Ce fel de politica externa?

In numarul 841 al 22-ului, d-l Alexandru Lazescu deplange lipsa unei dezbateri intelectuale si coerente in privinta politicii externe romanesti. Inclin sa ii dau dreptate, ba inca sa adaug ca nu avem nici macar dezbateri de specialitate, nu doar intelectuale, dedicate politicii noastre externe. Ma intrebam la randul meu, intr-un mai vechi numar al revistei (810), daca Romania chiar are o politica externa.

Cred insa ca problema comuna, a mea si a d-lui Lazescu, este ce intelegem de fapt prin politica externa romaneasca. Pe de o parte, putem sugera ca politica externa este acea sectiune extrem de inalta a actiunii internationale a Romaniei, cea dedicata aderarii la aliante politico-militare precum NATO, formarii si dezvoltarii parteneriatelor strategice, precum cele cu Statele Unite si cu Marea Britanie, eforturilor de integrare in Uniunea Europeana, eventual si embrionara politica regionala legata de Marea Neagra. Ma indoiesc ca politica externa inseamna doar atat. Eu as numi-o politica strategica a Romaniei sau, cu o traducere aproximativa a termenului englezesc, "politica externa inalta". Ea pare cel mai usor de discutat, de rasucit pe toate partile si de combatut. In privinta ei toti putem fi experti si toti suntem macar afectati de ea. La urma urmei, desi legalmente interesele nationale sunt definite de elita politica a tarii prin intermediul Strategiei de Securitate Nationala, fiecare putem sa ne conceptualizam si sa operationalizam propria varianta a interesului national. Toti suntem interesati in acele tendinte majore care ne pot afecta vietile, averile si libertatile. Drept urmare, dezbaterea politicii externe inalte ar fi teribil de relevanta ba mai mult, ea ar putea intari aspecte ale democratiei romanesti oarecum inactive, legate de control si responsabilitate in privinta strategiei generale a tarii noastre. Pe de alta parte, ea nu poate fi decat nesatisfacatoare si pe alocuri frustranta. Marea strategie poate fi influentata de societatea civila si de mase doar in momentul votului sau in secvente de criza greu de imaginat in contextul politic actual. Lumea academica poate, la randul ei, sa influenteze decizia politica doar in masura in care membrii sai intretin relatii directe cu decidentii politici si mai putin prin conferinte si dezbateri de specialitate. Altfel spus, nu vom fi niciodata complet multumiti nici de nivelul, nici de rezultatele unei dezbateri intelectuale care sa priveasca politica externa inalta.

Pe de alta parte, daca am misca un pic nivelul discutiei spre ceea ce am numi "politica externa obisnuita", rezultatele ar putea fi mult mai importante. Intr-adevar, tindem adeseori, specialisti sau nu, sa ne reprezentam politica externa doar ca pe intalnirile, discutiile si conferintele majore pe care presedintele, prim-ministrul si ministrul Afacerilor Externe le au impreuna cu liderii marilor puteri si ai marilor organizatii externe (o lista scurta i-ar include probabil pe sefii de stat si de guvern ai Statelor Unite, Rusiei, Marii Britanii, Frantei, Germaniei, Japoniei si Chinei, precum si pe presedintele Comisiei Europene si, eventual, pe secretarul general al Natiunilor Unite). Tot aici am include probabil rarele discursuri majore de politica externa pe care acesti trei decidenti le tin. Sugestia mea e ca ar fi perdant sa ne ocupam doar de aceste lucruri. O analiza si o dezbatere mult mai fertila ar fi legata de nivelul obisnuit al relatiilor internationale. Pentru a dezbate, spre exemplu, relatiile Romaniei cu Rusia, n-ar trebui sa ne uitam doar la faimoasa declaratie a presedintelui legata de Marea Neagra ca "lac rusesc". Ar trebui sa luam in calcul volumul si tipul schimburilor comerciale, nivelul investitiilor, circulatia persoanelor, balanta militara, raporturile in chestiuni de interes comun precum Transnistria. Pentru a intelege cum arata "politica Romaniei la Marea Neagra", trebuie sa discutam pe langa toate aceste aspecte inmultite cu numarul statelor din zona si chestiuni oarecum mai pamantesti, cum ar fi numarul si frecventa vizitelor schimbate de oficialii romani cu cei din tarile zonei sau numarul intalnirilor pe care ministrul Afacerilor Externe le are cu ambasadorii acestora.

Cred ca doar astfel dezbaterea politicii externe poate, sub o forma sau alta, sa capete consistenta. Doar asa ne putem da seama in ce masura birocratia guvernamentala chiar pune in practica declaratiile generale de politica externa, in ce masura acestea nu raman doar documente prafuite printr-o arhiva sau fisiere din ce in ce mai rar descarcate de pe site-urile guvernamentale. Abia asa putem cere socoteala, ca intelectuali si ca societate civila, de modul in care ne cheltuiesc banii cei care poarta politica externa in beneficiul nostru. Acestea ar trebui, in opinia mea, sa fie subiectele serioase pe care sa fie intemeiata dezbaterea de politica externa pe care o cere d-l Alexandru Lazescu si careia as dori sa ii fiu parte.