Relaţia Poloniei cu Ucraina: viitorul politicii estice (II)

Până în 2015, marile dosare istorice dintre Polonia și Ucraina au cunoscut o abordare în general moderată din partea decid­en­ţilor. Încă din timpul mandatelor foștilor președinți Kwaśniewski, Komorowski și chiar Lech Kaczyński, cele două țări se în­dreptau oficial spre reconciliere bilaterală. Aceasta s-a produs în ultimele decenii de nenumărate ori, inclusiv prin declarațiile ex-președinților Kwaśniewski și Kucima, în 2003, sau ale celor două parlamente în­că din 1997. Nimeni nu a neagat oficial masacrul a 80.000 de polonezi în Volynia și Galiția de Est în 1943-’45, la fel cum nu au fost ascunse nici represaliile po­lo­ne­zi­lor, care au curmat viețile a zeci de mii de ucraineni, iar mai apoi au cauzat depor­tarea altor zeci de mii în nordul și nord-vestul Poloniei (Operațiunea „Vistula“). Este un amplu dosar care până în 2013-2014 era considerat a fi exclusiv de re­sor­tul istoricilor și nu încuraja reinter­pre­ta­rea masacrului ca fiind un genocid mi­nuțios planificat.

Filmul Wołyń

Un moment de maximă intensitate emo­țional-politică s-a consumat în toamna lui 2016. Filmul Wołyń, sub regia lui Woj­ciech Smarzowski, probabil nu este deli­berat antiucrainean, însă a provocat am­ple dezbateri în ambele țări. Smarzowski este unul dintre cei mai talentați regizori polonezi, fiind cunoscut pentru abordarea unor teme dificile și interpretări provo­ca­toare. Wołyń este, totuși, un film ce pro­iec­tează exagerat o serie de stereotipuri și pseudo-mituri total inutile, într-un con­text în care Ucraina se află în stare de răz­boi și se confruntă cu amenințarea cons­tantă a unei invazii dinspre Rusia. Pelicula a apelat la proiectări scenice extrem de ne­gative despre modul în care în timpul ce­lui de-al Doilea Război Mondial o mino­ri­tate activă a naționaliștilor ucraineni a in­dus un conflict într-o lume rurală multi­etnică care învățase de-a lungul multor secole să conviețuiască pașnic. Filmul dă naştere la sentimente puternice de oroare și este un exercițiu mental de rezistență și interpretare care trezește nu atât dorința de plângere și compătimire, cât mai de­grabă respingere accentuată și chiar ură la adresa ucrainenilor.

Văzut într-un context mai larg, în special cel al actualelor interpretări istorice prin ofi­cializarea zilei de 11 iulie ca zi a ge­no­cidului polonezilor din Volynia și Galiția, filmul nu contribuie la consolidarea re­la­țiilor bilaterale sau la construcția unui prezent reciproc avantajos, ci mai degrabă supralicitează o tragedie de masă pentru câștiguri identitare incerte în prezent. S-a mers chiar până acolo încât Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev a trebuit să îndemne la anularea unor evenimente pu­blice ce urmau să dezbată filmul Wołyń cu participarea unor istorici și activiști po­lo­nezi.

Erodarea principiilor politicii estice

În ultimii doi ani, politica estică a Poloniei a suferit schimbări majore de accente, adesea nu în cea mai bună direcție, iar a scrie în prezent doar despre o dinamică pozitivă în relațiile polono-ucrainene nu mai este atât de ușor. Anii 2014-2015 sunt con­siderați de foarte mulți formatori po­lo­nezi ca ani de cotitură în relația dintre Var­șovia și Kiev. Geografia vizitelor ofi­cia­le ale președintelui Duda și prim-minis­tru­lui Szydło plasează Ucraina pe plan se­cun­dar de la bun început. Este edificator și fap­tul că primul ministru Beata Szydło în­că nu a vizitat Ucraina în calitate oficială. Iar în comunitatea de expertiză și formare a opiniei publice a început să se ridice în­trebarea: în ce direcție ar trebui să se dez­volte relațiile bilaterale?

Filmul polonez Wołyń (regia: Wojciech Smarzowski) probabil nu este deliberat antiucrainean, însă a provocat ample dezbateri în ambele țări. 

Se oscilează între patru posibile scenarii: buna vecinătate; parteneriat condiționat; parteneriat strategic amplu și necon­di­țio­nat; alianță militară și integrare de facto într-o Europă largă (cu mai multe viteze sau geometrii flexibile, din care ar putea face parte și formate regionale structurate în jurul ideii de Intermarium sau Re­giu­nea Celor Trei Mări – Adriatică-Baltică- Neagră).

