De același autor
Managerismul, adica obsesia maladiva pentru reguli si proceduri birocratice, proiecte si strategii, a ajuns celalalt inamic al libertatii presei. Mai perfid si periculos decat amestecul politic, dusmanul etern. Cand managerismul agresiv intra in combinatie cu politica, rezulta un amestec exploziv. Managerismul infestat politic a aruncat in aer doua ziare: Evenimentul Zilei si Romania libera. Primul a sucombat, al doilea a supravietuit. I-am cunoscut bine pe elvetienii de la Ringier, patronii de la Evenimentul Zilei. Sunt ceva de groaza. N-au in cap decat proceduri si regulamente. Pentru ei, oamenii sunt simpli executanti, zilieri cu pixul. Lor, Cristian Tudor Popescu ar trebui sa li se inchine. Ei chiar gandesc ziarul ca pe o fabrica de cuie organizata perfect. Ca un ceas elvetian. Doar ca ceasul n-are prea mult creier. Sau, daca are, mai important e mecanismul. Rotitele. Banda rulanta. In orele de discutii si negocieri cu patronatul de la Ringier n-am auzit altceva decat planuri de organizare. Parca tipaream harti militare, nu un ziar.
Valoarea editoriala, materia cenusie, creatia jurnalistica erau detalii, mofturi sau, in orice caz, piedici in calea unui managerism de succes.
Veti intreba, poate: si ce-i rau in asta? Nu-i firesc, pana la urma, ca si presa damboviteana sa se ordoneze, cat mai eficient, dupa modele occidentale? Nu va grabiti si priviti mai atent in jur. Modelul din ziar perfect organizat nu corespunde celui din afara lui. Iar ideile, creatia si imaginatia nu pot fi gestionate dupa manual. Libertatea de exprimare s-a trezit cu inca un agresor: managerismul.
Ziaristii puternici stau in calea fericirii Trustului. Ca sa-si impuna conformismul institutional, Trustul are nevoie de o specie noua. De alt tip de om. Mai apropiat de gestionarul de cooperativa, care poarta si el un creion dupa ureche, numai ca nu-l foloseste ca jurnalist. Ci ca un manager deghizat in ziarist. Maleabil, impersonal, capabil sa se adapteze mereu proiectelor Trustului. Ingropat in grafice, proiecte si strategii cu termene de predare de care raspunde cu capul. Ringier, de exemplu, vrea sa faca din conformismul institutional si cultura organizationala Biblia angajatilor. In predica lor, valorile Trustului sunt mai importante decat valorile editoriale. Eroare. Conformismul institutional si cultura organizationala pot functiona eficient doar in societati asezate. Pe cand, in societati malformate de inselatoare aparente democratice, cum e si cazul Romaniei, ele devin instrumente de cenzura.
Perverse, greu de stapanit si dovedit. Noii patroni de presa si, dupa ei, Puterea au inteles bine ca au in mana o arma mortala cu doua taisuri. In numele "normalizarii" unei societati ca si intrate in UE (ca si cum aderarea ar garanta democratizarea), elvetienii de la Ringier, ca si germanii de la WAZ, cautau sa impuna modelul institutional unui tip de societate care nu exista decat in propaganda PSD. Adica: regulamente si ordine (desi afara era haos si dezordine) si un ton mai relaxat, povesti pozitive, de succes (desi afara era incrancenare, coruptie si saracie). Trustul contribuia, prin managerismul lui, pe care am toate motivele sa-l suspectez si de contaminari pesediste, la adancirea aparentelor democratice. Nu cred ca presa romaneasca e pregatita inca sa digere workflow-uri (un fel de linii de productie) care stiu sa scoata la capatul benzii ziare fatalmente facile si, in esenta, stupide. Pe placul PSD, pe placul oricarui partid aflat la putere. Conformismul institutional se serveste cu un meniu simplu: "societatea asezata" nu are nevoie de pilule amare si electrosocuri, ci de siropuri dulci. De mici zgarieturi pe epiderma, care sa nu-i rascoleasca prin tesuturi si maruntaie. "Societatea asezata" isi permite, poate, o presa suprafatiera. Catifelata. Vandabila si fara vendete. Care poate fi un bun de vanzare, insa nu si bun de tipar. Cel putin, nu in Romania.
Iar acum, dati-mi voie sa fiu putin patetic. Sa va spun ce am simtit in ultimele luni. Intr-o lume nebuna si stramba, noi paream adevaratii bolnavi: incrancenati, dezechilibrati si patetici. Intr-o presa sufocata de manipulare, propaganda, obedienta si minciuna, tot noi eram cosmarul si obsesia. Evenimentul Zilei, asa cum a iesit mai ales in lunile de dinaintea alegerilor din noiembrie, a fost un caz izolat in presa ultimilor 15 ani. A insemnat libertatea de expresie febrila, descatusata dar care trebuia comprimata, inghesuita zi de zi, ce paradox!, in paginile unui ziar. Libertate topita, sintetizata, portionata in 24 sau 32 de pagini. Prea putin, si totusi prea mult pentru o putere a carei obsesie era sa captureze cat mai multe ziare si televiziuni in lagarul ideilor mici si fixe de partid. Cand toti vorbesc in soapta, sigur ca simti nevoia sa strigi. Sa urli. De spaima ca ai sa amutesti cu totul intr-o buna zi. Poate ca uneori am strigat, insa asa am crezut ca e bine. Pana la urma, excesul nu-i altceva decat tot o forma de libertate. Sau semnal de alarma.
De aceea, opinia publica a consemnat moartea Evenimentului tot ca pe un eveniment. Desi cei mai multi si-au frecat mainile si au rasuflat usurati. Libertatea fara butoane de manevra, atipica pentru Romania, murise. O vreme ne-am simtit ca intr-un fel de incubator, ca o experienta scapata de sub control. Un accident. Nici PSD, nici opozitia de atunci, in ciuda perceptiei, cumva justificate, ca ultimii beneficiau de tratament preferential, nu stiau de unde sa apuce ziarul. Cum sa intre in el, sa opreasca un articol, sa miste o virgula, sa scoata o ancheta sau sa execute la comanda. Nici macar Ringier, care devenise oficial, in primavara lui 2004, proprietarul ziarului, nu izbutise multa vreme sa intre cu adevarat in el. Cel putin, nu in mintea noastra, a ziaristilor de acolo. Elvetienii au incercat de cateva ori sa bata cu pumnul in masa. La ziar, devenise legendara criza de nervi a fostului director general, Thomas Landolt, care batuse, la propriu, cu pumnul in masa de consiliu, cerand "mai putin PSD". Era cu cateva luni inainte de alegeri. Fireste, nu l-a ascultat nimeni. Prin septembrie l-au inlaturat pe Nistorescu. Am stiut atunci ca e inceputul sfarsitului. Ca numaratoarea inversa tocmai pornise.
Stiu ca multi ne-au dispretuit pentru aroganta cu care ne strigam libertatea. Ne-au pizmuit insa doar cei cu cerneala din stilou tulburata. Cei cu dependente de un sistem pe care l-au slujit doar pe jumatate liberi sau complet ingenunchiati. Ne-au privit piezis doar cei legati intre ei de un trecut tenebros. Cei indatorati financiar. Sau slugile pur sange. Ceilalti, cativa, au vazut in libertatea noastra salvarea lor. Iar pentru cei cativa a meritat fiecare rand.
Managerismul e doar la primul sau val. Vor mai urma si altele.
