MIRCEA MICLEA: „Temerea mea este că se va face o Lege a educaţiei prin care să fie menajate interesele majorității mediocre, nu să fie promovate opțiunile minorității competente.“

Interviu Realizat De,andreea Pora | 26.05.2015

Pe aceeași temă

Rezultatele evaluărilor din clasele a II-a, a IV-a, a VI-a din 2014 au fost publicate abia acum și fără niciun fel de analiză. Cum vă explicați acest lucru?

E posibil să fie o carență în competența de procesare a datelor, e însă posibil și să fie o acțiune intenționată. În principiu, fără analiză, datele nu au mare valoare. E un lucru binecunoscut: datele, dacă nu sunt prelucrate, nu oferă informații; informațiile, dacă nu sunt validate, nu duc la cunoaștere; iar cunoașterea, dacă nu e aplicată, nu duce la decizie. Și scopul tocmai ăsta era, ca, în urma acestor date care trebuiau analizate și interpretate, să se ajungă la decizii. Deciziile trebuiau să fie pe două niveluri. Primul, la Ministerul Educației, care să-și calibreze politicile la întregul sistem, și al doilea, la nivelul școlii, care să implementeze intervenții remediale.

 

Spuneați că rezultatele acestor evaluări sunt șocante. Este concluzia la care ați ajuns dvs. În ce sens sunt șocante?

Sunt câteva fapte de la care am pornit ca să fac o astfel de apreciere. Mai întâi, începând deja din clasa a II-a, practic, unul din patru, aproape unul din trei copii nu au performanțe la nivelul cerințelor programei școlare. Itemii testelor care s-au dat au fost de dificultate medie, nu au fost itemi de tip concurs, ca să facă ierarhizări, ci itemi care să arate dacă cineva a atins sau nu a atins nivelul cerut de programă. Și de aceea e îngrijorător că aproape unul din trei copii, de la clasa a II-a deja, nu îndeplinesc cerințele programei școlare. În al doilea rând, e îngrijorător faptul că școala, în loc să-și atingă unul dintre obiectivele majore, de a egaliza șansele de reușită în viață, dimpotrivă, menține aceste inegalități, ba chiar le accentuează. De pildă, diferența dintre mediul rural și cel urban e aceeași în clasa a II-a, a IV-a, a VI-a. Mai mult, procentul celor care sunt slab pregătiți și nu corespund programei școlare este același și în clasa a II-a, și în a IV-a, și în a VI-a. Asta înseamnă, practic, că școala nu face nimic ca să reducă din diferențele dintre elevi și să creeze egalitate de șanse. Lucrul cel mai îngrijorător este legat de faptul că, cu cât testele sau itemii sunt mai dificili și necesită activități cognitive superioare, gen analiză, interpretare, prelucrare sau aplicare de informații, cu atât performanțele sunt mai slabe. Ajungem la situația în care abia 23% dintre copiii din România răspund corect la o sarcină la care se cere analiză și interpretare. Simplu spus: trei din patru copii nu au abilitățile necesare de analiză și prelucrare a informațiilor! Acest lucru e extrem de grav!

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1314/Foto_1314/foto%20miclea%202.jpg

„În momentul de față, nu se face nicio intervenție preventivă, pentru a preveni eșecul școlar sau orientarea școlară inadecvată.“

 

Observăm că această situație pe care o constatăm acum la clasele mici se reproduce la examenul de capacitate, la examenul de bacalaureat.

E adevărat, aici însă mai apare o diferență majoră. Rezultatele de la evaluările din 2014 ne arată faptul că această situație este prezentă deja din clasele primare. Nu sunt numai niște incidente sau niște situații care apar doar la clasa a VIII-a sau la bacalaureat. E o constantă a întregului parcurs școlar!

Reducerea standardelor
Cine vrea să facă schimbarea în educație trebuie să-și asume o doză de conflict cu majoritatea din sistem, pentru că, din păcate, nu se mai poate face schimbarea decât acceptând că o parte se va opune și va încerca să boicoteze mersul înainte, responsabil. Temerea mea este că această nouă Lege a educației va fi un compromis în jos, va reduce din conflictualitate, pentru că va reduce din standarde.

Acum puteam vedea de unde vine problema și ce ar fi de făcut. Nu asta era logica acestor evaluări?

