Pe aceeași temă
Prin demisia lui Ludovic Orban și alegerea lui Florin Cîțu ca nume de premier în locul lui Nicolae Ciucă, dorit de președinte, se întrevăd disensiuni majore în viitor între Iohannis și PNL? Se prefigurează un conflict între palate?
Nu, în orice caz nu în prima perioadă. Dacă președintele Iohannis a fost prezent în campanie - fiind chiar acuzat de parțialitate și de nerespectarea Constituției, inclusiv de observatori OSCE – a făcut-o în speranța obținerii unei majorități reformiste în parlament. Din această cauză alegerile au devenit un fel de plebiscit, iar președintele a ieșit slăbit din această confruntare, ceea ce va marca și relațiile sale cu PNL. Pe de altă parte, PNL a reacționat rapid, profitând de modul atât de puțin politic în care generalul Ciucă a acționat din prima zi de mandat, înlăturând oamenii fostului premier. Acest lucru putea să prefigureze, în cazul în care devenea prim-ministru deplin, o operațiune mai largă, așa că partidul a acționat din prevedere, iar președintele nu putea să nu se alinieze tactic. Și asta, pentru simplul motiv că nu își poate permite în acest moment un conflict cu partidul. Nici președintele, nici partidul nu au o prea mare marjă de manevră, fiind obligați să coopereze pentru găsirea unui compromis.
De ce este o soluție de compromis Florin Cîțu?
Pare o soluție intermediară pentru că nici nu este șef de partid, dar nici un apropiat al președintelui. Pe de o parte, Florin Cîțu nu este atât de puternic în interiorul partidului încât să constituie o problemă pentru leadership-ul actual, pe de altă parte, așa cum a dovedit-o în martie, este, vorba lui, un „soldat credincios”, un membru de partid disciplinat care acceptă ofertele partidului. Dacă un guvern Ciucă ar fi permis impunerea a ceea ce eu numesc un guvern prezidențial, ca o variantă de recuperare, fie și parțială, a reformelor care ar fi trebuit să fie începute în 2021, președintele înțelege că trebuie ca această arhitectură parlamentară rezultată din alegeri să-l oblige să-și mai reducă din ambiții. Vor fi deci puse în aplicare doar acelea care se mai pot realiza într-un context politic precum cel actual. Dacă din 2014, când a fost ales, până acum n-a avut nicio clipă o majoritate prezidențială, acum va trebui să se mulțumească cu o majoritate guvernamentală cu care va fi nevoit să colaboreze.
Majoritate care este extrem de fragilă, între 7 și 10 mandate per ansamblu, una care se poate destrăma oricând pe probleme punctuale.
Majoritatea va depinde mai degrabă de capacitatea partidelor de a păstra parlamentarii, mai ales că la PNL sunt câțiva parlamentari veniți din zona Pro România - PSD care ar putea oricând să facă pasul înapoi. Dar, în rest, dacă partidele rămân stabile, nu există pentru alte opțiuni. PSD-ul nu are cum să facă alianțe nici pentru un vot de cenzură, nici pentru formarea altui guvern. Și aceasta pentru că AUR este un partid ideologic opus, iar PSD nu a ieșit din perioada de monitorizare a socialiștilor europeni. Altfel spus, o alianță cu un partid de expresie neolegionară și fascizantă va fi taxată. Dacă PSD încearcă să se recupereze și să se reformeze, ar putea să folosească această perioadă făcând o opoziție puternică, dar nu este în situația de a prelua guvernarea. De aceea am putea considera că majoritatea e suficientă pentru guvernare, dar insuficientă pentru realizarea unor reforme serioase.
Evoluția AUR, cum o interpretați? De unde și-a extras electoratul?
Avem încă de la începutul tranziției spre democrație o constantă: prezența partidelor extremiste în parlament. România Mare a intrat în parlament în 1992 și 8 ani mai târziu, în 2000, la alegerile parlamentare, care au avut loc odată cu cele prezidențiale, a obținut 21% din voturi și Corneliu Vadim Tudor a ajuns în turul al doilea. Și tot pe fondul unei crize. Sigur, în acel moment România Mare avea deja o istorie, avea structuri teritoriale și era cunoscut, spre deosebire de AUR. Dar tot a fost o evoluție surprinzătoare de la 6,5% în iunie 2000 la 21% în noiembrie. Încă de atunci exista un electorat disponibil să voteze cu populiștii, iar la o prezență de 65% însemna peste două milioane de voturi, pe când acum, datorită prezenței reduse la vot, vorbim doar de 500.000 de voturi.
