Războiul Iohannis-Dragnea se poartă în câmp deschis

Iohannis a ieșit la câteva minute după ce prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunțat că nu va merge la întâlnirea  de la Cotroceni pe tema BNR și a conflictului declanșat de anunțul mutării ambasadei României la Ierusalim, cerând răspicat demisia premierului. Președintele a fost dur, spunând că „Doamna Dăncilă a preferat să execute ordinele venite de la partid” și că  „doamna Dăncilă nu face faţă poziţiei de premier şi transformă Guvernul într-o vulnerabilitate a României. Solicit public demisia doamnei Dăncilă din funcţia de prim-ministru al României.”

 Argumentele lui Iohannis s-au referit la intenția transparentă a PSD de a pune BNR sub control politic și la nevoia de a menține independența Băncii Centrale. În mod evident însă principalul argument a fost cel legat de memorandumul secret de mutare a ambasadei României la Ierusalim „S-a discutat un document secret pe politică externă. Asta a fost o greşeală. Trebuia să fie consultat preşedintele, lucru care nu s-a întâmplat. În Constituţie şi în practica politică din România se statuează că  e nevoie de o consultare instituţională între premier şi preşedinte. E nevoie în interesul României, nu altcuiva, ca autorităţile publice să colaboreze loial”.

Deposedare de puteri și golirea funcției prezidențiale

Riposta președintelui vine după un șir de acțiuni politice interne și externe menite să-l minimizeze atât personal cât și instituțional, care nu pot fi caracterizate decât ca un șir de provocări și umilințe prin care PSD a forțat, după toate probabilitățile, în mod deliberat una din două reacții. 1. Fie Iohnnis ar fi înghițit umilința și și-ar fi petrecut restul mandatului în irelevanță lăsând țara la cheremul lui Dragnea (pentru că nu trebuie să ne imaginăm nici o clipă că Dăncilă face altceva decât să execute obedient vrerea lui Dragnea). 2. Fie ar fi decis în sfârșit să țină piept asaltului lui Dragnea și să iasă la luptă deschisă.

Președintele a fost deposedat în mod sistematic, cu complicitatea și concursul CCR, de o serie de prerogative constituționale care deși sunt înscrise în Legea Fundamentală au fost reinterpretate într-o manieră cel puțin autocontradictorie de CCR. Cele mai importante, desigur, sunt numirea judecătorilor -unde funcția președintelui a fost redusă la un rol ceremonial- și restrângerea prerogativelor prezidențiale în numirea procurorilor. Se așteaptă, de asemenea, deposedarea președintelui de prerogativa numirii șefilor serviciilor secrete și probabil și a altor instituții de felul Consiliului Concurenței, după modelul ANCOM. Or, Consiliul Concurenței lucrează direct cu Comisia Europeană fiind instituția care supervizează prezervarea caracterului de economie de piață concurențială al unui stat membru.

De fiecare dată până acum Iohannis a tăcut și a înghițit ori a avut reacții slabe. Iohannis a dat dovadă de un non-combat ruinător în mai multe situații, inclusiv prin refuzul de a sesiza Comisia de la Veneția pe legile Justiției și acum, chiar dacă răul nu este ireversibil, este mult mai greu de învins.

Uzurparea autorității prezidențiale în politica externă: De la Orban la Netanyahu

Episodul „ambasada” nu este prima provocare aruncată de Dragnea în obrazul lui Iohannis. În septembrie anul trecut, Dragnea a anunțat că a discutat cu prim-ministrul ungar Viktor Orban pe  care l-a asigurat că va rezolva în parlament problema Liceului Catolic Maghiar din Târgu Mureș. La schimb, Dragnea a pretins că a obținut susținerea Ungariei pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD). Această „susținere” a fost tot timpul o minciună ordinară. România și-a depus candidatura la forul de la Paris de foarte multă vreme dar nu a obținut nici până astăzi statutul de candidat, care pentru a fi admis trebuie să treacă o serie de teste economice pe care în mod clar, România nu le poate trece acum. Deci Ungaria nu are ce să susțină sau să blocheze pentru o vreme. Ceea ce a rămas a fost o concesie făcută de Dragnea lui Orban într-o chestiune - Liceul Catolic - care și aceea a fost declarată în luna martie neconstituțională, fără ca România să primească absolut nimic în schimbul acesteia. Singurul beneficiu a aparținut lui Dragnea personal care și-a creat din nimic imaginea de lider pragmatic și responsabil care obține deal-uri externe avantajoase în schimbul unor concesii minore.

Episodul „Ambasada” a fost o provocare și o ofensă clară și deliberată. Dacă Dragnea dorea să mute ambasada cu adevărat, se ducea cu tot cu Dăncilă și Meleșcanu la președinte și îi prezenta avantajele și dezavantajele acestui gest în mod onest. În schimb, a ales să trimită la guvern un memorandum secret redactat de Ministerul de Externe. Or, nu poți să inițiezi un demers de politică externă în care ultimul cuvânt aparține președintelui prin discuția în guvern a unui memorandum secret făcut la MAE decât dacă prezumi că președintele e „mână moartă” în acest joc, cantitate neglijabilă. De aceea este clar ca lumina zilei că Dragnea a urmărit fie să-l pună pe Iohannis cu botul pe labe, fie să provoace o reacție de orgoliu.