Da, vedem că vine din modul de predare-învățare din ciclul primar-gimnazial. În Legea educației am scris explicit că aceste evaluări sunt formative, nu sunt sumative. Formative – înseamnă că faci evaluare pentru ca, pe baza rezultatelor, să poți face intervenții pentru a corecta performanțele slabe, nu pentru a întocmi clasamente. Și atunci, logica, mergând mai departe, a fost așa: după fiecare ciclu curricular, trebuie făcută o evaluare. Adică, în clasa a II-a se încheie ciclul curricular scris-citit-socotit, atunci trebuie evaluat elevul ca să vezi la ce nivel este în raport cu media națională și ce ai de făcut tu, ca învățător, în următorii ani. În plus, tot prin lege, se spune că profesorul are la dispoziție 25% din orele de la clasă pentru a-și adapta predarea în funcție de caracteristicile elevului. Mai departe, se face evaluare în clasa a IV-a, ca să se vadă valoarea adăugată pe care tu, ca școală sau ca învățător, ai adus-o, pornind de la rezultatele din clasa a II-a. Și, la fel, s-a pus evaluarea în clasa a VI-a, pentru că acolo începe ciclul care se numește preorientare școlară și profesională. Adică, în baza rezultatelor pe care elevii le obțin în clasa a VI-a, se poate face o preorientare școlară, spunându-le: uită-te la aceste performanțe, e mai bine să mergi spre școala profesională decât spre liceu. Sau spunând: dacă vrei să mergi la liceu, foarte bine, mergi la liceu, dar, atenție, ai de recuperat! În momentul de față, nu se face nicio intervenție preventivă, pentru a preveni eșecul școlar sau orientarea școlară inadecvată.

 

Analiza evaluărilor nu s-a făcut nici la nivelul ministerului, nici al școlilor și, până la urmă, nu-și ating scopul. Ele sunt doar bifate și mă întreb al cui e interesul să nu se facă lucrurile acestea?

E corect ce spuneți, câtă vreme datele acestea nu sunt folosite pentru a face planuri individualizate de învățare, pentru a îmbunătăți performanțele elevilor. Acesta a fost scopul inițial, nu să îi testăm pe elevi și să facem clasamente, ci să identificăm din timp rămânerile lor în urmă și să punem la punct măsuri de remediere. Eu am sugerat, de exemplu, că ministerul ar trebui să aloce altfel banii pe care îi primește de la Banca Mondială și de la BERD, vreo sută și ceva de milioane de euro, pe care declarativ a spus că îi dedică pentru cei care au picat bacalaureatul, ca să le plătească meditațiile. Or, asta înseamnă să tratezi efectul, nu cauza. Mult mai bine ar fi dacă banii aceștia ar fi dirijați spre gimnaziu, pentru remedierea deficiențelor constatate. Să modificăm cauza, nu efectul. La fel, la nivelul școlilor, trebuie făcută o analiză a acestor date și fiecărui profesor trebuie să i se ceară planuri particularizate de învățare pentru cei care au performanțe insuficiente, să facă meditații în plus sau să facă altfel predarea. Din păcate, situația este aceasta: avem niște date într-o formă brută și niciun fel de decizie. Probabil pentru că nu se vrea tragerea la răspundere a celor care sunt responsabili și nu se vrea optimizarea sistemului.

Ierarhizarea universităţilor
În Legea educației era scris explicit: clasificarea universităților și ierarhizarea programelor de studii, iar finanțarea se face în funcție de poziția în ierarhie. (…) Majoritatea universităților au interesul să nu se facă ierarhizare. Din păcate, inclusiv studenții și-au exprimat același punct de vedere, că nu doresc să apară că sunt de la o universitate cu performanțe slabe, ca să nu-și reducă șansele pe piața forței de muncă.

Aceste lucruri, în pofida afirmațiilor că educația e o prioritate, nu surprind la nivelul autorităților. Ceea ce surprinde este neimplicarea, dezinteresul părinților. Cum vă explicați?

Cred că una dintre cauzele proximale constă în faptul că părinților li s-au prezentat aceste evaluări ca fiind niște evaluări cerute de minister așa, ca să se afle în treabă. Că ele n-au niciun fel de valoare, că n-au consecințe pentru notele elevilor, că n-au consecințe pe ierahizarea lor la finalul anului școlar. Probabil că, prezentându-li-se aceste evaluări ca fiind superflue și irelevante, nu a apărut o reacție firească din partea părinților. Cred că, dacă li s-ar fi prezentat corect scopul acestor evaluări, reacția ar fi fost alta. Știu că de la început s-a încercat distorsionarea sensului acestor evaluări. Mi-aduc aminte câte atacuri au fost împotriva mea în momentul în care s-a prezentat această prevedere de lege, spunându-se: „A, nu sunt destul de stresați copiii, vreți să-i mai stresați o dată? Săracii profesori nu sunt destul de chinuiți, îi mai puneți să facă și evaluări?“. Eu mă mir cum de a rezistat această prevedere în Legea educației! Pe de altă parte, prezentându-se datele într-o formă brută – raportul conține peste 300 de pagini cu anexe cu tot -, într-o avalanșă de astfel de date brute nu poți să ai o atitudine. Aceasta este una dintre modalitățile de a împiedica luarea de atitudine: dai atât de multe date brute, încât nu se poate desprinde relevantul de nerelevant și atunci nimeni nu mai reacționează, fiind copleșit de cantitatea mare de date.

