Pe aceeași temă
Cum vedeți campania de acum, comparativ cu celelalte? Vi s-a părut o campanie mai murdară, cu mai multe teme false decât altele sau nu?
Nu, dar mi se pare un acord tacit între partide să nu facă mai deloc campanie. Mizează pe structurile pe care le-au dezvoltat partidele mari de a-și aduce alegătorii la vot și a-și menține situația care este în sondaje, oarecum convenabilă pentru ele. Eu nu văd un blat. Este o campanie fără nimic din temele europene. Europa a fost răvășită în lunile astea cu raportul Estrela, raportul Lunacek, raportul Zuber, cu căsătoriile homosexuale, mitinguri în lume, situația din Ucraina, Rusia este o temă fundamentală. La noi s-a pus batista pe țambal. Cred că partidele de dreapta ar dori să dezvolte temele respective, dar nu au avut forța s-o facă, pentru că au văzut că, în momentul în care le dezbat, încep să piardă în sondaje.
BRUNO ȘTEFAN, preşedinte al Biroului de Cercetări Sociale |
Tema principală a campaniei este războiul Ponta-Băsescu. În ce mod afectează acesta alegerile?
Eu cred că este un fals război, pentru a nu da posibilitatea alegătorilor să vadă și altceva, dacă ar fi. La prezența la vot, care va fi sub 25%, e clar că el nu face decât să țină o parte însemnată a alegătorilor acasă, scârbiți de această ceartă. E o problemă care obosește și, pe această stare, mașinăria de partid, structurile teritoriale vor funcționa și vor face diferența la vot. Votul dat din convingere va fi foarte mic. Scopul este ca la vot să vină electoratul captiv.
Credeți că tematica europeană sau cea legată de conflictul Ucraina-Rusia ar fi suscitat mai mult interes și ar fi reușit să ducă mai mulți oameni la vot din zona dezamăgiților, a indecișilor?
Am un sondaj acum în București, iar teama că Rusia devine dușman al României este destul de puternică. Tema geopolitică mare, că năvălesc rușii peste noi, este aruncată însă tot în cârca polticienilor și asta îi ține și mai departe de vot. În chestionare, când îi întrebi de Rusia, se vede această spaimă, dar n-are nici o legătură electorală și nici nu s-a știut a fi exploatată. Eu asta așteptam. Erau două teme mari, una, pe care vedem că o duc socialiștii în Europa, căsătoriile homosexuale, cu adopțiile copiilor, care a bulversat Europa. Deci tu, PSD, te dai apărător al tradițiilor și clamezi că aperi România, dar acolo, la Bruxelles, lupți împotriva României, votezi raportul Estrela, votezi împotriva a ceea ce își dorește poporul român, că românii sunt reticenți pe tema homosexualității. A doua temă era Rusia. Din punct de vedere al dreptei, ea putea fi ridicată: socialiștii sunt cei care au votat în PE împotriva sancțiunilor aplicate Rusiei, inclusiv socialiștii din PSD. M-aș fi așteptat să văd pe toate afișele pusă chestia asta, în contrapartidă cu naționalismul de genul „mândri că suntem români“. Astea nu erau teme să zguduie? Cred că da.
În mod normal, această teamă de ruși de care vorbiți ar fi trebuit să mărească interesul pentru UE, să crească prezența la vot. Nu se întâmplă însă așa. Nu conștientizează populația importanța UE în actualul context geostrategic?
Nu numai că nu conștientizează, dar m-am îngrozit văzând atitudinea antieuropeană. Uniunea Europeană este percepută de cei peste 50 de ani că le-a adus sărăcie, pensii mici, dispariția fabricilor, vacanțe mai puține, muncă foarte multă. N-am văzut până acum o asemenea ură față de UE cum am văzut-o în măsurătorile pe care le fac acum în București. Am crezut că sondez în zona de est a Ucrainei, așa de mare este ura față de UE a alegătorilor trecuți de 50 de ani. Și ei transmit inclusiv tinerilor acest mesaj: UE nu e cu noi. Mesajul ăsta al bătrânilor ține populația tânără acasă, ceea ce e foarte trist. Pe asta mizează PSD când spune „vă apărăm la Bruxelles“, subliminal însemnând că vă apărăm de răul pe care îl reprezintă Uniunea Europeană, de răul ăla care v-a distrus fabricile și v-a tăiat pensiile, iar parte din electoratul lor rezonează și este activ. „Ăia ne-au obligat să vă tăiem, noi vă dăm. Europa este dușmanul.“ Și pe acest mesaj antieuropean, de dușmănie față de UE, au ajuns la un scor de peste 40%. Niciodată n-au avut scorul ăsta, cel puțin în București. Parcă bucureștenii au clacat în fața acestei dezamăgiri.
Credeți că, așa cum se spune în spațiul public, această campanie pentru europarlamentare s-a transformat de fapt într-o campanie pentru prezidențiale?
