TEODOR BACONSCHI: „E de neconceput apartenența la NATO a unei dictaturi“

Interviu Realizat De, Alexandru Lazescu | 26.07.2016

La o săptămână de la summit-ul NATO, în Turcia avem o serie de evenimente care pun serios în discuție perspectiva unei formule de securitate la Marea Neagră. Cum vedeți lucrurile în acest moment și în contextul situației din Turcia?

Pe aceeași temă

 

Toată lumea occidentală e cu ochii pe ce se petrece în Turcia, după lovitura de stat militară ratată și retalierile succesive. Am văzut primele reacții la nivelul UE, al Consiliului Europei. Și americanii sunt foarte preocupați de ce se întâmplă acolo, nu numai pentru că îl găzduiesc pe adversarul lui Erdoğan, ci și pentru că au în sud-estul țării baza aeriană de la Incirlik care, fiind izolată, a trecut pe generatoare de electricitate. Mai mult, generalul turc care comanda baza a fost pus pe lista puciștilor. Dacă ținem cont că la Incirlik sunt și bombe cu hidrogen, ne dăm seama că situația e foarte delicată.

 

Primul lucru este acela de a construi un consens cu privire la ce așteaptă toată lumea occidentală de la Turcia. Suntem în situația de a dezavua ce se întâmplă, de a ne delimita la nivelul normelor democratice, pe de o parte, pe de altă parte, trebuie să urmărim eventuala repoziționare geostrategică a Ankarei, pentru că președintele Erdoğan a telefonat la Teheran, s-a întreținut și cu Putin și unii comentatori cred că se prefigurează un soi de alianță în trei, care-și propune să stabilizeze, dacă se poate fără occidentali, situația din zonă. Asta îmi arată că Summit-ul NATO de la Varșovia a venit la timp, a reușit să decidă o întărire a Flancului Estic al Alianței, mai ales pe componenta baltico-poloneză. Să vedem acum cât din restul măsurilor care urmau să fie discutate în această toamnă mai pot fi deschise, dată fiind situația de instabilitate care s-a creat în urma evenimentelor din Turcia. Putem însă observa că mediul de securitate din sud-estul României a intrat într-un proces de deteriorare alarmantă.

 

http://revista22.ro/files/news/manset/default/Baconschi-2.jpg

Teodor Baconschi şi Hillary Clinton la Washington în 2010

 

La nivelul Alianței și în principalele capitale occidentale, relațiile cu Turcia oricum erau în general inconfortabile. În urmă cu un an și ceva, turcii au anunțat că vor să cumpere echipamente de comunicații din China, pentru dotările lor pe NATO, ceea ce punea în discuție poziționarea lor în Alianță. Iată că acum lucrurile sunt pe o pantă care ne duce pe o decuplare, dacă nu imediată, cel puțin pe termen mediu a Turciei de Alianță. Cum vedeți situația din Orientul Mijlociu în actualele condiții?

Nu avem vești bune, în măsura în care atacurile contra pozițiilor cucerite de ISIS în Irak și Siria n-au fost concludente, cel puțin până acum. Tensiunea este în creștere și nu facem decât să plătim prețul scump al eșecului pe care l-a înregistrat Primăvara Arabă în 2011-2012, când lumea euro-americană spera să securizeze zona prin schimbări democratice. Ele n-au mai avut loc și nici nu mai pot avea loc în actualele condiții. Ce se întâmplă în Turcia arată că formulele propuse de Occident au rămas în suspensie. Există, ca și în cazul Rusiei, acest balans geopolitic dictat de identitatea euro-asiatică a Turciei, ca și a Rusiei. Sunt doi parteneri teoretic indispensabili, care însă nu au reușit să meargă consecvent pe o linie sau pe alta, continuă să oscileze între tipul de regim politic și de acțiune externă a unor puteri asiatice și normele cu care lucrăm în clubul euroatlantic.