Este un electorat în general antieuropean, relativ apropiat grupărilor fundamentalist-extremiste și deja activat de Coaliția pentru Familie. De fapt, AUR poate fi considerat succesorul politic al Coaliției pentru Familie. A folosit o campanie online, activând pe rețelele sociale, micro-targetând grupările deja cunoscute din timpul campaniilor Coaliției pentru Familie. Dacă ar fi să ne raportăm la prezența la vot la referendumul pentru familie, rezultatul este mic, din două milioane de votanți în 2018 doar 500.000 au fost mobilizați. Dar este în același timp votul celor care au pierdut trenul tranziției, care au devenit victimele crizelor societății, de la micii producători afectați de măsurile de carantinare până la persoane din clasa de mijloc care nu-și mai găsesc locul într-o societate din ce în ce mai globalizată. Este un partid care se opune în mod deschis globalizării folosind amestecat naționalismul, conspiraționalismul, antiglobalismul, la care se adaugă enorm de mult ortodoxism.
O Românie eterogenă care și-a găsit debușeul în acest AUR iliberal și antiglobalist?
Acest electorat există de mult, dar el a fost structurat de Coaliția pentru Familie, a fost structurat de scandalurile societale care au fost orchestrate în România începând cu scandalul Botnariu din 2014. E o formulă deja experimentată, și vedem cu cât succes, în SUA. Nu mă refer atât la succesul politic, cât la modul în care aceste probleme - așa-numitele reacții împotriva societății liberale - sunt aduse pe agenda publicului. Această obsesie antiliberală din discursul AUR - care îl vizează și pe președintele Iohannis, văzut ca principalul punct de sprijin al liberalismului ca sistem de valori – are aceleași obiective precum mișcările similare din Ungaria sau Polonia: distrugerea sistemului instituțional al democrației liberale. Iar președintelui tocmai asta i se și reproșează: faptul că Coaliția pentru Familie nu a reușit să ne transforme (încă?) într‑un lagăr iliberal, că a rezistat atacurilor care vizau demantelarea statului de drept. De fapt, Klaus Iohannis a fost singurul care a rezistat în 2017 și 2018 - riscând chiar să fie suspendat - atacurilor succesive la care a fost supus statul român. Or, aceste atacuri au fost reluate. Deja în retorica PSD a apărut intenția revenirii la vechile poziții și chiar o apropiere, aș putea-o numi naturală, de AUR. De fapt, PSD a fost PRM-izat în anii 2000, când încerca să preia atât activul, cât și electoratul PRM. Dar PSD nu a putut sau nu a vrut să integreze ideologic peremiștii, transformându-se în promotorul acestei orientări. În fond, câți dintre cei care sunt de fapt ideologic apropiați AUR nu se găsesc în PSD? Câți ortodoxiști nu se găsesc în PSD? Câți naționaliști nu se găsesc în PSD? Singura problemă pe care o are PSD-ul pentru a face alianță cu AUR este onorabilitatea europeană, în rest, la nivel local, cu siguranță militanții celor două partide se regăsesc în același conglomerat ideologic. Și asta arată cât de puțin a făcut PSD în ultimii 20 de ani pentru a se adapta social-democrației europene. Pe de altă parte, AUR nu doar a recuperat și a organizat electoratul naționalist, dar a și introdus pentru prima dată după 1940 elemente ale gândirii legionare pe prima scenă politică a țării. Or, până acum acestea fuseseră periferice. Aceasta este diferența semnificativă pe care au adus-o aceste alegeri și pe care din aroganță și suficiență politicienii din partidele clasice n-au luat-o în serios.
Ce puteau face?
Erau o serie de operațiuni ce trebuia făcute demult, încă din timpul guvernării CDR. În primul rând, în România niciodată nu s-au luat măsuri împotriva celor care promovează ura, discursul segregaționist, deși există și legislație, și o instituție care să acționeze, DIICOT-ul. Or, aceste fapte au fost tolerate, ba chiar au fost acceptate fie din oportunism, fie din comoditate. Și astăzi sunt unii care spun că, în fond, este nevoie de o asemenea amenințare pentru a ține societatea sub control.