Instrumentul acestui act de forțare a Constituției a fost Ministerul de Externe care l-a trădat a doua oară pe titularul politicii externe după incidentul din iunie 2012, când Andrei Marga a profitat de faptul că MAE administrează căile securizate de comunicare cu UE și a trimis la Bruxelles lista lui Ponta de participanți la summit, nu pe cea trimisă de Cotroceni. Rezultatul acelui episod a fost un summit catastrofal pentru Ponta care a fost evitat și ignorat de toți ceilalți lideri europeni și o decizie a CCR care confirma poziția președintelui de titular al politicii externe. Exact în același punct a atacat acum Dragnea autoritatea suverană a președintelui. De aceea contraatacul lui Iohannis trebuie să înceapă cu forțarea demisiei lui Meleșcanu pentru că este greu de imaginat că Dăncilă Nu se poate conlucra cu un ministru de externe trădător.

În ceea ce privește mutarea ambasadei aceasta este o decizie cu atât de multe implicații și complicații încât nu poate fi luată în baza unui memorandum secret ci a unei dezbateri extrem de serioase care în acest moment este prematură. Prin anunțul mutării ambasdei la Ierusalim, președintele Donald Trump încearcă să răstoarne consensul internațional (turn the tables) și să forțeze „comunitatea internațională” să recunoască, alături de Statele Unite, că „soluția celor două state”, care este politica oficială a Europei și a ONU cu privire la Orientul Mijlociu, este depășită fiind practic imposibilă dată fiind situația din teren, unde un stat palestinian viabil nu mai poate fi creat în Cisiordania iar Gaza rămâne sub autoritatea Hamas.

Dacă Trump va reuși să determine o dezbatere internațională pornind de la alte premise, foarte bine, s-ar putea să aibă mai mult succes decât predecesorii săi, dar până atunci România nu are de ce să se grăbească să ia o decizie acum pentru că „nu are un cal în această cursă”, un interes imediat. În fond americanii nu cer celor mai apropiați aliați ai lor, Marea Britanie, Japonia, Australia și, mai nou, Franța, să îi urmeze gestul în mod automat cu atât mai puțin ar cere așa ceva România. Dacă Netanyahu a adoptat o strategie de „taiwanizare” a recunoașterii Ierusalimului face probabil o mare greșeală și dacă încearcă, prin România să facă o breșă în poziția unitară a UE, oricât de ipocrită și ficțională ar fi ea,  atunci ar face bine să ofere enorm la schimb ca să compenseze izolarea Bucureștiului pe plan european. Cum nu am aflat despre un asemenea preț, este clar că jocul lui Dragnea a fost în primul rând intern: Șah la Iohannis.

Dragnea îi refuză lui Iohannis și rolul de mediator

Tifla aruncată de Dragnea prin Dăncilă în privința discuției cu reprezentanții BNR are drept scop negarea unuia dintre rolurile constituționale cele mai explicite ale președintelui acela de mediator între puteri și instituții în virtutea rolului prezidențial de gardian al bunei funcționări a instituțiilor. După ce i-a obligat pe parlamentarii PSD să boicoteze audierea conducerii BNR la parlament, după ce a declarat că BNR face jocurile multinaționalelor în conjurație cu liberalii și a cerut aproape deschis ca BNR să supună politica monerară politicii guvernamentale, acum Dragnea a împiedicat-o pe Dăncilă să participe la discuțiile de la Cotroceni. Ceea ce  este o sfidare la adresa funcției prezidențiale și o proclamare a puterii absolute a lui Dragnea în raport cu care Iohannis devenea  irelevant.

Iohannis între suspendare și gherilă

Cine face primul pas înapoi e pierdut. Pentru Dragnea, câștigul este important. După ce s-a luptat mai bine de un an cu inamici abstracți - Soros, statul paralel - acum are un inamic concret în carne și oase în persoana lui Iohannis, asupra căruia va putea arunca toate relele: vândut străinilor, capul statului paralel etc. În sfârșit, Dragnea își dorește un nou Băsescu cu care să se lupte - singurul gen de politică pe care știe de fapt să îl facă PSD. De aceea chiar dacă în cele din urmă va încerca să-l demită pe președinte prin referendum, nu va lua dacă e viclean, această decizie acum. Are nevoie de o perioadă în care să ducă o campanie de demonizare care să răstoarne opțiunile publicului. Dacă nu e isteț, putem să ne așteptăm la o suspendare foarte rapidă a președintelui având în vedere că, după spusele lui Dragnea, „a fost mult prea binevoitor cu președintele în ultimul timp”. Altfel spus, îi va demonstra lui Iohannis că soarta lui politică depinde de Daddy.

De partea cealaltă, Iohannis nu mai are timp de pauze, de time-out-uri. Restul mandatului său ar trebui să fie un șir de atacuri neîntrerupte la adresa Leviatanului pesedist oriunde îi prinde. Muniție are. Ar trebui, cum am amintit, să înceapă cu forțarea demisiei lui Meleșcanu și ar trebui să continue cu o gherilă în care să denunțe pe rând fiecare din eșecurile acestei guvernări, pornind de la măsurile cu impact social prost gândite și prost puse „în operă” cum este de exemplu haosul din Sănătate, toate bâlbele și măsurile incompetente ale Olguței Vasilescu și terminând cu degringolada fiscală. Dacă vrea să supraviețuiască politic Iohannis trebuie să fie gata de luptă.