 

În acest moment, situația fluidă din Orientul Mijlociu este agravată și de faptul că în Germania și Franța, la anul, dar mai ales în SUA, anul acesta, au loc alegeri importante. Numai că, pe fond electoral, acești trei jucători-cheie nu se mai pot concentra pe decizii politice de amploare față de securitatea zonei euro-americane. Acestea sunt momentele periculoase când dialogul politic este intermitent, când pot apărea evenimente de-a dreptul dramatice, care reconfigurează liniile de securitate în Est și, prin urmare, avem obligația de a nu pierde nicio secundă din vedere ce se întâmplă, proiectând toate scenariile posibile. Personal, îmi doresc ca Turcia să se stabilizeze într-o formulă sau alta și să continue și dialogul cu UE, și acțiunea sa responsabilă în interiorul NATO. Rămâne de văzut ce e criză pasageră, ce este tatonare și care vor fi mai departe mișcările tactice de la Ankara.

Rolul Americii

Obligația noastră e să rămânem un partener al SUA, cu ce putem oferi noi în regiune, știind totodată că pacea și liniștea europeană sunt legate de această ecuație geostrategică, care e de fapt șira spinării pentru întreaga civilizație occidentală. Cunoaștem diferența dintre America metropolelor sofisticate și America profundă, însă SUA rămân cea mai mare democrație și liderul lumii occidentale, de care avem nevoie mai mult ca oricând.

Parlamentul Turciei a cerut oficial extrădarea clericului Gülen. Ankara încearcă cumva să forțeze Statele Unite. Washingtonul se află într-o situație complicată din acest punct de vedere, pentru că e greu să ignori ce se întâmplă în Turcia, mai ales epurarea generală a oponenților (judecători, armată, profesori).

Din câte știm, americanii nu au cedat la presiuni, fie de la adversari declarați sau din partea unor parteneri oscilanți. Pe de altă parte, trebuie să rămânem fideli valorilor fondatoare ale UE și NATO, care sunt democratice. E de neconceput apartenența la NATO a unei dictaturi. Coeziunea acestui ansamblu, coeziunea strategică a blocului nord-atlantic e dată de aplicarea normelor democrației și ale statului de drept și de respectarea nu doar formală a drepturilor omului. Evident, Turcia rămâne un subiect de drept internațional autonom, suveran, liber, își poate alege destinul, dar, dacă își dorește continuarea destinului său euro-atlantic, va trebui să se adapteze.

 

Să ne întoarcem la criza generală din UE. Înainte de Turcia, am avut atentatul de la Nisa și Brexit-ul. Au fost întâlniri între Theresa May și Angela Merkel, dar și cu François Hollande. Cum vedeți evoluând lucrurile la nivelul Uniunii și al continentului, în general?

Personal, am sperat până în ultima clipă că Brexit nu se va produce, apoi am sperat că se va face o negociere internă pentru ca efectele sale să nu se actualizeze. Acum constatăm că, începând cu 2017, Marea Britanie va iniția procesul de părăsire a UE (pe care l-ar putea tergiversa), avem un nou guvern conservator la Londra și e de presupus că ministrul însărcinat de Theresa May cu negocierea noului acord între Marea Britanie și UE va avea mult de lucru în următorii doi ani, mergând pe o formulă probabil norvegiană, care să asigure o cât mai amplă participare a Marii Britanii la piața comună și menținerea în City-ul londonez a unui mare hub financiar internațional. În același timp, am văzut și din primele declarații ale ministrului de Externe al Marii Britanii, Boris Johnson, intenția Londrei de a rămâne în joc, de a nu pierde ponderea sa tradițională în Europa. Să vedem acum în ce spirit vor fi conduse negocierile. Să sperăm că tonul mai degrabă aspru, punitiv pe care l-a adoptat d-l Juncker imediat după șocul Brexit va fi înlocuit printr-o atitudine mai conciliantă. Nu e mai puțin adevărat că Brexit slăbește UE, nu trebuie să ne facem iluzii, slăbește și Marea Britanie, în măsura în care aceasta va părăsi masa Consiliului European, locul instituțional unde se fabrică marile decizii politice. Marea Britanie rămâne acolo unde este, pe plan geografic, geopolitic și ca punte între Europa și SUA, păstrându-și simultan calitatea de membru important al NATO. Ideea este să limităm daunele, astfel încât unitatea europeană să nu fie slăbită. Dar, în același timp, e clar că la masa Consiliului vocile cele mai puternice rămase în interiorul UE vor fi Germania și Franța și ele vor avea de-acum o sarcină foarte grea pe umeri. Povestea un oficial german că, după Brexit, toată lumea suna la Berlin, întrebând „ce e de făcut?“. Berlinul are prim-planul, dar are și o imensă responsabilitate.

