Pe aceeași temă
România este printre ţările care ar putea profita cel mai mult de resursele puse la dispoziţie de planul Juncker şi de Fondul European de Investiţii, spune, într-un interviu, JYRKI KATAINEN, vicepreşedintele Comisiei Europene .
Însă condiţia esenţială este ca politicienii români să creeze un mediu favorabil investiţiilor, caracterizat de transparenţă, eliminarea corupţiei, stabilitate legislativă şi predictibilitate fiscală.
De ce aţi ales să începeţi în România turul de promovare al planului de investiţii Juncker?
Din două motive. Primul, România este o ţară care beneficiază foarte mult de pe urma fondurilor structurale şi o ţară în care este foarte mare nevoie de investiţii în sectoarele graţie cărora creşte competitivitatea.
România este unul dintre exemplele de ţări în care ar putea avea un impact pozitiv planul nostru de investiţii.
Un alt motiv este Gala fondurilor structurale, care adună la un loc antreprenori şi proiecte în care fondurile structurale au fost folosite foarte bine şi asta este o platformă foarte bună pentru a o folosi pentru promovarea planului de investiţii.
Aţi spus că România ar putea beneficia foarte mult de pe urma acestui plan. Însă cum veţi putea evita ca ţări precum România, care nu a reuşit să atragă fondurile europene avute la dispoziţie până acum, să nu rateze această şansă? Cum veţi putea evita riscul să nu obţină maximum din ceea ce ar putea beneficia, tocmai din cauza acestei incapacităţi de a atrage bani?
Vorbim despre investiţii, aşa că o ţară membră trebuie să prioritizeze zonele în care are nevoie de investiţii şi pe care vor să le propună pentru investiţii.
Dacă, de exemplu, un guvern decide că vrea să construiască o autostradă, atunci guvernul trebuie să se gândească la modul de finanţare. Dacă decide că nu o va putea face cu bani de la buget direct şi are nevoie de împrumuturi, atunci poate contacta BEI sau Fondul European pentru Investiţii, să îşi prezinte planul de investiţii şi să le ceară să fie parte la proiect, să îi împrumute bani proiectului.
Apoi Fondul analizează, iar dacă Guvernul României are nevoie de ajutor, de la Comisie sau BEI, pentru ca proiectul să devină eligibil, îl primeşte. Prin urmare, vom ajuta la îmbunătăţirea proiectelor prin asistenţa tehnică oferită tuturor guvernelor, municipalităţilor sau investitorilor privaţi pentru a structura proiectele de aşa natură, ca ele să fie de o foarte bună calitate. Ca asta să ducă şi la atragerea fondurilor private. Scopul nostru este de a folosi împrumuturile publice drept catalizator pentru atragerea banilor privaţi, ca să evităm ca povara plătită de contribuabili să fie prea mare.
Aşadar, în ceea ce priveşte România, aveţi mai multe oportunităţi decât alte ţări: fondurile structurale pot fi folosite pentru investiţii şi puteţi aplica pentru investiţii cu risc la Fondul European de Investiţii. Iar ajutând la realizarea proiectelor, încercăm să implicăm şi sectorul privat. Asistenţa tehnică este crucială.
Deci statele care nu au propus proiecte tocmai viabile pot beneficia de ajutorul Comisiei pentru ca acestea să se califice spre finanţare, pentru a putea concura cu proiecte germane sau franceze sau ale altor state cu o mai mare experienţă.
Sigur, aşa este. Asta vrem să facem. Între Fondul European de Investiţii şi „conducta” de proiecte (pipeline) nu există o legătură directă, însă noi vrem ca noul fond să îşi asume un risc mai mare decât BEI. Şi asta înseamnă că proiectele care vor fi finanţate sunt în ţări cu un grad mai mare de risc sau proiectele sunt atât de mari încât sectorul privat nu le poate finanţa în întregime şi trebuie să împartă riscul cu cineva.
Trebuie, în alte cuvinte, să ne asigurăm că acele proiecte care sunt mai riscante sunt solide şi bune. Sectorul privat poate evalua riscul de business, dar nu poate evalua riscurile de reglementare. Chiar dacă proiectul în sine e mai riscant, trebuie să fie clar, transparent, să inspire încredere şi să fie viabil.
De aceea sprijinul nostru este atât de important şi vrem să ne asigurăm că sunt proiecte de o foarte bună calitate în întreaga Europă, nu numai în Germania sau Olanda.
Vorbiţi foarte mult despre atragerea sectorului privat. Cu ce îl atrageţi, cum îl încurajaţi? În România băncile au bani, dar spun că nu găsesc proiecte bancabile, de pildă.
Eu am transmis astăzi două mesaje: că UE are acum mai multe oportunităţi pentru investiţii, dacă şi când vom implementa aşa cum trebuie acest plan. Nu va rezolva toate problemele economice, dar va duce la schimbări pozitive.
