Victor Ponta: inventar de minciuni. Lista scurtă

Neadevărurile rostite de premierul Victor Ponta au intrat în folclorul urban, sunt subiecte de caricaturi, bancuri, editoriale, comentarii în presa autohtonă şi străină. Prezentăm mai jos câteva dintre cele mai cunoscute.

Minciuna nr. 1.

14 iunie

Victor Ponta: „Eu voi merge la Consiliul European de pe 28 iunie, fiindcă am primit invitaţia de a participa“.

Câteva ore mai târziu o dă la întors: „Amândoi suntem invitaţi, şi şeful statului, şi primul-ministru, după care cei doi sau, mă rog, fiecare ţară stabileşte cine este reprezentantul“.

Presa relatează că aşa-zisa invitaţie era de fapt doar un program de lucru.

Minciuna nr. 2.

27 iunie

Interviu publicat în El Pais.

„Dacă o comisie va decide că este plagiat?“, întreabă ziaristul. „Atunci, în mod sigur, mă retrag.“ „Veţi demisiona atunci?“ „Sigur. Dacă comisia abilitată de lege va da o asemenea decizie, atunci, cu siguranţă, da.“

16 iulie, Realitatea TV. Întrebare din partea moderatorului: „Până la urmă, ce aţi declarat în El Pais? Că vă daţi demisia sau nu?“ „Nu, am declarat că îmi asum responsabilitatea pentru faptele mele.“

În replică, El Pais publică pe site înregistrarea interviului.
 

Minciuna nr. 3.

11 iulie

Bruxelles, conferinţă de presă alături de liderul socialiştilor europeni, Martin Schulz. Premierul declară: „Guvernul va organiza referendumul conform legii şi deciziei Curţii Constituţionale. Conform procedurilor, referendumul trebuie validat de CCR. Dacă 9 milioane de români se vor prezenta la vot, atunci Curtea Constituţională va valida acest referendum, rezultatul votului va rezolva disputele dintre partidele politice“.

13 iulie, la Antena 3: „Nu am angajat la Bruxelles promisiunea că va fi prag la referendum. Nici nu puteam să fac lucrul acesta, asta numai parlamentul poate să facă“.

Minciuna nr. 4.

12 iulie

Întors în ţară de la Bruxelles, referitor la modificarea Legii referendumului prin OUG: „Guvernul nu poate schimba legea, doar parlamentul o poate face. Ordonanţe de urgenţă, explic pentru oamenii de bună-credinţă, nu pentru doamna Macovei, nu pot să dau în vacanţa parlamentară“.

Constituţia României, la art. 115, aliniatul 5: „Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în cinci zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere“.
 

Minciuna nr. 5.

12 iulie

Ponta primeşte lista cu cele „11 porunci“ ale lui Barroso, la care trebuie să răspundă în scris.

13 iulie, Ponta: „Am trimis un răspuns la cele 11 puncte ridicate de Barroso“.

16 iulie, purtătorul de cuvânt al CE, Olivier Bailly: „Nu am primit până acum oficial o scrisoare finală din partea autorităţilor române. Aşteptăm confirmarea angajamentelor scrise ale guvernului. Nu este timp de pierdut şi această scrisoare trebuie să ajungă urgent“.
 

Minciuna nr. 6.

16 iulie

Realitatea TV - despre interviul din El Pais. „Nu l-am spus eu, cuvântul acela. Dar m-am învăţat minte când mai vorbesc cu spanioli să vorbesc în spaniolă, nu în engleză.“ „Păi, atunci în ce limbă aţi vorbit?“ „În engleză.“

Interviul din El Pais a avut loc în limba română, fiind publicat pe site din 3 iulie, informaţia fiind, deci, publică de mult timp.

Minciuna nr. 7.

26 iulie

Un acord semnat de cei trei co-preşedinţi ai USL, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin cu Mircea Dogaru, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în care se prevede, printre obiectivele principale, desfiinţarea Curţii Constituţionale, Agenţiei Naţionale de Integritate, DNA şi CNSAS. Imediat, într-o conferinţă de presă, premierul susţine că a semnat „de principiu“ doar prima pagină, iar celelalte, care cuprind obiectivele, „nu au nicio legătură cu USL. Prima pagină nu are legătură cu restul paginilor“. Chiar în timp ce premierul susţinea conferinţa, Mircea Dogaru, preluat prin telefon de mai multe televiziuni, nu prididea să declare că liderii USL au cunoştinţă de document.