 

Nu exista în lege vreo prevedere care să oblige la fructificarea acestor date, adică prezentarea analizelor...?

Era scris explicit faptul că, pe baza acestor evaluări, școlile și profesorii sunt obligate să facă planuri personalizate de învățare și să ia două categorii de decizii: 1) dacă se constată că elevii au performanțe bune și foarte bune, să facă exerciții de dezvoltare a excelenței; 2) dacă se constată că elevii sunt subperformanți, să facă exerciții de remediere. Ministerul, inspectoratele puteau să ceară aceste lucruri. Nu au făcut-o.

Tratarea cauzei, nu a efectului
Am sugerat că ministerul ar trebui să aloce altfel banii pe care îi primește de la Banca Mondială și de la BERD, vreo sută și ceva de milioane de euro, pe care declarativ a spus că îi dedică pentru cei care au picat bacalaureatul, ca să le plătească meditațiile. Or, asta înseamnă să tratezi efectul, nu cauza. Mult mai bine ar fi dacă banii aceștia ar fi dirijați spre gimnaziu, pentru remedierea deficiențelor constatate.

Rezultatele astea primare au apărut la un an distanță de la prima evaluare. Acum e al doilea an în care s-a dat evaluarea. Care e soluția, ce-i de făcut?

Soluția imediată pentru noi, care luăm atitudine, este să continuăm să luăm atitudine. Nu e la modă să-l citezi pe Marx, dar Marx avea o vorbă foarte interesantă, spunea că o generație trebuie să continue să lupte, chiar dacă n-are nicio șansă să învingă, pentru că în felul acesta cultivă spiritul de luptă pentru următoarea generație, care s-ar putea să aibă șanse să câștige. Cred că trebuie să continuăm să luăm poziție, să conștientizăm părinții, să conștientizăm factorii de decizie despre ce anume decizii trebuie luate și să și oferim soluții în acest sens. Soluția majoră ar fi ca un guvern întreg, nu doar un ministru, să conștientizeze faptul că, dacă continuăm așa, atunci țara pe care o vom avea peste 20-30-40 de ani, adică țara aceea care ne va plăti sau nu ne va plăti pensiile, este pusă în pericol dacă nu se ia o opțiune fundamentală pentru susținerea educației. Soluția este de a lua în serios discursul acesta umflat ca o gogoașă că educația este prioritate națională. Din păcate, deocamdată nu sunt semne că actuala clasă politică înțelege acest lucru.

 

Observăm că se discută despre o nouă Lege a educației, după ce legea din 2011 a fost pur și simplu hăcuită cu tot felul de amendamente. Se discută cumva pe sub masă, cu sindicatele, se reșapează tot felul de idei. E necesară o nouă Lege a educației?

Actuala lege a fost hăcuită în 96 de locuri. Cred că o lege trebuie schimbată numai atunci când își epuizează potențialul de ameliorare a realității. Or, actuala Lege a educației are încă un mare potențial de schimbare, cu toate ciuntirile grosolane. Temerea mea este că se va face o lege prin care să fie menajate interesele majorității mediocre, nu să fie promovate opțiunile minorității competente.

Performanţe slabe
Cu cât testele sau itemii sunt mai dificili și necesită activități cognitive superioare, gen analiză, interpretare, prelucrare sau aplicare de informații, cu atât performanțele sunt mai slabe. Ajungem la situația în care abia 23% dintre copiii din România răspund corect la o sarcină la care se cere analiză și interpretare. Simplu spus: trei din patru copii nu au abilitățile necesare de analiză și prelucrare a informațiilor!.

Cum s-a încercat întotdeauna, de altfel.

Deci, cred că cine vrea să facă schimbarea în educație trebuie să-și asume o doză de conflict cu majoritatea din sistem, pentru că, din păcate, nu se mai poate face schimbarea decât acceptând că o parte se va opune și va încerca să boicoteze mersul înainte, responsabil. Temerea mea este că această nouă Lege a educației va fi un compromis în jos, va reduce din conflictualitate, pentru că va reduce din standarde.