Incertitudini electorale

La Casa Albă va fi Hillary Clinton sau Donald Trump, nu mai putem asista la răsturnări de situație. D-na Clinton va aduna și voturile unor categorii de votanți republicani, nemulțumiți probabil că partidul n-a găsit alt candidat, d-l Trump fiind perceput ca jucător venit în ultima clipă. Administrația americană e suficient de solidă și rodată ca să poată gestiona enorma putere a Statelor Unite, indiferent de titularul de la Casa Albă.

 

Marea Britanie era parte a unui trio, alături de Franța și Germania. În ultimul timp, în locul Marii Britanii a apărut Italia, ceea ce pune anumite probleme din perspectiva economică, există viziuni foarte diferite ale felului în care Berlinul și Roma văd gestiunea crizei euro. Dar, dincolo de asta, nu credeți că ieșirea Angliei din arhitectura instituțională a Uniunii Europene va slăbi sau va eroda într-un fel rolul, influența americană în Europa? Multe țări vorbesc deschis de o regândire a relațiilor cu Rusia. Ele nu spun neapărat că trebuie să ne distanțăm de America, dar există în subtext și astfel de temeri.

 

De fapt, ne învârtim în jurul unor subiecte cu tradiție - politica europeană de securitate și apărare - un vis frumos, transpus într-o doctrină, dar nu și în realitate. Nu văd reunite condițiile politice pentru ca „unificarea“ forțelor armate europene să se poată produce pe termen scurt. În orice caz, federalizarea acestor resurse militare europene trebuie să întărească NATO, nu să presupună o ruptură. Statele Unite continuă să fie principalul furnizor de securitate al statelor membre UE și nu cred că Brexit va produce efecte negative pe planul coeziunii euro-atlantice.

 

Europa se mai confruntă cu alte două mari probleme: migrația și terorismul. Ele aduc în prim-plan în tot mai mare măsură raportarea la valorile europene, felul în care sunt sau nu sunt ele compatibile cu Islamul. Cum vedeți lucrurile evoluând din acest punct de vedere?

Ca și în alte cazuri, Europa trăiește, oarecum decalat, marile dileme cu care se confruntă Statele Unite. După 11 septembrie 2001, în Statele Unite a explodat această dezbatere în societate: dilema echilibrului dintre libertățile democratice și securitatea națională. Și, pentru o vreme, americanii au mers pe linia dură de reprimare a terorismului oriunde s-ar manifesta și oriunde și-ar afla originea. Cred că acum se întâmplă ceva similar în Europa. Atentatele cu număr mare de victime s-au banalizat prin frecvența lor tragică și se simte în societatea civilă din toate statele membre această frământare: nu s-a mers prea departe cu corectitudinea politică sau cu „paradisul“ multiculturalist? Cu această viziune idilică despre posibilitatea oricăror grupuri etnico-religioase și culturale de a coabita pașnic? Sunt foarte mulți, mai ales pe centru și dreapta și extrema dreaptă, care spun că s-a mers prea departe, că trebuie să fim mult mai duri cu legătura dintre terorism și islamism sau jihadism și să le reprimăm împreună, ca pe un pachet toxic. Și sunt ceilalți, care încearcă să contextualizeze profilul psihologic al fiecărui atentator, la Bataclan, la Nisa sau în alte locuri, susținând că e vorba de niște defecțiuni individuale. Și aici trebuie găsită calea de mijloc. Adică n-avem nevoie de o suspendare a normelor de drept, pentru că atunci ne-ar

