chiar înainte de ISIS, după cum arată experiența Al-Qaeda, zonele sigure și sanctuarul teritorial au devenit oxigenul de care depinde terorismul. Înainte aveam zonele tribale din Pakistan. Acum aceste sanctuare sunt peste tot: Estul Africii, Nordul Africii, Levantul. Acestea nu oferă doar un adăpost în care teroriștii planifică, se regrupează, se antrenează, ci le dă și posibilitatea de a avea ambiții regionale. Vedem această tendință în sfera convențională, unde capacitățile militare ale teroriștilor încep să rivalizeze cu cele ale statelor națiuni tradiționale. Preocuparea mea este ce facem când vom ajunge la nivelul următor, al armelor de distrugere în masă? Este una dintre lecțiile oferite de Al-Qaeda în Afganistan, care nu doar că dezvoltase un program nuclear, deși încă embrionar, dar programele lor de cercetare se aflau la câțiva ani de militarizarea antraxului.

Când mi-am început cariera profesională, unul dintre primele proiecte la care am lucrat ținea de elaborarea unei hărți a demografiei terorismului global. În anii ’80, teroriștii erau recrutați preponderent din rândul profesorilor și al medicilor. La ISIS și Al-Qaeda tipologia recruților este diferită. Se caută cei cu aptitudini și cunoștințe de IT, cei cu background științific solid și ingineri. Pe măsură ce organizațiile ating un nivel avansat de specializare, natura terorismului se schimbă. Grupările care operează la adăpostul unui safe haven teritorial nu doar că devin un fel de armate convenționale, dar cu siguranță se gândesc și la capabilități neconvenționale. La fel ca și Al-Qaeda când aveau adăpostul afgan. Dar ne aflăm într-o situație și mai rea astăzi, în 2015, decât în 1990 sau 2000. Acum motivația nu ține doar de ura față de Occident sau de animozitatea față de politica externă americană, dar există și o componentă punitivă evidentă pentru toate victimele produse de drone - unchi, fii, veri, tați. Zawahiri și-a pierdut soția și fiica în noiembrie 2001 în urma unui raid american. Dorința de răzbunare alimentează și mai mult această campanie.

 

Cât timp mai poate comunitatea internațională să amâne eliminarea acestui nou safe haven?

Studiez terorismul de 39 de ani. La 11 septembrie mă aflam vis-à-vis de Pentagon când acesta a fost lovit de unul dintre avioane. Am crezut atunci că lumea s-a schimbat, că nu vom mai lăsa garda jos, că ne-am învățat lecția, că este mult mai ușor să răspundem preventiv decât atunci când teroriștii sunt deja înrădăcinați într-un anumit loc. Din păcate, repetăm aceeași greșeală. În 39 de ani de studiere a terorismului, acesta rămâne un tipar constant. Cu cât ne îndepărtăm de momentul atacului, cu atât devenim mai mulțumiți de noi înșine și mai sceptici față de utilizarea forței militare. Nu spun că folosirea forței militare împotriva teroriștilor este mereu dezirabilă. Dar ne aflăm acum într-o etapă în care forța militară terestră este exclusă. La ONU, președintele Obama vorbea despre soluții aflate mai degrabă într-un registru diplomatic. ISIS și Al Qaeda rămân înrădăcinate în anumite teritorii, vor continua să crească, ideologia lor este identică, nu sunt amenințări locale și, mai devreme sau mai târziu, singura soluție este să le slăbim prin forță militară, dar asta va presupune o utilizare exponențială de și mai multe resurse decât dacă am fi răspuns acestor probleme în etapa lor formativă. Era mult mai ușor să rezolvăm problema ISIS înainte de dizolvarea graniței dintre Siria și Irak, pentru că aici se află în parte succesul și popularitatea mișcării, în capacitatea de a impune noi realități teritoriale. ISIS a realizat ceva ce Bin Laden doar a promis. Niciun alt stat, în afara Israelului, care a ocupat fâșia Gaza și Cisiordania după 1967, nu a reușit să redeseneze harta Orientului Mijlociu după primul război mondial. Atât timp cât ISIS controlează teritorii și exercită putere, își va conserva popularitatea. Puterea militară convențională este necesară pentru a-i diminua atributele care îi hrănesc succesul.

 

Vestul fuge astăzi de contrainsurgență pentru că implică un angajament costisitor cu rezultate incerte. Dar poate să evite la nesfârșit o astfel de opțiune?

Contrainsurgența este nepopulară. Necesită timp, resurse și mai ales forțe terestre, pentru că nu poți să oferi altfel securitate populației locale. Comunitățile locale nu vor fi interesate în alți stimuli în încercarea de a le câștiga susținerea. Contrainsurgența este discreditată, dar se ignoră succesul temporar pe care l-am avut în Irak după 2006. În plus, securitatea rămâne prioritară. Cineva trebuie să asigure în mod sustenabil protecția suniților. Iar asta implică un anumit tip de intervenție pentru a elimina ceea ce îi amenință. Nu există altă scurtătură. Poți să ameliorezi condițiile societale, dar aceste progrese nu vor conta dacă oamenii nu se simt în siguranță. Trebuie să recunoaștem faptul că Irakul a încetat să mai existe ca stat unitar. Este dominat de Teheran, ceea ce face orice potențială reconciliere cu suniții imposibilă din cauza fricilor sectare profunde. Mai există un element aici. ISIS i-a transformat pe suniți în complici ai atrocităților săvârșite. Dacă ISIS este dat la o parte, suniții știu că va urma o revanșă șiită. Deci, parte din eșecul nostru constă în a găsi o formulă – similară celei din timpul Revoltei din Anbar – de a domoli preocuparea sunită față de propria securitate și de a-i coopta de partea noastră. Asta trebuie să rămână o prioritate.

 

Interviu realizat de OCTAVIAN MANEA

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22