Este rodarea structurilor, se apropie bătălia pentru prezidențiale și se va vedea care mașinărie a funcționat bine și care nu. La PNL, de exemplu, organizațiile care reușesc să câștige scoruri mari vor fi promovate, celelalte vor fi decapitate. La PDL, PMP la fel. Este doar o rodare a aparatelor respective. Nu știu dacă această campanie va fi relevantă pentru prezidențiale, ei mizează pe această prezență scăzută la vot care le ridică candidații la președinție. În realitate, la președinție au votat totdeauna peste 50%, nu 25% cât sunt la europarlamentare. Prin urmare, te întrebi: mașinăria care aduce acum doar 1 milion și ceva de voturi pentru PSD va reuși să aducă 5 milioane la prezidențiale? Sunt sigur că nici Victor Ponta nu se îmbată cu apă rece, să spună: dacă iau 40% și cu redistribuire 50% la europarlamentare, câștig din prima președinția. Categoric, nu va lua același scor.
Cum explicați că, iată, sunt doi ani de guvernare, toate analizele arată că e una proastă, și PSD, guvernul nu scad în sondaje?
S-au ținut de cuvânt în fața propriului electorat. Mă duc cu operatori la ușă și-mi ies pensionarii și-mi arată cuponul: „uite, mi-a mărit cu 8 lei, să trăiască, mânca-l-ar mama!“. Acel pensionar asta a văzut, că Ponta s-a ținut de cuvânt și i-a mărit pensia cu 8 lei, pentru asta îl votează. Ponta nu face campanie pentru dvs. sau pentru dreapta, că nu aceștia sunt alegătorii lui, face campanie pentru alegătorii lui și alegătorilor lui le-a dat ceva. Le-a mărit leafa bugetarilor, chiar dacă sunt din împrumuturi, s-a împrumutat Ponta 17 miliarde de dolari anul trecut, dar pentru electoratul lui n-are nici o importanță asta.
Totuși, la parlamentarele din 2012 PSD a fost votat de 4 milioane și ceva de oameni, restul electoratului s-ar putea presupune că este nemulțumit. Cum se explică faptul că potențiala nemulțumire nu se capitalizează la opoziție?
Pentru că lipsește liderul. Traian Băsescu este un lider obosit, nu mai seduce, e după 10 ani de mandat și a fost demonizat permanent în anii aceștia, iar un altul n-a crescut. Aduceți-vă aminte cum a fost în 2002-2003, când Adrian Năstase era pe cai mari, dar când a țâșnit Traian Băsescu toți l-au văzut ca pe cel care îl poate bate. Și în momentul acela s-a pus electoratul în spatele lui. Nu conta că vedeau că vorbește mai vulgar, că nu este frumos, că nu mai știu ce. El putea să-l bată pe Năstase și lumea s-a dus după el. Nouă asta ne lipsește. Cineva care să-și afirme vocația de lider. Sunt persoane în care oamenii își pun speranțele, cum este Mihai Răzvan Ungureanu, de pildă, dar el nu-și asumă rolul de lider. Johannis este alt exemplu care tot stă în spate. De-abia acum a început să iasă, cu vreo două-trei declarații. Mai degrabă se construiesc ca niște mituri decât ca niște lideri.
Vedeți posibilă susținerea unui candidat comun, o coagulare pe partidele nonliberale, înainte de turul I?
O să încerce Băsescu să facă acest lucru. Dacă este după ei, nu se vor coagula, dar sunt convins că Băsescu va interveni cu mână forte după alegeri și îi va coagula. Partidele creștin-democrate, PMP, Forța Civică, parte însemnată din PDL sper că vor agrea până la urmă un candidat comun.
Credeți că președintele mai are această forță? Chiar și el părea sceptic.
Are autoritate asupra unora dintre liderii PDL, din Forța Civică, din PMP nu mai vorbim. Ca urmare, cuvântul lui este unul greu, chiar dacă nu toți îl mai susțin, mă refer la aripa din jurul lui Blaga. Dar și ei au în față măsurători care sunt secrete și știu toți care este situația cu Predoiu, că nu are șanse să câștige. Oricum, eu scot din calcul scenariul Udrea, care se vehiculează acum. Pentru că în fața acestui scenariu toți vor veni cu sondaje care spun că Elena Udrea are un capital negativ de 80%, pe care nu va putea să-l spargă. Nu l-a spart cu toată campania asta la europarlamentare, în care a fost cea mai vizibilă persoană după Victor Ponta.
Ca să reușească, trebuie însă depășite orgoliile liderilor, faptul că dacă nu va fi MRU, el își ia jucăriile și pleacă de unul singur, sau Elena Udrea, dacă nu este ea aleasă nu va intra în combinație. Eu văd ca posibili candidați în jurul cărora să se adune partidele de dreapta pe MRU, pe Cristian Diaconescu, pe care îl agreează toate structurile de partid, n-au ceva împotriva lui, nu este un personaj satanizat public. Scenariul cel mai prost pentru aceste partide este ca fiecare să meargă cu propriul candidat, pentru că atunci intră în turul doi candidatul PNL. Dar nu exclud să se meargă pe candidatul liberal, dacă acesta va fi Johannis.
Interviu cu BRUNO ȘTEFAN, preşedinte al Biroului de Cercetări Sociale
Interviu realizat de ANDREEA PORA