Al doilea mesaj este că toate guvernele trebuie să se asigure că încrederea din mediul de business creşte. Dacă nu există încredere, dacă corupţia sau cadrul legal nesigur sau politici fiscale incerte creează îndoieli, atunci nu există investiţii.
Este vorba despre o cooperare cu guvernele statelor membre: ele trebuie să facă partea lor, iar noi putem ajuta. Dar nu putem face diferenţa faţă de situaţia actuală unii fără ceilalţi.
Aţi avut o întâlnire cu premierul României pe 15 decembrie. Şi toate elementele pe care le-aţi menţionat spunând că ele creează nesiguranţa pentru investitori se regăsesc în România. Sunteţi convins că autorităţile de la Bucureşti au înţeles că trebuie să creeze nişte condiţii, că nu ajunge doar planul şi faptul că sunt nişte bani puşi la dispoziţie?
Am vorbit cu mai mulţi miniştri, din mai multe ţări, şi toată lumea spune acelaşi lucru: realitatea în acest moment face ca lucrurile să fie diferite. În mod normal, sectorul privat investeşte, pentru că vrea să îşi sporească profitul. De ce nu o face şi acum? Din cauzele pe care tocmai vi le-am menţionat.
Oamenii de afaceri nu cer ajutorul statului, companiile sunt mai bogate decât înainte, pentru că au investit timp de mulţi ani şi sunt foarte mulţi bani în Europa, dar din cauza acestor dubii în ceea ce priveşte stabilitatea financiară, sau corupţia, sau un cadrul legal slab, banii nu sunt investiţi pentru business-ul normal.
Situaţia actuală nu este cauzată de lipsa de finanţare. Asta a fost acum doi-trei ani, dar nu acum.
Vorbim despre lipsa de încredere.
Exact, despre lipsa de încredere.
Ce mecanism concret aveţi în vedere pentru atragerea investiţiilor private, pentru a le ajuta să îşi recapete încrederea?
Cred că depinde de autorităţile naţionale să facă lucruri pentru creşterea încrederii. Este întotdeauna datoria politicienilor să facă asta, să creeze un mediu stabil pentru ca toate companiile private să facă ceea ce vor. Nimeni altcineva decât cineva ales democratic nu poate face asta.
Iar UE nu poate interveni în asta, pentru că depinde de decidenţii naţionali. Dar ceea ce putem face este, de fapt, ceea ce ne stabilim să facem prin acest plan: să ajutăm guvernele să obţină finanţare sau să creăm împreună proiecte pe ţeavă care să atragă bani.
Din evaluarea dvs., cum sunt proiectele din lista propusă de cele 28 de state membre? O veţi prezenta la sfârşitul săptămânii şi liderilor europeni, la Consiliu.
A fost un exerciţiu, am vrut să vedem dacă sunt investiţii viabile sau importante care merită promovate. Acum depinde de cei care au propus proiectele – autorităţi naţionale, locale sau investitori privaţi – să le propună mai departe. Comisia nu va selecta niciun proiect.
Ştim, va exista la BEI propria comisie a Fondului European de Investiţii (EFSI) care va analiza proiectele şi le va aproba. Însă din ce aţi văzut propus, au înţeles ţările exact ideea Comisiei?
Unele nu, dar unele chiar au înţeles că este vorba despre bani gratis. Nu este cazul. EFSI va împrumuta bani proiectelor bune, dar cei care le-au propus trebuie să solicite aceste împrumuturi publice şi să selecteze care sunt proiectele pe care vor să le propună pentru finanţare.
Înţeleg că este o dispută ca reducerea sumelor cu care statele membre contribuie la EFSI să fie deduse din deficit. Unele vor asta, altele nu, unele vor ca banii puşi în puşculiţa comună să se întoarcă pentru a finanţa proiectele din ţările lor. Unele state propun ca banii băgaţi în proiecte să fie deduşi de la deficit. Cum va media Comisia o astfel de dispută şi ce compromis propune?
Eu nu sunt pentru regula de aur, pentru că este greu de spus care este cea mai eficientă investiţie în viitor. Eu aş spune că toate cheltuielile privind educaţia să fie luate în calcul, bineînţeles cele de cercetare şi cele făcute cu infrastructura. Dar oare cele militare ar trebui incluse şi ele? Este foarte dificil să tragi linie şi să spui care este o investiţie pentru viitor, de pe urma căreia se va profita cel mai mult.
Am avut un feed back foarte bun faţă de plan în toate statele membre. Sper că acum sau mai târziu statele membre vor vrea să contribuie la capitalizarea EFSI, pentru că, cu cât sunt mai multe capacităţi de împrumut, cu cât mai protejat în faţa riscului, cu atât mai multe investiţii vom avea, chiar dacă proiectul nu este din ţara ta.
Ar fi un mod de gândire foarte generos din partea statelor membre, însă ţările sunt egoiste atunci când trebuie să contribuie cu bani.
Da... aveţi dreptate.
Interviu realizat de ANNE-MARIE BLAJAN şi publicat de cursdeguvernare.ro pe 16 decembrie 2014