Temerea mea se întemeiază pe faptul că, până acum, toate modificările legii au fost deteriorative: s-a redus din standarde (vezi diferențierea universităților, finanțarea pe bază de performanță), adică s-a ajuns la un compromis care nu schimbă sistemul, ci care conservă sistemul, eventual cu mai puține conflicte între actorii principali din sistem. Însă nu cred că este o opțiune bună să ne scufundăm toți ținându-ne de mână!

 

Spuneți că cineva ar trebui să-și asume un conflict deschis cu actorii implicați. S-a mai întâmplat asta și în 2011. Rezultatele le vedem. Vin alții la putere, asta e cutuma în România, și dau totul peste cap. Cine ar putea să-și asume acest lucru? Guvernul, nu, că vedem ce face, prin minister. Președintele, cine anume?

Noi am încercat cu președintele. Președintele Băsescu a făcut tot ce a ținut de dânsul pentru a împinge înainte...

 

Și până la urmă a fost un eșec, cu tot Pactul pentru educație.

A fost o înfrângere dureroasă pe care am suferit-o toți cei care am stat lângă președinte... Cred că o primă soluție ar fi, și ea a fost schițată în Pactul național pentru educație – este un paragraf acolo în care se spune explicit că parlamentul devine responsabil de monitorizarea și punerea în aplicare a Pactului național pentru educație. Deci o soluție ar fi o asumare a responsabilității din partea parlamentului, care în final este reprezentantul populației.

 

Să fim serioși, cu parlamentul...

Da, desigur, nu acest parlament. Atunci, cum zicea Stuart Mill, să recurgem la metoda rămășițelor: excludem tot ce nu e valid și ce rămâne e considerat viabil. Guvernul nu vrea, cu președintele s-a încercat și nu a fost de ajuns, iar noul președinte nu e capabil să-și asume conflicte pentru o cauză corectă. Atunci, ce a mai rămas? Societatea. Un al doilea factor care ar putea contribui la schimbare ar fi o alianță a ONG-urilor cu adevărat interesate în educație, care să constituie un fel de monitor sau un observator educațional, care la fiecare abatere de la optimizarea sistemului educațional să sesizeze opinia publică. Deocamdată, nu există o astfel de alianță și ONG-urile acestea se ceartă între ele. Or, dacă ar fi o singură alianță care să spună: interesul nostru este monitorizarea sistemului și stăm cu ochii pe decizii și pe decidenți și, cum apare o abatere, cum o sancționăm și conștientizăm opinia publică, la un moment dat, opinia publică ar lua atitudine și poate s-ar schimba ceva. Altfel, vă împărtășesc doza de scepticism. Trebuie însă să continuăm să luăm poziție, pentru că, într-un târziu, societatea se va trezi. Altfel, dacă noi stăm să ne uităm la efectele unor măsuri și vedem cât de puține sunt față de efortul nostru, renunțăm la tot, nu mai facem nimic, plecăm în altă țară.

 

Da, în sensul acesta, al luării de poziție, cinci universități s-au unit și cer revenirea la sistemul internațional de clasificare, desființat de Guvernul Ponta. Doar cinci, asta-i problema, celorlalte le convine...

În Legea educației era scris explicit: clasificarea universităților și ierarhizarea programelor de studii, iar finanțarea se face în funcție de poziția în ierarhie. A fost primul lucru pe care l-au desființat prin ordonanță de urgență. Din păcate, majoritatea din sistemul de educație este mediocră. Există o minoritate care e bună, e excelentă, numai că, întrucât votul se ia și în Consiliul Național al Rectorilor (CNR) pe baza majorității, cei buni, dar puțini sunt blocați. Consiliul Național al Rectorilor este conservator. E suficient să ne uităm la comunicatele pe care ei le-au dat în ultimii şapte-opt ani: toate sunt de un conservatorism radical! De aceea, în LEN, CNR era doar organ consultativ, ministerul îi consulta, dar putea lua decizii reformiste chiar dacă se CNR se opunea. Ei, acum au schimbat legea, iar ministerul își întemeiază deciziile pe baza CNR, adică pe baza unui organ conservator! Pentru că majoritatea universităților au interesul să nu se facă clasificare, să nu se facă ierarhizare. Din păcate, inclusiv studenții, din discuțiile pe care le-am avut eu cu organizațiile lor, și-au exprimat același punct de vedere, că nu doresc să apară că sunt de la o universitate cu performanțe slabe, ca să nu-și reducă șansele pe piața forței de muncă.

 

Interviu realizat de ANDREEA PORA

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22