Dosarul morții suspecte a milionarului Costel Comana, principalul acționar al Regiotrans a fost remis de autoritățile din Costa Rica procurorilor DNA. Acesta s-ar fi sinucis în 2015 în toaleta avionului cu destinația San Jose (Costa Rica).
Despăgubirea deţinuţilor va costa statul român între 370 şi 550 milioane de euro, susțin în continuare sindicatele din Administrația Penitenciarelor, în ciuda faptului că ministrul Justiției nu mai recunoaște sumele avansate chiar de el.
Peste 200 de noi cazuri de rujeolă s-au înregistrat doar în ultima săptămână, a comunicat Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Cel mai afectat județ este Buzău. Potrivit statisticilor, numărul total al cazurilor de rujeolă a ajuns la 11.784.
Cristian Ghinea, fostul ministru al Fondurilor Europene din Guvernul Cioloș a scris pe Facebook că România va pierde aproape un miliard de euro din fondurile alocate de UE, pentru că nu au fost folosite la timp, și Rovana Plumb va fi găsită țap ispășitor.
Președintele Donald Trump a declarat consilierilor săi că dorește o ieșire rapidă a trupelor americane din Siria, au declarat vineri doi oficiali ai administrației, o poziție contrară reprezentanților armatei americane, care consideră că lupta împotriva statului islamic nu este finalizată.
Vicepremierul Paul Stănescu anunță restructurarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP), pe fondul acuzațiilor aduse de Liviu Dragnea șefului SPP, generalului Lucian Pahonțu, de spionaj la adresa liderilor PSD.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an