Un flashmob cu avioane din hârtie este anunţat pentru miercuri, în faţa Ministerului Finanţelor Publice, faţă de declaraţia 600. Protestatarii ar urma să facă avioane din hârtie pe care să le lanseze către instituţie.
Faptul ca gruparile navale permanente ale NATO, din care fac parte si navele britanice HMS Duncan si HMS Enterprise, sunt prezente la Constanta, transmite un puternic semnal de siguranta si un mesaj ca "Marea Neagra va ramane o mare libera, o mare pentru toti".
Geza Jeszenszky, fost ministru maghiar de externe, a declarat, la Digi 24, că niciun conaţional nu ar fi gata să moară, nu doar pentru Transilvania, dar nici pentru un sat din Ucraina.
Potrivit unui proiect depus la Senat, USR vrea sa oblige autoritatile si institutiile statului sa publice toate contractele si actele aditionale incheiate cu furnizorii.
După ce a fost atacat de Antena3, fara a i se cere opinia in legatura cu subiectul dezbatut, Gelu Stefan Diaconu, fost şef al ANAF, face un "rechizitoriu" dur postului de televiziune fondat de Dan Voiculescu.
O primă condamnare a fost pronunţată în procesul unor cadre didactice de la Facultatea de Medicină Generală a Universităţii de Vest "Vasile Goldiş" Arad.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an