Politicienii vedeau că AUR crește în sondaje deja cu mai multe săptămâni înainte de alegeri, dar era prea târziu să mai poată face ceva. Și, în orice caz, nu par să fi înțeles nicio clipă primejdia. În fața acestei evoluții, PNL a reacționat haotic: spre exemplu, a decis să deschidă piețele pentru că, nu-i așa, micii producători agricoli care trăiau din sumele modeste pe care le câștigau în weekend erau tentați să voteze cu AUR. Dar nu mai conta: oamenii au înțeles că-și pot lua revanșa împotriva unui guvern pe care îl considerau adversar. Să nu uităm totodată că această campanie s-a desfășurat pe fondul proliferării teoriilor conspiraționiste care au fost acceptate de o bună parte din societatea românească. Or, majoritatea votanților AUR sunt sensibili la teoriile conspirației.
Se face mult comparația între discursul naționalist, acest suveranism-naționalist religios, dreapta radicală antisistem a AUR cu Fidesz, Jobbik, PiS. Sunteți de acord?
Răspunsul meu este nu. Nu putem compara nici FIDESZ-ul, nici măcar Jobbik-ul cu AUR: acestea sunt partide conservatoare și naționaliste tradiționale.
Și AUR se definește tot ca un partid conservator.
Poate vrea să se prezinte astfel, dar AUR nu este un partid conservator. Poate doar în sensul în care îți spune Vladimir Putin, care susține că este conservator, refuzând valorile occidentale. Nu e vorba doar de iliberalism, nu e vorba doar de naționalism, ci și de promovarea unor viziuni caracteristice mișcării legionare, ceea ce nu am putea găsi decât la Zorii Aurii în Grecia. Sigur, există tendințele autoritariste, dar ceea ce obsedează iliberalii din Ungaria și Polonia este combaterea liberalismului. Or, discursul fundamentalist-creștin care este promovat de unii lideri ai AUR este mult mai radical decât cel al FIDESZ-ului sau al PiS-ului polonez.
Cel puțin la modul declarativ, liderii acestui partid se definesc drept conservatori. Cum ar trebui să se poziționeze intelectualii conservatori de la noi, pe care Sorin Lavric i-a chemat alături? AUR promite chiar o revoluție conservatoare.
Unii dintre ei, Teodor Baconschi, Radu Paraschivescu, au făcut deja primii pași în această direcție, delimitându-se, nu știu dacă și ceilalți o vor face, căci unii nu sunt atât de îndepărtați ideologic de AUR. Dar, vorbind de conservatorism, partidul conservator de la noi este PNL. Este liberal cu numele, dar conservator cu fapta: iar uneori chiar de-a dreptul ultraconservator din punct de vedere societal. Nu au fost puțini liderii PNL care erau apropiați de Coaliția pentru Familie. Iar reproșurile făcute acestora de fundamentaliștii creștini din AUR privesc lipsa lor de influență în susținerea acestei linii ideologice, mult mai radicală și profund antidemocratică. Diferența dintre conservatorismul democratic și fascism constă în reacția diferită față de diversitate. Conservatorismul acceptă diversitatea, recunoaște legitimitatea celorlalte orientări politice. Or, AUR consideră aceasta o slăbiciune. Ideologul partidului, Sorin Lavric, care se inspiră din gândirea lui Nae Ionescu, la rândul său ideologul Mișcării Legionare, folosește cât se poate de clar tradiția aceasta intelectuală-conservatoare. Iar această ideologie a dus România - prin antioccidentalismul și antidemocratismul său – într-o fundătură istorică pe care doar Revoluția din 1989 a scos-o. Responsabilitatea intelectualilor de extremă dreapta din perioada interbelică în succesul acelei mișcări nu poate fi negată. Nu știu ce se va întâmpla acum, pentru că nu toți intelectualii conservatori se simt atrași de această experiență politică.