Minciuna nr. 8.

7 august

Victor Ponta declară că  ac­tu­alizarea listelor electorale pentru referendum nu se mai face, fiindcă oricum susţinătorii PDL îl vor boicota. În aceeaşi zi, de la guvern pleacă un memorandum în teritoriu, în care prefecţilor şi primarilor li se cere să înceapă actualizarea listelor electorale.
 

Minciuna nr. 9.

14 august

În The Guardian – întrebat dacă va coabita cu preşedintele – „Dacă domnul Băsescu se va limita strict la prerogativele de care dispune prin Constituţie, totul va fi bine şi perfect“. Gândul, 17 august: „Nu vom coabita cu un preşedinte ilegitim. Ce poţi să discuţi cu un preşedinte pe care poporul nu-l vrea în funcţie?“.

* * *

Psihologii afirmă că în­cepem să minţim pe la 4-5 ani, când devenim conştienţi că putem scă­pa, prin rostirea unui neadevăr, de consecinţele faptelor noastre. Aici, începe să intervină educaţia, de acasă sau de la şcoală, care ne cere să spunem adevărul, fi­indcă, dacă s-ar clădi numai pe minciuni, viaţa socială ar deveni imposibilă. E adevărat, minciuni nevinovate sau, cum le-ar spune anglo-saxonii, „albe“, continuăm să spunem pentru tot restul vie­ţii: este reacţia instinctuală să ne salvăm pielea când suntem la ananghie sau să ne înfăţişăm cu o imagine mai bună decât cea reală în ochii celorlalţi oameni. În schimb, aceiaşi psihologi ne aver­tizează că, dacă ne clădim per­so­nalitatea numai pe minciună, tre­cem din sfera normalităţii în cea patologică, denumită „mitoma­nie“.

Politicienii sunt cunoscuţi, pre­tutindeni în lume, drept inamici ai adevărului, după cum atestă mulţimea de bancuri, maxime, anec­dote şi articole dedicate le­gă­turii dintre politică şi minciună. E de înţeles de ce: ca să câştigi voturi, sinceritatea nu e în­tot­deauna cea mai bună politică.

De câteva luni însă, România se confruntă cu un fenomen. Victor Ponta a ridicat obişnuita min­ciu­nă politicianistă la nişte stan­dar­de rar întâlnite până şi în această zonă a disimulării. Nu numai frec­venţa minciunilor guver­na­men­tale provoacă nedumerire: e vor­ba de un obicei de a minţi chiar cu documentele pe masă, cu do­vezile la vedere, ba, mai mult, de a trece la ofensivă împotriva ce­lui care îţi arată că nu spui ade­vărul. Scena de la conferinţa de presă din ziua dezvăluirii acor­dului cu Mircea Dogaru, în care premierul nu numai că neagă ceea ce poate vedea toată lu­mea, dar ia peste picior şi pune la punct cei câţiva ziarişti care îi arată documentul, cerându-le să citească cu voce tare din prima pagină, ca nişte şcolari, poate in­tra în analele nu numai ale minciunii gogonate, ci ale tu­pe­ului fără limite în momentul con­fruntării cu propriile neadevăruri.

Acest tip de comportament nu poa­te fi încadrat nici măcar în ca­tegoria „mitomanie“. Este vor­ba, mai degrabă, de o dorinţă agre­sivă, dusă până în pânzele albe, de a avea ultimul cuvânt, fie şi pe moment, în pofida a orice. Iar asta trădează un lucru foarte grav: un tip de monomanie care exclude dialogul, opinia celuilalt sau faptele aşa cum le arată rea­litatea, acea minimă onestitate măcar în faţa dovezilor pe care le presupune o societate nor­ma­lă. Un aspect care explică şi de­rapajele antidemocratice din Ro­mânia ultimelor luni.