Depășirea inerției

Avem o inerție pozitivă în sensul că am mers pe linia euro-atlantică și nu ne-am mai pus problema riscurilor la care suntem expuși. Ni s-a părut că această umbrelă este solidă, impenetrabilă și că rezolvă toate problemele de securitate. Fără să sugerez că nu ne putem baza pe NATO, aș recomanda o depășire a fracturilor interne, pentru că România va trebui să schimbe niște accente în politica sa regională pentru a-și proteja interesele.

privi și pe noi chestia asta și s-ar restrânge libertățile civile. Dar, pe de altă parte, trebuie să punem ceva mai mult în politicile noastre de reprimare a rețelelor teroriste aici sau la ele acasă, acolo unde pornesc, fie că e vorba de Africa de Nord sau Orientul Mijlociu. Cred că ipocrizia chiar nu ajută pe nimeni. Ne trebuie o analiză rece, astfel încât să nu mai umblăm cu mitologii culturale, ci mai degrabă cu acțiune. Dar e foarte greu, pentru că aceste autoradicalizări spontane ale unor tipi care au și probleme psihologice sau care sunt de-a dreptul psihopați sunt reale. Asasinul care a comis odiosul masacru de la Nisa, unde și un român și-a pierdut viața, nu era un agent ISIS, nu era un om de rețea teroristă, de celulă teroristă, cu antecedente databile.

 

Dar tocmai aici e problema, în rejectarea acestei abordări despre ciocnirea de valori. Până la urmă, acest tip de influență ideologică vine din zona moscheilor, a imamilor radicali, dinspre rețelele sociale, Internetul a fost un factor extrem de important în a inocula sau de a declanșa acest tip de porniri. Nu putem discuta numai de felul în care gestionează serviciile secrete aceste amenințări. Problemele de fapt sunt în interior și până acum ele au fost într-un fel ignorate, tocmai mergând pe ideea că sunt chestiuni de tip individual.

Între cele două teze care par ireconciliabile trebuie construită o medie. E, poate, momentul să ne gândim la nivelul UE la o politică de imigrație mai strictă. Cunoaștem declinul demografic, relativa nesustenabilitate a sistemului de asigurări sociale și de pensii, pe termen mediu și lung, de unde nevoia de a importa forță de muncă, dar, prin politicile de imigrație laxiste, asortate cu dreptul de reunificare familială extinsă, se creează tensiuni care vor fi din ce în ce mai greu de gestionat. Franța, din acest punct de vedere, este un perfect studiu de caz: vedem furia tot mai multor francezi față de aceste riscuri. Ei sunt cetățeni pașnici, ca și noi, însă au ajuns să nu se mai simtă siguri în orașele lor, în cartierele unde locuiesc. Se impun acțiuni chirurgicale, direct la sursă, și anume pe teritoriul controlat de ISIS, ca succesor al Al Qaeda. Pe de altă parte, trebuie strâns șurubul în materie de imigrație, astfel încât să nu se mai strecoare printre cei care își caută o viață mai bună și se pot integra și teroriști sau dezaxați, care urmează să producă antioccidentalism și criminalitate endemică.

 

Dacă lucrurile merg pe această pantă, nu e deloc exclus să vedem o victorie a d-nei Marine Le Pen anul viitor.