Și apropo de ce se poate face: trebuie să ne exprimăm foarte clar valorile și opțiunile. Eroarea ultimilor 20 de ani a constat în abandonarea educației, și mai ales a educației civice. Și nici partidele nu și-au îndeplinit funcția de educare democratică a electoratului, cultivând violența de limbaj care nu putea să ducă în altă parte. Iar în următorii ani, situația va deveni și mai complicată, pentru că recuperarea din criză va fi dificilă, iar asaltul împotriva instituțiilor democratice va fi tot mai intens. Dar, fără curentul iliberal inspirat din Rusia și SUA, care este prezent cel puțin de șase, șapte ani în România, succesul AUR nu ar fi existat. AUR nu este un fenomen românesc, el este o consecință a importului acestui iliberalism.
Este și o mișcare profund religioasă. Care a fost rolul, influența Bisericii?
Nu este o simplă mișcare naționalist-fascistă, da, este și o mișcare profund religioasă, prin care forțele oculte din Biserica Ortodoxă încearcă să preia controlul asupra unei părți a societății românești. Atacurile deschise sau voalate ale unor fețe bisericești, începând cu patriarhul, continuând cu Teodosie și cu mitropolitul Sibiului, anunțau deja acest lucru. Nu amenința Patriarhul că s-ar putea întâmpla ca în 1989 la Revoluție? Biserica nu și-a asumat niciodată colaborarea cu Mișcarea Legionară și tolerarea Mișcării Legionare în rândurile sale în perioada interbelică. S-au acoperit întotdeauna de o decizie a Sfântului Sinod¨, care a condamnat, în 1938, excesele și astfel a creat impresia că toate lucrurile sunt în ordine, dar nu au fost în ordine și nu sunt în ordine. Asistăm în același timp la un atac dublu, asupra democrației și asupra științei. Și observăm că mulți dinte militanții AUR sunt pe aceeași linie. Patriarhul Daniel, atunci când se sărbătoreau 150 de ani de la înființarea Universității din București, în 2014, făcea diferența dintre „știința formativă” care este religia și „știința informativă”. Deci ne invita să ne întoarcem în epocile întunecate în care știința nu era un instrument al religiei.
Oliver Schmitt vorbea într-un interviu de întărirea și puterea Frățiilor Ortodoxe, în special în zona Moldovei, cu influență rusească.
Este un fenomen care se observă de multă vreme, domnul Schmitt îl observă alături de mulți alții. E mult mai puternic în Moldova, dar a prins și în alte zone. Iar acestor zone, geografice și ideologice totodată, li s-a adresat AUR. Un amestec ideologic toxic de anticomunism și legionarism, care a fost tolerat în acești 30 de ani, a adus aici. Aceste idei sunt promovate însă și dinspre Muntele Athos, unde există clerici fundamentaliști, profund antieuropeni, revoltați împotriva ierarhiei ecumenice ortodoxe și care încearcă să formeze un electorat pe măsura gândirii lor. De aceea și această apropiere dintre AUR și Zorii Aurii.
Dar o altă sursă ideologică importantă a AUR-ului este național-comunismul. Uneori chiar mai mult decât tradiția legionară, național-comunismul, care reevaluase în anii ‘80 legionarismul, constituie cea mai apropiată bază ideologică a acestei mișcări. Or, național-comunismul era elementul care structura PSD-ul lui Liviu Dragnea. Când PSD a renunțat la el, electoratul s-a reorientat.
Cum vedeți scena politică în următorul an, cu toată această conjunctură foarte complicată, cu o majoritate parlamentară fragilă?
În următorul an sunt două priorități importante: depășirea epidemiei și relansarea economică. Totul se leagă de relansarea economică. Dacă acest obiectiv va fi atins, dacă relansarea economică va fi robustă, dacă mulți dintre cei care au avut de pierdut își vor regăsi optimismul în anii următori, atunci fenomenul de care vorbim va rămâne totuși marginal. Altfel, lucrurile se vor complica foarte mult pentru că vor încerca să semene vânt pentru a culege furtună. Pe fond de criză, extremiștii vor încerca acțiuni provocatoare atât în parlament, cât și în societate. Din acest punct de vedere, putem observa o oarecare continuitate între PSD și AUR. Și poate și motivul unei colaborări parlamentare informale. De aceea, pentru a contracara o asemenea tendință, ar fi nevoie de o majoritate echilibrată și stabilă. De obicei, o asemenea majoritate guvernamentală se obține după negocieri lungi. Dar acum nu prea este timp, iar stângăciile partidelor din primele zile de negociere nu sunt de bun augur.
*Cristian Pîrvulescu este decan al Facultății de Științe Politice, SNSPA