La nivel social, pe fundalul unui națio­na­lism ascendent, Polonia se confruntă cu o creștere a cazurilor de vandalism îm­po­tri­va monumentelor care îi comemorează pe ucraineni în cimitire sau locurile de cult. O tendință similară se observă în locurile de cult și comemorare a polonezilor din Ucraina. În ultimii doi ani au fost nu­mă­rate cel puțin 15 astfel de cazuri. Însă un episod din octombrie 2016, atunci când un cimitir ucrainean dintr-un sat din sud-estul Poloniei a fost vandalizat de către un grup de extremiști (probabil fi­nanțat de serviciile secrete rusești), a ge­nerat mobilizarea societății civile polo­ne­ze, care a semnat o scrisoare publică ce în­deamnă la calm, reținere, dialog și prie­tenie. Mai mult, anumite organizații radi­cale din Ucraina (posibil finanțate de ser­viciile secrete rusești) au amenințat cu acțiuni similare împotriva polonezilor din Ucraina. A devenit celebru atacul asupra Consulatului Poloniei din Lutsk cu un lansator de grenade, din martie 2017. În același timp, Institutul Național al Me­mo­riei din Kiev duce o politică de escaladare retorică deliberată, printr-un discurs de politizare exagerată în jurul problemelor asociate locurilor de cult și memorie.

Așadar, climatul politico-social între cele două țări se deteriorează încet și este exa­cerbat mai ales prin noile politici iden­ti­tar-istorice ale Varșoviei, care nu vizează exclusiv doar Ucraina. Însă importanța Ucrainei pentru Polonia în acest context este marcată de filozofia larg răspândită printre polonezi: fără o Ucraină inde­pen­dentă și puternică, nu există o Polonie in­dependentă și puternică. Rămâne o în­tre­bare deschisă de ce noua guvernare sus­ține un discurs revizionist în privința Ucrai­nei, dar și, în egală măsură, de ce anu­miți intelectuali și oameni de cultură polonezi (cum este și cazul regizorului Smar­zowski) susțin victimizarea Poloniei într-un mod exagerat și într-un moment atât de neprielnic.

În prezent, peste 1.300.000 de ucraineni locuiesc, muncesc și studiază în Polonia. Să auzi limba ucraineană (sau rusa cu ac­cent ucrainean) pe străzile orașelor polo­neze este ceva firesc și banal. Piața muncii și sistemul educațional polonez rămân încă foarte atractive pentru ucraineni, iar capacitatea de integrare lingvistică-cul­tu­rală a ucrainenilor în Polonia este com­pa­rabilă cu cea a românilor în Italia sau Spa­nia, adică o chestiune de câteva luni. Ni­velul interacțiunii sociale între cele două națiuni este mai intens ca niciodată în ultimele trei secole, iar pentru o parte din ucraineni Polonia a devenit țara care a înlocuit Rusia, în sensul speranțelor econo­mice de dezvoltare și acces în Europa. Mai mult, migrația ucraineană din Polonia contribuie substanțial la diminuarea cos­tu­rilor de modernizare a Poloniei, com­pen­sând nevoile de forță de muncă după ce peste patru milioane de polonezi au mi­grat spre statele UE occidentale în ulti­mele două decenii. În aceste condiții, se pu­ne problema dacă actualul trend națio­na­listo-nativist-istoricist promovat de guvernarea PiS este rentabil economic și în ce măsură guvernarea PiS riscă să re­pete greșelile trecutului, prin reînvierea artificială a unor antagonisme istorice.

Este prematur să spunem că Polonia este la începutul unei noi paradigme în politica sa externă, în special în relația față de Ucraina. Însă, adesea, mutările strategice sunt prefigurate de efectul agregat al unor acțiuni aparent minime și percepute ca secundare sau inofensive. De peste un an, reputați experți polonezi de politică ex­ter­nă atrag atenția asupra faptului că, din 1989 până în prezent, politica externă a Poloniei nu a fost vreodată mai diferită și mai îndepărtată de „principiile ULB“. La nivelul elitelor, Polonia a început să piar­dă imaginea de model central-european pentru vecinul său Ucraina. De cealaltă parte, nici liderii ucraineni nu mai văd în Polonia ancora imediată în sistemul euro­atlantic, preferând a se complace într-un fals sentiment de siguranță momentană dată de accesarea directă prin telefon a marilor cancelarii europene. Între timp, ero­­darea relațiilor bilaterale polono-ucrai­ne­ne continuă.

* Octavian Milewski este doctorand în cadrul Graduate School of Social Research, Academia Poloneză de Științe.