Istoria politică recentă a Franței spune ceva despre confuzia în care se află electoratele europene. Fostul președinte Nicolas Sarkozy preluase din agenda Frontului Național niște puncte, inclusiv intransigența în materie de imigrație. A pierdut alegerile! A venit un președinte socialist, care e foarte criticat pentru că ar fi „prea slab“, deși poliția franceză și serviciile secrete franceze sunt mobilizate, bugetate, motivate și cu rezultate bune, fără de care am fi asistat la un bilanț și mai cumplit. Dar, cum spuneam, media nu s-a găsit. Degeaba oscilăm între indulgența socialistă și diferitele întruchipări ale unei drepte mai naționaliste, care e și antiimigrație sau împotriva politicii de regrupare familială. Până una-alta, cred că soluția trebuie concertată la nivel paneuropean. Bărcile de pe Mediterana cu refugiați, care ajung la Lampedusa în Italia sau pe insulele grecești, nu au noțiunea spațiului

Falsa apocalipsă

Instabilitatea din Turcia, Brexit, valul de atentate teroriste, imigrația, amplificate fiind de media și de rețelele de socializare, au instalat în psihologia colectivă europeană un soi de sentiment apocaliptic. Lucrurile sunt mai solide decât par, întrucât s-au construit în 60 de ani, printr-un proces politic democratic: avem instituții funcționale, există rezultate economice mai degrabă bune. UE rămâne un actor global inconturnabil.

Schengen. Guvernanța Schengen trebuie întărită. Iar războiul civil din Siria trebuie să fie cumva rezolvat, pentru că el a umplut Turcia de refugiați. Turcia are probleme. Ce ne facem dacă deschide porțile și ne trezim și de acolo cu un milion sau două de oameni care și-ar căuta limanul pe solul european? Consider că instrumentele de care dispune UE, în eventuală asociere cu NATO, sunt suficiente. Problema e de construire a unui consens politic. Or, aici, la masa Consiliului, este complicat, pentru că, dacă ai un șef de stat socialist, va avea o viziune, dacă discuți cu un premier de dreapta, acela va dezvolta un alt set de propuneri. Cu alte cuvinte, suntem într-un război cultural în Europa. N-am tras concluziile la acest nivel - valori, priorități, principii, linii roșii în materie de democrație versus securitate națională și politică de vecinătate. Aici cred că și elita intelectuală europeană ar trebui să fie ceva mai puțin inerțială și ipocrită, ca să articulăm idei utilizabile în acțiunea politică la nivelul Uniunii.

 

Există o falie ideologică mai degrabă ireconciliabilă între punctele de vedere din așa-numita zonă progresist-liberală și ceilalți. Tensiunile au atins un maxim istoric. Putem oare depăși acest tip de diviziune?

Din păcate, absența unui număr suficient de voci moderate pe piața europeană a ideilor a încurajat această polarizare ideologică extremă. Iar bătălia dintre umanismul clasic și autoapărarea europeană se tranșează în universități, think-thank-uri și media, dar mai ales printr-un vot emoțional, care s-ar putea exprima atât în Franța, cât și în țări din Europa Nordică, unde au apărut multe partide extremiste.

 

Care ar fi principalele provocări pentru noi și în ce măsură liderii României sunt capabili să le gestioneze?

E adevărat că noi am avut două alegeri care nu se exclud: căutăm o concertare politică regională, un fel de Vișegrad plus, unde să se articuleze poziția „noilor membri“, sau încercăm un dialog direct cu Parisul, Berlinul, Londra și Washington? Sunt, cred, abordări complementare, se cuvine să fim activi pe ambele paliere: dialogul cu principalele capitale și totodată o mai strânsă coordonare cu Polonia și restul actorilor central-europeni. Sper că am depășit imaturitatea unor gelozii regionale, dincolo de eventualii paraziți care apar uneori pe radarul bilateral. Faptul că ultimul summit NATO, esențial prin deciziile lui, s-a desfășurat la Varșovia are un simbolism care trebuie cititit ca atare.

 

Interviu realizat de ALEXANDRU LĂZESCU

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22